Dismissal of cassation against company's refusal to pay monetary compensation for unused vacation days under labor law

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 03.11.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să oblige pârâta la contravaloarea a 28 zile de vacanţă, restante, pe perioada cât a fost membru al directoratului, la care se adaugă dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 9/01.02.2021, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să achite reclamantului sumele de 42.242 RON, pentru zilele de vacanţă neefectuate în anul 2019 şi de 4.373 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 415/24.06.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 71/20.01.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 481/18.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimat a sumei de 6.736,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, recurenta a prezentat considerentele reţinute de instanţa de apel referitoare la împrejurarea că instanţa supremă a stabilit definitiv normele contractuale şi legale aplicabile prezentului litigiu, respectiv cele ale art. 6 lit. b) din contractul de mandat nr. x/20.01.2017, care preiau integral dispoziţiile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, precum şi ale art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, coroborat cu art. 146 alin. (3) din Codul muncii, obligatorii din perspectiva art. 501 C. proc. civ. Cu toate acestea, recurenta a afirmat că nu este de acord cu soluţia dată în apel.

Astfel, a evidenţiat că instanţele au reţinut că reclamantul a deţinut funcţia de membru în directoratul societăţii pârâte, conform contractelor de mandat nr. x/2016 şi nr. x/20.01.2017 şi a actelor adiţionale la acestea.

Recurenta a susţinut că, în urma adresei înregistrată sub nr. x/23.04.2020, intimatul-reclamant a solicitat compensarea în bani a zilelor de vacanţă neefectuate, evidenţiind că are dreptul la 30 de zile de concediu pe an. În urma răspunsului dat, recurenta a respins parţial cererea intimatului, argumentând că cele două contracte de mandat nu prevăd compensarea în bani a zilelor de vacanţă neefectuate la încetarea mandatului; în consecinţă, cererea de compensare în bani a zilelor de vacanţă/concediu neefectuate aferente anului 2019 a fost respinsă, fiind acceptată doar compensarea pentru zilele de vacanţă neefectuate în 2020.

În acest context, recurenta a afirmat că în mod greşit instanţele de fond au obligat-o la plata sumei de 42.242 RON pentru cele 28 de zile de vacanţă aferente anului 2019, dată fiind lipsa unor prevederi clare în contractul de mandat sau în legislaţia aplicabilă, cu referire la Legea nr. 31/1990 şi C. civ., care să permită compensarea în bani a zilelor de vacanţă.

Potrivit recurentei, instanţele de fond nu au ţinut cont de faptul că raporturile juridice stabilite în baza contractului de mandat încheiat între un membru al directoratului şi societate le sunt aplicabile prevederile C. civ. şi nu dispoziţiile legislaţiei muncii.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel consideră nefondat raţionamentul instanţei supreme, însă a dat eficienţă prevederilor art. 501 C. proc. civ.

În continuare, a afirmat că o compensare în bani a zilelor de vacanţă se poate realiza doar conform clauzelor contractului de mandat sau hotărârilor Consiliului de Supraveghere, context în care a făcut trimitere la art. 5.5 şi art. 6 pct. 6A lit. b) din contractele de mandat.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 21.02.2023, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Reţinând că raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de art. 6 lit. b) din contractul de mandat nr. x/20.01.2017, ce preia integral dispoziţiile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, precum şi de art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, coroborat cu art. 146 alin. (3) din Codul muncii, astfel încât reclamantul are dreptul, la încetarea raporturilor contractuale cu pârâta, la compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate, instanţa de apel a respins apelul pârâtei, menţinând sentinţa dată în primă instanţă.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a ignorat faptul că raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de prevederile C. civ. şi nu de cele ale legislaţiei muncii; în acest sens, recurenta afirmă că nicio dispoziţie din contractul de mandat, Legea nr. 31/1990 şi C. civ. nu stipulează posibilitatea de compensarea în bani a zilelor de vacanţă. Astfel, recurenta consideră că în mod eronat a fost obligată la plata sumei de 42.242 RON pentru cele 28 de zile de concediu din anul 2019.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Textul legal citat consacră o regulă firească, decurgând atât din natura controlului judiciar, cât şi din principiul ierarhiei instanţelor judecătoreşti, ce presupune ca instanţa de rejudecare a fondului după casare să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanţa de recurs a rezolvat, în speţă, problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că statuările din cuprinsul deciziei 71/20.01.2022, pronunţată în primul ciclu procesual, cu privire la normele contractuale şi legale aplicabile raportului juridic dintre părţi, au dobândit caracter definitiv şi nu pot fi repuse în discuţie.

În acest context, instanţa de apel, având în vedere dezlegările oferite prin decizia de casare, a concluzionat în mod corect că normele Legii nr. 31/1990 şi ale C. civ., referitoare la contractul de mandat, nu sunt incidente; acest aspect datorându-se faptului că instanţa supremă a stabilit în mod definitiv alte norme, aşa cum au fost prezentate anterior.

Din acest punct de vedere, decizia instanţei de apel nu poate fi criticată pentru presupusa ignorare a guvernări raporturilor juridice dintre părţi conform prevederilor Legii nr. 31/1990 şi ale C. civ., în condiţiile în care a reexaminat apelul pârâtei conform indicaţiilor primite prin decizia de casare.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată ale intimatului, incluzând onorariul de avocat şi cheltuielile de deplasare, în sumă de 3.290,68 RON, dovedite cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 481/18.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.290,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2023.