Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1419/2023 AI generated

Unjust enrichment subsidiary nature: recovery of auction price differential after forced execution annulment despite surviving enforceable title

Case Number Decizia nr. 1419/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of both parties, thereby finalizing the Court of Appeal’s decision which partially upheld the creditor’s claim for unjust enrichment. The dispute concerned the recovery of sums paid during a forced execution of movables (44 freight wagons) that was later annulled due to the court bailiff’s lack of territorial jurisdiction, despite the underlying enforceable title remaining valid. The creditor sought the return of the full 610,000 RON paid at the public auction, comprising the claim amount settled via set-off and the price differential paid in cash. The court ruled that the claim for the 244,418.77 RON corresponding to the original debt was inadmissible because the creditor could simply resume the forced execution based on the still-valid enforceable title, but it granted the return of the 365,581.23 RON price differential, which constituted a specific patrimonial loss not recoverable through other legal means. The decisive legal basis was Article 1348 of the Civil Code, which establishes the subsidiary nature of the actio de in rem verso, permitting recovery only when no other legal action is available to satisfy the creditor's right, a condition met for the differential payment but not for the portion satisfied by the still-existing title.

Legislator headnote

AI generated

art. 1348 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 449 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 1348 C. civ, art. 1345 C. civ; Unjust enrichment subsidiary nature: recovery of auction price differential after forced execution annulment despite surviving enforceable title: The dispute concerned the recovery of sums paid during a forced execution of movables (44 freight wagons) that was later annulled due to the court bailiff’s lack of territorial jurisdiction, despite the underlying enforceable title remaining valid. The creditor sought the return of the full 610,000 RON paid at the public auction, comprising the claim amount settled via set-off and the price differential paid in cash. The court ruled that the claim for the 244,418.77 RON corresponding to the original debt was inadmissible because the creditor could simply resume the forced execution based on the still-valid enforceable title, but it granted the return of the 365,581.23 RON price differential, which constituted a specific patrimonial loss not recoverable through other legal means. The decisive legal basis was Article 1348 of the Civil Code, which establishes the subsidiary nature of the actio de in rem verso, permitting recovery only when no other legal action is available to satisfy the creditor's right, a condition met for the differential payment but not for the portion satisfied by the still-existing title.

Keywords

AI generated
unjust enrichment recovery of debts patrimonial rights public auction enforceable title civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 1348 din C. civ
Instanţa de recurs a constatat însă întemeiate susţinerile referitoare la încălcarea, de către instanţele de fond, a prevederilor art. 1348 din C. civ., susţinere ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
civ., susţinere ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 449 din C. proc. civ
Acesta este contextul factual în care, în opinia instanţei de control judiciar trebuie analizat demersul reclamantei, fost creditor - adjudecatar, de recuperare a propriei prestaţii, ţinând seama că vânzarea a fost desfiinţată, însă fără a se reţine, în contextul art. 449 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurenta - reclamantă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate imputa instanţei de apel nerespectarea deciziei de casare cu prilejul rejudecării cauzei.
art. 1348 C. civ
1206/30.06.2020, s-a reţinut că existenţa acţiunii în întoarcere a executării nu constituie o acţiune în sensul art. 1348 C. civ.
art. 1345 C. civ
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că singura prestaţie realizată în mod direct de reclamanta - creditoare în baza actelor de executare desfiinţate şi care reprezintă o pagubă în patrimoniul său, conform art. 1345 C.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
civ., susţinere ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
După analiza argumentelor subsumate celor două motive de recurs indicate, se poate observa că aspectele indicate de recurenta - reclamantă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to formally dismiss the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." S.A., solicitând să fie obligată pârâtă să-i restituie suma de 610.000 RON, achitată de către reclamantă în baza facturii fiscale de executare silită nr. x/23.11.2006 şi în baza procesului-verbal de licitaţie publică mobiliară din data de 17.11.2006, emis în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2006 aflat pe rolul executorului judecătoresc B., şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3252/22.09.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins cererea, ca fiind inadmisibilă, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 1184 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate, ca nefondat, şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 1206/30.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1184/A/2018 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 3252 din 22 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a trimis cauza spre o nouă judecată primei instanţe - Tribunalul Bucureşti.

Instanţa de recurs a constatat însă întemeiate susţinerile referitoare la încălcarea, de către instanţele de fond, a prevederilor art. 1348 din C. civ., susţinere ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 1348 din C. civ., acţiunea de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are caracter subsidiar, în sensul că poate fi promovată în condiţiile absenţei oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite.

Altfel spus, cel sărăcit are dreptul la actio de in rem verso numai atunci când el nu are şi nici nu a avut o altă cale de drept, nici o altă acţiune în justiţie, pentru valorificarea dreptului său la reparaţiune.

Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituţiei prin care să fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat, în toate situaţiile în care se poate vorbi de o îmbogăţire şi o însărăcire, deşi există temei juridic pentru ambele.

În acest cadru, s-a reţinut că instanţele de fond, pentru a constata inadmisibilitatea prezentei acţiuni bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză, ar fi trebuit să identifice, în raport de elementele concrete ale cauzei, care sunt acţiunile pe care recurenta-reclamantă le avea la dispoziţie, pentru a obţine ceea ce pretinde că îi este datorat, în sensul de cauză juridică a cererii sau temei de drept material, respectiv că ar fi putut beneficia de o cerere bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii, legea ş.a.m.d.

Existenţa unei acţiuni în întoarcere a executării silite nu putea constitui un argument pentru a constata că mecanismul îmbogăţirii fără justă cauză nu este funcţional, întrucât întoarcerea executării nu reprezintă decât o cale procesuală de restituire a prestaţiilor în cazul desfiinţării unui titlu executoriu sau a executării silite însăşi, nu o acţiune în sensul art. 1348 din C. civ. (ce se referă, în mod exclusiv, la temeiul de drept material al acţiunii).

Instanţa de casare a apreciat că se impunea ca instanţele de fond să identifice izvorul restituirii prestaţiilor, din punctul de vedere al raportului juridic de drept material, iar nu procesual, spre a putea aprecia că reclamanta avea la dispoziţie o altă acţiune pentru recuperarea sumei pretinse. În acest scop, instanţele de fond aveau obligaţia să analizeze, în concret, toate elementele de fapt ale cauzei, în sensul că reclamanta, în calitate de creditor, a declanşat procedura de executare silită împotriva pârâtei, în calitate de debitor. În cadrul acestei proceduri, a adjudecat bunuri mobile ale debitorului, iar, întrucât preţul a fost mai mare decât valoarea creanţei, a preluat bunurile după depunerea sumei de bani ce reprezintă diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei.

Ulterior, anumite acte de executare silită (nu titlul executoriu şi nici întreaga executare silită), au fost desfiinţate pe calea contestaţiei la executare, reţinându-se necompetenţa teritorială a executorului judecătoresc. În cadrul unui litigiu ulterior, debitoarea a solicitat şi obţinut întoarcerea executării împotriva creditorului adjudecatar, obţinând însă nu restituirea bunurilor mobile şi nici suma rezultată din vânzare, ci valoarea actualizată a acestor bunuri.

Acesta este contextul factual în care, în opinia instanţei de control judiciar trebuie analizat demersul reclamantei, fost creditor - adjudecatar, de recuperare a propriei prestaţii, ţinând seama că vânzarea a fost desfiinţată, însă fără a se reţine, în contextul art. 449 din C. proc. civ. din 1865 (legea de procedură aplicabilă la data efectuării executării silite şi derulării litigiilor judiciare dintre părţi), nici vreun element de fraudă din partea creditorului adjudecatar şi nici vreo cauză de desfiinţare a vânzării silite, constând în motive de nulitate din dreptul comun.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1779 din 09.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea reclamantei şi a fost obligată pârâta să-i restituie reclamantei suma de 610.000 RON.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 2075/17.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 365.581,23 RON, plată efectuată conform Recipisei nr. x/23.11.2006, şi a cheltuielilor de judecată compuse din: 7260,8123 RON, taxă judiciară de timbru fond, 50 RON, taxă judiciară timbru apel, 50 RON, taxă judiciară timbru recurs şi 31.739,75 RON, onorariu de avocat.

Instanţele de fond au reţinut în fapt următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1994/17.04.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2006, s-a admis acţiunea reclamantei A. şi a fost somată pârâta Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A. să achite reclamantei suma de 244.379,77 RON, actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la achitarea efectivă a debitului, precum şi la plata sumei de 39 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Această hotărâre a devenit irevocabilă la data de 22.08.2006, prin neformularea cererii în anulare.

În temeiul acestui titlu executoriu, reclamanta A. S.A., în calitate de creditor, a solicitat executarea silită a obligaţiei de plată a pârâtei Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A., în sumă de 244.418,77 RON, fiind format dosarul de executare silită nr. x/2006, pe rolul Biroului executorului judecătoresc B..

În cadrul dosarului de executare silită s-a încheiat procesul-verbal de licitaţie publică mobiliară din data de 17.11.2006, în care s-a consemnat că reclamanta a adjudecat 44 de vagoane de marfă, în contul creanţei de 244.418,77 RON.

Conform dovezii de adjudecare a bunurilor mobile eliberate la data de 23.11.2006, în cadrul aceluiaşi dosar de executare silită şi facturii fiscale nr. x/23.11.2006, suma totală la care au fost adjudecate cele 44 de vagoane a fost de 610.000 RON, diferenţa de preţ de 365.581,23 RON fiind consemnată de creditoarea-adjudecatară la dispoziţie executorului judecătoresc.

Suma de 610.000 RON a fost achitată pârâtei de către reclamantă prin compensare cu creanţa de 244.418,77 RON şi prin ordin de plată pentru 365.581,23 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 5433/05.04.2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2007, s-a admis contestaţia la executare formulată de către contestatoarea-debitoare Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A. şi s-a dispus anularea publicaţiei de vânzare mobiliară emisă la data de 13.11.2006, a procesului-verbal de licitaţie publică mobiliară încheiat la data de 17.11.2006 şi anularea deciziei de adjudecare a bunurilor mobile emise la 23.11.2006 de Biroul executorului judecătoresc B., în dosarul de executare silită nr. x/2006. Aşa cum rezultă din considerentele acestei sentinţe, instanţa şi-a întemeiat soluţia pe necompetenţa teritorială a executorului judecătoresc, fără a analiza celelalte motive ale contestaţiei la executare.

Pârâta a formulat cerere de întoarcere a executării silite, ce a format obiectul dosarului nr. x/2009, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 182/06.02.2012, instanţa a respins această cerere, ca neîntemeiată. În motivare, s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru întoarcerea executării silite, deoarece titlul executoriu nu a fost desfiinţat şi nici însăşi executarea silită. Instanţa a respins cererea principală şi, pe cale de consecinţă şi, fără a efectua o analiză pe fond, a respins şi cererea reconvenţională formulată de reclamanta din prezenta cauză, având ca obiect restituirea de către pârâta din prezenta cauză a sumei de 365.581,23 RON, să se constate că a renăscut dreptul de creanţă pentru suma de 244.379,77 RON şi că a operat o compensare judecătorească a creanţelor reciproce.

Prin decizia civilă nr. 2535R/16.10.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis recursul formulat de pârâta-debitoare, a dispus casarea în parte a sentinţei menţionate şi trimiterea cererii principale spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. În cuprinsul considerentelor s-a menţionat că părţile nu au înţeles să formuleze critici cu privire la cererea reconvenţională şi, faţă de principiul disponibilităţii, s-a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la aceasta.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 17516/01.10.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, s-a admis cererea pârâtei-debitoare de întoarcere a executării silite şi a fost obligată reclamanta-creditoare să plătească pârâtei suma de 4.188.295 RON, reprezentând contravaloarea celor 44 de vagoane, care nu se mai aflau în patrimoniul reclamantei-creditoare. Această sentinţă a rămas definitivă la data de 23.09.2016, prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 792R/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Cererea reclamantei de revizuire a deciziei civile nr. 792R/23.09.2016 a fost respinsă, irevocabil, la data de 17.02.2017.

În raport de această situaţie de fapt care a generat prezentul litigiu, Curtea de Apel a constatat că, titlul nefiind desfiinţat, prin anularea formelor de executare, reclamanta a redevenit titulara dreptului reprezentat de titlul executoriu, iar reclamanta creditoare avea posibilitatea de continua executarea silita a titlului executoriu, care nu a fost desfiinţat, şi nu să solicite obţinerea unui alt titlu pentru aceeaşi sumă, întrucât reclamanta creditoare avea deja titlu executoriu, neputând obţine doua titluri executorii pentru aceeaşi suma, adică pentru suma de 244.379,77 RON, ce a făcut obiectul sentinţei civile nr. 1994/17.06.2006 pronuntata de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civila.

Conform art. 1.345 C. civ.:

"Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri."

Art. 1.346 C. civ. stabileşte că îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă din executarea unei obligaţii valabile, din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit sau dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.

Potrivit art. 1.347 alin. (1) şi art. 1.348 C. civ., îmbogăţirea fără justa cauză trebuie să subziste la data sesizării instanţei şi are caracter subsidiar altor acţiuni pe care cel prejudiciat le-ar putea exercita pentru ceea ce îi este datorat.

În aplicarea acestor norme, s-a constatat că sunt întrunite conditiile actio de în rem verso, dar numai în ce priveşte suma de 365.581,23 RON, achitata de reclamanta prin OP din 23.11.2006 şi nu şi pentru suma de 244.418,77 RON, achitata de reclamanta prin compensare cu creanţa de 244.418,77 RON, potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. 1994/17.04.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civila. În privinţa acestei sume, reţinută ca fiind stinsa prin compensare prin procesul-verbal de licitaţie publica bunuri mobile din data de 17.11.2006 a BEJ B., întrucat actele de executare silita au fost desfiinţate, fiind desfiinţată şi vânzarea celor 44 vagoane, aşa cum a reţinut şi ICCJ prin decizia civila nr. 1206/2020, reclamanta a redobândit creanţa deţinută în temeiul titlului executoriu amintit, care nu a fost desfiinţat, fiind anulate formele de executare, inclusiv compensarea efectuata în contul creanţei în suma de 244.418,77 RON, având în vedere ca reclamanta adjudecase în contul creanţei de 244.418,RON, bunurile mobile vândute la licitaţie publică din 17.11.2006, pentru care achitase, în plus, ca diferenţa de pret suma de 365.581,23 RON, conform recipisei CEC nr. x din 23.11.2006 .

Aşa cum a reţinut ICCJ prin decizia menţionată, demersul actual este reprezentat de recuperarea propriei prestaţii, or prestaţia propriu-zisa a reclamantei a fost plata sumei de 365.581,23 RON, achitata de reclamanta conform recipisei CEC nr. x din 23.11.2006, diferenţa de preţ, pentru care este admisibila şi întemeiată actio de în rem verso.

În contextul in care, în dosarul de întoarcere a executării silite, A. nu a fost pusă în situaţia anterioară, reclamanta nu avea la dispoziţie nicio altă acţiune judiciară pentru recuperarea sumei de 365.581,23 RON, conform recipisei CEC nr. x din 23.11.2006, achitată de reclamanta ca diferenţa preţ, in contextul în care repunerea în situaţia anterioara se face ex lege.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 1.348 C. civ., pentru a promova actio de in rem verso A. trebuie să nu mai aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului de creanţă, chestiune ce se verifică în speţă, un atare potenţial demers judiciar al reclamantei fiind inexistent.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părţi.

Recurenta - reclamantă A. S.A. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., criticând schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe şi consecinţa admiterii doar parţiale a acţiunii formulate.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel a depăşit limitele rejudecării trasate de instanţa de casare şi că, în loc să se rezume la a verifica dacă are la îndemână o acţiune efectivă pentru satisfacerea drepturilor sale, încearcă să acrediteze ideea unei culpe procesuale rezultate din necontinuarea executării silite începute în 2006, fără a ţine cont de evoluţia ulterioară a litigiilor dintre părţi, şi că obiectul prezentei cauze l-ar reprezenta doar recuperarea propriilor prestaţii în valoare de 365.581,23 RON şi nu a întregii sume de 610.000 RON.

Totodată, recurenta - reclamantă a considerat că decizia atacată nu este motivată sub aspectul respingerii pretenţiilor în valoare de 244.418,77 RON, existând doar o menţiune sumară ce nu ar fi în măsură să explice în concret această soluţie.

În final, a criticat aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, nefiind identificată, în contextul specific al cauzei, acţiunea care i-ar fi permis satisfacerea drepturilor sale, fondul cererii sale de întoarcere a executării nefiind niciodată analizat.

În susţinerea propriului recurs, recurenta - pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A. a criticat soluţia instanţei de apel din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat deciziei nr. 792-23.09.2016, rămasă irevocabilă în litigiul anterior dintre părţi, prin care acţiunea reclamantei cu acest obiect a fost respinsă.

În ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei prescripţiei, recurenta - pârâtă a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor C. civ. 2009 şi refuzul aplicării regimului prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care nu limita în timp invocarea excepţiei, permitând şi instanţei să o facă din oficiu.

Totodată, recurenta - pârâtă a criticat soluţia de obligare exclusivă a sa la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurenta - reclamantă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate imputa instanţei de apel nerespectarea deciziei de casare cu prilejul rejudecării cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.: în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judeca fondul, aceasta judecând din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

În cauza de faţă, în raport de soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual care au avut în vedere caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză şi soluţionarea definitivă a cererii de întoarcere a executării silite în dosarul anterior dintre părţi, prin decizia de casare nr. 1206/30.06.2020, s-a reţinut că existenţa acţiunii în întoarcere a executării nu constituie o acţiune în sensul art. 1348 C. civ. pentru a face inaplicabil mecanismul unei acţiuni întemeiate în acest mod şi că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1882-2012 deoarece cererea reconvenţională formulată în dosarul nr. x/2009 a fost respinsă fără a se intra în cercetarea fondului.

În final, instanţa de casare a reţinut împrejurarea că cererea reclamantei a fost considerată inadmisibilă, faţă de caracterul subsidiar al actio de in rem verso, fără însă a se identifica acţiunea pe care partea ar fi putut-o promova pentru recuperarea creanţei, în sensul de izvor al obligaţiei potrivit dreptului civil material, nu al acţiunii civile în sens procesual. În raport de toate aspectele specifice cauzei şi istoricului litigios dintre părţi, prin decizia de casare, se impunea instanţelor de fond să identifice care sunt acţiunile concrete pe care reclamanta le avea la dispoziţie, pentru a obţine ceea ce pretinde că îi este datorat, în sensul de cauză juridică a cererii sau temei de drept material, respectiv că ar fi putut beneficia de o cerere bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii, legea ş.a.m.d.

Chiar depăşind cerinţa de admisibilitate decurgând din caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, instanţele de fond erau ţinute să analizeze toate aspectele specifice pentru a evalua temeinicia cererii de chemare în judecată, care nu au fost cercetate în primul ciclu procesual şi, în consecinţă, nici prin decizia de casare.

Respingând pretenţiile reclamantei în sumă de 244.379,77 RON în contextul factual subliniat şi prin decizia de casare, instanţa de apel a reţinut că, în cadrul contestaţiei la executare soluţionate în dosarul nr. x/299-2007, s-a dispus anularea anularea unor acte de executare, titlul sau executarea silită însăşi nefiind desfiintate, iar, în consecinţă, reclamanta a redevenit titulara dreptului reprezentat de titlul executoriu şi avea posibilitatea de continua executarea silita a titlului executoriu. S-a considerat în mod judicios că reclamantul nu poate solicita obtinerea unui alt titlu pentru aceeaşi suma, întrucât reclamanta creditoare avea deja titlu executoriu, neputând obtine doua titluri executorii pentru aceeaşi suma, adică pentru suma de 244.379,77 RON, ce a făcut obiectul Sentintei civile nr. 1994/17.06.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti,Sectia a VI a civila. Faptul că litigiul anterior referitor la întoarcerea executării silite s-a soluţionat exclusiv în favoarea debitoarei, cererea creditoarei cu acelaşi obiect rămânând respinsă în mod irevocabilă, fără a se intra în cercetarea fondului acesteia, iar, în final, debitoarea obţinut întoarcerea executării împotriva creditorului adjudecatar, însă nu sub forma restituirii bunurilor mobile sau a sumei rezultate din vânzare, ci a valoarii actualizate a acestor bunuri, nu poate fi contracarată în cadrul acţiunii de faţă, cu un continut şi regim specific.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că singura prestaţie realizată în mod direct de reclamanta - creditoare în baza actelor de executare desfiinţate şi care reprezintă o pagubă în patrimoniul său, conform art. 1345 C. civ., în contextul litigios specific cauzei, o constituie cea privind suma de 365.581,23 RON, pentru diferenţa de 244.379,77 RON nefiind realizată o plată efectivă în cursul executării, ci o compensare cu o creanţa deţinută potrivit unui titlului executoriu, care nu a fost desfiinţat, aceasta revenind în patrimoniul său.

Analizând în mod distinct temeinicia dreptului reclamantei raportat la cele două sume, instanţa de apel nu a încălcat decizia de casare şi nici principiul disponibilităţii, aceasta rezultând cu necesitate din specificul fiecăreia şi evoluţia litigioasă dintre părţi, astfel că nu devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte calitatea motivării instanţei de apel cu privire la soluţia de respingere a unei părţi din pretenţiile solicitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele deciziei atacate reflectând în mod clar şi judicios argumentele relevante în pronunţarea acesteia, după cum s-a ilustrat şi în paragrafele anterioare.

După analiza argumentelor subsumate celor două motive de recurs indicate, se poate observa că aspectele indicate de recurenta - reclamantă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie veritabile critici din perspectiva acestui motiv, întrucât partea nu invocă în mod efectiv, ci doar formal, încălcarea unor norme de drept substanţial, reluând afirmaţiile sale referitoare la neidentificarea unei alte acţiuni pe care ar fi putut-o utiliza pentru recuperarea sumei de 244.379,77 RON, analizate deja anterior, fără a combate în mod relevant considerentele nuanţate de instanţa de apel sub acest aspect.

În ceea ce priveşte recursul promovat de recurenta - pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6-8 C. proc. civ., partea reiterează critici exprimate şi în faţa instanţei de apel, referitoare la încălcarea caracterului subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, faţă de existenţa unei presupuse acţiuni contractuale la dispoziţia reclamantei, autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate în precedentul litigiu având ca obiect întoarcerea executării şi necesitatea analizării favorabile a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Toate aceste aspecte şi-au găsit rezolvarea în cuprinsul deciziei atacate, iar recurenta - pârâtă nu a adus niciun argument relevant de natură a combate considerentele instanţei de apel. Mai mult apărarea referitoare la autoritatea de lucru judecat a fost deja tranşată definitiv prin decizia de casare, neputând fi reluată în al doilea ciclu procesual.

În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa regimului instituit de C. civ. 2009, înlăturând de la aplicare prevederile Decretului nr. 167/1958, care prevedeau reguli diferite referitoare la invocarea excepţiei. Faţă de faptul generator al prezentului litigiu, urmare a modalităţii de soluţionare a litigiilor anterioare dintre părţi şi, în raport de dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc legea aplicabilă prescripţiei ca fiind cea în vigoare la momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţele de fond au indicat şi aplicat în mod corect prevederile art. 2513 C. civ.

De asemenea, instanţa de apel a constatat în mod corect că, în contextul actual specific, după derularea mai multor litigii între părţi, o pretinsă acţiune contractuală ce ar fi putut-o exercita împotriva altei persoane juridice nu constituie impediment în promovarea prezentei acţiuni.

În ceea ce priveşte critica referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată, se observă că recurenta - pârâtă nu indică în mod concret cum au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., admiterea în parte a acţiunii neafectând în totalitate şi în orice condiţii stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei şi negenerând automat obligarea la plata unor cheltuieli chiar a reclamantei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondate recursurile şi le va respinge ca atare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE S.A.A.F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2075/17.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2023.