Valuing loss of use for deforested land under forestry regulations versus projected alternative economic use

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 25 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. - Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu, la plata prejudiciului material în cuantum de 400.000 RON (cu posibilitatea majorării câtimii după efectuarea expertizei de specialitate), constând în contravaloarea masei lemnoase exploatată de pe suprafeţele de teren forestier de 90.239 mp proprietatea sa, scăderea valorii economice a terenului, beneficiul nerealizat cuantificat în raport de perioada în care vegetaţia forestieră va ajunge la stadiul de exploatabilitate, precum şi la plata lipsei de folosinţă a terenurilor pe ultimii 3 ani, 2013-2016 şi plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor acordate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, 1385, 1386 C. civ. şi art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 2 mai 2018, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată ulterior. A obligat pârâta la plata sumei de 473.206,17 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 4,8803 ha pe ultimii 3 ani. A respins în rest cererea.

Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului hotărârii, iar instanţa, prin decizia nr. 205 din 11 iulie 2018, a admis-o în privinţa cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.337,06 RON către acesta.

Împotriva sentinţei primei instanţe şi a celei de completare dispozitiv a declarat apel reclamantul, iar pârâta a exercitat apel numai în privinţa sentinţei civile nr. 136 din 2 mai 2018.

3. Deciziile pronunţate de curtea de apel în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2933 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelurile exercitate de ambele părţi, a schimbat în tot sentinţele, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloare masă lemnoasă către reclamant. A respins celelalte cereri. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.449,9 RON, cheltuieli de judecată în fond. A compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei din apel, care a fost respinsă prin decizia nr. 23 din 10 decembrie 2019.

Reclamantul a exercitat recurs atât împotriva deciziei din apel, cât şi a celei de completare din această fază procesuală. Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 1529 din 24 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

A fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

A fost anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 23 din 10 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

A fost anulat recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în rejudecare

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 77 din 08.03.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 136 din 2 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016.

Au fost admise apelurile declarate de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 136 din 2 mai 2018 şi a sentinţei civile nr. 205 din 11 iulie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016 şi au fost schimbate în parte sentinţele atacate, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloarea masei lemnoase şi a sumei de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 2013-2016, precum şi la plata sumei de 16.212 RON, cheltuieli de judecată la prima instanţă.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţelor atacate.

A fost obligată apelanta-pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.la plata către apelantul-reclamant a sumei de 14.494 de RON, cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

6. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 77 din 08 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs ambele părţi.

i) În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

Consideră că, în mod greşit, instanţa de apel, în rejudecare, a procedat la a analiza atât apelul său, cât şi al pârâtei, prin încălcarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., în condiţiile în care recursul declarat de pârâtă a fost anulat, iar indicaţiile date de instanţa de recurs prin decizia de casare erau explicite, în sensul de a se reanaliza capătul de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosinţă, apreciindu-se că reclamantul este îndreptăţit şi la acordarea acestor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă. De asemenea, s-a menţionat să se analizeze şi cererea privind acordarea dobânzilor corespunzătoare acestui capăt de cerere, cât şi cheltuielile de judecată aferente capătului de cerere privind lipsa de folosinţă.

Hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a capătului de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosinţă.

În acest sens, arată că, prin decizia de casare s-a stabilit ca instanţa de apel să aprecieze cu privire la eventuala necesitate de a se completa probaţiunea, în măsura în care apreciază că cea deja administrată nu ar fi suficientă.

Faţă de această indicaţie, instanţa de apel a respins, greşit, proba cu expertiză, solicitată de recurentul-reclamant, motivând faptul că înscrisul depus de reclamant se referă la demersurile iniţiate cu privire la înfiinţarea unui parc fotovoltaic la nivelul anului 2021, în timp ce prejudiciul reclamat prin cererea introductivă vizează contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada anilor 2013-2016, făcând abstracţie că reclamantul a arătat că acesta este ultimul demers.

Mai mult decât atât, instanţa de apel a continuat cu o analiză a condiţiilor înfiinţării unui parc fotovoltaic, deşi nu era investită cu o astfel de acţiune şi a arătat că reclamantul nu a făcut dovada scoaterii terenului din circuitul agricol, deşi nu a solicitat o astfel de dovadă. Or, tocmai faptul că reclamantul nu a putut avea posesia acestor terenuri, a fost impedimentul care a determinat nefinalizarea acestor demersuri.

Hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la acordarea dobânzii legale.

Nejustificat instanţa de apel nu a acordat dobânda legală, motivat de faptul că reclamantul nu a uzat de procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ. şi că nu a formulat, în concret, critici în apel cu privire la acest aspect, întrucât, prin motivele de apel, reclamantul a invocat faptul că "instanţa nu s-a pronunţat motivat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită".

În acest sens, arată că instanţa de fond a apreciat că doar capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă este întemeiat şi a dispus admiterea în parte a cererii precizate, respingând în rest cererea.

Aşadar, nu sunt incidente prevederile art. 444 C. proc. civ., deoarece instanţa s-a pronunţat - "respinge în rest cererea"- însă nu a motivat respingerea, aspecte care au fost criticate prin motivele de apel.

Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond, rejudecând cauza, să fie acordată lipsa de folosinţă potrivit destinaţiei precizate, despăgubire stabilită în urma efectuării unei expertize de specialitate, urmând a se acorda şi dobânda legală aferentă despăgubirii stabilite în prezenta cauză, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

ii) În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", deoarece, instanţa de judecată a acordat reclamantului altceva decât acesta a solicitat, încălcând dreptul de dispoziţie al acestuia, în sensul că, în loc să ţină cont de solicitarea acestuia de acordare a despăgubirilor, cu precizarea că acesta a menţionat că ar fi folosit terenul pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic în perioada 2013-2016, instanţa a acordat suma de 473.206,17 RON, drept contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada 2013-2016, în baza prevederilor Ordinului nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalentei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional.

Mai mult, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi instanţa a avut iniţial în vedere acordarea de despăgubiri pentru un teren având categoria de folosinţă a terenului drept teren agricol, acordă despăgubiri pentru teren, luând în calcul drept categorie de folosinţă a terenului ca fiind teren cu vegetaţia forestieră, atunci când a acordat suma de 473.206,17 RON, drept contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 2013-2016, în baza prevederilor Ordinului nr. 924/17.02.2011.

Tot astfel, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care a acordat cu totul altfel de despăgubiri, ca şi cum terenul ar fi avut altă categorie de folosinţă, drept teren cu vegetaţie forestieră, contrar deciziei de îndrumare.

De asemenea, există contradicţii şi între deciziile pronunţate de Curtea de Apel Craiova, respectiv între cea pronunţată iniţial în apel, respectiv între decizia nr. 2933/2019, şi decizia pronunţată după rejudecare, atacată cu prezentul recurs.

Astfel, în rejudecare, aceeaşi instanţă, prin prezenta decizie atacată, respinge apelul pârâtei şi, în mod contrar motivării din decizia iniţială, decizia nr. 2933/2019, a dispus obligarea recurentei-pârâte la despăgubirile pe care şi instanţa de fond le-a dat iniţial reclamantului, cu o motivare total opusă, acordând aceeaşi sumă de bani, respectiv de 473.206,17 RON.

Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea cu reţinere în vederea rejudecării, în sensul admiterii apelului formulat de societatea pârâtă privind înlăturarea de la plata sumei de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 2013-2016, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată din apel şi din recurs.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nelegal.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinări.

8. Procedura de filtru

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis, în principiu, recursul, fiind respinsă excepţia nulităţii recursului pârâtei, invocată prin întâmpinare, pentru considerentele reţinute prin acea încheiere şi a fost stabilit termen, cu citare părţi, pentru soluţionarea recursului.

9. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată şi criticilor formulate împotriva acesteia, Înalta Curte reţine următoarele:

i) Cu privire la recursul reclamantului

Criticile reclamantul vizând încălcarea limitelor deciziei de casare, din perspectiva încălcării art. 501 C. proc. civ., vor fi analizate prin prisma ipotezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unei norme procedurale, iar nu a unei norme de drept material.

Critica este nefondată.

Reclamantul susţine nelegalitatea deciziei recurate prin faptul că instanţa de casare a admis numai recursul reclamantului şi a dispus numai reanalizarea capătului de cerere privind lipsa de folosinţă pentru perioada 2013-2016, a dobânzilor corespunzătoare acestui capăt de cerere în despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată aferente capetelor de cerere admise, iar instanţa de apel s-a pronunţat şi pe apelul pârâtei.

Or, în cauză, prin decizia de casare (nr. 1529 din 24 iunie 2021) dată de instanţa supremă în ciclul procesual anterior, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că respingerea capătului de cerere al reclamantului privind acordarea unei despăgubiri corespunzătoare lipsirii sale de posesie şi folosinţă în perioada 2013 - 2016 echivalează cu o nesocotire a dispoziţiilor art. 555 C. civ., dispunându-se a se reanaliza acest capăt de cerere, rămânând ca instanţa de apel să aprecieze atât cu privire la criteriile concrete, raportate la particularităţile faptice ale terenului în litigiu, în raport de care trebuie calculată despăgubirea cuvenită reclamantului pentru lipsirea sa de posesia şi folosinţa terenului în perioada 2013 - 2016, precum şi cu privire la eventuala necesitate de a completa probaţiunea, în măsura în care apreciază că cea deja administrată nu ar fi suficientă.

S-a mai stabilit că se va analiza, în rejudecare, şi cererea reclamantului de a-i fi acordate dobânzi corespunzătoare capătului de cerere în despăgubiri rezultate din lipsirea sa de posesie şi folosinţă în perioada 2013 - 2016, rămânând, de asemenea, a se vedea dacă şi în ce măsură soluţia dată cheltuielilor de judecată va putea fi sau nu considerată legală, raportat la soluţia ce se va da în rejudecare capătului de cerere privitor la dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia şi folosinţa terenului.

În rejudecare, în acord cu prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de apel, reluând cercetarea judecătorească în raport de toate motivele invocate înaintea instanţei supreme şi în considerarea dezlegărilor de drept date prin decizia de casare cu privire la capătul de cerere privitor la dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia şi folosinţa terenului, a stabilit punctual, în limitele casării, că, în speţă, ocupaţiunea şi defrişarea de către pârâtă a terenului în suprafaţă de 4,8803 ha, prin amplasarea unei haldei de steril, îl îndreptăţeşte pe proprietar să solicite, în temeiul art. 555 şi 550 C. civ., contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.

În consecinţă, reţinând că reclamantul nu a demonstrat intenţia de a exploata terenul defrişat în maniera indicată de acesta, anume înfiinţarea unui parc fotovoltaic, instanţa de apel a reţinut că, în raport de modalitatea de exploatare a terenului având anterior categoria de folosinţă forestier, faţă de noul specific al acestuia, acela de teren defrişat, situaţia de fapt dovedită în cauza de faţă se încadrează în sfera "ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional, cu defrişarea vegetaţiei forestiere" la care se referă art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional, şi a calculat contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, având în vedere concluziile expertizei tehnice în specialitatea silvicultură efectuate la prima instanţă care a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 2013-2016 în baza prevederilor acestui ordin.

În acest context, pe de o parte, întrucât apelul declarat de pârâtă a vizat exclusiv soluţia primei instanţe de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă pentru teren pe perioada 2013-2016, şi în considerarea dezlegărilor de drept date prin decizia de casare, în mod corect instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, ţinând cont, astfel, în limitele casării, de toate motivele invocate în legătură cu acele aspecte ale procesului pentru care s-a dispus rejudecarea.

Pe de altă parte, instanţa de apel a respins apelul pârâtei, ca nefondat, astfel că reclamantul nu poate invoca vreo vătămare efectivă a intereselor sale care să nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea deciziei recurate, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în aceste condiţii, este nefondată critica referitoare la nerespectarea dispoziţiilor deciziei de casare, dar şi cea vizând încălcarea normelor de drept material invocate prin motivele de recurs.

Astfel, instanţa de trimitere s-a conformat dezlegărilor definitive din decizia de casare (nr. 1529 din 24 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) care a sancţionat tocmai faptul că instanţa de apel, în primul ciclu procesual nu a făcut cu privire la acest capăt de cerere - dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia şi folosinţa terenului - o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 555 C. civ., coroborate cu cele privitoare la repararea prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită delictuală.

Or, reţinând corect limitele rejudecării, în conformitate cu art. 501 C. proc. civ., instanţa de apel a realizat această analiză, apreciind asupra modalităţii de evaluare a prejudiciului şi a calculat contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, aşa cum s-a arătat anterior, având în vedere concluziile expertizei tehnice în specialitatea silvicultură efectuate la prima instanţă care a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 2013-2016 în baza prevederilor art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional.

În opinia reclamantului, lipsa de folosinţă trebuia calculată în raport cu modalitatea de exploatare indicată de acesta, respectiv posibilitatea înfiinţării unui parc fotovoltaic.

Reclamantul nu dezvoltă, însă, această critică şi nu arată care este norma de drept încălcată de instanţa de apel şi de ce despăgubirea ar trebui calculată în raport cu maniera de exploatare a terenului indicată de acesta, şi nu în raport cu prevederile capitolului IV din Ordinul nr. 924/2011 şi Ordinul nr. 694/2016, reţinute şi aplicate de instanţele fond.

Or, potrivit 1385 alin. (1) C. civ., "(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol "(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".

Prin urmare, în raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, ce nu mai poate fi contestată în recurs, ce se încadrează în sfera "ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional, cu defrişarea vegetaţiei forestiere", suma stabilită ca despăgubire, reprezentând prejudiciu suferit de reclamant pentru lipsirea sa de folosinţa terenului în suprafaţă de 4,8803 ha în perioada anilor 2013-2016, a fost stabilită, în mod legal, de instanţa de apel, în raport cu modalităţile de calcul a chiriei anuale pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional, la care se referă articolul 12 din ordinele sus-menţionate.

De altfel, în lipsa unor critici concrete care să arate în ce mod raţionamentul instanţei de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, Înalta Curte nu poate examina susţinerea reclamantului din perspectiva vreuneia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta mărginindu-se să considere nelegală soluţia instanţei de apel, fără a demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, cu referire la criteriile de evaluare a prejudiciului.

De asemenea, criticile din recurs ce se referă la aprecierea incorectă asupra probei cu expertiza solicitate de reclamant şi respinse de instanţa de apel în rejudecare şi care a condus la o soluţie eronată, în opinia recurentului-reclamant, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, deoarece ating temeinicia hotărârii recurate prin faptul că pun în discuţie reevaluarea probatoriului administrat în speţă, cu consecinţa devoluării fondului şi a reţinerii unei alte situaţii de fapt. Or, reţine Înalta Curte, controlul care îi este permis instanţei în această cale extraordinară de atac se rezumă numai la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei atacate în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Sunt nefondate şi criticile ce se referă la nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma soluţionării greşite a capătului accesoriu referitor la acordarea dobânzii legale.

Contrar susţinerilor din recurs, reclamantul nu a formulat în concret critici în apel cu privire la neacordarea dobânzii legale, motivele de apel referindu-se strict la soluţionarea greşită a primului capătul de cerere, ca avea ca obiect acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea masei lemnoase, scăderea valorii economice prin haldarea terenului şi beneficiul nerealizat cuantificat în raport de perioada în care vegetaţia forestieră ajungea la stadiul masiv, modul în care a fost calculat prejudiciul pentru lipsa de folosinţă acordat de prima instanţă şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În acest sens, chiar recurentul-reclamant arată prin memoriul de recurs că prin motivele de apel s-a criticat faptul că "din parcurgerea considerentelor hotărârii apelate, s-a raportat doar la al doilea capăt de cerere privind lipsa de folosinţă, iar în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, motivarea este mai mult decât formală, ceea ce echivalează cu lipsa antamării fondului cauzei", reieşind astfel că motivele de apel vizau numai soluţionarea greşită a capetelor de cerere principale, iar nu şi a celui accesoriu referitor la dobânda legală.

Ulterior, nici în recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel pronunţate în primul ciclu procesual, reclamantul nu criticat neacordarea de către instanţa de apel a dobânzii legale pentru suma de 284.495,61 de RON, reţinută ca prejudiciu în această etapă procesuală.

În consecinţă, în mod corect instanţa de apel a reţinut că solicitarea de acordare a dobânzii legale în rejudecarea apelului, după casarea cu trimitere din recurs, îmbracă forma unei critici invocate cu depăşirea termenului prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., intervenind sancţiunea decăderii potrivit art. 470, alin. (1), lit. c) şi alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pe de altă parte, lecturând considerentele sentinţei primei instanţe, Înalta Curte reţine că aceasta s-a pronunţat numai asupra capetelor de cerere principale, iar nu şi a celui accesoriu.

Prin urmare, nepronunţarea primei instanţe asupra unui capăt de cerere accesoriu formează obiectul cererii de completare a hotărârii reglementată de art. 444 C. proc. civ., iar art. 445 din acelaşi cod instituie obligativitatea acestei proceduri, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea apelului.

În acest context, în mod corect a reţinut instanţa de apel, reclamant nu a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 136/02.05.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj cu privire la soluţionarea cererii accesorii de acordare a dobânzii legale, ci numai cu privire la cererea privind cheltuielile de judecată, astfel încât invocarea acestui aspect pe calea apelului nu era permisă potrivit art. 445 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, nefiind indicate care sunt motivele pentru care reclamantul consideră că motivarea instanţei de apel este contradictorie şi străină de natura cauzei.

Or, hotărârea atacată este corect argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, recursul reclamantului urmează a fi respins, ca nefondat.

ii) Cu privire la recursul pârâtei Societatea Complexul Energetic Oltenia

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei pentru considerentele care succed.

Critica subsumată ipotezei de la pct. 5 este nefondată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că prin decizia de casare s-a statuat asupra îndreptăţirii reclamantului de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, modalitatea de calcul a acesteia urmând a fi stabilită de instanţa de apel, raportat la particularităţile faptice ale terenului în litigiu, în raport de care trebuia calculată despăgubirea cuvenită reclamantului pentru lipsirea sa de posesia şi folosinţa terenului în perioada 2013 - 2016.

Faptul că instanţa de apel a calculat despăgubirile prin omologarea concluziilor expertizei tehnice în specialitatea silvicultură efectuate la prima instanţă, care a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 2013-2016 în baza prevederilor art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional, iar nu în raport de maniera indicată de reclamant, respectiv posibilitatea înfiinţării unui parc fotovoltaic, nu conduce la concluzia încălcării principiului disponibilităţii, având în vedere că, prin notele scrise depuse în apel în rejudecare, reclamantul a solicitat, în condiţiile în care instanţa de apel a respins modalitatea de calcul a despăgubirilor în raport cu maniera indicată de reclamant, să omologheze raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind lipsa de folosinţă.

În contextul cadrului procesual astfel stabilit, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat, în mod corect, în limitele învestirii sale, precum şi în considerarea dezlegărilor de drept date prin decizia de casare, aprecierea instanţei de apel asupra modului de calcul al despăgubirilor ţinând cont de particularităţile faptice ale terenului în litigiu.

De asemenea, critica întemeiată pe ipoteza prevăzută la pct. 6 este nefondată.

Contrar celor arătate de recurentă, hotărârea instanţei de apel fundamentează, prin argumentele menţionate în cuprinsul său, soluţia de acordare a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă, critica nefiind sub incidenţa ipotezei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, nu poate fi reţinută o astfel de critică întrucât analiza problemelor esenţiale deduse judecăţii apelului, fixate prin decizia de casare, au constat în analizarea cererii privind contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe perioada anilor 2013-206, cererile accesorii privind dobânda legală la această sumă şi cheltuielile de judecată, instanţa de apel stabilind modalitatea de determinare şi cuantificare a prejudiciului din această perspectivă. Or, după fixarea limitelor analizei, instanţa de apel a procedat, în mod concret, la verificarea respectării acestor chestiuni în litigiul dedus judecăţii, reţinând, prin raportare la situaţia de fapt, că activitatea minieră desfăşurată de pârâtă a generat pentru reclamant imposibilitatea exercitării tuturor prerogativelor dreptului lui de proprietate, că ocuparea terenului nu poate fi decât una temporară şi că această situaţie se încadrează în sfera "ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional, cu defrişarea vegetaţiei forestiere".

Relativ la modalitatea de calcul a despăgubirilor acordate reclamantului, urmare a prejudiciului suferit ca efect al exploatării miniere realizată de către pârâtă, s-a pretins de pârâtă că hotărârea este contradictorie, întrucât prejudiciul a fost stabilit prin raportare la o altă categorie de teren, cea de teren cu vegetaţie forestieră, în condiţiile în care instanţa de apel ar fi reţinut iniţial că acesta are categoria de teren agricol.

Instanţa de recurs reţine, din perspectiva legalităţii, că, la stabilirea cuantumului prejudiciului, instanţa de apel a arătat argumentele de fapt şi drept în determinarea modului de calcul al lipsei de folosinţă şi a categoriei terenului, apreciind că situaţia de fapt este similară celei ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional, cu defrişarea vegetaţiei forestiere, context în raport cu care instanţa de apel, în lipsa contestării modului de calcul al despăgubirilor, a reţinut şi motivat justeţea soluţiei relativ la determinarea şi cuantificarea prejudiciului, ca urmare a omologării raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe.

Contradictorialitatea pretinsă de pârâtă nu există, întrucât instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că terenul în litigiu nu a fost scos din circuitul civil, pentru a putea fi autorizat reclamantul să înfiinţeze un parc fotovoltaic şi a reţine maniera de calcul indicată de acesta, iar, pe de altă parte, că situaţia de fapt este similară celei ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional, cu defrişarea vegetaţiei forestiere, aplicând, astfel, modalitatea de calcul a chiriei anuale prevăzută de art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional.

De asemenea, nu există contradicţie între decizia recurată şi decizia pronunţată în apel în primul ciclu procesual, din moment ce potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, instanţa de apel având obligaţia, în rejudecare, conform art. 501 alin. (1) din acelaşi cod, să ţină cont de dezlegările de drept date prin decizia de casare, prin care s-a statuat asupra îndreptăţirii reclamantului la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

Nici critica pârâtei din perspectiva încălcării normelor de drept material, prevăzute de ipoteza de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este fondată, aceasta fiind comună celei formulate de reclamant şi deja analizată, conform celor reţinute mai sus, la momentul analizării recursului reclamantului.

Pârâta contestă modul de calcul al despăgubirilor, însă nu arată în concret în ce mod raţionamentul instanţei de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cu referire la criteriile de evaluare a prejudiciului, mărginindu-se să considere nelegală soluţia instanţei de apel, întrucât a acordat cu totul altfel de despăgubiri, ca şi cum terenul ar fi avut altă categorie de folosinţă, drept teren cu vegetaţie forestieră, contrar deciziei de îndrumare.

Or, prin decizia de casare, aşa cum s-a menţionat anterior, s-a statuat asupra asupra îndreptăţirii reclamantului de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, modalitatea de calcul a acesteia urmând a fi stabilită de instanţa de apel, raportat la particularităţile faptice ale terenului în litigiu.

Ca atare, decizia recurată nu este contrară deciziei de casare, modalitatea de calcul a despăgubirilor fiind lăsată la latitudinea instanţei de trimitere, în raport cu situaţia faptică reţinută de aceasta.

Susţinerile recurentei-pârâte vizează stabilirea greşită a situaţiei de fapt, ceea ce denotă că, în realitate, sunt invocate critici de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate, întrucât nu se raportează la niciun reper legal pe care instanţa de apel să îl fi interpretat sau aplicat în mod greşit.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de pârâtă nu sunt incidente, astfel că va respinge recursul acesteia, ca nefondat.

Pentru toate aceste motive, observând că niciunul din motivele de recurs formulate de recurenţi nu este fondat, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 8 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 8 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.