Nullity of cassation appeal for failure to frame valid legal grounds in construction contract penalty dispute

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată:

1. Prin cererea înregistrată la 22 iulie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 692.780,57 RON, compusă din 471.105,50 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi 221.675,07 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

De asemenea, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi 109 C. proc. civ. şi respectiv art. 1.350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1681 din data de 30 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 389.608,96 RON, reprezentând contravaloare lucrări.

De asemenea, au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 9.501,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorarii de experţi.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 504/A din data de 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. şi a fost schimbată în parte sentinţa primei instanţe.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 405.305,13 RON.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata taxei judiciare de timbru de 903,46 RON, achitate suplimentar de reclamantă.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

Au fost acordate cheltuieli de judecată aferente fazei apelului, în favoarea apelantei-reclamante, în valoare de 451,73 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă motivelor de apel admise.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1967 din data de 5 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul reclamantei, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei de apel sub nr. x/2015*.

4. Prin decizia civilă nr. 749/A din data de 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamantă.

A fost anulată soluţia primei instanţe cât priveşte capătul de cerere privind penalităţile de intârziere de 221.675,07 RON şi a acordat termen pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la 7 iunie 2022.

A fost menţinută soluţia primei instanţe de respingere ca neîntemeiată a pretenţiei reclamantei asupra sumelor de 7.218,54 euro contravaloare confecţii metalice, 277,2 euro plasă sudată, 535,2 euro termoizolaţie.

Prin încheierea din 21 iunie 2022 s-a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017

Prin încheierea din 4 octombrie 2022 instanţa a dispus repunerea pe rol a cauzei având în vedere că dosarul nr. x/2017 a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justitiţie, prin respingerea recursurilor formulate.

Prin decizia civilă nr. 1569/A din data de 18 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, a fost admis capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect penalităţi de întârziere, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 221.675,07 RON.

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, suplimentar, suma de 5.538,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecăţii în primă instanţă.

5. Împotriva deciziei civile intermediare nr. 749/A din 10 mai 2022 şi a deciziei civile nr. 1569/A din 18 octombrie 2022 a formulat recurs B. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte admiterea capătului de cerere având ca obiect penalităţi de întârziere de 221.675,07 RON şi reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de casare, cu consecinţa respingerii pretenţiilor reclamantei în cuantum de 221.675,07 RON, ca neîntemeiate.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta a invocat încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în apel, cu consecinţa depăşirii limitelor stabilite pentru rejudecare şi, totodată, schimbarea cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe.

Dezvoltând, s-a arătat că, în primul ciclu procesual, instanta supremă a apreciat că se impune rejudecarea capatului de cerere privitor la penalităţile de întârziere, având în vedere lipsa unui raţionament propriu de analiză a temeiniciei pretenţiilor, precum şi faptul că sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2016, nefiind definitivă, nu poate reprezenta decât un argument subsidiar al instanţei.

Or, prin deciziile recurate, instanţa de apel, cu depăşirea limitelor rejudecării, raportându-se la o singură factură dintre facturile pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere, respectiv nr. 784/08.04.2015, aferentă situaţiei de lucrări nr. x, a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 221.675,07 RON, considerând că nu se mai impune analiza existenţei dreptului la penalităţi raportat la restul facturilor.

În acest sens, a învederat că reclamanta a stabilit un alt cadru procesual, solicitând plata penalităţilor pentru mai multe facturi, pe care pârâta le-a contestat sub diverse aspecte şi întodeauna pentru întârzierea termenelor de execuţie stabilite contractual prin graficele de execuţie.

Potrivit recurentei, dacă s-ar valida raţionamentul instanţei, în acord cu care pot fi calculate penalităţile în raport de o singură factură, rezultă că penalitatea cuvenită ar fi trebuit să fie proporţională cu partea deţinută de această creanţă din totalul penalităţii solicitate de către reclamantă.

Astfel, în condiţiile în care total penalitate nelimitată contractual este de 1.034.243 RON, reprezentând 100%, iar pentru factura nr. x/08.04.2015 s-a calculat o penalitate nelimitată contractual în cuantum de 642.850,38 RON (respectiv 62% din total penalitate), dacă s-ar accepta această posibilitate, ar fi trebuit ca procentul de 62% deţinut de această factură să fie aplicat asupra penalităţii limitate contractual respectiv 221.675,07 RON, rezultând astfel o sumă de 137.438,54 RON.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat faptul că deciziile atacate conţin atât motive străine de natura cauzei, cât şi motive contradictorii.

S-a susţinut că motivul pe care curtea de apel l-a reţinut în mod străin de pricină este reprezentat de punctul divergent care a determinat rejudecarea cauzei, reţinându-se în mod greşit că acesta este reprezentat de data la care reclamanta a executat lucrările aferente facturii nr. x pretinse la plata.

Or, potrivit recurentei, în cauză, există mai multe aspecte divergente, constând în nepredarea documentelor obligatorii ce trebuiau să însoţească situaţiile de lucrări, emiterea facturilor fără respectarea dispoziţiilor contractuale şi nerespectarea termenelor de execuţie.

Referitor la factura nr. x din 08.04.2015, pârâta a precizat că nu face obiectul lucrărilor în divergenţă, pentru aceasta fiind invocate însă lipsa documentelor prevăzute la art. 3.5 din contract, termenul de execuţie depăşit, nestornarea avansului, lucrări raportate de două ori.

Potrivit pârâtei, datele la care au fost executate lucrările au fost stabilite irevocabil în cauza ce a facut obiectul dosarului nr. x/2016, instanţei de apel fiindu-i puse la dispoziţie actele din acest dosar.

De asemenea, susţinând teza incongruenţei motivelor, pârâta a arătat că, deşi instanţa de apel a constatat că soluţia depinde de data la care au fost executate lucrările, prin aceleaşi considerente, a concluzionat că această dată, chiar dacă face dovada unei executări cu întârziere, nu prezintă relevanţă.

Or, în condiţiile în care, pentru a justifica neachitarea facturilor de lucrări, s-a invocat excepţia de neexecutare a contractului, se impunea ca instanţa de apel să analizeze în ce măsură apărările pârâtei debitor referitoare la termenul de execuţie sunt întemeiate, instanţa apreciind în mod greşit că acest termen nu prezintă relevanţă.

În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, s-a imputat instanţei de apel faptul că reţinerile acesteia din cuprinsul pct. 3 pag. 7 reprezintă, în fapt, aspecte desprinse din context şi fără corespondent în probele aflate la dosarul cauzei.

De asemenea, făcând trimitere la probe, pârâta şi-a exprimat dezacordul în raport cu modul în care instanţa de apel a apreciat susţinerile părţilor şi probatoriul administrat.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a invocat că, respingând excepţia de neexecutare a contractului, instanţa de apel a încălcat normele de drept material.

Se arată, în esenţă, că deşi instanţa de apel trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru invocarea sa în mod valabil, astfel cum sunt prevăzute la art. 1.350 alin. (2), (1).351-1.356 şi art. 1.547 C. civ., în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu există nicio justificare pentru opunerea excepţiei de neexecutare.

Or, prin aceea că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziilor atacate că nu există justificare pentru invocarea excepţiei de neexecutare şi respectiv pentru refuzul la plată al pârâtei ca urmare a executării lucrărilor cu întârziere, recurenta consideră că au fost încălcate în mod grav normele de drept material, reprezentate de art. 1.530 şi 1.556 C. civ.

S-a mai invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 C. civ., ca urmare a ignorării prevederilor art. 3.5, 3.6 şi respectiv 3.7 din contract, pârâta arătând că termenul de execuţie a lucrărilor nu coincide cu data scadentă a facturii fiscale emise de către reclamantă, părţile convenind, cu putere de lege, parcurgerea mai multor etape până la împlinirea scadenţei facturii.

La data de 9 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L. prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere solicitarea recurentei ca, ulterior casării, Înalta Curte să reţină cauza spre rejudecare.

S-a evocat de către intimată Decizia HP nr. 79/05.10.2022 a Înaltei Curţi, considerentul 166, potrivit căruia "în cazul în care, în al doilea ciclu procesual, s-ar admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când, faptele fiind pe deplin stabilite, nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la reanalizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel ori la prima instanţă."

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluţia din 27 martie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 2 mai 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 29 mai 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurenta B. S.R.L.

La data de 2 iunie 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimata A. S.R.L.

Prin rezoluţia din data de 29 iunie 2023 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, în complet de filtru, la 19 septembrie 2023.

6. Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză, reţine următoarele considerente:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare:

Prin raportare la solicitarea recurentei de admitere a recursului, cu consecinţa reţinerii cauzei spre rejudecare de către instanţa supremă, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii, invocând considerentul 166 din Decizia HP nr. 79/05.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

O primă observaţie care se impune este aceea că Decizia HP nr. 79/05.10.2022 priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 or, raportat la data cererii de chemare în judecată, 22 iulie 2015, aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză.

În continuare, se constată că reţinerea cauzei spre rejudecare de către Înalta Curte, astfel cum a solicitat recurenta, este un aspect care poate fi analizat numai subsecvent soluţiei de admitere a recursului.

Prin urmare, excepţia invocată de intimată nu este o veritabilă excepţie de procedură, aptă să conducă de plano la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, ci reprezintă o apărare de fond.

În consecinţă, argumentele intimatei referitoare la imposibilitatea reţinerii cauzei spre rejudecare de către instanţa supremă vor fi avute în vedere numai în cazul admiterii recursului, ipoteză ce presupune în prealabil analiza pe fond a motivelor de casare invocate.

Prioritar însă, se impune analiza excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, pârâta şi-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pentru invocarea în mod valabil a motivului de recurs prevăzut la pct. 5 este necesar să se arate deopotrivă regula de procedură încălcată şi circumstanţele din care rezultă încălcarea, cu indicarea în mod punctual a actelor de procedură care relevă nelegalitatea din perspectiva dreptului procesual.

În privinţa cazului de casare prevăzut de pct. 6, legala motivare a recursului presupune individualizarea ipotezei de nemotivare de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizată contradictorialitatea sau caracterul străin al considerentelor, precizarea inechivocă a motivelor împotriva cărora se îndreaptă critica.

Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate, impune recurentului nu numai indicarea normei de drept material pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control judiciar devolutiv.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât situaţia de fapt şi aprecierea probelor administrate intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că pârâta a invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Deşi subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâta invocă depăşirea limitelor stabilite pentru rejudecare şi, totodată, schimbarea cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, ceea ce se impută de facto instanţei de apel este modul de calcul al penalităţilor la plata cărora a fost obligată pârâta prin raportare la facturile emise de reclamantă şi cuantumul concret al acestora.

Astfel, pârâta îşi exprimă dezacordul cu privire la faptul că instanţa de apel a acordat penalităţi de întârziere raportându-se la o singură factură dintre cele emise de reclamantă, considerând totodată că, raportat la raţionamentul expus de instanţa de apel, valoarea penalităţilor de întârziere acordate este eronată.

Aserţiunile pârâtei reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii recurate, iar nu de nelegalitate, instanţa neputând tranşa în calea extraordinară de atac a recursului asupra modului de calcul al sumelor stabilite cu titlu de penalităţi de întârziere.

În continuare, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta susţine că deciziile recurate conţin atât motive străine de natura cauzei, cât şi motive contradictorii.

Deşi invocă teza caracterului străin al considerentelor, deci fără nicio legătură cu cauza dedusă judecăţii, ceea ce invocă pârâta este că instanţa de apel ar fi pornit de la o premisă greşită în rejudecarea cauzei, reţinând greşit data executării lucrărilor aferente facturii nr. x pretinse la plata de către reclamantă, sens în care critică situaţia de fapt litigioasă dintre părţi, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte pretinsul caracter contradictoriu al considerentelor, se constată că pârâta se mărgineşte să evoce aspecte factuale reţinute de instanţa de apel precum data executării lucrărilor sau problema întârzierii în executare, a căror reapreciere nu poate fi realizată de instanţa de recurs. De asemenea, pârâta îşi exprimă dezacordul în raport cu modul în care instanţa de apel a apreciat în ansamblu susţinerile părţilor raportat la circumstanţele cauzei.

Înalta Curte formulează observaţia că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele devolutive, în raport cu probatoriul administrat, se impune întocmai în recurs, instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac fiind ţinută de aceasta.

Ca o consecinţă, instanţa de recurs nu poate proceda la reevaluarea probelor din dosar spre a reţine o altă situaţie de fapt decât cea stabilită anterior, în etapele devolutive ale litigiului.

Rezultă astfel că, în raport cu susţinerile concrete formulate, pârâta nu relevă aspecte care să poată fie circumscrise ipotezelor vizate de lege prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cele din urmă, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta susţine în esenţă că, prin raportare la art. 1.350 alin. (2), (1).351-1.356 şi art. 1.547 C. civ., în mod greşit ar fi reţinut instanţa de apel că nu există nicio justificare pentru opunerea excepţiei de neexecutare, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 1.530 şi 1.556 din acelaşi cod.

De asemenea, într-o altă teză, se impută instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 C. civ., ca urmare a ignorării prevederilor art. 3.5, 3.6 şi respectiv 3.7 din contract, pârâta arătând că termenul de execuţie a lucrărilor nu coincide cu data scadentă a facturii fiscale emise de către reclamantă, părţile convenind, cu putere de lege, parcurgerea mai multor etape până la împlinirea scadenţei facturii.

Se impune a fi arătat că, deşi a invocat nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării dreptului material, indicând totodată textele de lege pretins încălcate, pârâta nu a relevat modul concret în care instanţa de apel, prin raţionamentul expus în decizia recurată, ar fi înfrânt normele legale evocate.

Dimpotrivă, sub pretextul încălcării dispoziţiilor de drept substanţial autoarea recursului, pârâta se limitează la a contrazice constatările precedentei instanţe.

În realitate, prin susţinerile formulate, pârâta contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi modalitatea în care au fost apreciate apărările pârâtei, prin raportare la probele administrate, în raport cu care s-a reţinut că aceasta nu este îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare a contractului, cu consecinţa obligării la plata penalităţilor de întârziere solicitate de reclamantă.

Instanţa supremă reţine astfel că pârâta nu propune un raţionament care să invalideze aplicarea legii de instanţa de prim control judiciar, care să poată fi evaluat în recurs, ci urmăreşte reevaluarea cauzei în ansamblul său, respectiv a împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi a materialului probator existent la dosar - contract, situaţii de lucrări, facturi.

Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile pârâtei nu poate fi încadrată în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, ipoteză în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile intermediare nr. 749/A din 10 mai 2022 şi a deciziei civile nr. 1569/A din 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile intermediare nr. 749/A din 10 mai 2022 şi a deciziei civile nr. 1569/A din 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2023.