Port infrastructure usage dispute: cassation inadmissibility due to statutory exclusion of port activity matters from extraordinary appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as inadmissible, leaving the lower appellate decision in force which had dismissed the plaintiff's claim as unfounded, and ordered the plaintiff to pay approximately 5,950 RON in court costs to the defendant. The dispute involved a public authority port administration seeking a declaratory judgment that a private company no longer had the right to use port land and infrastructure under a specific port administration law, after the trial court had previously ruled the initial filing inadmissible. The decisive legal basis was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which expressly excludes from the scope of cassation appeals decisions rendered in civil navigation and port activity matters, rendering the appellate decision final and unchallengeable via cassation; consequently, the court also denied the plaintiff's request to suspend proceedings pending a constitutional court review, holding that the remedy of revision would be available if the unconstitutional provision was later struck down.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 430 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 35 C. proc. civ, art. 481 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Port infrastructure usage dispute: cassation inadmissibility due to statutory exclusion of port activity matters from extraordinary appeal: The dispute involved a public authority port administration seeking a declaratory judgment that a private company no longer had the right to use port land and infrastructure under a specific port administration law, after the trial court had previously ruled the initial filing inadmissible. The decisive legal basis was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which expressly excludes from the scope of cassation appeals decisions rendered in civil navigation and port activity matters, rendering the appellate decision final and unchallengeable via cassation; consequently, the court also denied the plaintiff's request to suspend proceedings pending a constitutional court review, holding that the remedy of revision would be available if the unconstitutional provision was later struck down.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for rejecting the appeal as inadmissible due to the absence of a legal avenue for cassation in port activity matters.
Basis for ordering the appellant to pay the procedural costs incurred by the respondent.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 iunie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub număr de dosar x/2020, reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat instanţei să constate că pârâta nu mai poate utiliza terenurile portuare şi celelalte elemente de infrastructură portuară care aparţin domeniului public din incinta portului Constanţa şi a portului Mangalia, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2641 din 10 martie 2021 a Judecătoriei Constanţa s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 848 din 1 iulie 2021 pronunţată de Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020*.
Prin sentinţa civilă nr. 3797 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalului Constanţa, secţia a I-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Tribunalului Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa, s-a constatat ivit conflictul negativ şi înaintată cauza Curţii de Apel Constanţa, secţia Civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1/C din 10 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost stabilită competenţa material procesuală de soluţionare a dosarului nr. x/2020 privind acţiunea civilă formulată de către reclamanta C.N. ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., având ca obiect acţiune în constatare, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 465 din 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată; a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. prin care s-a solicitat să se constate că pârâta S.C. A. S.A. nu mai poate utiliza terenurile portuare şi celelalte elemente de infrastructură portuară care aparţin domeniului public, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME" S.A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 481 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca nefondat.
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat recurs solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei către instanţa de fond, spre o nouă judecată.
În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că instanţa de apel a respins în mod greşit criticile aduse soluţiei instanţa de fond de admitere a excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, cu încălcarea prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora: "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cete prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., consideră că instanţa de apel a reţinut în mod eronat (ca şi instanţa de fond) existenţa unei/unor ipotetice acţiuni în realizare, interpretând şi aplicând în mod greşit dispoziţiile art. II alin. (5), (6) şi 10 din Legea nr. 235/2017 coroborat cu art. 35 C. proc. civ.
În egală măsură, în opinia recurentei, soluţia instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În acest context, apreciază că instanţa de apel a creat recurentei o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, deoarece a instituit în sarcina acesteia obligaţia formulării unei acţiuni suplimentare (de obligare la încheierea contractului chiar şi în caz de refuz), ceea ce îngreunează în mod substanţial punerea în aplicare de către recurentă a dispoziţiilor art. II punctul 10 din Legea nr. 235/2017.
Totodată, apreciază că motivarea instanţei de apel este contradictorie, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând, în esenţă, respingerea acestuia, ca inadmisibil.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La 9 octombrie 2023 recurenta-reclamantă a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi o cerere prin care a solicitat suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prioritar, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere următoarele argumente:
Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că:
"Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Temeiul juridic invocat de recurentă în vederea suspendării judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferind judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei.
Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri; în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.
Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
Suspendarea facultativă este reglementată prin norme dispozitive, instanţa de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunităţii ei, în vederea unei bune administrări a justiţiei.
Obiectivul esenţial la analizarea oportunităţii suspendării procesului are la bază preîntâmpinarea transformării posibilităţii acordate părţii de a solicita suspendarea într-o formă de abuz procesual, fiind astfel evitată temporizarea procesului şi, totodată, garantat dreptul la un proces echitabil prin soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Înalta Curte constată că, în raport de ansamblul circumstanţelor cauzei, în speţă nu se impune suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia.
În aceste condiţii, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză, recurenta are la dispoziţie un remediu procedural pus la dispoziţie de legiuitor, context în care dispoziţia de respingere a cererii privind suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu îngrădeşte accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil.
Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare, având în vedere prioritatea analizării acesteia, în respectarea principiului legalităţii căilor de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi.
Recursul vizează decizia civilă nr. 481 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME" S.A., fiind astfel menţinută sentinţa civilă nr. 465 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă.
Se constată că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME" S.A. a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ. şi art. II din Legea nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi serviciile în porturi, constatarea inexistenţei dreptului pârâtei A. S.A. de a utiliza terenurile portuare şi celelalte elemente de infrastructură portuară.
Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, având în vedere şi temeiul cererii de chemare în judecată, respectiv art. II din Legea nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi serviciile în porturi, se constată că prezentul litigiu vizează activitatea în porturi, iar temeiul acţiunii în constatare provocatorie, respectiv art. 35 C. proc. civ., nu exclude aplicabilitatea prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin care legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs.
Cum textul legal al art. 483 alin. (2) C. proc. civ. exclude dreptul la recurs în litigiile privind activitatea în porturi, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 481 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata sumei de 5950 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 481 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Obligă pe recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata sumei de 5950 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2023.