Extinction of creditor's enforcement right by limitation; non-prematureness of action to confirm debt inexistence due to loss of title executoriness

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă la 07.03.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să constate inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei asupra sa, în cuantum de 1.319.488,28 RON, stabilit prin sentinţa nr. 42/20.01.2014 a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 34/09.06.2022, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a calificat excepţia prematurităţii ca fiind o apărare de fond, a admis acţiunea şi a constatat inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei asupra reclamantului, în cuantum de 1.319.488,28 RON, stabilit prin sentinţa nr. 42/20.01.2014 a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi să achite către stat suma de 8.399,94 RON, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii la plată acordat reclamantului prin încheierea din 28.03.2022.

Împotriva acestei sentinţe civile, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 250/20.10.2022, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta să achite intimatului suma de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, recurenta a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că decizia atacată este dată cu greşita aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

În acest sens, a argumentat că instanţa nu a luat în considerare susţinerile sale referitoare la caracterul prematur al solicitării reclamantului, având în vedere că recurenta nu a iniţiat demersurile pentru executarea silită în vederea recuperării creanţei aflată în discuţie, aşa cum este menţionată în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei B. S.R.L.

În completarea acestei critici, recurenta a menţionat că excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită putea fi invocată de către intimatul-reclamant în cadrul unei eventuale contestaţii la executare, motiv pentru care, în lipsa unui astfel de demers, acţiunea reclamantului este prematură.

Mai mult, potrivit recurentei, intimatul-reclamant nu a dovedit un interes practic, material şi moral care să justifice declanşarea procedurii judiciare, întrucât nu au fost efectuate demersuri în vederea recuperării creanţei împotriva acestuia şi nici nu a fost afectat în vreun fel, nici material, nici moral.

Evocând art. 452 C. proc. civ., recurenta a evidenţiat că a fost în imposibilitate de a solicita reducerea cheltuielilor de judecată, susţinând că intimatul nu a prezentat dovada cu privire la valoarea acestor cheltuieli, considerându-le disproporţionate în raport cu complexitatea cauzei.

Astfel, recurenta a concluzionat că, având în vedere aspectele prezentate, este necesară înlăturarea obligaţiei sale de a plăti cheltuielile de judecată acordate în apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În şedinţă publică, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

Examinând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece din conţinutul cererii de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ignorarea de către instanţa de apel a susţinerilor privind caracterul prematur al acţiunii reclamantului, motivat de faptul că recurenta-pârâtă nu a demarat procedura de executare silită pentru recuperarea creanţei de 1.319.488,28 RON, stabilită prin sentinţa civilă nr. 42/20.01.2014 a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă; conex acestei critici, recurenta a susţinut că reclamantul nu a dovedit un interes practic, material şi moral.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea de apel a răspuns acestor critici printr-un raţionament fundamentat pe inexistenţa prematurităţii acţiunii, subliniind că dreptul creditoarei de a cere executarea silită s-a prescris în cauză, iar aplicarea art. 707 alin. (2) C. proc. civ. a determinat stingerea acestui drept, precum şi pierderea puterii executorii a titlului executoriu.

În plus, instanţa de apel a reţinut că recurenta-pârâtă a pornit de la o premisă greşită în ceea ce priveşte lipsa interesului reclamantului în promovarea acţiunii. Această constatare se bazează pe faptul că, prin introducerea cererii în faţa instanţei, reclamantul a urmărit în mod evident validarea juridică a faptului că nu mai datorează suma de bani aflată în discuţie. Astfel, interesul practic, material şi moral al reclamantului în exercitarea acţiunii este evident şi nu poate fi contestat, iar criticile recurentei sub acest aspect nu pot fi primite.

Ultima critică se referă la dispoziţia de admitere a cheltuielilor de judecată acordate intimatului în etapa apelului; autoarea căii de atac susţine că nu a putut solicita reducerea cuantumului acestora deoarece dovada efectuării cheltuielilor nu a fost prezentată la dosar, invocând art. 452 C. proc. civ., potrivit căruia "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Înalta Curte va respinge critica recurentei, deoarece aceasta nu este susţinută de actele dosarului. Astfel, în dosarul de apel, la filele x, este înregistrată dovada efectuării cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 452 C. proc. civ., aceasta fiind depusă la termenul din 20.10.2022, când au avut loc dezbaterile asupra fondului, termen la care recurenta-pârâtă nu a fost prezentă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va înlătura motivul de casare examinat şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge şi, potrivit art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în recurs, astfel cum acestea au fost dovedite în cauză în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. IFN BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 250/20.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2023.