Admissibility of post-contractual prescription and late completion arguments as grounds for absolute nullity of credit contracts under the principle of dispositiv

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la 03.04.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în calitate de garant al împrumutatului B. S.R.L., a solicitat anularea titlurilor executorii reprezentate de contractele de credit nr. x/18.02.2008 şi nr. y/09.09.2008.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar, la 11.11.2020, reclamantul a învederat că obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea nulităţii absolute a contractelor de credit, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1247 C. civ. (art. 948, art. 966, art. 967, art. 968 din C. civ. de la 1864).

Pârâta, prin întâmpinarea şi notele scrise formulate, a invocat excepţia netimbrării cererii introductive, respectiv excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Caracal iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, arătând, în esenţă, că susţinerile reclamantului nu pot fi reţinute .

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 25 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Caracal a admis excepţiile necompetenţei sale teritoriale şi materială, invocate de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din 02 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale (procesuale), invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 18 iunie 2021, sub nr. x/2020*.

Prin sentinţa civilă nr. 2671/2021 din 29 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., în calitatea sa de succesoare în drepturi a D. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1618A/2022 din 04 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A., respingând, ca neîntemeiată, cererea aceleiaşi părţi privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că, desi prin cererea introductivă a invocat, voalat, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv excepţia prescripţiei dreptului la executarea silită, în ce priveşte accesoriile contractelor de credit nr. x/18.02.2008 şi nr. y/09.09.2008, respectiv biletele la ordin emise în alb, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu le-a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la acestea.

În opinia recurentului-reclamant, intimata-pârâtă, în calitate de creditor, nu mai putea acţiona împotriva sa, în calitate de garant, prin intermediul biletelor la ordin emise în derularea contractelor de credit a căror anulare a solicitat-o, aceasta fiind decăzută din dreptul de a mai completa instrumentele de plată în termenul de 3 ani, calculat de la data emiterii, 18.02.2008.

A învederat că, deşi şi-a întemeiat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pe dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 şi pct. 78 din Norma nr. 6/1994 a Băncii Naţionale a României, instanţele de fond nu au făcut referire la temeiurile de drept invocate.

Or, în temeiul dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., instanţa trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată şi să motiveze hotărârea, în sensul de a face aplicarea art. 2 din Legea nr. 58/1934 potrivit căruia, titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiile esenţiale cerute la alin. (1) nu are valoarea unei cambii, precum şi a art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ.

De asemenea, a susţinut că instanţele devolutive nu şi-au motivat hotărârile referindu-se la motivele de nulitate absolută invocate, respectiv art. 948, art. 966, art. 967, art. 968 din C. civ. de la 1864.

În concret, a arătat că, în contextul în care imobilul ce a făcut obiectul contractelor de credit a fost vândut la licitaţie publică în cadrul procedurii insolvenţei, valorificare efectuată pentru acoperirea creanţei din contractele de credit, a invocat prevederile art. 948 C. civ. de la 1864, prin raportare la lipsa obiectului acestui contract, respectiv a pct. 4 al textului de lege evocat, dar şi din perspectiva art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, care conferea creanţei respective calitatea de creanţă garantată.

Cum obiectul contractelor a fost stins prin valorificare în cadrul procedurii insolvenţei, a susţinut că respectivele contracte erau lipsite de un obiect determinat.

În acest context, a subliniat că, întrucât contractele de credit nu mai puteau exista pentru motivul lipsei obiectului, nici accesoriul acestora, biletele la ordin emise în cadrul derulării contractelor, nu mai putea exista, în temeiul principiului accesorium sequitur principale.

A mai precizat că, în situaţia în care s-ar accepta existenţa valabilă a biletelor la ordin, orice acţiune efectuată în baza acestor documente, acte civile, ar fi prescrisă, precum şi faptul că, în raport de prevederile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţa din contractele de credit nu mai putea fi valorificată decât în procedura insolvenţei, finalizată, şi nicidecum pe calea dreptului comun, calea executării silite sau a altui drept la acţiune, fiind prescrisă.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul căii de atac a învederat că, deşi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 58/1934 nu indică în mod expres nulitatea absolută a titlului cambial/biletului la ordin, din textul de lege, respectiv din specificul raporturilor cambiale, se poate deduce că este vorba despre o nulitate absolută.

A subliniat faptul că nevalabilitatea cambială a titlului din pricina unei imperfecţiuni formale esenţiale este sancţionată cu nulitatea absolută tocmai pentru că nu ocroteşte doar un interes privat, particular, ci unul general.

De vreme ce completarea tardivă a cambiei în alb pune problema existenţei titlului din punct de vedere formal, a concluzionat că nulitatea este una absolută, iar părţile nu pot transforma, prin convenţia lor, o nulitate absolută într-una relativă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A., succesoare în drepturi a D. S.A., nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Analizând recursul promovat de recurentul-reclamant, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. potrivit cărora, în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipotezele avute în vedere de recurentul-reclamant în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Astfel, se invocă faptul că deşi a supus atenţiei instanţei de apel aspecte esenţiale ce vizau excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar şi a dreptului la executarea silită, în ceea ce priveşte biletele la ordin, parte din contractele de credit a căror nulitate a solicitat-o, instanţa nu a procedat la analizarea acestora, respectiv faptul că nu a motivat decizia recurată în raport de temeiurile de drept invocate, art. 948, art. 966-968 C. civ. de la 1864, şi situaţia de fapt prezentată în cuprinsul acţiunii formulate.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia şi care au format convingerea instanţei.

Astfel, instanţa de apel, cu titlul prealabil, a reiterat faptul că obiectul dosarului este reprezentat de acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlurilor executorii, reprezentate de contractele de credit nr. x/18.02.2008 şi nr. y/09.09.2008, încheiate de intimata-pârâtă, în calitate de creditor, şi B. S.R.L., în calitate de debitor, apelantul-reclamant având calitatea de garant, respectiv faptul că regimul juridic al contractelor este guvernat, în raport de data încheierii, de C. civ. de la 1864.

Apoi, reţinând că este învestită cu soluţionarea apelului privind modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, dar şi a dreptului la executarea silită, respectiv pretinsa nemotivare a hotărârii instanţei de fond, raportat la temeiurile de drept invocate, instanţa de control a procedat la analizarea criticilor.

În acest sens, a arătat că, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-au învederat împrejurări ivite ulterior încheierii contractelor de credit a căror nulitate absolută se cere a fi constată, sancţiunea nulităţii operând pentru neobservarea condiţiilor de validitate în vigoare la data încheierii actului juridic, în mod judicios a reţinut prima instanţă că regimul juridic al biletelor la ordin nu vizează condiţiile de valabilitate ale contractelor de credit, fiind, deci, exclusă anularea.

De asemenea, instanţa de apel, invocând dispoziţiile Legii nr. 58/1934, a reţinut că necompletarea biletelor la ordin în termenul legal putea fi supusă analizei instanţelor de judecată doar pe calea unei contestaţii la executare, formulată în termen de 5 zile de la data primirii primei somaţii de executare silită, şi nu pe calea unei acţiuni de drept comun.

În acelaşi timp, instanţa de control a procedat la analizarea considerentelor sentinţei apelate şi a reţinut că motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept invocate. A mai arătat că, inclusiv în faţa acesteia, apelantul-reclamant a pus în discuţie, susţinând că sunt motive de nulitate absolută a contractelor de credit, împrejurări care nu sunt contemporane momentului încheierii acestora, ci survenite în cadrul procedurii insolvenţei deschise împotriva împrumutatului, achiesând, în final, întru-totul, considerentelor primei instanţe.

Totodată, a relevat că, apelantul-reclamant, prin niciun motiv de apel nu a înţeles să critice concluzia instanţei de fond privind nedovedirea faptului că, la momentul încheierii contractelor, nu s-ar fi respectat condiţiile de valabilitate necesare încheierii acestora.

În continuare, a analizat conduita procesuală a apelantului-reclamant şi a reţinut că acesta a sesizat instanţele de judecată cu o contestaţie la executare în motivarea căreia a prezentat aceleaşi alegaţii cu cele în susţinerea cererii de chemare în judecată soluţionate prin sentinţa apelată, contestaţia fiind respinsă, în mod definitiv, prin neapelare, ca tardivă.

Prin urmare, din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanţa de control a procedat la o analiză efectivă şi concretă a tuturor susţinerilor care aveau legătură cu obiectul dedus judecăţii - nulitatea biletelor la ordin - precum a apărărilor formulate pe parcursul procesului şi a înlăturat, argumentat, criticile aduse de către reclamant în susţinerea apelului său.

Înalta Curte reţine că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, relevant în acest sens fiind conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părţilor.

În realitate, recurentul critică modalitatea în care instanţele devolutive au evaluat starea de fapt pe care şi-au întemeiat hotărârile atacate - reţinând că se invocă o stare de fapt ulterioară încheierii contractelor de credit, care ţine de evaluarea modului de executare a acestora, iar nu de evaluarea circumstanţelor încheierii lor, fiind astfel nerelevante în analiza nulităţii - într-o manieră pe care acesta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Se cuvine a se reaminti că temeinicia stării de fapt reţinute de instanţele devolutive nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului; Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurentul-reclamant, aceea a nemotivării, astfel că acest motiv de recurs va fi înlăturat. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a omis a analiza argumentele recurentului referitoare la prescripţie ci a subliniat, în mod judicios, că aceste argumente reprezintă chestiuni ivite ulterior încheierii contractelor de credit şi emiterrii biletelor la ordin astfel că, indiferent de temeinicia sau netemeinicia acestor susţineri referitoare la prescripţie ori decădere, nu pot antrena retroactiv nulitatea de vreme ce sancţiunea nulităţii intervine numai pentru împrejurări care sunt anterioare sau cel mult concomitente naşterii actului juridic.

Cât priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, mai precis, a dispoziţiilor art. 2, respectiv a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a susţinut că, întrucât a invocat, pe calea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, decăderea intimatei-pârâte din dreptul de a mai completa biletele la ordin, fiind împlinit termenul de 3 ani, prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 58/1934 potrivit căruia, titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiile esenţiale cerute la art. 1 nu are valoarea unui bilet la ordin, şi să constate nulitatea absolută a biletelor.

Se observă că, în realitate, recurentul-reclamant impută instanţei de control faptul că nu a constatat nulitatea absolută a biletelor la ordin, de vreme ce acestea au fost completate tardiv.

Înalta Curte notează că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apărările părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., iar conform art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a se depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Aşa fiind, instanţa este obligată să statueze asupra celor solicitate de părţile din proces, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de acestea, prin cererile şi apărările formulate în condiţiile legii.

În cauză, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiilor art. 1247 C. civ., recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlurilor executorii reprezentate de contractele de credit nr. x/18.02.2008 şi nr. y/09.09.2008.

Odată indicată pretenţia supusă judecăţii şi fixat cadrul procesual, instanţa este obligată să soluţioneze cauza în atare limite, astfel că reclamantul nu îi poate imputa faptul că nu a constatat nulitatea absolută a accesoriilor contractelor de credit, în speţă a biletelor la ordin emise în alb, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 58/1934, aceasta deoarece principiul disponibilităţii se opune ca judecătorul să schimbe din oficiu fundamentul pretenţiei formulate, instanţa fiind "ţinută" de obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora, judecătorul, în situaţia în care nu este pe deplin lămurit de împrejurările de fapt sau în privinţa motivării în drept invocate în susţinerea pretenţiilor ori a apărărilor părţilor, are dreptul să solicite acestora explicaţii, trebuie înţelese în sensul că împrejurările de fapt sau de drept sunt circumscrise limitelor cadrului procesual, sub aspectul obiectului trasat de părţi, de fundamentul pretenţiilor şi de motivarea prin care s-a fixat cadrul procesual.

Prin urmare, în mod judicios a reţinut instanţa de control, asemenea primei instanţe, că alegaţiile privind completarea biletului la ordin după termenul de 3 ani de la data emiterii, respectiv de la data semnării actului adiţional la contractul de credit, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, vizează împrejurări ivite ulterior încheierii contractelor de credit şi, ca atare, nu produc niciun efect juridic cu privire la valabilitatea acestora. Pe de altă parte, fiind vorba despre împrejurări ivite după încheierea contractelor de credit şi a emiterii biletelor la ordin, aspectele privind completarea în termen a biletelor la ordin au relevanţă în ceea ce priveşte eficacitatea acestora iar nu din perspectiva sancţiunii nulităţii, alegaţiile recurentului depăşind aşadar obiectul litigiului dedus judecăţii, constând în contestarea nulităţii absolute a contractelor de credit şi a actelor accesorii de garantare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţia de drept material cuprinsă în art. 2 din Legea nr. 58/1934, criticile au caracter teoretic şi nu se referă la modul concret în care trebuia aplicată dispoziţa legală de către instanţa de control. Acestea reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susţinerilor formulate în faţa instanţelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului.

De aceea, o nemulţumire a recurentului legată de soluţia recurată, de modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acţiunii, contestaţie care nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, ce nu poate fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Constatând, aşadar, că nu sunt incidente niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1618A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1618A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.