Inadmissibility of recourse against final appellate decisions in individual labor conflicts and preparatory procedural orders
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as inadmissible, upholding the Court of Appeal’s decision. The dispute involved a labor law conflict where the plaintiff challenged a dismissal decision and alleged procedural abuses by the lower courts, including unauthorized refusal to solve procedural incidents and improper case handling. The Supreme Court determined that the appeal was procedurally barred because, under the new Civil Procedure Code and the Social Dialogue Law, decisions rendered by the Court of Appeal in individual labor conflicts are final from the date of pronouncement and are explicitly excluded from recourse by statute; furthermore, the preliminary and preparatory orders challenged in the recourse were not independently appealable but only challenging the final judgment, which was not open to this specific appeal type. Consequently, the appellate decision rejecting the plaintiff’s claims remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 49 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 415 pct. 1 din C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011; Inadmissibility of recourse against final appellate decisions in individual labor conflicts and preparatory procedural orders: La termenul din 6 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 17/2022 din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a încheierii din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, precum şi împotriva deciziei civile nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat să se constate abuzul în serviciu (abuzul juridic) şi "partinitatea Curţii de Apel Alba Iulia în instrumentarea dosarului de revizuire nr. x/2018", având în vedere că a soluţionat cauza definitiv fără ca, în prealabil, să fie soluţionate incidentele procedurale, aşa cum avea obligaţia conform prevederilor C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea nr. 166 din 10 iunie 2020 s-a pronunţat fără soluţionarea cererii de recurs pe care reclamantul a introdus-o, anterior şedinţei de judecată din 10 iunie 2020, împotriva citaţiei din 18 mai 2020; Curtea de Apel Alba Iulia a refuzat obligarea intimatei să depună la dosar "înscrisurile probatoare" pe care reclamantul şi-a bazat cererea de revizuire, înscrisuri menţionate în cerere (în dosarul nr. x/2018), deşi C. proc. civ. obligă instanţa să dispună înfăţişarea înscrisurilor solicitate de parte, având în vedere că sunt înscrisuri comune; instanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia, impusă de prevederile C. proc. civ., de a face menţiunea, în cuprinsul citaţiei din data de 18 mai 2020, despre dezbaterea asupra perimării cererii de chemare în judecată; de asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a refuzat să se pronunţe sau să înainteze dosarul către instanţa competentă, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu şi evaziune fiscală săvârşite de intimată, având în vedere că aceasta nu a achitat reclamantului obligaţiile, reţinute din salarii, către bugetul de stat, în perioada 11.08.2011-04.06.2013; reclamantul a mai cerut să se constate abuzul juridic săvârşit de intimată, având în vedere "menţiunile de la ultima liniuţă de la pct. 1", precum şi abuzul juridic al pârâtei cu privire la concedierea nelegală şi netemeinică a reclamantului, prin decizia nr. 612/05.08.2011; în finalul cererii, a solicitat să se dispună, în baza art. 78 din Codul muncii, anularea deciziei de concediere nr. 612/05.08.2011, emisă de pârâtă, având în vedere că nulităţile de ordine publică pot fi invocate în orice fază a procesului.
Tribunalul Alba, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1913/2021 din 1 iulie 2021, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimată şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., împotriva deciziei nr. 612/2011; contestatorul a fost obligat să plătească intimatei 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 17/2022 din 1 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a conexat dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia la dosarul nr. x/2020, aflat la acea dată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.
La termenul din 1 februarie 2022, faţă de dispoziţiile art. 49 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recuzare nu împiedică judecarea cauzei şi, neexistând motive de amânare faţă de cererea de strămutare ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de amânare formulată de apelantul-reclamant A.. Instanţa de apel a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul apelantului-reclamant pentru a susţine motivele de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 1913/2021 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Alba, secţia I civilă, prin care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat.
În vederea soluţionării cererii de recuzare, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amânarea pronunţării în cauză la data de 15 februarie 2022.
Prin încheierea din 15 februarie 2022, faţă de imposibilitatea constituirii completului de judecată, având în vedere lipsa motivată a doamnei judecător C., în temeiul art. 123 alin. (3) din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, s-a dispus amânarea pronunţării în cauză la data de 22 februarie 2022.
Prin încheierea civilă nr. 16/2022 din 1 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător D. şi E., formulată de apelantul A..
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1913/2021 din 1 iulie 2021 şi a încheierilor din 15.04.2021, 06.05.2021, 25.03.2021, toate pronunţate de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, precum şi împotriva încheierii nr. 180/CC/F/2021 din Camera de Consiliu de la 1 iulie 2021, pronunţate de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
La data de 4 aprilie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 17/2022 din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a încheierii din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, precum şi împotriva deciziei civile nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Recurentul-reclamant a arătat că, în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ., formulează cerere de recurs îndreptată împotriva "hotărârilor civile pronunţate prin încheierile de şedinţă din 01.02.2022 în dosarul nr. x/2020 - încheierea privind conexarea acestui dosar la dosarul apelului nr. x/2020, dosarul nr. x/2020 - încheierea de şedinţă privind amânarea iniţială a pronunţării de către Curtea de Apel Alba Iulia", prin care a solicitat anularea acestor hotărâri, cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond.
Intimata-pârâtă B. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluţia din 16 iunie 2022, în cauză, s-a fixat termen la 6 octombrie 2022, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul din 6 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 17/2022 din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a încheierii din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, precum şi împotriva deciziei civile nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
La data de 3 aprilie 2023, recurentul-reclamant A. a transmis la dosarul cauzei o cerere de redeschidere a judecăţii, care a fost admisă la termenul din 21 septembrie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte dispunând repunerea cauzei pe rol.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.
Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
Înalta Curte reţine că reclamantul A. a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva deciziei de concediere emisă de pârâtă, respectiv decizia nr. 612/2011.
În legătură cu decizia menţionată, între părţi s-a derulat un litigiu în anii 2011 - 2013, ce a format obiectul dosarului nr. x/2011
Iniţial, Tribunalul Alba a admis contestaţia, a anulat decizia de concediere şi a dispus reîncadrarea reclamantului. În recurs, prin decizia civilă nr. 941/2013 din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a modificat sentinţa atacată, în sensul că s-a respins în întregime acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.
În dosarul nr. x/2020, reclamantul a formulat o nouă contestaţie la decizia de concediere, preluând argumente şi din considerentele sentinţei tribunalului, prin care, iniţial, i-a fost admisă contestaţia.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011, este considerat conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.
Aşadar, reclamantul a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.
Conform art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".
Totodată, Legea nr. 62/2011 republicată prevede, la art. 216, că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".
Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.
Totodată, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la data de 9 decembrie 2020, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Aşadar, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
De asemenea, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".
Aşadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ. coroborat cu art. 634 alin. (2) din acelaşi cod, raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că instanţa nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.
Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii.
Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa soluţia, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei.
De regulă, încheierile premergătoare, atât cele preparatorii, cât şi cele interlocutorii, se pot ataca numai odată cu fondul, fiind susceptibile de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale.
Art. 139 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte că "pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal, "excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul".
Întrucât decizia civilă nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, este definitivă de la data pronunţării, încheierea civilă nr. 17/2022 din 1 februarie 2022, dată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia la dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Totodată, având în vedere că încheierea de şedinţă de la termenul din 1 februarie 2022, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de amânare formulată de apelantul-reclamant A. şi a dispus amânarea pronunţării în cauză la data de 15 februarie 2022, pentru a se soluţiona cererea de recuzare, este una premergătoare şi face corp comun cu decizia dată în apel, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 17/2022 din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a încheierii din 1 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, precum şi împotriva deciziei civile nr. 392/2022 din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.