Absolute nullity of legal assistance contract for quota litis fee structure and passive standing of individual lawyer versus law firm

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de Avocat B. şi C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună, în principal, constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018; constatarea nulităţii absolute a convenţiei încheiată la 28 august 2019; obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 241.805,00 RON, ca efect al constatării nulităţii absolute a convenţiei încheiate la 28 august 2019, iar în subsidiar, constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru suma de 25.000 euro ce ar rezulta din contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, calculată ca diferenţă între suma de 75.000 euro ce ar rezulta din aplicarea procentului de 25% şi suma de 50.000 euro achitată deja cu titlu de onorariu pârâtei prin convenţia încheiată la 28 august 2019; cu cheltuieli de judecată.

Pârâţii Cabinet de Avocat B. şi C. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi excepţia inadmisibilităţii capătului subsidiar de cerere, respectiv constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru suma de 25.000 euro, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil.

Ulterior, reclamantul a indicat temeiurile de drept corespunzătoare capetelor de cerere astfel: temeiul în drept aferent capătului de cerere ce vizează constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, pentru motivul referitor la lipsa consimţământului: art. 1179 alin. (1) pct. 2, art. 1204, art. 1246 alin. (1), art. 1247 alin. (1), art. 1250 C. civ. temeiul în drept aferent capătului de cerere ce vizează constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, pentru motivul referitor la stabilirea onorariului exclusiv în baza unui pact de quota litis: art. 130 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, menţionat în cuprinsul acţiunii introductive, art. 1226 şi art. 1247 C. civ. temeiul în drept aferent capătului de cerere ce vizează constatarea nulităţii absolute a convenţiei încheiate la 28 august 2019, pentru motivul referitor la stabilirea onorariului exclusiv în baza unui pact de quota litis, este identic cu cel menţionat la punctul anterior; temeiul în drept aferent capătului de cerere subsidiar ce vizează constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru suma de 25.000 euro ce ar rezulta din contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, calculată ca diferenţă între suma de 75.000 euro ce ar rezulta din aplicarea procentului de 25% şi suma de 50.000 euro achitată deja cu titlu de onorariu pârâtei prin convenţia încheiată la data de 28 august 2019, este reprezentat de 2520 alin. (1) pct. 6 C. civ. şi art. 35 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 557 din 13 iulie 2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C.. A admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru suma de 25.000 euro. Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de Avocat B. şi C., a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018 şi a respins în rest cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâţii.

Prin decizia nr. 130 din 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul şi pârâţii.

Prin memoriul de recurs, reclamantul A. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, respectiv cu privire la soluţia dată asupra apelului formulat de reclamant şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 şi ale art. 1226, art. 1247 şi art. 1254 C. civ.. Apreciază că este evident caracterul ilicit al clauzelor din convenţia încheiată la 28 august 2019, prin care s-a prevăzut ca onorariul avocatului să fie stabilit exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei. Arată că natura convenţiei din 28 august 2019 este aceea a unui contract de asistenţă juridică, care a materializat înţelegerea părţilor de la momentul demarării procedurilor judiciare privind acordarea despăgubirilor la care era îndreptăţit recurentul-reclamant. Precizează că obiectul convenţiei a fost remiterea de către recurentul-reclamant doamnei C. a sumei de 50.000 euro din cei 300.000 euro acordaţi de instanţă cu titlu de daune morale, reprezentând onorariul pentru activitatea avocaţială prestată în dosarul nr. x/2011, în care a fost pronunţată decizia nr. 3279A din 5 octombrie 2018. Precizează că totalitatea onorariilor avocatului va fi determinată în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, că nu prezintă relevanţă care este procentul şi că la momentul încheierii convenţiei din 28 august 2019, avocatul cunoştea rezultatul litigiului şi nu şi-a asumat nici un risc. Menţionează că recurenţii-pârâţi nu au contestat existenţa pactului de quota litis. Arată că instanţa de apel a interpretat restrictiv prevederile art. 130 din Statutul profesiei de avocat, fără a ţine seama de faptul că părţile se înţeleseseră asupra onorariului anterior demarării litigiului, iar convenţia a fost încheiată ad probationem. Susţine că lipsa caracterului aleatoriu este dovedită şi de faptul că părţile nu au stabilit nici un onorariu fix.

Recurentul-reclamant consideră că, în cazul rejudecării, instanţa de apel ar trebui să se pronunţe şi asupra apelului declarat de reclamant prin prisma solicitării de obligare a pârâţilor la restituirea sumei de 241.805 RON, în temeiul art. 1254 C. civ.

În opinia autorului căii de atac, curtea de apel a încălcat sau aplicat greşit şi dispoziţiile art. 35, art. 712 şi art. 713 C. proc. civ. întrucât existenţa unui alt litigiu (contestaţie la executare) nu împiedică partea de a învesti instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune. Apreciază că acţiunea în anulare a contractului de asistenţă juridică este acţiunea în realizare la care se referă art. 713 alin. (2) C. proc. civ., iar contestaţia la executare nu este o veritabilă acţiune în realizare.

Recurentul-reclamant a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâţii Cabinet de Avocat B. şi C. au solicitat casarea în parte a deciziei atacate, invocând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material edictate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 atunci când a menţinut soluţia instanţei de fond privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. deoarece a considerat că nu există o distincţie între forma de organizare a profesiei şi persoana fizică, titular al cabinetului de avocat. Consideră că este greşită statuarea instanţei de apel potrivit căreia cabinetul de avocat nu are personalitate juridică diferită în raport cu titularul său, motivat de faptul că cele două subiecte de drept au obligaţii fiscale diferite şi de precizarea reclamantului din răspunsul la interogatoriu prin care acesta a arătat că a înţeles să cheme în judecată şi persoana fizică deoarece nu ştia dacă există un patrimoniu propriu al cabinetului. Apreciază au fost încălcate prevederile art. 36 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de inexistenţa unui raport juridic între reclamant şi această pârâtă. Menţionează că pârâtul Cabinet de Avocat B. a arătat că deţine patrimoniu propriu.

Legat de soluţia instanţei de apel pe capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică nr. x din 17 decembrie 2018 pentru lipsa consimţământului reclamantului, autorii căii de atac arată că au fost greşit aplicate prevederile art. 1250 C. civ., fiind încălcate cele ale art. 1251 din acelaşi cod, şi că nu au fost analizate susţinerile pârâţilor privind natura interesului ocrotit, şi anume unul public. În opinia aceloraşi părţi, prin semnarea contractului de asistenţă juridică, reclamantul şi-a asumat şi obligaţia de plată, iar plângerea penală formulată de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de fals a fost respinsă de organele de cercetare penală.

Mai arată că lipsa discernământului reclamantului ar fi trebuit sancţionată cu nulitatea relativă. Consideră că este greşită statuarea curţii de apel în sensul că lipsa discernământului se referă numai la cuantumul onorariului.

Recurenţii-pârâţi susţin că motivele pentru care instanţa de apel a reţinut că încheierea convenţiei din 28 august 2019 anihilează efectele contractului de asistenţă juridică nr. x din 17 decembrie 2018 sunt contradictorii şi străine de natura cauzei. Mai susţin că nu este îndeplinită condiţia anteriorităţii încheierii contractului de asistenţă juridică în raport de data soluţionării definitive a cauzei deoarece contractul a fost încheiat la 17 decembrie 2018, iar cauza a fost soluţionată definitiv la 5 octombrie 2018, reclamantului acordându-i-se daune în valoare de 300.000 euro. În opinia autorilor căii de atac, nu se poate vorbi de o lipsă de risc deoarece a fost inclusă sintagma "în situaţia în care cererea va fi admisă."

Recurenţii-pârâţi au indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, recurenţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului declarat de A., ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului promovat de recurenţii-pârâţi, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Referitor la recursul declarat de recurentul-reclamant A., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Deşi invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material edictate de art. 130 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 şi ale art. 1226, art. 1247 şi art. 1254 C. civ., recurentul-reclamant reia argumentele din memoriul de apel referitoare la includerea în convenţia din 28 august 2019 a unui pact de quota litis. Astfel, partea susţine, în esenţă, că din probele administrate în dosar (înscrisuri, interogatoriu) rezultă că între reclamant şi pârâţi a existat, încă de la momentul iniţierii demersurilor în vederea obţinerii despăgubirilor, o înţelegere potrivit căreia onorariul de avocat era stabilit procentual, în funcţie de suma ce va fi acordată de instanţă, fără a fi stabilit şi un onorariu fix.

Înalta Curte arată că, reiterând în conţinutul memoriului de recurs criticile formulate pe calea apelului, cărora instanţa de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt şi în drept a cauzei, recurentul nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o judecare a acestuia.

Mai mult decât atât, aspectele invocate de autorul căii de atac sunt chestiuni de fapt referitoare la modalitatea şi momentul în care reclamantul şi pârâţii au stabilit onorariul de avocat, împrejurări care nu pot fi lămurite decât prin raportare la probatoriul administrat în cauză şi nu mai pot fi reluate în recurs.

Nu vor fi analizate nici susţinerile recurentului-reclamant în sensul că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 35 şi ale art. 712 şi art. 712 C. proc. civ. deoarece nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate întrucât autorul căii de atac îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de modul în care curtea de apel a interpretat prevederile art. 35 C. proc. civ., menţinând soluţia tribunalului. Pe lângă faptul că recurentul reia susţinerile din apel, indicarea formală a art. 712 şi art. 713 din acelaşi cod şi interpretarea acestor texte de lege în sensul dorit de parte nu echivalează cu formularea unui motiv de recurs care să poată fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenţii-pârâţi C. şi Cabinet de Avocat - B., cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenţii-pârâţi susţin că instanţa de apel a construit o motivare străină de natura pricinii în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului subisidar al cererii de chemare în judecată întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că sunt îndeplinite exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, cu ocazia stabilirii situaţiei de fapt, curtea de apel a reţinut că actele a căror nulitate se solicită sunt încheiate de către Cabinet de Avocat C. prin avocat titular C., respectiv de avocat C., şi că suma de 50.000 euro, rezultată din convenţia din 28 august 2019, a fost încasată în contul personal al pârâtei C.. Ca rezultat al aplicării dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., instanţa de prim control judiciar, în mod corect, a conchis că pârâta C. are calitate procesuală pasivă, existând identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Instanţa supremă nu va analiza criticile subsumate de autorii căii de atac cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prin care aceştia susţin că au fost încălcate dispoziţiile art. 36 din acelaşi cod raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat deoarece nu au legătură cu motivul pentru care instanţa de apel a considerat că pârâta C. are calitate procesuală pasivă. Astfel, recurenţii susţin că instanţa de apel nu a avut în vedere distincţia dintre patrimoniul cabinetului de avocat şi cel al persoanei fizice titulare a formei de exercitare a profesiei, iar curtea de apel a respins apelul pe aspectul calităţii procesuale pasive a respectivei pârâte deoarece unul din capetele cererii de chemare în judecată se referă la restituirea sumei de 50.000 euro, echivalent în RON, pe care această pârâtă a încasat-o în contul personal.

Înalta Curte nu va reţine susţinerile prin care recurenţii-pârâţi arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel lipsa consimţământului reclamantului la semnarea contractului de asistenţă juridică nr. x din 17 decembrie 2018, pe care l-a anulat, întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că motivul pentru care s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract şi pentru care soluţia instanţei de fond a fost menţinută nu a fost lipsa consimţământului, ci existenţa pactului de quota litis.

Nu vor fi analizate nici susţinerile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1250 C. civ. în sensul că sancţiunea corectă, în lipsa consimţământului, ar fi fost nulitatea relativă, întrucât recurenţii-pârâţi invocă aceste argumente omisso medio, fără a le fi supus în prealabil analizei instanţei de prim control judiciar.

Vor fi înlăturate şi criticile prin care autorii căii de atac afirmă că au fost încălcate prevederile art. 130 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, raportat la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi la modalitatea de stabilire a onorariului.

Alineatul 1 al acestui text prevede că "Este interzis avocatului să îşi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis.", iar potrivit alin. (2), "Pactul de quota litis este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare."

Din contextul factual stabilit de curtea de apel rezultă că dosarul nr. x/2011 a fost soluţionat în mod irevocabil ulterior datei de 17 decembrie 2018, la care a fost încheiat contractul de asistenţă juridică în discuţie. În mod corect şi argumentat curtea de apel a constatat că prima condiţie prevăzută de art. 130 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este îndeplinită.

Referitor la cea de a doua condiţie, instanţa de apel a stabilit, pe baza probelor din dosar (înscrisuri, interogatoriu), că sumele fixe menţionate în contractele de asistenţă juridică încheiate anterior datei de 17 decembrie 2018 nu fuseseră încasate şi că onorariul avocaţial a fost stabilit exclusiv în funcţie de rezultatul procesului. Raportat la aceste aspecte de fapt, instanţa supremă reţine că prevederile art. 130 alin. (2) teza a II-a au fost corect aplicate deoarece conform contractului de asistenţă juridică nr. x din 17 decembrie 2018, reclamantul a fost obligat să plătească cabinetului de avocat un procent din valoarea daunelor ce i-au fost acordate prin decizia pronunţată în apel, respectiv din suma de 300.000 euro.

Nu vor fi analizate celelalte afirmaţii din memoriul de recurs prin care autorii căii de atac reiterează aspecte de fapt care au fost deja dezlegate de instanţa de apel în virtutea rolului său devolutiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 130 din 5 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, iar în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi Cabinet de Avocat - B. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 130 din 5 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat recurenţii-pârâţi C. şi CABINET DE AVOCAT - B. împotriva deciziei nr. 130 din 5 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.