Cassation appeal annulled for failure to frame force majeure and penalty payment disputes as valid grounds for cassation

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 29 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 1.472.990,81 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi a solicitat obligarea acestei instituţii la plata sumei de 10.154,35 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1489 din 22 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.472.990,81 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă şi suma de 23.334 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. De asemenea, a respins cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că a criticat decizia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea apărării privind existenţa cazului fortuit, admiterea cererii de chemare în judecată şi pentru suma de 12.784,96 RON nerecunoscută de pârâtă, soluţia de admitere a actualizării pretenţiilor cu rata inflaţiei până la plata efectivă şi soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie.

Recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1540 alin. (2) C. civ. şi pretinde că instanţa de apel a ignorat caracterul neimputabil al neîndeplinirii obligaţiei de plată. Curtea de apel nu a ţinut cont de faptul că sumele pe care pârâta le datora reclamantei erau alocate de la bugetul de stat de către intimata-chemată în garanţie potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2016 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 103/2013. Afirmă că instanţa de apel a ignorat caracterul inevitabil şi imprevizibil al împrejurărilor invocate de pârâtă.

Referitor la soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie, autoarea căii de atac arată că au fost încălcate prevederile art. 72 - art. 74 C. proc. civ. şi ale O.U.G. nr. 62/2016, H.G. nr. 584/1998, O.U.G. nr. 12/1998, O.U.G. nr. 103/2013 şi O.U.G. nr. 83/2016. Menţionează că din culpa chematei în garanţie a suferit un prejudiciu de 12.784,96 RON, sumă care reprezintă contravaloarea penalităţilor de întârziere solicitate de reclamantă. Apreciază că plata acestor penalităţi este în sarcina chematei în garanţie deoarece a determinat plata cu întârziere a facturii nr. x din 17 ianuarie 2020.

Recurenta-pârâtă mai arată că în mod întemeiat a refuzat la plată factura nr. x din 10 august 2020 şi factura nr. x din 10 august 2020 astfel fiind respectate prevederile art. 5.2 şi art. 5.4 din contract şi ale art. 2553 şi art. 2554 C. civ.. Apreciază că nu ar fi trebuit să fie obligată la plata sumei de 12.784,96 RON. Consideră că nu este corectă nici soluţia de respingere a apelului pe aspectul admiterii cererii accesorii întrucât pârâta a fost obligată la plata penalităţilor în temeiul clauzei penale din contractul nr. x din 7 decembrie 2018, respectiv contractul nr. x din 12 decembrie 2019, iar în aceste contracte părţile nu au stabilit un termen pentru plata penalităţilor.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-chemată în garanţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greşit aplicată.

Susţinerile recurentei-pârâte conform cărora instanţa de apel a aplicat greşit prevederile care reglementează cazul fortuit şi ale art. 1540 (Nulitatea clauzei penale) nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât recurenta nu formulează critici propriu-zise de nelegalitate. Se invocă aspecte de fapt referitoare la caracterul imprevizibil şi de neînlăturat al cauzei pentru care pârâta nu şi-a putut îndeplini obligaţia de plată şi la caracterul neimputabil al neîndeplinirii aceleiaşi obligaţii, împrejurări care nu pot fi lămurite decât prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Nici argumentele referitoare la greşita respingere a motivului de apel referitor la cererea de chemare în garanţie nu pot fi avute în vedere deoarece autoarea căii de atac solicită instanţei de recurs să analizeze o presupusă legătură de cauzalitate între plata subvenţiei şi imposibilitatea invocată de pârâtă de a achita facturile restante, fiind nemulţumită de modul în care curtea de apel a interpretat această chestiune de fapt.

De altfel, aspectele de mai sus, împreună cu criticile referitoare la soluţia curţii de apel în ceea ce priveşte calculul penalităţilor de întârziere şi la admiterea capătului de cerere accesoriu, au fost invocate şi prin memoriul de apel, cu trimitere la art. 5.2 şi art. 5.4 din contractele încheiate între părţi.

Înalta Curte arată că, reiterând în conţinutul memoriului de recurs criticile formulate pe calea apelului, cărora instanţa de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt şi în drept a cauzei, recurenta nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o judecare a acestuia.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 26 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 26 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.