Inopposability of gratuitous donation by fidejussors under Art. 1562 Civil Code without proof of bad faith or insolvency.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: declararea ca inopozabil faţă de reclamantă a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/30.08.2017 de către Notarul Public F., având ca obiect imobilele: apartament nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Cluj-Napoca) având nr. cad. x cu teren aferent înscris în Cartea Funciară nr. x Cluj-Napoca; apartament nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x Cluj-Napoca) având nr. cad. x cu teren aferent în indiviziune înscris în Cartea Funciară nr. x Cluj-Napoca, precum şi beneficiul autorizaţiei de construire nr. x/14.07.2016 eliberate de Municipiul Cluj-Napoca; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194 - 204 C. proc. civ. şi art. 1562, 1563, 1565 C. civ.

Prin încheierea civilă din 30.10.2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamanta A., în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Maramureş, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018*.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 464 din 29.04.2021 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C., invocată prin întâmpinare.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâţii D. şi E., invocată prin întâmpinare.

A fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii: B., C., D., E. şi în consecinţă:

A fost declarat inopozabil faţă de reclamanta-creditoare contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/30.08.2017 de către Notarul Public F., având ca obiect imobilele: apartament nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, judeţul Cluj, înscris în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Cluj-Napoca) având nr. cad. x cu teren aferent înscris în Cartea Funciară nr. x Cluj-Napoca; apartament nr. x situat in Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris in Cartea Funciară nr. x a Municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Cluj-Napoca) având nr. cad. x cu teren aferent în indiviziune înscris în Cartea Funciară nr. x Cluj-Napoca, precum şi beneficiul autorizaţiei de construire nr. x/14.07.2016 eliberate de Municipiul Cluj-Napoca.

Pârâţii au fost obligaţi la plata, către reclamantă, a sumei de 8.475 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâţii B., C., D. şi E.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 336 A din 04.11.2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 464 din 29.04.2021 a Tribunalului Maramureş, pronunţate în dosarul nr. x/2018, pe care a menţinut-o.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 336 A din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii B., C., D. şi E..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţii susţin, în esenţă, următoarele critici:

Recurenţii arată că au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru pârâţii de ordin 1 şi 2, B. şi C. şi excepţia inadmisibilităţii cererii faţă de pârâţii de ordin 3 şi 4, D. şi E., dar instanţa fondului a respins ambele excepţii, după ce acestea au fost unite cu fondul, reţinând pe scurt că părţile din contractul de donaţie au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, şi că art. 1562 alin. (1) C. civ. foloseşte noţiunea de "debitor" în sens generic, fără a face distincţie între obligaţii principali şi obligaţii subsecvenţi sau accesorii.

Consideră că, în speţa de faţă, trebuie făcută diferenţa între debitor şi fidejusori, în primul rând, prin prisma averii debitoarei care este mult mai mare decât a pârâţilor din această cauză, cât şi datorită faptului că pârâţii de ordin 1 şi 2 nu sunt singurii fidejusori ai debitoarei S.C. Debitare S.R.L.

Astfel, se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate, cel puţin în ceea ce priveşte partea a doua a petitului principal, şi anume revocarea beneficiului autorizaţiei de construire nr. x din 14.07.2016 emise de Municipiul Cluj-Napoca, care ar avea calitate procesuală pasivă şi nu a fost chemată în judecată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâţii de ordin 3 şi 4, şi aceasta este admisibilă, având în vedere buna-credinţă care nu a fost contestată în cauză.

Instanţa fondului a admis în tot acţiunea formulată, declarând inopozabil faţă de reclamanta-creditoare contractul de donaţie, cât şi beneficiul autorizaţiei de construire emisă de Municipiul Cluj-Napoca, fără însă a stabili în cauză care este valoarea prejudiciului care a fost creat creditoarei reclamante şi fără a stabili valoarea din prezent a bunurilor imobile obiect al contractului de donaţie a cărui inopozabilitate se cere.

Mai consideră că atât instanţa fondului, cât şi instanţa de apel, în mod greşit, a admis acţiunea formulată, respectiv a respins apelul, în sensul în care acestea au declarat inopozabil inclusiv un act care nu a fost emis de către părţile din prezenta cauză, şi anume autorizaţia de construire emisă de Municipiul Cluj-Napoca, iar pentru a putea dispune în acest sens, emitentul actului trebuia să fie parte în proces.

Nici nu a fost indicat temeiul de drept prin care se poate revoca beneficiul unei autorizaţii de construire. Un astfel de act excede sferei de aplicare a acţiunii revocatorii. Nu s-a făcut dovada prejudiciului pe care această autorizaţie de construire l-ar aduce creditoarei şi nici nu poate fi dovedită vreo rea credinţă din partea pârâţilor în a frauda.

Mai arată că instanţa fondului trebuia să admită cererea în probaţiune cu privire la expertiza tehnică judiciară în materie evaluare imobiliară, chiar şi numai pentru a stabili valoarea de piaţă a celor două apartamente la momentul încheierii actului de donaţie, însă şi datorită faptului că imobilele în discuţie au fost transformate aducându-li-se un spor de valoare considerabil de către actualii proprietari, respectiv de către pârâţii de ordin 3 şi 4, iar cele două imobile au fost modificate în aşa fel încât actualmente nu mai subzistă nici destinaţia şi nici modul de abordare arhitecturală.

Atâta timp cât pârâţii de ordin 3 şi 4 au acţionat cu bună-credinţă, iar această prezumţie nu a fost răsturnată, nici nu s-a invocat o rea credinţă din partea acestora, proba trebuia încuviinţată chiar şi în perspectiva admiterii acţiunii revocatorii întrucât "în caz de admitere a acţiunii pauliene, creditorul reclamant va fi plătit din valoarea economică ce constituie obiectul actului atacat şi revocat", iar terţul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului, însă valoarea prejudiciului nu poate fi mai mare decât valoarea de piaţă a bunurilor imobile de la momentul încheierii actului faţă de care se cere inopozabilitatea, fiind vorba de un act cu titlu gratuit.

Prin urmare, instanţa trebuia să stabilească valoarea acestui prejudiciu, în condiţiile în care valoarea imobilelor a crescut considerabil, iar o vânzare a acestora ar crea grave prejudicii pecuniare terţului dobânditor.

Nu în ultimul rând, în cauză trebuie avut în considerare şi faptul că în favoarea creditoarei au fost încheiate încă două contracte de fidejusiune: contract de fidejusiune (garanţie personală) nr. 152 din 14.02.2012 încheiat între creditoare şi debitorul garant fidejusor G., modificat prin actul adiţional nr. x/29.12.2014, contract de fidejusiune (garanţie personală) nr. 153 din 14.02.2012 încheiat între creditor şi debitorul garant fidejusor H., modificat prin actul adiţional nr. x/29.12.2014.

Astfel, nu se poate vorbi despre o rea credinţă din partea pârâţilor de ordin 1 şi 2, având în vedere că în speţă s-au constituit şi alte garanţii, iar averea debitoarei S.C. Debitare S.R.L. ar fi fost suficientă pentru acoperirea creanţei. Devine clar că aceştia nu au acţionat în sensul creării stării de insolvabilitate şi nici în fraudarea dreptului creditoarei, iar existenţa a mai multor bunuri urmăribile din care creditoarea se putea îndestula în mod direct, infirmă prejudiciul invocat de către reclamantă, sens în care prezenta acţiune este lipsită de temei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A.au formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, excepţia nulităţii căii de atac, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru:

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinse excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului şi a fost stabilit termen, cu citare părţi, la 6 aprilie 2023, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Printr-o primă critică formulată, recurenţii-pârâţi au susţinut că decizia pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1562 C. civ., din perspectiva reţinerii greşite a calităţii de debitor a pârâţilor B. şi C..

Critica nu este fondată.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1562 C. civ., "(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate".

Rezultă din acest text de lege că acţiunea revocatorie este acţiunea prin care creditorul poate obţine inopozabilitatea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în prejudicierea drepturilor sale.

Pentru a fi admisibilă o astfel de acţiune, dispoziţiile art. 1562 C. civ. reglementează condiţiile ce se cer a fi îndeplinite, cu observaţia că acestora li se adaugă şi cea instituită prin art. 1563 C. civ., privitoare la creanţă, această din urmă cerinţă nefiind contestată în cauză.

Conform normei citate, se impune a se dovedi prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii unui act juridic de către debitor, frauda debitorului, precum şi complicitatea terţului la fraudă, în cazul înstrăinărilor cu titlu oneros.

În situaţia actului de înstrăinare cu titlu gratuit nu este cerută condiţia ca terţul să fi fost complice la frauda debitorului.

Recurenţii susţin, în primul rând, soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C., motivat de faptul că trebuia făcută diferenţa între debitor şi fidejusori, pe de o parte, prin prisma faptului că averea debitoarei Debitare S.R.L. este mult mai mare decât a pârâţilor din această cauză, iar pe de altă parte, a faptului că pârâţii de ordin 1 şi 2, B. şi C., nu sunt singurii fidejusori ai debitoarei S.C. Debitare S.R.L.

Or, contrar susţinerilor din recurs, calitatea de debitori ai pârâţilor de ordin 1 şi 2 rezultă din contractele de fidejusiune încheiate de părţi, respectiv contractele de fideiusiune nr. x/14.02.2012 şi nr. y/19.12.2014, prin care cei doi fideiusori, B. şi C., s-au obligat ca, în situaţia în care împrumutatul nu plăteşte la termen orice sumă datorată în legătură cu contractul de credit, să plătească această sumă deîndată băncii. Prin urmare, calitatea de debitori le este conferită de obligaţia asumată de a plăti datoria debitorului din contractul de împrumut. Practic, aşa cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, încheind contractul de fideiusiune, fideiusorul devine, la rândul său, debitorul creditorului celui pentru care garantează.

În raport de aceste aspecte, nu s-ar putea reţine că pârâţii B. şi C. nu ar fi debitori în raportul juridic dedus judecăţii.

De altfel, dispoziţiile art. 1562 C. civ. nici nu pot fi interpretate restrictiv, ca vizându-l doar pe debitorul principal, cu excluderea eventualilor garanţi fideiusori care răspund în solidar, conform art. 2300 C. civ., condiţiile în care poate fi invocat beneficiul de discuţiune fiind stabilite prin prevederile art. 2295 C. civ.

Or, prin articolul 5 din contractele de fideiusiune nr. x/14.02.2012 şi nr. y/19.12.2014 s-a stipulat că "fideiusorul fiind solidar cu debitorul principal nu poate invoca beneficiul de discuţiune şi de diviziune şi declară că renunţă în mod expres la invocarea excepţiilor prevăzute de art. 2296 din Legea nr. 287/2009".

Cum aceşti debitori au renunţat la beneficiul de discuţiune şi de diviziune şi s-au obligat solidar cu debitoarea principală, conform art. 2297 C. civ., atunci când mai multe persoane s-au constituit fideiusori ai aceluiaşi debitor pentru aceeaşi datorie, fiecare dintre ele este obligată la întreaga datorie şi va putea fi urmărită ca atare.

În acest context, susţinerile recurenţilor în sensul că averea debitoarei Debitare S.R.L. este mult mai mare decât a pârâţilor din această cauză, iar pe de altă parte, că pârâţii de ordin 1 şi 2, B. şi C., nu sunt singurii fidejusori ai debitoarei S.C. Debitare S.R.L. nu au relevanţă în cauză, fiecare dintre aceşti pârâţi putând fi urmăriţi pentru recuperarea creanţei, creditoarea nefiind obligată să o urmărească în prealabil pe debitoare sau bunurile acesteia, din moment ce debitorii nu mai au facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal. Pe de altă parte, finalitatea acţiunii revocatorii este declararea inopozabilităţii actului, în scopul ocrotirii intereselor creditorului, indiferent dacă se încearcă a se realiza creanţa faţă de debitorul principal sau faţă de fidejusor.

Nici susţinerile din recurs referitoare la faptul că cei doi pârâţi de ordin 1 şi 2 nu ar avea calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte beneficiul autorizaţiei de construcţie emisă de Municipiul Cluj-Napoca nu sunt fondate, întrucât transmiterea beneficiului autorizaţiei a avut loc prin încheierea contractului de donaţie a cărei inopozabilitate s-a cerut, iar ceea ce s-a declarat inopozabil este întregul contract de donaţie.

Pe de altă, instanţele de fond nu au revocat sau lipsit de efecte în orice mod autorizaţia de construire emisă de Municipiul Cluj-Napoca, ci doar au constatat inopozabilitatea contractului de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/30.08.2017 de către Notarul Public F., având ca obiect imobilele: apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, judeţul Cluj; apartamentul nr. x situat in Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris in Cartea Funciara nr. x a Municipiului Cluj-Napoca (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. x Cluj-Napoca) având nr. cad. x cu teren aferent în indiviziune înscris in Cartea Funciara nr. x Cluj-Napoca, precum şi beneficiul Autorizaţiei de construire nr. x/14.07.2016 eliberate de Municipiul Cluj-Napoca.

De altfel, potrivit art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991, valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.

Din terminologia utilizată de legiuitor în materia edificării de construcţii, reiese că dreptul de "a executa lucrări de construcţii" poate aparţine numai titularului unei autorizaţii, a cărei valabilitate nu a încetat. Cum autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991), rezultă că autorizaţia de construire naşte drepturi şi obligaţii în sarcina titularului acesteia, ce pot fi transmise prin acte între vii sau pe cale succesorală, putând face astfel şi obiectul unui contract de donaţie, cum este cazul în speţă, neputându-se susţine, astfel, că acest beneficiu al autorizaţiei de construire ar excede sferei de aplicare a acţiunii revocatorii.

În acest context, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că inopozabilitatea nu produce efecte între emitentul autorizaţiei şi beneficiar, întrucât între aceştia continuă să producă efecte.

Or, modificarea titularului autorizaţiei de construire nu implică şi participarea autorităţii administrative emitentă a autorizaţiei.

Legiuitorul permite schimbarea investitorului, a beneficiarului autorizaţiei de construire (fără a distinge cu privire la cauzele schimbării) şi, în consecinţă, menţinerea valabilităţii autorizaţiei, dar nu reglementează şi o procedură specială în acest sens care ar trebui urmată.

În aceste condiţii, nu se impunea introducerea în proces a Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de emitent, întrucât, aşa cum a reţinut corect instanţa de apel, inopozabilitatea a vizat doar transmiterea beneficiului autorizaţiei, transmitere la care instituţia publică emitentă nu a fost parte.

Un al doilea motiv de recurs se referă la condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii prevăzute de art. 1562 C. civ., recurenţii susţinând, pe de o parte, inadmisibilitatea acesteia faţă de pârâţii de ordin 3 şi 4, D. şi E., având în vedere buna-credinţă a acestora care nu a fost contestată în cauză şi, pe de altă parte, a neîntrunirii condiţiilor cerute de lege pentru admiterea acţiunii revocatorii.

Înalta Curte constată, în primul rând, că în mod legal, instanţa de apel a calificat excepţia inadmisibilităţii ca o apărare de fond, fiind analizată în contextul analizării criticilor ce au vizat fondul cauzei

În al doilea rând, dispoziţiile alin. (2) ale art. 1562 C. civ., pretinse a fi neîntrunite în cauză, stipulează că "Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate". În speţă însă, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, neexistând un contract cu titlu oneros între cei patru pârâţi, respectiv nicio plată făcută în executarea unui asemenea contract.

Pe cale de consecinţă, raportat la norma juridică menţionată, caracterul de act cu titlu gratuit al contractului de donaţie imobiliară din litigiu face ca acesta să poată fi declarat inopozabil indiferent dacă terţii contractanţi (în speţa pendinte, recurenţii de ordin 3 şi 4, D. şi E.) ori cel care a primit plata cunoştea sau nu faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate. Aceasta întrucât, aşa cum s-a expus anterior, condiţia de a cunoaşte faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate este prevăzută de legiuitor doar pentru ipoteza încheierii unor contracte cu titlu oneros sau pentru plăţi efectuate în baza unor astfel de contracte.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale invocate, reiese că nu prezintă relevanţă buna sau reaua-credinţă a pârâţilor beneficiari ai contractului de donaţie, D. şi E., neavând importanţă nici faptul că imobilele în discuţie au fost modificate şi transformate de aceştia, aducându-li-se un spor de valoare faţă de momentul încheierii contractului de donaţie.

Din această perspectivă, criticile recurenţilor nu pot fi primite, ele neschimbând algoritmul juridic presupus de acţiunea revocatorie prezentă, expus anterior, algoritm juridic potrivit căruia punerea în discuţie a unei donaţii privează beneficiarul de un câştig pe care l-ar putea crede definitiv obţinut (de lucro captando), dar fără a-i provoca o pierdere, în timp ce creditorul prejudiciat de actul fraudulos suferă cu adevărat o pierdere (de damno vitando). Or, regimul juridic al art. 1562 C. civ. impune astfel ca între lipsa unui câştig şi pierderea câştigului, balanţa să se încline în favoarea celui de-al doilea taler.

În ceea ce priveşte criticile prin care se impută instanţei de apel că ar fi avut în vedere natura relaţiei de familie dintre recurenţi doar în momentele în care a apreciat negativ sau prin care se invocă inexistenţa stării de insolvabilitate şi a fraudei, Înalta Curte constată că nu pot fi primite, întrucât vizează modalitatea în care judecătorii fondului au evaluat probatoriile şi şi-au format convingerea asupra temeiniciei cererii revocatorii deduse judecăţii, iar nu critici de nelegalitate în înţelesul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, nici criticile din recurs vizând respingerea probei cu expertiză evaluatorie a imobilelor nu relevă aspecte de nelegalitate, aşa cum susţin recurenţii, ci chestiuni de netemeinicie şi de reapreciere a probatoriului administrat care scapă controlului de legalitate exercitat pe calea recursului în actuala sa reglementare.

Astfel, din analiza situaţiei de fapt, care nu mai poate fi contestată în recurs, a reieşit că, ulterior comunicării somaţiei de către executorul judecătoresc celor doi fideiusori, aceştia au încheiat contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x/20.08.2017 de BNP F. cu privire la cele două apartamente, imobile care au fost donate în favoarea pârâţilor D. şi E., fiica şi ginerele fideiusorilor.

Reiese apoi că scopul fideiusorilor la încheierea contractului de donaţie a fost acela de a-şi crea starea de insolvabilitate pentru a nu putea fi executaţi silit pentru realizarea obligaţiei de garanţie asumată prin contractele de fideiusiune.

Starea de fapt cât priveşte dovada fraudării creditoarei a fost apreciată de instanţele de fond nu doar în raport de prezumţii, ci din coroborarea ansamblului probatoriu administrat, a cărui analiză, fiind o chestiune de netemeinicie, nu poate face obiect al cenzurii în recurs, cum solicită recurenţii-pârâţi. De altfel, fiind vorba de un fapt juridic, dovada fraudei se poate realiza prin orice mijloc de probă, însă numai în etapa devolutivă a judecăţii.

Or, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., valorificarea elementelor probatorii din perspectiva propusă de recurenţii-pârâţi, care să conducă la concluzia că debitorii nu au încercat prin toate mijloacele să evite o urmărire silită imobiliară, excedează căii de atac a recursului.

Faţă de aceste considerente, constatând că motivele de casare invocate sunt nefondate şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D., E., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 336/A din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.