Construction arbitration time extension and equipment costs: appeal dismissed and counter-appeal annulled for insufficient legal motivation

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 86/04.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis primul petit al cererii formulate de Asocierea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., îndreptată împotriva Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi a revizuit determinarea inginerului din 19.09.2017 (prin care s-a acordat o extensie de timp de 736 de zile pentru finalizarea lucrărilor, în sensul că Antreprenorul este îndreptăţit la o prelungire a duratei de execuţie a lucrărilor ce fac obiect al acordului contractual nr. x/22.04.2013, modificat prin actul adiţional nr. x/30.04.2013 ("Proiectarea şi Construcţia Autostrăzii Transilvania, Sector 3A, Cluj Vest (Gilău) - Mihăieşti, km 0+000 - km 25 + 500, Tronson 3al km 0+000 - 8+700") cu perioada de 600 de zile, respectiv, până la 28.1 1.2017, dată la care lucrările au fost finalizate şi recepţionate, conform procesului-verbal de Recepţie la Finalizarea Lucrărilor nr. x.

A admis în parte petitul doi al cererii şi, revizuind determinarea inginerului din 19.09.2017 prin care s-a respins revendicarea antreprenorului reclamant, de obligare la costuri suplimentare aferente extensiei de timp solicitate, în sumă de 70.145.275,56 RON, în faţa inginerului şi în sumă de 70.842.165,66 RON, a obligat pârâta la plata sumei de 46.640.336,21 RON. A respins ca neîntemeiate subpetitele celui de-al doilea capăt al cererii reclamantului privind pretenţiile cu titlu de "costuri suplimentare", în sumă de 20.777.059,56 RON, constând în "imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport alocate contractului" şi de "costuri suplimentare", în sumă de 309.835,87 RON, constând în "imposibilitatea realizării fluxului în numerar avut în vedere la elaborarea ofertei reclamantului".

A obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 45.579.445,76 RON, începând cu 07.02.2020 şi până la data plăţii integrale a acesteia, în conformitate cu modalitatea de calcul folosită de expertul C.. A respins cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii aferente sumei de 1.060.890,45 RON, acordată cu titlu de dobândă pentru restituirea cu întârziere a sumei de 6.454.976,31 RON, reţinută de pârâtă în perioada 07.04.2016 - 14.12.2017, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 496.733,91 RON, din care: 852,56 RON, reprezentând taxă de înregistrare; 449.747,33 RON, reprezentând taxa arbitrală proporţională cu pretenţiile admise; 14.634,02 RON onorariu de avocat; 19.000 RON, reprezentând onorariu pentru expertiza tehnică şi 12.500 de RON, reprezentând onorariu pentru expertiza contabilă.

Împotriva acestei sentinţe, atât Asocierea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., cât şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. au formulat acţiuni în anulare.

Prin sentinţa nr. 50/F/18.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunile în anulare ca neîntemeiate şi a obligat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.887,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva celei din urmă hotărâri, atât Asocierea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., cât şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, Asocierea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În susţinere, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea unor norme de procedură şi de drept material a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sentinţei recurate.

Astfel, a afirmat că sentinţa recurată este nemotivată, sens în care a invocat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a arătat că hotărârea nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază soluţia curţii de apel de respingere a criticilor sale referitoare la încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile potrivit normei de trimitere de la art. 601 C. proc. civ., în condiţiile în care pretenţiile au fost solicitate cu titlu de costuri directe ocazionate de utilajele şi mijloacele de transport pe perioada de prelungire a duratei de execuţie din culpa intimatei, iar atât în cuprinsul hotărârii atacate, cât şi al celei arbitrale se face referire la costuri generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport.

Recalificarea acestor costuri de către tribunalul arbitral în costuri generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport rezulta chiar din cuprinsul sentinţei atacate, iar curtea de apel a menţinut-o fără a oferi o motivare în acest sens.

În ceea ce priveşte motivarea curţii de apel cu privire la motivul de anulare privind încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că aceasta este străină de natura cauzei, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, recurenta nu a învestit tribunalul arbitral cu o cerere de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin imposibilitatea utilizării la capacitate maximă sau din costuri de staţionare sau simpla staţionare, ci a solicitat acordarea costurilor directe suportate cu utilajele şi mijloacele de transport pe durata celor 600 de zile de prelungire a duratei de execuţie din culpa intimatei.

A mai arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii criticilor privind încălcarea de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 14 alin. (4) şi ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că, deşi pe calea acţiunii în anulare a criticat sentinţa arbitrală şi din perspectiva faptului că tribunalul arbitral a recalificat costurile directe, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, curtea de apel nu a prezentat considerentele care au stat la baza respingerii acestei critici, în măsura în care referirile acesteia sunt cu privire la imposibilitatea utilizării la capacitate maximă sau pierderi sau costuri de staţionare sau simpla staţionare.

O altă critică de recurs a vizat nerespectarea de către de instanţa învestită cu acţiunea în anulare a dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în ceea ce priveşte respingerea criticilor recurentei cu privire la încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi ale art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare contradictorie şi străină de natura cauzei, în condiţiile în care autoarea căii de atac, pe calea acţiunii în anulare, nu a imputat tribunalului arbitral lipsa administrării unei probe sau nedispunerea completării probatoriului, ci doar faptul că tribunalul arbitral, în virtutea rolului activ, era ţinut să observe probele administrate în cauză, să pună în discuţia părţilor recalificarea pretenţiilor titularei acţiunii arbitrale şi să acorde părţilor posibilitatea da a administra probatoriu pe care îl consideră necesar şi util, conform art. 13 şi art. 14 C. proc. civ.

A mai precizat că nu a solicitat instanţei de fond să se substituie tribunalului arbitral, în sensul de a se pronunţa asupra unor chestiuni privind fondul cauzei şi de a evalua elementele probatorii, ci doar să verifice dacă ignorarea de către tribunalul arbitral a probatoriului încuviinţat constituie sau nu o încălcare a prevederilor art. 22 alin. (2) şi ale art. 264 alin. (1) C. proc. civ., iar, în caz afirmativ, să trimită cauza pentru o nouă judecată tribunalului arbitral.

Prin memoriul de recurs, recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curţii de apel, iar, în subsidiar, reţinerea acesteia spre rejudecare.

În susţinere, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, sens în care a susţinut că, în cauză, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că în mod greşit curtea de apel a apreciat că neanalizarea de către tribunalul arbitral a unor susţineri sau apărări ale recurentei nu echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ., sau a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., ori a accesului liber la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţia României, în contextul în care problema de drept dedusă judecăţii tribunalului arbitral - numărul de zile de întârziere în executarea lucrărilor la care intimata era îndreptăţită şi suma aferentă lucrărilor executate - trebuia dezlegată de acesta şi din perspectiva cauzelor care ar fi putut determina acordarea unui număr mai mic de zile de întârziere sau chiar neacordarea lor.

Potrivit recurentei, tribunalul arbitral a analizat extensia de timp pretinsă doar în raport cu susţinerile intimatei, fără a avea în vedere apărările sale, considerând greşit că lipsa unei notificări de nemulţumire nu îi permitea să formuleze un punct de vedere cu privire la chestiunea litigioasă.

Recurenta a apreciat că în mod eronat curtea de apel a considerat legală această concluzie a instanţei arbitrale şi, de asemenea, că apărările sale sub acest aspect nu au fost ignorate, tribunalul pronunţându-se în limitele învestirii sale.

A mai susţinut că, deşi subsumat motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., a arătat şi demonstrat că întârzierile în predarea amplasamentului nu s-au datorat exclusiv recurentei, precum şi încălcarea de către tribunalul arbitral a drepturilor sale fundamentale, curtea de apel a stabilit greşit situaţia de fapt, aspect ce a condus la o interpretare eronată a clauzelor contractuale şi la o aplicare greşită a normelor de drept material.

La 24.08.2022 recurenta Asocierea a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi a nulităţii recursului. În susţinerea primei excepţii, a arătat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care a solicitat ca, în ipoteza în care recurenta nu îşi va îndeplini obligaţia legală de timbrare, să se anuleze recursul declarat de aceasta, ca netimbrat. În ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie, a afirmat că autoarea căii de a atac nu a adus nicio critică concretă deciziei recurate, care ar putea avea valenţe de nelegalitate, textele de lege indicate în cuprinsul memoriului de recurs fiind invocate în mod formal. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 29.08.2022 Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării criticilor recurentei în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. a răspuns la întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., invocată de Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin întâmpinare, Înalta Curte, verificând criticile de recurs, constată că susţinerile părţii sunt susceptibile de a fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că va respinge această excepţie.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Înalta Curte, verificând-o cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o va admite pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că invocarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conţinutului legii, a modului de interpretare şi aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, de natură să justifice greşeala de judecată a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greşit aplicate, nu poate îndeplini funcţia urmărită de recurent.

Pe calea recursului, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a invocat incidenţa în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., justificat de faptul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a aplicat greşit normele de drept material.

Analizând criticile prezentate în susţinere, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, deşi recurenta reclamă încălcarea unor dispoziţii legale, aceasta nu le indică, iar pe de altă parte, întreaga construcţie juridică a tezei deduse judecăţii în recurs este fundamentată pe elemente ce au fost supuse verificării curţii de apel prin motivele acţiunii în anulare, fără nicio raportare a acestora la dezlegările date de către prima instanţă.

Astfel, prin memoriul de recurs pârâta reia, într-o manieră identică, criticile sale din etapa procesuală anterioară, omiţând în totalitate răspunsul oferit de curtea de apel acestora şi fără a indica şi argumenta, în concret, erorile de judecată săvârşite de instanţă la soluţionarea acţiunii sale în anulare.

În motivarea căii de atac de faţă, recurenta aduce în discuţie elemente de fapt asupra cărora instanţa învestită cu acţiunea în anulare a statuat în sensul că ele excedează controlului de legalitate realizat pe calea acţiunii în anulare; raţionamentul curţii de apel nu a fost criticat în recurs.

Nici susţinerile recurentei privind înţelegerea greşită a situaţiei de fapt nu pot fi circumscrise ipotezei de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează temeinicia hotărârii, iar evaluarea lor nu poate fi realizată decât prin prisma ansamblului probator al cauzei, chestiune incompatibilă cu calea extraordinară a recursului, în actuala reglementare, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, nici teza interpretării greşite a clauzelor contractuale nu se încadrează în motivul de casare pe care recurenta a înţeles să îşi fundamenteze demersul judiciar de faţă, de vreme ce, pe de o parte, textul de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune aplicarea ori interpretarea greşită a normelor de drept material, iar, pe de altă parte, o asemenea critică vizează situaţia de fapt şi elemente probatorii, asupra cărora, aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa de recurs nu mai poate statua în maniera pretinsă de autoarea căii de atac în prezenta etapă procesuală.

Împrejurarea că instanţa a dezvoltat un raţionament considerat de recurentă ca fiind greşit nu se poate integra conţinutului acestui motiv de casare, iar afirmaţiile recurentei cu caracter generic, privind nerespectarea normelor legale nu sunt de natură să imprime substanţă acestui temei al casării, prin care recurenta îşi preconstituie practic prilejul de a expune în faţa instanţei de casare propria sa viziune asupra modului de soluţionare a cauzei.

Întemeindu-şi criticile pe apărări deduse judecăţii atât în faţa instanţei arbitrale, cât şi în faţa celei învestite cu acţiunea în anulare, fără a justifica erorile de judecată ale curţii de apel în raport cu anumite texte de lege expres enunţate sau care să poată fi identificate din conţinutul corpului argumentelor, autoarea căii de atac nu urmăreşte decât o nouă statuare asupra stării de fapt şi o concluzie contrară celei reţinute de instanţa de fond.

Or, scopul recursului este acela de a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a putea fi repuse în discuţie chestiunile de fapt stabilite ca urmare a analizării şi interpretării probelor şi fără a putea provoca o verificare de temeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, în lipsa indicării textelor de lege pretins nerespectate de către curtea de apel şi dezvoltării unor argumente în susţinere prin raportare la raţionamentul instanţei, analiza memoriului de recurs impune concluzia că motivul de nelegalitate a fost invocat formal, criticile autoarei căii de atac neputând fi circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că, în situaţia prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se încadrează şi motivarea necorespunzătoare a recursului, cum este cazul de faţă, Înalta Curte, dând eficienţă acestui text de lege, urmează a anula recursul recurentei-pârâte.

În continuare, analizând recursul declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Primul motiv supune verificării incidenţa în speţă a două dintre cele trei ipoteze avute în vedere de textul de lege de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi anume, lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea recurată şi fundamentarea sentinţei atacate pe motive străine de natura cauzei.

Astfel, cu privire la prima situaţie dedusă judecăţii în recurs, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât instanţa învestită cu judecata acţiunii în anulare şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a acţiunii în anulare şi de menţinere a hotărârii instanţei arbitrale.

Astfel, analizând criticile acestei părţi sub aspectul încălcării de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 9 alin. (2), ale art. 14 alin. (4) şi ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ. prin raportare la statuările tribunalului arbitral, curtea de apel a expus motivele pentru care a considerat că tribunalul arbitral nu a încălcat limitele învestirii sale, în măsura în care acesta a examinat capătul de cerere privind costurile suplimentare şi a apreciat că acestea nu au fost dovedite. De asemenea, analizând sentinţa arbitrală prin prisma petitului dedus judecăţii privind costurile suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport, a reţinut că instanţa arbitrală nu a recalificat pretenţiile sale, ci a soluţionat acest capăt de cerere, respingându-l, ca urmare a valorificării probatoriului în cauză, ca fiind nedovedit.

Pe cale de consecinţă, curtea de apel a răspuns criticilor acestei titulare a acţiunii în anulare, oferind un răspuns detaliat.

Împrejurarea că argumentele primei instanţe, prezentate în justificarea dispoziţiei de respingere a acţiunii în anulare promovate de această parte, nu corespund cu raţionamentul autoarei căii de atac, nu este de natură a justifica măsura casării, de vreme ce soluţia din dispozitiv îşi regăseşte corespondent în considerentele care au condus la înlăturarea criticilor autoarei căii de atac şi, în consecinţă, la respingerea demersului judiciar iniţiat în condiţiilor art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cuprinsul sentinţei recurate se regăsesc motivele pentru care curtea de apel a apreciat că tribunalul arbitral nu a procedat la recalificarea pretenţiilor, ci a analizat capătul de cerere în raport cu susţinerile părţii şi cu probele administrate în cauză. În acest context, verificarea criticilor privind nepunerea în discuţia părţilor a unei asemenea măsuri nu se mai impunea, înlăturarea lor din examenul curţii de apel fiind consecinţa respingerii criticilor autoarei căii de atac referitoare la recalificarea pretenţiilor.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6 din CEDO, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în acţiunea în anulare, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de drept care au condus la hotărârea pronunţată, ce au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia de menţinere a sentinţei arbitrale, astfel că nu se poate pretinde cu temei, că asistăm la o nemotivare a hotărârii, în sensul textelor legale citate.

Nu pot fi primite susţinerile părţii recurente în sensul că instanţa învestită cu acţiunea în anulare nu a analizat cauza prin raportare la costuri directe, în măsura în care, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de arbitrare, partea a solicitat aceste pretenţii cu titlu de costuri suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate prin dispozitiv, iar nu nemulţumirea generată de conţinutul de substanţă al considerentelor, chestiune care, după caz, poate face obiectul unui alt motiv de casare.

În continuare, se cuvine subliniat faptul că ultima teză a textului de lege sus-menţionat priveşte situaţia în care hotărârea este întemeiată doar pe motive străine de natura cauzei, altfel spus, întreaga construcţie juridică a motivării este fundamentată pe considerente care nu au legătură cu aspectele deduse judecăţii, ipoteză neconfirmată în cauză, de vreme ce susţinerile recurentei vizează doar anumite considerente din cuprinsul hotărârii atacate şi nu sentinţa în ansamblul său.

Mai mult, curtea de apel, răspunzând criticilor autoarei căii de atac privind încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. proc. civ. din perspectiva nesoluţionării capătului de cerere privind costurile suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport, cu trimitere expresă la conţinutul acestui text de lege, în mod corect a reţinut că ipoteza reglementată de norma legală citată nu este incidentă în cauză, de vreme ce acest capăt de cerere a fost respins, cu motivarea că pretenţiile acestei părţi nu au fost dovedite.

Din această perspectivă, nu se poate reţine caracterul străin al considerentelor instanţei, curtea de apel a oferit o motivare clară chestiunii aduse în discuţie, iar nu unei alte probleme care nu ar avea legătură cu cauza dedusă judecăţii.

Obligaţia de motivare nu se confundă cu temeinicia argumentaţiei reţinute în sprijinul soluţiei, ci se rezumă la existenţa raţionamentului logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia. Aceasta, întrucât, analiza pe care instanţa de recurs o poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este una de legalitate şi nu de temeinicie; în cadrul acesteia nu se poate verifica efectiv corectitudinea hotărârii, ci doar împrejurarea dacă în cuprinsul său se regăseşte, formal, raţionamentul instanţei pentru care aceasta a fost adoptată. Împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulţumită de soluţia curţii de apel, argumentând de ce, în opinia sa, aceasta este o soluţie greşită, nu o îndreptăţeşte să susţină faptul că hotărârea nu este motivată.

Pentru aceste considerente, constatând că în cuprinsul deciziei pronunţate de curtea de apel se regăsesc argumentele pe care aceasta şi-a întemeiat soluţia şi că ele vizează, în mod direct, criticile părţii din acţiunea în anulare, instanţa supremă reţine că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu relevă încălcarea unor norme de drept procesual, de natură a atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, pe calea acţiunii în anulare, recurenta a criticat soluţia tribunalului arbitral de respingere, ca nedovedit, a petitului cererii de arbitrare privind costurile suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor şi a mijloacelor de transport, susţinând că acesta a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 264 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc în sarcina judecătorului obligaţia de a ţine seama la judecată de probatoriul cauzei, întrucât aceasta a dovedit existenţa şi întinderea pretenţiilor sale, aşa cum rezultă din expertiza judiciară contabilă efectuată, iar instanţa arbitrală trebuia să ţină cont de toate probele administrate sau care ar fi trebuit administrate pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză.

Curtea de apel a apreciat că aceste motive vizează, în realitate, modalitatea de apreciere şi valorificare a probatoriului de către tribunalul arbitral, chestiuni ce nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. A mai reţinut că autoarea căii de atac nu a indicat probele care ar fi trebuit administrate în cauză şi că, în acord cu dispoziţiile art. 254 alin. (6) din acelaşi cod, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

În recurs, acest raţionament este criticat din perspectiva faptului că, în mod greşit curtea de apel a apreciat că nu poate fi circumscrisă ipotezei de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. şi situaţia încălcării de către tribunalul arbitral a normelor imperative ce reglementează obligaţia judecătorilor, respectiv a arbitrilor, cu privire la probe şi necesitatea întemeierii hotărârilor pe probatoriul administrat. Aceasta întrucât, ceea ce reclamanta a solicitat curţii de apel a fost să verifice dacă ignorarea de către tribunalul arbitral a probelor administrate reprezintă sau nu o încălcare a textelor de lege indicate prin acest motiv de anulare, în măsura în care rezulta, fără echivoc, că pretenţiile sale au fost probate, respectiv au fost confirmate prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză.

Aceste critici sunt unele de netemeinicie şi ignoră statuările curţii de apel sub acest aspect, având în vedere că instanţa învestită cu acţiunea în anulare nu a exclus din sfera cazurilor de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., situaţia nerespectării de către tribunalul arbitral a textelor de lege indicate, ci a înlăturat susţinerile părţii considerând, în mod decizoriu, că partea este nemulţumită de aprecierea probelor.

În măsura în care tribunalul arbitral a respins petitul de cerere referitor la costurile suplimentare în discuţie, pentru că acestea nu au fost probate, iar titulara acţiunii în anularea hotărârii arbitrale a solicitat curţii de apel verificarea acestei soluţii din perspectiva concluziilor expertului judiciar, în mod corect, s-a reţinut că ele privesc modalitatea în care tribunalul arbitral a apreciat probatoriul administrat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, iar ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, iar nu unul de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Prin urmare, chestiunile legate de modul în care instanţa arbitrală a valorificat probatoriul cauzei şi a apreciat că prin acesta nu s-au dovedit costurile pretinse la plată, nu pot fi evaluate ca o încălcare a unei dispoziţii imperative a legii, deoarece se situează în afara motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prima instanţă stabilind corect faptul că susţinerile părţii nu se încadrează în acest caz de anulare a hotărârii arbitrale.

Modul de interpretare şi apreciere a concluziilor expertului judiciar, astfel cum au fost evaluate de instanţa arbitrală şi la care se referă recurenta şi în cadrul motivelor de recurs, a dedus instanţei de control judiciar o chestiune de temeinicie care a excedat controlului de legalitate permis în acţiunea în anulare, în aplicarea prevederilor art. 608 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., sens în care reţine că măsura casării hotărârii nu se impune nici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate raţiunile înfăţişate mai sus, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge acest recurs ca nefondat, dispoziţie care înglobează şi soluţionarea cererii acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată; totodată, va anula recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., invocată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 50/F/18.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2023.