ICC award annulment action fails for lack of proof of branch's authority to represent parent company.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea Arbitrală din data de 20.12.2021 pronunţată de către Tribunalul Arbitral constituit pentru soluţionarea dosarului nr. x al Curţii de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ Internaţionala (ICC) s-au decis următoarele:

Arbitrul Unic are jurisdicţie asupra acestei chestiuni.

Primul pârât nu are calitate procesuală şi toate pretenţiile formulate împotriva primului pârât sunt respinse.

Al doilea pârât este obligat să plătească reclamantului şi i se dispune să plătească acestuia: 236.269 EURO plus dobânda la aceasta la o rată de 6% pe an de la 24 iulie 2020 până la efectuarea plăţii integrale a sumei; şi dobânda la o rată de 6% pe an la 11.030,49 EURO de la 1 august 2019 până la efectuarea plăţii integrale a sumei acordate conform punctului 3. (i) şi dobânda la o rată de 6% pe an la 35.707,97 EUR de la 1 august 2020 până la efectuarea plăţii integrale a sumei acordate conform punctului 3. (i); şi 10.000 EURO - plus dobânda aferentă la o rată de 6% pe an de la data prezentei hotărâri definitive până la achitarea în întregime a sumelor din hotărârea arbitrală.

Al doilea pârât este obligat să plătească reclamantului şi i se dispune să plătească acestuia drept compensaţie pentru costurile suportate în cadrul acestui arbitraj 49.759,34 EURO (constând în cheltuielile sale de reprezentare juridică, inclusiv TVA- ul în valoare de 18.002,52 EURO, cheltuieli de 891.71 EURO şi cheltuieli de arbitraj stabilite de Curtea ICC de 30.865,11 EURO) plus dobânda aferentă la o rată de 6% pe an de la data acestei hotărâri definitive până la plata integrală.

Toate celelalte cereri şi pretenţii sunt respinse. Nu se acordă nicio hotărâre suplimentară.

Împotriva Hotărârii Arbitrale din data de 20.12.2021 pronunţată de către Tribunalul Arbitral constituit pentru soluţionarea dosarului nr. x al Curţii de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ Internaţionala (ICC) a formulat acţiune în anulare petenta A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. b) şi h) şi art. 612 C. proc. civ., solicitând admiterea acţiunii în anulare şi, în temeiul art. 613 C. proc. civ., să se dispună anularea hotărârii arbitrale din data de 20.12.2021 şi: a) în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare arbitrajului, în conformitate cu art. 613 alin. (3) lit. b) teza I C. proc. civ. b) în subsidiar, să se constate litigiul fiind în stare de judecată şi instanţa să se pronunţe în fond asupra acestuia, în conformitate cu art. 613 alin. (3) lit. b) teza II C. proc. civ. c) cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 106/2022 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant; a anulat acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale din data de 20.12.2021, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţională în dosarul nr. x formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata B. S.A., pentru lipsa calităţii de reprezentant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal pârâta A. acţionând în România prin A., şi recurs incident reclamanta B. S.A.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului şi schimbarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii în anulare şi, în temeiul art. 613 C. proc. civ., anularea Hotărârii Arbitrale din data de 20.12.2021 şi aplicarea prevederilor art. 613 alin 3 lit. b) teza I C. proc. civ. sau, în subsidiar, să se constate că litigiul este în stare de judecată şi să pronunţaţi o hotărâre în fond, conform art. 613 alin. (3) lit. b) teza II C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că acţiunea în anulare a fost în mod netemeinic respinsă pentru lipsa calităţii de reprezentant, deoarece la dosarul cauzei se aflau documente care să ateste calitatea de reprezentant legal al pârâtei întrunită în persoana dlui C..

Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii". Or, a învederat recurenta-pârâtă, raportul juridic contractual dedus judecăţii a fost încheiat de către A. S.A. Grecia prin reprezentantul legal al Sucursalei Bucureşti, care în numele A. - Grecia titular al drepturilor şi obligaţiilor izvorâte din acest raport juridic, astfel cum reiese din preambulul contractelor, acţionează ca un reprezentant al societăţii-mamă, în exercitarea acestui mandat.

Chiar dacă sucursala societăţii comerciale contractante poate sta în judecată, conform art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta fiind legal constituită, recurenta-pârâtă a apreciat că justificarea existenţei calităţii de reprezentant este suficientă pentru exercitarea acţiunii civile în numele societăţii mamă. Pe lângă calitatea de reprezentant, în general, există şi o justificare particulară care se manifestă sub aspectul identităţii dintre părţile litigiului şi părţile raportului juridic. Or, având în vedere că societatea-mamă este partea din contract şi cea care îşi asumă obligaţiile ce derivă din acest contract, reprezentantul legal al A. S.A. Grecia - Sucursala Bucureşti acţionează în numele şi pe seama acesteia.

Mai mult, sucursala este o enitate fără personalitate juridică, aceasta reprezentând un simplu dezmembrământ al societăţii comerciale, fiind integrată organic societăţii-mamă, dependentă din punct de vedere economic şi juridic de societatea fondatoare.

In acest sens, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că A. S.A. Grecia este subiectul de drept care şi-a asumat drepturi şi obligaţii, intrând în raporturi juridice cu intimata, sucursala, prin reprezentantul său legal, acţionând exclusiv în calitate de reprezentant al societăţii-mamă, exercitând astfel un mandat în baza căruia se angajează şi răspunderea acesteia din urmă.

Această împrejurare este evidenţiată de faptul că societatea-mamă este cea care a beneficiat în mod real de prevederile contractuale, serviciile furnizate fiind necesare exclusiv în vederea realizării proiectului menţionat în preambulul contractului, de proiectare şi execuţie autostradă, în care participă şi de care beneficiază societatea-mamă.

Prin urmare, reprezentantul legal al sucursalei deţine calitate de reprezentant al societăţii-mamă în virtutea mandatului acordat, fapt care este susţinut şi de prevederile art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În finalul recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului şi argumentele pentru care a considerat că hotărârea arbitrală din 20.12.2021 încalcă ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţii imperative ale legii, impunându-se anularea acesteia.

B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pârâtei, întrucât nu este menţionat numele reprezentantului legal al A. S.A. Grecia; a invocat lipsa dovezii calităţii de reprezentant legal al societăţii şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant convenţional a societăţii de avocatură D.; totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă B. S.A. a formulat recurs incident, care a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia şi casarea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate, reiese ca instanţa a analizat cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate, reţinând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că au fost depuse documente care fac dovada existenţei şi întinderii acestora şi a obligat petenta la plata sumei de 24.039,78 RON onorariu avocaţial.

Cu toate acestea, soluţia astfel pronunţată, nu se regăseşte şi în dispozitivul hotărârii, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta-pârâtă că sentinţa recurată a fost comunicată la sediul profesional al reprezentantului convenţional av. E., dar, întrucât acesta a fost grav bolnav şi nu s-a aflat la domiciliu (care corespunde sediului cabinetului de avocat) încă de la începutul lunii ianuarie, nu a intrat în posesia hotărârii.

Ca atare, având in vedere că s-a aflat în imposibilitate de a cunoaşte conţinutul hotărârii, recurenta-reclamantă a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti o cerere de repunere în termenul prevăzut de art. 444 C. proc. civ. pentru completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 106/12.12.2022, precum şi o cererea de completare a dispozitivului sentinţei respective.

Înalta Curte, analizând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, ţinând seama şi de apărările expuse prin întâmpinare, va respinge recursul principal, ca nefondat, şi recursul incident, ca inadmisibil.

Cu privire la recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A., prin A., se reţine că este nefondată critica formulată de această parte referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, sentinţa atacată fiind legală, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează:

Înalta Curte observă că acţiunea în anulare a fost formulată de Sucursala din Bucureşti a societăţii-mamă A., ca, de altfel, şi recursul pendinte.

În acest context, este de menţionat că, potrivit art. 80 C. proc. civ. "părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară".

În raport cu dispoziţiile art. 84 alin. (1) C. proc. civ., persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţei de judecată, numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. Alineatul 3 al aceluiaşi text de lege precizează faptul că aceste dispoziţii se aplică şi în cazul asociaţiilor, societăţilor sau altor entităţi, chiar fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

Dipoziţiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., prevăd că împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică, dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris potrivit legii de organizare şi exercitare a profesiei.

De asemenea, conform art. 151 C. proc. civ. "(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. (2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale. (4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor. (5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori alte entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie".

În egală măsură se reţine că, potrivit art. 209 alin. (1) C. civ., persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, iar potrivit alin. (2), au calitatea de organe de administrare în sensul alin. (1) persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

De asemenea, trebuie menţionat că, potrivit art. 2016 alin. (2) C. civ., "pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres, cu excepţia cazului în care prin mandatul de ocrotire mandatarul a fost împuternicit expres cu administrarea deplină a bunurilor mandantului".

Astfel, se constată că mandatul acordat trebuie să provină de la persoana fizică sau juridică care potrivit actului constitutiv al titularului acţiunii sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

Cu referire la sucursale, căci printr-o astfel de entitate a fost formulată acţiunea în anulare, în practica judiciară s-a reţinut, cu caracter unitar, că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţi lor având un patrimoniu propriu, un scop de sine stătător şi organe proprii de conducere, precum şi o anumită autonomie faţă de societatea-mamă.

În virtutea caracteristicilor lor, a actelor constitutive şi a regulamentelor de organizare, sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în raporturile cu terţii, în baza unei delegări de atribuţii de reprezentare, date de directorul societăţii-mamă. O astfel de delegare şi limitele ei trebuie să rezulte fie din actul constitutiv, fie dintr-un mandat separat. Ca atare, capacitate de folosinţă şi de exerciţiu are societatea-mamă, ca persoană juridică, iar aceasta poate delega exerciţiul drepturilor ei reprezentanţilor sucursalelor, pentru exerciţiul şi apărarea drepturilor şi intereselor acestora, implicit ale persoanei juridice care reprezintă societatea-mamă.

Cu alte cuvinte, sucursala nu are aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii proprii fiindcă nu deţine capacitate civilă de folosinţă şi nici un patrimoniu propriu, drepturile şi obligaţiile atribuite sucursalei sunt de fapt ale societăţii-mamă, orice drept şi orice obligaţie se poate naşte doar în patrimoniul societăţii mamă şi doar în cazul existenţei unui mandat acordat de societatea-mamă pentru încheierea actului, sucursala fiind subordonată societăţii primare atât economic, cât şi juridic, aceasta din urmă fiind singura care deţine calitatea de subiect de drept, şi care, deci, poate sta legal în justiţie.

De aceea, actul de înfiinţare a sucursalei constituie, în esenţă, un mandat complex, pe care i-l încredinţează societatea primară, definindu-i modul de organizare, dotarea materială, condiţiile de funcţionare şi sfera de activitate.

În acest context, în care sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică, voinţa societăţii şi poziţia procesuală fiind exprimată de societatea mamă, afirmaţiile recurentei-pârâte care susţin, prin raportare la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., că reprezentantul legal al sucursalei este şi reprezentantul societăţii mamă, nu pot fi primite.

În circumstanţele prezentului proces, se observă că acţiunea în anulare a fost formulată de Sucursala din Bucureşti a societăţii-mamă, entitate prin care pârâta (societatea-mamă) avea aptitudinea de a fi reprezentată în proces, dacă s-ar fi făcut dovada calităţii de reprezentant, respectiv a limitelor mandatului acordat.

În speţă, se observă că, deşi, prin încheierea din 3 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a pus în vedere titularei acţiunii în anulare "să depună la dosar dovada calităţii de reprezentant legal a societăţii cu care apărătorul ales a încheiat contractul de asistenţă juridică", având în vedere că aceasta nu a fost ataşată la dosar, autoarea demersului judiciar nu s-a conformat acestei dispoziţii, aspect reţinut, de altfel, de instanţă.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul sucursalei, orice drept şi orice obligaţie se poate naşte doar în patrimoniul societăţii primare şi doar în cazul existenţei unui mandat acordat de societatea-mamă pentru încheierea actului, iar, potrivit art. 151 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, respectiv reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.

Având în vedere faptul că titulara acţiunii în anulare nu a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa, în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant, fiind anulată acţiunea.

Nu în ultimul rând, critica recurentei-pârâte prin care se afirmă că este susţinut şi de prevederile art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. faptul că reprezentantul legal al sucursalei deţine şi calitatea de reprezentant al societăţii-mamă, nu poate fi primită, în condiţiile în care evocatul text de lege are în vedere chestiuni legate de locul citării, iar nu aspecte care ţin de instituţia juridică a reprezentării, ce formează obiectul dezbaterii.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Recursul incident formulat de reclamanta B. S.A. va fi respins, ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente:

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a invocat omisiunea instanţei de soluţionare a cererii având ca obiect cheltuielile de judecată, susţinând că, deşi, din considerentele hotărârii recurate, reiese ca instanţa a analizat cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată, reţinând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că au fost depuse documente care fac dovada existenţei şi întinderii acestora şi a obligat petenta la plata sumei de 24.039,78 RON onorariu avocaţial, totuşi, soluţia astfel pronunţată, nu se regăseşte şi în dispozitivul hotărârii, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aspectele criticate nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci se circumscriu unei cereri de completare a sentinţei recurate.

În acest context, se reţin dispoziţiile art. 445 din C. proc. civ., cu privire la obligativitatea procedurii de completare a unei hotărâri judecătoreşti, care stabilesc expres: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444".

Aşadar, norma juridică instituie, imperativ, interdicţia solicitării, pe calea apelului sau a recursului, a îndreptării erorii materiale, a lămuririi hotărârii, a completării acesteia ori a înlăturării dispoziţiilor potrivnice.

De altfel, se observă că reclamanta a şi formulat o cerere de completare care a fost admisă de către prima instanţă, ulterior declarării prezentei cereri de recurs.

Aşa fiind, întrucât, prin motivele de recurs, se invocă omisiunea de soluţionare a cererii având ca obiect cheltuieli de judecată, iar o asemenea solicitare este admisibilă doar pe calea procedurii de completare a hotărârii judecătoreşti, urmează a se constata inadmisibilitatea căii de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A.; totodată va respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de reclamanta B. S.A., conform dispozitivului.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă B. S.A., Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, sens în care o va respinge, având în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părţii care a câştigat procesul şi atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat litigiul.

Or, în speţă, în condiţiile în care recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. a fost respins, ca nefondat, iar recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. a fost respins, ca inadmisibil, niciuna din părţi nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, părţile având poziţia juridică de părţi căzute în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 106/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 106/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2023.