Succession acceptance period and testamentary formal defects in inheritance reduction disputes

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 29.10.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat dezbaterea succesiunii defuncţilor E. şi F., prin stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale şi a cotelor ce revin fiecărui moştenitor, precum şi constatarea nulităţii absolute a testamentului autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. şi H..

Pârâta B. a formulat, în faţa primei instanţe, întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Pe cale de reconvenţională, pârâta-reclamantă B. a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului E., stabilirea calităţii sale de unic moştenitor, prin acceptare tacită a acestei succesiuni, în condiţiile art. 1108 din noul C. civ. în temeiul art. 1112 din noul C. civ., a cerut constatarea renunţării la moştenire a succesibililor A. şi C., prin neexercitarea dreptului la opţiune succesorală în termenul stipulat de art. 700 din vechiul C. civ., stabilirea masei succesorale rămase de pe urma defunctului E., dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei F., stabilirea calităţii de moştenitori legali şi testamentari ai defunctei, stabilirea, în temeiul art. 1089 din noul C. civ., a cotităţii disponibile ce urmează a fi culeasă de moştenitorul testamentar şi, în temeiul art. 1086 din noul C. civ., a rezervei succesorale ce urmează a fi culeasă de moştenitorii legali, rezervatari, precum şi a cotelor ce revin fiecăruia, stabilirea masei succesorale ramase de pe urma defunctei F..

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 753/13.04.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea principală privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.; a admis, în parte, cererea reconvenţională precizată; a constatat deschisă succesiunea defunctului E., decedat în data de 08.11.2006, cu ultim domiciliu în Bucureşti, sector 4; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. este compusă din 1/2 din bunurile reprezentate de imobilul situat în Bucureşti, Calea x, Sector 4 şi bunurile mobile - 1 şifonier, 1 covor, 1 canapea şi 3 scaune, în valoare de 95.297,5 RON; a constatat că, au calitate de moştenitori legali ai defunctului E., F., decedată în data de 10.11.2014, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, şi B., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală; a constatat că reclamanta A. şi pârâtul C. sunt străini de moştenire prin neacceptare; a constatat deschisă succesiunea defunctei F., decedată în data de 10.11.2014, cu ultim domiciliu în Bucureşti, sector 4; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei F. este compusă din 5/8 din masa succesorală, compusă din imobilul situat în Bucureşti şi din bunurile mobile - 1 şifonier, 1 covor, 1 canapea şi 3 scaune, în valoare de 119.121,87 RON; a constatat că, prin instituirea pârâtei D., ca legatar universal, prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. şi H., s-a încălcat rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari A., B. şi C.; a dispus reducţiunea legatului universal instituit în favoarea pârâtei D., prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. şi H., până la cotitatea disponibilă, de 1/2 din masă, în valoare de 59.560,93 RON; a constatat că, au calitate de moştenitori legali ai defunctei F., decedată în data de 10.11.2014, A., B., C., în calitate de moştenitori legali, cu o cotă de 5/48 fiecare din masa succesorală, şi D., căreia în calitate de moştenitor testamentar îi revine cota de 5/16 din masa succesorală; a respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată şi a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanta A. şi pârâtul C..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 785 A din 13.05.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a hotărât următoarele:

A admis apelurile formulate de reclamanta A. şi de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 753/13.04.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:

A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. este compusă din cota de 1/2 din bunurile reprezentate de imobilul situat în Bucureşti, Calea x, sector 4 şi bunurile mobile - 1 şifonier, 1 covor, 1 canapea şi 3 scaune, în valoare de 95.297,50 RON.

A constatat că are calitatea de moştenitor al defunctului E. soţia supravieţuitoare F. (decedată la 10.11.2014), cu o cotă de 1/1 din masa succesorală.

A constatat că reclamanta A., pârâtul C. şi pârâta B. sunt străini de moştenirea defunctului E. prin neacceptare.

A constatat deschisă succesiunea defunctei F., decedată la data de 10.11.2014, cu ultim domiciliu în Bucureşti.

A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei F. este compusă din cota de 1/1 din imobilul situat în Bucureşti, şi din bunurile mobile - 1 şifonier, 1 covor, 1 canapea şi 3 scaune, în valoare de 190.594 RON.

A constatat că, prin instituirea pârâtei D., ca legatar universal, prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. şi H., s-a încălcat rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari A., B. şi C..

A dispus reducţiunea legatului universal instituit în favoarea pârâtei D., prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. şi H., până la cotitatea disponibilă, de 1/2 din masă, în valoare de 95.297,50 RON.

A constatat că, au calitate de moştenitori legali ai defunctei F., decedată la data de 10.11.2014, A., B., C., în calitate de moştenitori legali, cu o cotă de 1/6 fiecare din masa succesorală, şi D., căreia în calitate de moştenitor testamentar îi revine cota de 3/6 din masa succesorală.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A obligat intimatele la plata către apelantul-pârât C. a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocat în apel.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei nr. 785 A din 13.05.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul C..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin, în esenţă, următoarele critici:

În primul rând, arată că prin cererea de deschidere a procedurii succesorale, cerere depusă de către reclamanta A. (înscris nou), la 03.06.2015, s-a solicitat deschiderea procedurii de succesiune după defunctul E., dosar notarial nr. x/2015, precum şi după defuncta F., dosar notarial nr. x/2015.

Precizează recurenta-reclamantă că a indicat moştenitorii celor doi defuncţi (E. şi F.), aceştia fiind A., B. şi C., nepot de fiu, fiind singura care a efectuat un act de acceptare expresă a moştenirii de pe urma defuncţilor E. şi F..

În ceea ce priveşte suspendarea procedurii succesorale, motivul constatat de către notar a fost reprezentat de neînţelegerile dintre părţi apărute în momentul în care D., nepoata defunctei şi fiica lui B. a depus testamentul nr. x/12.07.2007, încheiat la BNPA G. si H., arătând că defuncta F. a instituit-o legatar universal pe toate bunurile mobile si imobile ale defunctei F.. Cu toate că acest testament este din anul 2007, recurenţii nu au avut cunoştinţa de existenta acestuia până în momentul în care s-a solicitat deschiderea succesiunii de către reclamantă.

Un alt aspect criticat este faptul că instanţa de apel decide, nelegal, că singura care are calitatea de moştenitoare după defunctul E. este soţia supravieţuitoare, F. (decedată la 10.11.2014), cu o cotă de 1/1 din masa succesorală, iar A., B. şi C. sunt străini de moştenirea defunctului E..

Consideră că soţia supravieţuitoare nu poate înlătura de la moştenire un moştenitor legal, indiferent de clasa din care face parte.

Instanţa de apel nu arată de ce doar soţiei supravieţuitoare i se recunoaşte calitatea de moştenitoare, atâta timp cât, până în anul 2015, când A. a solicitat deschiderea succesiunii după ambii părinţi Taus, nici soţia supravieţuitoare şi nici ceilalţi moştenitori legali nu au deschis succesiunea după E..

Astfel, la dosarul cauzei nu există nici un înscris din care sa reiasă că moştenitorii legali au renunţat la moştenire în favoarea soţiei supravietuitoare, F., cum nu există nici un înscris prin care moştenitorii legali să nu accepte moştenirea după defunctul E..

În ceea ce priveşte termenul de acceptare a moştenirii după defunctul E., arată că descendenţii defunctului nu ies niciodată din termenul privind acceptarea moştenirii în termen de 6 luni.

Prin urmare, soluţia instanţei de apel, cu privire la stabilirea calităţii de moştenitor doar a soţiei supravieţuitoare, nu este corectă, deoarece nici în privinţa soţiei supravieţuitoare nu există vreo o dovadă din care să rezulte că este singura care a acceptat moştenirea după defunctul E..

Apreciază că pot fi considerate acte de acceptare expresă a moştenirii de pe urma defunctului E., cererea formulată de reclamantă, de deschidere a succesiunii din 03.06.2015, declaraţiile reclamantei de acceptare a succesiunii de pe urma defuncţilor E. şi F. din 26.05.2015, precum şi declaraţiile de acceptare a succesiunii, date de către pârâtul C. în 23.03.2015 la Consulatul României de la Toronto.

Opinează că toţi moştenitorii au acceptat tacit succesiunea după defunct, alături de soţia supravieţuitoare.

De asemenea, din declaraţia notarială pentru înhumare F. (înscris nou) din 11.11.2014 reiese clar implicarea reclamantei A., prin actele de dispoziţie pe care le-a făcut, inclusiv monumentul defunctului E. în anul 2009.

Un doilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a soluţionat greşit capătul de cerere vizând nulitatea testamentului, arătând faptul că au interpretat greşit prevederile legale ce privesc condiţiile de formă la întocmirea unui testament autentic.

Totodată, au fost încălcate prevederile art. 43 din Legea nr. 36/1995, astfel cum erau în vigoare la momentul întocmirii testamentului, ce prevedeau ca testatorul să solicite, în mod obligatoriu, autentificarea testamentului printr-o cerere scrisă adresată notarului.

Instanţa de apel reţine, însă, că cererea scrisă din partea testatorului F. nu era necesară în anul 2007, constatând însă că o asemenea cerere este obligatorie, conform art. 94 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, legea actuală.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. şi intimata pârâtă-reclamantă D. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţiile tardivităţii şi netimbrării cererii de recurs, precum şi excepţia nulităţii recursului, pentru neindicarea cazurilor de nelegalitate, conform art. 486 alin. (1), lit. d) C. proc. civ. coroborat cu alin. (3) al aceluiaşi articol. În subsidiar, au cerut respingerea recursului.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru:

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinse excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului şi a fost stabilit termen, cu citare părţi, la 6 aprilie 2023, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte reţine că recursul a fost admis în principiu prin încheierea din 19 ianuarie 2023, când au fost respinse excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului, nemaiputând fi invocate alte excepţii referitoare la condiţiile de formă ale recursului la acest moment. Astfel, cu privire la tardivitatea recursului, s-a reţinut că acesta este declarat în termen, hotărârea recurată fiind comunicată la 17 ianuarie, iar cererea de recurs a fost înregistrată la 17 februarie 2022, părţile având la dispoziţie un termen de 30 zile de la comunicare pentru formularea şi depunerea căii de atac, în condiţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte), ultima zi pentru depunerea recursului fiind 17 februarie 2022, iar din verificările efectuate, urmare a invocării orale a tardivităţii căii de atac la termenul din 6 aprilie 2023, se constată că acesta este declarat în termenul legal.

Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel ar fi stabilit greşit că singurul moştenitor de pe urma defunctului E. ar fi soţia supravieţuitoare, F., recurenţii susţinând că, pe de o parte, instanţa de apel a ignorat cererile de deschidere a succesiune formulate la notar de reclamant A., iar, pe de altă parte, că din probele administrate în cauză ar rezulta că recurenţii au acceptat succesiunea de pe urma autorului E. şi că oricum nu putea fi decăzuţi din termenul de 6 luni prevăzut pentru acceptarea moştenirii.

Criticile sunt nefondate.

În ceea ce priveşte criticile prin care se impută instanţei de apel că ar fi interpretat greşit probele administrate în cauză, astfel că din probatoriul administrat ar fi reieşit o altă situaţie de fapt, în sensul în care ar fi rezultat că recurenţii ar fi acceptat succesiunea de pe urma defunctului E., Înalta Curte constată că nu pot fi primite, întrucât vizează modalitatea în care instanţa de apel a evaluat probatoriile şi şi-a format convingerea asupra cererii deduse judecăţii, iar nu critici de nelegalitate în înţelesul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile din recurs vizând modul în care instanţa de apel a apreciat asupra aspectelor referitoare la modalitatea în care recurenţii şi-au manifestat dreptul de opţiune succesorală nu relevă aspecte de nelegalitate, aşa cum susţin recurenţii, ci chestiuni de netemeinicie şi de reapreciere a probatoriului administrat care scapă controlului de legalitate exercitat pe calea recursului în actuala sa reglementare.

Astfel, din analiza situaţiei de fapt, care nu mai poate fi contestată în recurs, a reieşit că reclamanta A. şi pârâtul C. nu au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului E., chiar acţiunile indicate de aceştia în cuprinsul cererilor formulate - contribuţia la plata cheltuielilor de înmormântare, ridicarea unui monument funerar de către reclamantă, întreţinerea părintelui rămas în viaţă, revânzarea apartamentului în timpul vieţii defuncţilor - neputând fi privite drept acte de dispoziţie în sensul pretins.

De asemenea, s-a reţinut că în dosar nu există nicio dovadă certă a acceptării tacite de către B. a succesiunii defunctului E., iar în privinţa moştenitoarei F., în calitate de soţie supravieţuitoare, instanţa de apel a constatat că, în speţă, calitatea acesteia de moştenitor acceptant al defunctului său soţ nu a fost contestată în faţa instanţei de fond, astfel că nu au mai fost analizate aspectele referitoare la modalitatea în care F. şi-a manifestat dreptul de opţiune succesorală.

Prin urmare, starea de fapt cât priveşte modalitatea în care recurenţii şi intimata-pârâtă B. şi-au manifestat dreptul de opţiune succesorală a fost apreciată de instanţele de fond nu doar în raport de prezumţii, ci din coroborarea ansamblului probatoriu administrat, a cărui analiză, fiind o chestiune de netemeinicie, nu poate face obiect al cenzurii în recurs, cum solicită recurenţii-pârâţi. De altfel, fiind vorba de un fapt juridic, actele de acceptare tacită se pot demonstra prin orice mijloc de probă, însă numai în etapa devolutivă a judecăţii.

Or, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., valorificarea elementelor probatorii din perspectiva propusă de recurenţi, care să conducă la concluzia că au acceptat, în mod tacit, succesiunea de pe urma defunctului E., excedează căii de atac a recursului.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu a ignorat cererile de deschidere a succesiunilor formulate la notar de reclamanta A., ci a reţinut că dezbaterea succesiunilor nu s-a efectuat pe cale notarială sau judiciară, până la data înregistrării acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, faptul depunerii cererilor de deschidere a succesiunilor la notar şi suspendarea procedurii notariale de deschidere a succesiunilor din cauza neînţelegerilor din partea prezumtivilor moştenitori neavând semnificaţia de dezbatere a succesiunilor, în condiţiile în care dezbaterea succesiunii presupune stabilirea persoanelor cu vocaţie succesorală, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, moştenirea ori, după caz, legatul, precum şi componenţa masei succesorale.

Or, în speţă, dezbaterea succesiunilor, s-a efectuat în urma cererii pendinte, în care instanţa de apel a stabilit moştenitorii, dacă aceştia au acceptat sau nu succesiunile în termenul legal de opţiune succesorală, în raport cu data deschiderii succesiunii pentru fiecare defunct şi de regulile de drept aplicabile la acel moment, calitatea acestora şi cotele succesorale, precum şi componenţa masei succesorale.

Prin urmare, aserţiunile recurenţilor în sensul că instanţa de apel nu a analizat capătul de cerere referitor la deschiderea şi dezbaterea succesiunilor nu pot fi reţinute, fiind nefondate.

În ceea ce priveşte vocaţia succesorală concretă la moştenirea defunctului E., instanţa de apel, analizând excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al recurenţilor, invocată de către intimate, a reţinut că, pentru ca o persoană să poată culege o moştenire rămasă de pe urma unei alte persoane decedate, nu este suficient să aibă vocaţie succesorală legală la moştenirea lăsată de acea persoană, cum este cazul rudelor în linie directă, fără limită de grad, ci este absolut necesar ca acea persoana să facă dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală, în sensul acceptării succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ., respectiv de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

Contrar susţinerilor recurenţilor, dreptul de opţiune succesorală este aplicabil tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală generală la moştenirea unei persoane, inclusiv descendenţilor şi soţiei supravieţuitoare, cum este cazul în speţă al recurenţilor, leguitorul nefăcând distincţia pe care o invocă recurenţii, or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincţii pe care textul respectiv nu le conţine.

În acest sens, raportat la termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii lui E., decedat la 08.11.2006, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că deşi moştenitorii au dat declaraţii notariale de acceptare a moştenirii de pe urma defunctului lor tată şi bunic, fiind depusă declaraţia lui C. autentificată sub nr. x la data de 23.03.2015 de Consulatul General al României la Toronto şi declaraţia dată de A. autentificată la data de 26.03.2015 de notarul public I., din actele dosarului nu a reieşit că recurenţii au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului E. în termenul prescris de art. 700 din vechiul C. civ., incident în raport cu data deschiderii succesiunii. Faptul că reclamanta A. a formulat cerere deschidere a succesiunii în anul 2015 nu are relevanţă, faţă de momentul la care trebuia să-şi manifeste intenţia de a accepta moştenirea şi de a proba efectuarea actelor de acceptare tacită.

Un al doilea motiv de recurs se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor incidente în materie referitoare la neîndeplinirea condiţiilor formale la întocmirea testamentului - lipsa unei cereri scrisă personal de către testator - recurenţii susţinând că la data întocmirii actului atacat, testamentul autentificat din 12.07.2007, erau aplicabile dispoziţiile art. 43 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în forma în vigoare la acel moment, ce prevedeau obligativitatea unei cereri scrise din partea testatorului adresată notarului autentificarea testamentului, nefiind aplicabile art. 58 din acelaşi act normativ, la care s-a raportat greşit instanţa de apel.

Critica este, de asemenea, nefondată.

Astfel, Înalta Curte reţine că neîndeplinirea condiţiilor formale la întocmirea testamentului, respectiv lipsa unei cereri scrisă personal de către testator, nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă solicitând nulitatea testamentului autentificat sub nr. x/12.07.2007 de BNP G. şi H. pentru lipsa consimţământului testatoarei, afectarea consimţământului prin dol şi lipsa semnăturii defunctei de pe testament, cu motivarea că aceasta nu aparţine defunctei.

Abia la termenul din 7 iunie 2017, în faţa instanţei de fond, recurenta-reclamantă a solicitat emiterea unei adrese către biroul notarial care a autentificat testamentul în vederea înaintării cererii formulate de F., în situaţia în care a existat, prin care aceasta a solicitat autentificarea testamentului, fără însă formuleze vreun capăt de cerere distinct sub acest aspect, pentru neîndeplinirea condiţiilor formale la întocmirea testamentului.

Din contră, inexistenţa cererii scrise din partea testatorului adresată notarului, confirmată de biroul notarial prin adresa din 13 iunie 2017, aflată la dosar fond, a reprezentat doar un aspect pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cauza de nulitate a testamentului pentru lipsa semnăturii testatoarei, susţinând că inexistenţa cererii scrise adresate notarului demonstrează faptul că nici testamentul nu a fost semnat de defuncta F..

Acest aspect a fost reluat de recurenta-reclamantă prin motivele de apel, în timp ce recurentul-pârât C. a invocat, în mod expres, prin motivele de apel faptul că testamentul "nu este eliberat în baza unei cereri exprese a solicitantului, a doi martori, astfel cum prevede Legea notarilor publici nr. 36/1995".

Or, prin sentinţa primei instanţei, s-a reţinut că "Reclamanta a contestat semnătura defunctei, solicitând proba cu expertiza grafologică, în condiţiile în care testamentul este un act autentificat, iar ca autori ai falsului au fost indicate pârâtele, împrejurare faţă de care Tribunalul s-a pronunţat prin încheierea din data de 01.11.2017, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a probei cu expertiza în discuţie şi ca neutilă soluţionării cauzei cercetarea falsului, în raport de indicarea autorului, respectiv complicelui, în persoana pârâtelor.", tribunalul neanalizând, astfel, cauza de nulitate vizând neîndeplinirea condiţiilor formale la întocmirea testamentului din perspectiva lipsei unei cereri scrise adresate notarului, în lipsa învestirii sale sub acest aspect.

În acest context, analiza instanţei de apel a motivului de apel formulat de recurenţii-reclamanţi vizând neîndeplinirea condiţiilor formale la întocmirea testamentului - lipsa unei cereri scrise adresate notarului pentru autentificarea testamentului şi prezenţa a doi martori, a fost efectuată cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va înlocui şi suplini considerentele instanţei de apel cu cele ce urmează.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., prin apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţă. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. Cu alte cuvinte, efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în prima instanţă, legea instituind principiul inadmisibilităţii modificării, în apel, a elementelor esenţiale ale acţiunii civile (obiect, cauză, părţi). Regula este că instanţa de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente care nu au format obiectul primei judecăţi, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca în mod grav principiul dublului grad de jurisdicţie.

De aceea, în speţă, susţinerile recurenţilor vizând o pretinsă neîndeplinirea condiţiilor formale la întocmirea testamentului - lipsa unei cereri scrise adresate notarului şi prezenţa a doi martori, încalcă dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta nu a invocat în susţinerea acţiunii acest aspect, iar recurentul-pârât nu a invocat această chestiune în apărarea pretenţiilor sale la fond.

Astfel că, în raport de dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere criticile şi susţinerile recurenţilor în această privinţă.

Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia, prin absurd, că această chestiune ar fi format obiectul învestirii instanţei de fond, Înalta Curte reţine că potrivit art. 43 din Legea nr. 36/1995 ce reglementează activitatea notarială, în forma în vigoare la 12.07.2007, data autentificării testamentului a cărei nulitate s-a solicitat, toate actele notariale se întocmesc la cerere, în art. 57 din Ordinul nr. 710/C/1995, la alin. (1), în forma în vigoare la acelaşi moment, făcându-se precizarea:

"la cererea persoanelor care justifică un interes".

Or, consecinţele inexistenţei unei cereri scrise nu au nicio eficienţă în plan juridic asupra valabilităţii testamentului.

Ceea ce produce efecte juridice este exclusiv manifestarea de voinţă a părţii în vederea întocmirii unui testament.

În consecinţă, chiar şi în condiţiile în care cererea scrisă nu există, nu se poate reţine nulitatea testamentului.

Potrivit art. 45 alin. (6) din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare de la aceeaşi dată, notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial decât în condiţiile arătate la art. 6 (dacă el cuprinde clauze contrare legii şi bunelor moravuri).

De altfel, procedura autentificării actelor notariale, prevăzută de art. 58 şi următoarele din actul normativ de la acel moment nu instituia cerinţele invocate recurenţi în acest sens.

Faţă de aceste considerente, constatând că motivele de casare invocate sunt nefondate şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenţi la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă B. şi intimata-pârâtă D., la solicitarea acestora, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. şi pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 785A din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă B. şi intimata-pârâtă D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.