Donation nullity dispute: motion to annul dismissed as inadmissible; costs awarded and prior decision upheld

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Calea de atac exercitată în cauză

Prin contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 11 din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei atacate, iar, în rejudecare, admiterea recursului şi casarea deciziei nr. 202/Ap din 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov.

În motivarea căii de atac a susţinut, în esenţă, că este incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind necesitatea analizării poziţiei subiective a donatarei din perspectiva dispoziţiilor art. 901 alin. (1) şi art. 1238 alin. (2) C. civ., ci s-a rezumat la a reitera concluzia curţii de apel.

Din aceeaşi perspectivă, contestatoarea a mai arătat că prevederile art. 901 alin. (1) C. civ. instituie o prezumţie de bună-credinţă doar în favoarea dobânditorului cu titlu oneros, instanţele ignorând cu desăvârşire dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ., care impun necesitatea cunoaşterii de către cealaltă parte a existenţei cauzei ilicite. Prin urmare, în opinia sa, şi dobânditorul cu titlu gratuit este la adăpostul bunei-credinţe în măsura în care nu a cunoscut cauza ilicită a actului juridic.

Contestatoarea a mai învederat că una dintre condiţiile impuse de C. civ. pentru stabilirea nulităţii absolute a unui contract pentru cauză ilicită este aceea ca cealaltă parte să fi cunoscut cauza ilicită, însă instanţa de apel a înlăturat tocmai una dintre condiţiile esenţiale impuse de art. 1238 alin. (2) C. civ. pentru incidenţa nulităţii absolute pentru cauză ilicită, şi anume poziţia subiectivă a donatarei.

În acest context, a mai considerat că decizia civilă nr. 202/Ap din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov este nelegală, deoarece instanţa de apel a validat erorile judiciare ale primei instanţe în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. civ. care reglementează condiţiile şi regimul juridic al contractului de donaţie, a cauzei actului juridic, precum şi regimul sancţionator al nulităţii absolute şi relative.

În continuare, contestatoarea a expus aspecte care ţin de legalitatea deciziei civile nr. 202/Ap din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în apel.

2. Decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare

Prin decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta A. şi au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 202/Ap din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata C. a formulat întâmpinare în termen legal, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 509 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. vizează nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, astfel că neexaminarea tuturor argumentelor de către instanţă nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În susţinerea cererii, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind necesitatea analizării poziţiei subiective a donatarei din perspectiva dispoziţiilor art. 901 alin. (1) şi art. 1238 alin. (2) C. civ.

Contestatoarea a întemeiat calea de atac extraordinară pe motivul de contestaţie prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează un caz de retractare a hotărârii definitive, determinat de împrejurarea că instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Pentru verificarea acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalităţii deciziei pronunţate în recurs.

Examinând decizia care face obiectul contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă A. a criticat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 901 C. civ., reţinând în mod expres în considerentele hotărârii că poziţia subiectivă a donatarei nu interesează pentru soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii.

În acest sens, Înalta Curte constată că sunt elocvente următoarele considerente din decizia atacată, prin care instanţa de recurs a reţinut: "Recurenta pârâtă A. a susţinut, subsumat aceluiaşi caz de casare, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 901 C. civ., şi că nu a examinat în niciun fel apelul său, reţinând în mod expres în considerentele hotărârii că poziţia subiectivă a donatarei nu interesează. Critici similare se regăsesc şi în recursul pârâtei B..

Cu privire la acestea, Înalta Curte reţine următoarele:

Pe parcursul întregului proces, pârâta a susţinut că este dobânditor de bună-credinţă al bunului în litigiu şi, prin urmare, sancţiunea nulităţii contractului de donaţie nu îi poate fi opusă.

Potrivit dispoziţiilor art. 901 alin. (1) din C. civ., sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credinţă vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară.

Rezultă cu evidenţă din conţinutul dispoziţiilor legale mai sus citate că buna-credinţă îl apără doar pe dobânditorul cu titlu oneros al unui bun imobil, nu şi pe cel cu titlu gratuit. Prin urmare, câtă vreme recurenta pârâtă A. a dobândit imobilul în litigiu cu titlu gratuit, fără nicio contraprestaţie, printr-un contract unilateral, aceasta nu se poate prevala de prezumţia bunei-credinţe întrucât, în materia publicităţii drepturilor reale efectuate prin intermediul cărţilor funciare, beneficiarii prezumţiei bunei-credinţe sunt numai terţii dobânditori cu titlu oneros ai drepturilor reale imobiliare, iar nu şi dobânditorii cu titlu gratuit.

Din acest motiv instanţa de apel a reţinut că poziţia subiectivă a pârâtei, mai precis buna sau reaua-credinţă a acesteia, nu prezintă relevanţă în speţă, astfel că nu s-a mai justificat analizarea susţinerilor circumscrise acestei linii de apărare.

Această situaţie nu echivalează, însă, cu omisiunea sau refuzul instanţei de a analiza motivele de apel ale pârâtei.

În realitate, analizând susţinerile formulate de pârâtă prin raportare la textul art. 901 C. civ., instanţa de apel a constatat că pârâta nu se află în situaţia dobânditorului cu titlu oneros la care aceste dispoziţii de drept material se referă în mod explicit, ci este un dobânditor cu titlu gratuit care nu se poate prevala de acest text legal şi, prin urmare, este lipsit de relevanţă a se analiza buna sau reaua sa credinţă, pentru că, indiferent de concluzia la care s-ar ajunge în legătură cu poziţia subiectivă a donatarei, aceasta nu este de natură a înlătura efectele nulităţii contractului de donaţie în privinţa sa."

De asemenea, Înalta Curte reţine că nu se confirmă nici susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa de recurs nu ar fi analizat motivul de recurs prin care a criticat modul de interpretare a dispoziţiilor art. 1238 alin. (2) C. civ.

Pe acest palier de analiză, se constată că acest motiv de recurs a fost examinat de instanţa de recurs în cuprinsul următoarelor considerente din decizia contestată: "În condiţiile în care, la data încheierii contractului de donaţie (01.09.2020), măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin încheierea din 30.06.2020 a Judecătoriei Braşov era definitivă (decizia din apel a Tribunalului Braşov rămânând definitivă la data de 24 august 2020), iar donatoarea B. şi-a micşorat în mod fraudulos patrimoniul prin încheierea unui contract de donaţie cu nora sa, în scopul de a-şi crea o stare de insolvabilitate, atât în scopul eludării măsurii asigurătorii a sechestrului, cât şi a obligaţiei de plată a sumei de 742.334,44 RON către reclamantă, caracterul ilicit al cauzei actului astfel încheiat apare ca fiind evident, astfel că în mod legal instanţa de apel a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 1238 alin. (2) C. civ. privind nulitatea absolută a contractului.

Susţinerile recurentei pârâte în sensul că instanţa de apel a tratat împreună şi fără rigoare noţiunile de "cauză ilicită" şi "cauză imorală" sunt nereale pentru că din niciun considerent al deciziei atacate nu rezultă acest lucru, Curtea de Apel făcând în mod constant şi explicit referire doar la cauza ilicită şi la dispoziţiile art. 1236 alin. (2), respectiv, art. 1238 alin. (2) C. civ., care o reglementează.

Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi interpretat donaţia ca fiind lipsită de consimţământ, deşi consimţământul părţilor exista, fiind exprimat explicit în faţa notarului.

Aşa cum s-a arătat şi în analiza motivului de recurs anterior, întemeiat pe art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., afirmaţiile pârâtei din cererea de recurs nu au corespondent în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel arătând în mod explicit în motivarea deciziei că în speţă lipseşte animus donandi în sensul că manifestarea de voinţă a donatoarei a fost exprimată nu cu intenţia de a produce efectele juridice specifice donaţiei, ci cu intenţia de a lipsi de efecte măsura asiguratorie, fapt care conduce, în final, la existenţa cauzei ilicite, respectiv la fraudarea legii. Curtea a mai arătat că, în speţă, nu s-a pus problema lipsei discernământului, care atrage nulitatea relativă a actului juridic, ci a cauzei actului, cauză care, deşi există, are caracter ilicit, în contextul în care actul juridic încheiat de apelanta donatoare este mijlocul pentru eludarea aplicării prevederilor art. 952 C. proc. civ. asupra cărora a dispus o instanţă prin hotărâre definitivă.

Este evident că afirmaţiile recurentei se fundamentează pe interpretarea greşită pe care aceasta o dă noţiunii de cauză a contractului şi, în special, pe confuzia dintre cauză şi consimţământ.

Or, cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, ci, dimpotrivă, împreună cu acesta formează voinţa juridică, aceasta din urmă cuprinzând şi scopul urmărit de parte atunci când şi-a dat consimţământul la încheierea actului juridic, obligaţia pe care şi-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv.

În raport de aceste aspecte, criticile subsumate de pârâte motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., din perspectiva modului de interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1236, 1238 şi 1246 C. civ., vor fi înlăturate ca nefondate."

De asemenea, Înalta Curte reţine că nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare neînsuşirea motivului de casare de către instanţă, dacă aceasta l-a analizat, deoarece, în acest caz, instanţa de recurs nu a omis să examineze motivul de casare.

Argumentele contestatoarei reflectă nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa de recurs a motivat soluţia cu privire la aceste critici din recurs. Or, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, astfel cum sunt reglementate de art. 503 C. proc. civ.

Nici susţinerile contestatoarei referitoare la legalitatea deciziei civile nr. 202/AP din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în apel, nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în condiţiile în care nu vizează omisiunea instanţei de recurs de a examina toate motivele de recurs invocate de recurentă în termen.

Prin urmare, procedând la verificarea deciziei atacate în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii judecătoreşti conţine o amplă analiză a motivelor de recurs privind aplicarea dispoziţiilor art. 901 alin. (1) şi art. 1238 alin. (2) C. civ.

Din perspectiva celor expuse, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 11 din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte urmează a dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 4.500 RON, către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar, cuantumul acestora fiind proporţional cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 11 din 17 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Obligă pe contestatoarea A. la plata sumei de 4.500 RON către intimata C., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.