Guarantor's payment after creditor forfeits insolvency claim is undue; restitution of 273,154.58 RON plus interest upheld on appeal.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 06.10.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 273.154,58 RON, achitată de către S.C. C. S.R.L. pârâtei, dobânda legală penalizatoare, calculată de la 19.11.2018 până la achitarea efectivă a debitului, precum şi cheltuielile de judecată.

La 24.02.2022, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1553/24.06.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale active, cât şi acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 4.208,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste sentinţe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1738A/17.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 273.154,58 RON, cu titlu de plată nedatorată, să-i achite dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, calculată de la 19.11.2018 până la data plăţii efective a debitului; a menţinut dispoziţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active; a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, B. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 1.800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864 şi art. 1.341 C. civ.

A criticat hotărârea atacată, susţinând că instanţa de apel a reţinut că prin decizia civilă nr. 158/23.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, B. S.A. a fost decăzută din dreptul de a se înscrie la masa credală în procedura de insolvenţă a debitorului S.C. D. S.R.L., decăderea operând de la 25.08.2017, chiar dacă hotărârea a fost pronunţată ulterior; aceeaşi instanţă a mai reţinut că această sancţiune echivalează cu stingerea obligaţiei de plată, potrivit prevederilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ceea ce atrage stingerea ipotecii garantului S.C. C. S.R.L. la aceeaşi dată cu stingerea obligaţiei debitorului, potrivit prevederilor art. 1.800 alin. (1) din C. civ. de la 1864, astfel că, la momentul plăţii, nu mai exista nicio obligaţie în fiinţă în raporturile dintre părţi, plata efectuată de garant la o dată anterioară constatării pe cale judecătorească a decăderii din dreptul de înscriere la masa credală fiind nedatorată.

Recurenta-pârâtă a arătat că aceste considerente sunt greşite, deoarece, din interpretarea art. 114 din Legea nr. 85/2014, reiese că decăderea înlătură doar dreptul creditorului de înscriere în tabelul creanţelor, astfel că acesta nu va avea calitate de creditor îndreptăţit să participe la procedură; totodată, creditorul decăzut nu are dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului ulterior închiderii procedurii, cu excepţia unor situaţii expres reglementate de lege, în care creanţele pot fi pretinse şi după închiderea procedurii.

A afirmat că sancţiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 85/2014 nu stinge creanţa, ci doar opreşte creditorul în urmărirea acesteia în afara procedurii insolvenţei sau ulterior închiderii acestei proceduri, în cazul în care debitorul ar fi reintrodus în circuitul economic, în afara situaţiilor de excepţie, în care poate să urmărească creanţa chiar şi ulterior. A mai subliniat că decăderea este o sancţiune a conduitei creditorului nediligent, iar nu o modalitate de stingere a obligaţiei contractuale, instanţa de apel interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 114 din Legea nr. 85/2014.

Recurenta a susţinut că art. 1.615 C. civ. prevede modalităţile de stingere a obligaţiilor, iar decăderea nu se regăseşte printre acestea; cum nici art. 114 din Legea nr. 85/2014 nu prevede în mod expres că decăderea stinge creanţa, această sancţiune nu poate fi asimilată altor moduri expres prevăzute de lege, pentru a fi încadrată în teza finală a articolului menţionat.

Autoarea căii de atac a arătat că interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 114 din Legea nr. 85/2014 încalcă dispoziţiile art. 1.615 C. civ., deoarece legea insolvenţei nu prevede, în mod expres, decăderea ca modalitate de stingere a obligaţiei; astfel, dacă obligaţia nu este stinsă, atunci nici prevederile art. 1.800 din C. civ. de la 1864 nu sunt aplicabile şi, prin urmare, nici cele ale art. 1.341 C. civ.

A mai susţinut că, în contra statuărilor instanţei de apel, ceea ce produce efecte faţă de garantul creditor este hotărârea prin care s-a dispus înlăturarea creanţei, iar momentul este cel al pronunţării ei, fiind fără relevanţă data până la care s-ar fi putut formula cererea de înscriere a creanţei. Aşadar, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înlăturarea din tabelul de creanţe a sumei plătite de către garant pentru debitorul garantat a produs efecte faţă de garant de la momentul pronunţării, întrucât, până la acel moment, garantul era înscris în tabelul de creanţe al debitorului garantat. Prin urmare, instanţa de apel a apreciat greşit ca hotărârile prin care s-a reţinut decăderea formulării cererii de creanţă produc efecte retroactive cu privire la plata efectuată de garant anterior pronunţării lor.

A afirmat că plata efectuată în temeiul unui contract ale cărui obligaţii erau exigibile şi executorii nu poate fi considerată nedatorată, deoarece ar însemna să fie înlăturat efectul obligatoriu al unui contract valabil, fără a exista vreun impediment legal sau judiciar la executarea obligaţiei. Plata s-a făcut pentru stingerea unei obligaţii proprii, cea de a garanta, deci nu poate fi considerată nedatorată sau efectuată din eroare, în raport cu situaţia de fapt din prezenta cauză.

Totodată, cu privire la cererea de plată a dobânzii penalizatoare, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a dispus admiterea acesteia având în vedere greşita aplicare a prevederilor de drept substanţial, mai ales cele cu efect direct, respectiv art. 1.341 C. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 09.03.2023, intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Disputa litigioasă poartă asupra modului de interpretare a dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 85/2014, cu privire la efectul pe care-l produce decăderea titularului creanţei din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi de a participa la procedura de insolvenţă, precum şi impactul acestui efect asupra garanţiilor ataşate creanţei, prin prisma art. 1800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864.

În etapele devolutive ale procesului s-a reţinut că reclamantul A., în calitate de cesionar, a preluat de la S.C. C. S.R.L. o creanţă cu toate accesoriile, iar societatea cedentă a fost înlăturată din tabelul definitiv al S.C. D. S.R.L., aflată în insolvenţă, după ce, în calitate de garant ipotecar, achitase creditoarei B. S.A., suma de 273.154,58 RON, subrogându-se în drepturile acesteia, în temeiul art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi art. 1.597 alin. (2) C. civ.; radierea din tabelul definitiv de creanţe s-a realizat în temeiul sentinţei civile nr. 179/26.06.2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă şi a deciziei civile nr. 281/23.10.2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin care s-a statuat că B. S.A. nu a depus cererea de înscriere a creanţei în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2014, stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei S.C. D. S.R.L.

Faţă de caracterul colectiv şi concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul acestei proceduri, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor; aşadar, aceştia au obligaţia de a înregistra cererile de creanţă anterioare deschiderii procedurii, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a fi înscrişi în tabelul creditorilor societăţii respective. Legea specială obligă astfel toţi creditorii care deţin creanţe anterioare deschiderii procedurii să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanţelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului. Prin urmare, o dată cu deschiderea procedurii insolvenţei, devin aplicabile dispoziţiile legii speciale, demersurile creditorilor pentru realizarea creanţelor lor fiind guvernate de acestea.

Potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "(...) titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase."

Iar art. 5 alin. (1) pct. 19 din aceeaşi lege defineşte creditorul îndreptăţit să participe la procedură ca "acel titular al unui drept de creanţă asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanţei, în urma admiterii căreia acesta dobândeşte drepturile şi obligaţiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum şi prin închiderea procedurii;(…)".

Din interpretarea coroborată a textelor de lege citate mai sus, Înalta Curte impune părţilor concluzia că titularul de creanţe anterioare procedurii care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 pierde însăşi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, iar analiza tezei finale a art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014 relevă că înlăturarea din tabel produce efectul încetării calităţii de creditor, care nu va putea să se îndrepte ulterior împotriva debitorului sau asociaţilor acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres şi limitativ de lege, anume debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.

De aceea, vor fi confirmate statuările instanţei de apel, care a reţinut că decăderea creditoarei B. S.A. din dreptul de a se înscrie la masa credală a debitoarei S.C. D. S.R.L. conduce la pierderea dreptului subiectiv de creanţă, astfel că nu va mai avea niciun mijloc sau prerogativă de realizare a creanţei respective, context în care instanţa supremă înlătură criticile recurentei-pârâte, potrivit cărora hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înlăturarea de pe tabelul de creanţe a sumei plătite de către garant pentru debitorul garantat a produs efecte faţă de el însuşi doar de la momentul pronunţării, aşa încât în speţă s-ar fi aplicat retroactiv această sancţiune, întrucât decăderea este o sancţiune care operează de drept, de la data împlinirii termenului în care creditorul trebuia să-şi valorifice dreptul de creanţă, 25.08.2017, iar instanţa are atribuţia de a constata intervenită decăderea de la momentul la care a operat.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora privilegiile şi ipotecile se sting prin stingerea obligaţiei principale, aceasta susţinând că, întrucât obligaţia principală nu s-a stins, nici cea de garanţie nu se poate stinge.

Şi această critică va fi înlăturată, deoarece, atât timp cât s-a stabilit că dreptul de creanţă al B. S.A. s-a stins, s-a stins şi obligaţia corelativă de plată a debitorului, iar raportat la dispoziţiile art. 1.800 alin. (1) pct. 1 din C. civ. de la 1864, nici obligaţia garantului nu poate subzista decăderii, ce a operat la 25.08.2017.

Ultima critică vizează aplicarea greşită, în apel, a dispoziţiilor art. 1.341 C. civ. privind plata nedatorată.

Temeiul juridic al litigiului derulat între părţi a fost plata nedatorată, intimatul-reclamant, în calitate de cesionar al creanţei disputate, susţinând că plata efectuată de cedenta S.C. C. S.R.L. către B. S.A. la 19.11.2018 a fost făcută în afara unei obligaţii de plată valabile, după cum s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 179/26.06.2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă şi decizia civilă nr. 281/23.10.2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

În considerarea argumentelor prezentate mai sus, Înalta Curte subliniază că dezlegarea dată prin decizia atacată este legală, dispoziţiile art. 1.341 C. civ. fiind corect aplicate, întrucât "Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire." Or, în speţă, plata efectuată de cedenta S.C. C. S.R.L., în calitate de garant, fără a mai exista o obligaţie în fiinţă în raporturile dintre părţi, nu era datorată, astfel că cel care a primit o astfel de plată trebuie să o restituie şi să achite dobânda legală penalizatoare, de la data primirii plăţii nedatorate.

În concluzie, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

Stabilind culpa procesuală a recurentei-pârâte, o va obliga, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.779,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1738A/17.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.779,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.