Promisee's Interest in Annulling Later Sale Viable; Quashed and Remanded for Retrial

Şedinţa publică din data de 13 martie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, în data de 06 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.10.2015, încheiat între pârâţii B., în calitate de vânzător şi C. şi D., în calitate de cumpărători; repunerea părtilor în situaţia anterioară, în sensul întabulării dreptului său de proprietate în cartea funciară x Dumbrăviţa, ca urmare a achitării preţului de 100.000 euro pentru imobilul situat în localitatea Dumbrăviţa, str. x, jud. Timiş, precum şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului B., la daune interese în cuantum de 120.000 euro, astfel cum rezultă din art. 4.3 al promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/24.10.2014, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 22, art. 627 şi art. 1237 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 05 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantului în capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.10.2015, de BIN E..

A fost respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.10.2015, de BIN E..

A fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamantului în capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăviţa.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăviţa.

A fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăviţa.

A fost respinsă, ca lipsită de interes, invocarea de către pârâţii C. şi D., a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în plata daunelor.

A fost obligat pârâtul B., la plata sumei de 120.000 de euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, către reclamantul A..

A fost obligat pârâtul B. la plata sumei de 9305 RON către reclamantul A., cu titlu de cheltuieli de judecată, şi a fost respinsă cererea pârâţilor C. şi D., privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 22 din 01 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 378 din 05 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

A fost admis apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 378 din 05 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul B. prin întâmpinare.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 22 din 01 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 20 aprilie 2022, şi repartizat, aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea recurată nu i-a fost comunicată şi că a aflat despre conţinutul acesteia în urma publicării hotărârii în dosarul electronic în data de 24 februarie 2022.

A mai arătat că instanţa de apel a administrat doar proba cu înscrisuri, iar celelalte probe pe care le-a propus la termenul de judecată din 21 ianuarie 2022, constând în proba cu interogatoriul pârâţilor, proba testimonială, proba mijloacelor audio, au fost respinse, ca nefiind utile justei soluţionări a apelului.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut, în principiu, în mod corect situaţia de fapt, însă argumentele aduse de instanţă cu privire la respingerea capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare, ca lipsit de interes, au în principal la bază redarea unor texte din doctrină de largă generalitate cu privire la condiţiile acţiunii civile cu aplecare particulară asupra condiţiei "existenţei interesului urmărit/folosului practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă". Cu raportare strictă la speţa dedusă judecăţii, instanţa de apel s-a limitat la confirmarea că argumentelor primei instanţe, reluând verbum ad verbum motivarea acesteia, "deoarece fiind anulat capătul de cerere vizând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamant în calitate de cumpărător şi pârâtul B., în calitate de vânzător, reclamantul nu mai obţine niciun folos practic".

Astfel, argumentele instanţei de apel, constând exclusiv în redarea opiniei doctrinare sintetice şi reiterarea argumentelor primei instanţe, nu reprezintă o motivare a soluţiei pe care a pronunţat-o; în concret, instanţa de apel nu a argumentat de ce nu a analizat şi de ce a respins criticile pe care reclamantul le-a formulat în cererea de apel, cu privire la respingerea excepţiei lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimaţii-pârâţi.

Recurentul a arătat că instanţa de apel trebuia să răspundă argumentelor invocate de reclamant şi să le combată, particularizându-şi explicaţiile la cauza prezentă, la criticile argumentate invocate, nu doar să se limiteze la a spune că sunt neîntemeiate, făcând trimitere la condiţia interesului acţiunii civile şi reluând argumentarea instanţei de fond.

În ceea ce priveşte argumentele aduse de instanţa de apel referitor la respingerea capătului de cerere privind întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară au, în principal, la bază invocarea prevederilor legale cuprinse în art. 248 C. proc. civ. privind ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură şi de fond, precum şi menţionarea deciziei nr. 64/1999 a Curţii Constituţionale.

Şi de această dată, instanţa de apel s-a limitat la a afirma şi, totodată, la a relua că argumentele primei instanţe sunt corecte, omiţând să noteze caracterul lor antitetic şi contradictoriu, reţinând pe de o parte că "reclamantul justifică un interes, acesta constând în folosul practic obţinut de reclamant prin admiterea cererii sale, or este de necontestat că reclamantul ar obţine folos practic prin întabularea sa în cartea funciară ca proprietar al imobilului", iar pe de altă parte, că acelaşi capăt de cerere este inadmisibil întrucât "nu deţine vreun titlu care să justifice întabularea dreptului său de proprietate, doar în situaţia validării antecontractului printr-o hotărâre judecătorească suplinind consimţământul pârâtului B., precedată bineînţeles de anularea actului încheiat între pârâţi, imobilul ar fi fost dobândit în proprietate de către reclamant şi ar fi fost posibilă întabularea dreptului său de proprietate".

Prin urmare, instanţa de apel nu a oferit o motivare care să se refere la argumentele din cererea de apel şi la însăşi cauza dedusă judecăţii, motivarea fiind superficială, copiind considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor şi fără să examineze probleme care i-au fost deduse spre analiză. Toate aceste împrejurări converg către ideea că "soluţia la care s-a oprit instanţa cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată".

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel nu a acceptat administrarea niciunei probe pentru a soluţiona cererea de apel, apreciind că înscrisurile sunt suficiente pentru soluţionarea dosarului, limitându-se doar la administrarea probei cu înscrisuri, respingând nemotivat, prin încheierea din 20 ianuarie 2021, proba cu interogatoriul, proba testimonială, precum şi proba cu mijloacele audio solicitate (transcrierea înregistrărilor).

A mai arătat recurentul că a solicitat în faţa instanţei de apel administrarea probei testimoniale, administrarea probei audio (transcriptul înregistrărilor), proba cu interogatoriul, probe a căror administrare era esenţială.

Pentru asigurarea respectării exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nicio măsură nu poate fi dispusă de instanţă fără a fi fundamentată pe mijloacele de probă administrate şi care au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere apelului declarat împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020, recurentul a arătat că subzistă aceleaşi motive de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că decizia recurată nu este motivată, fiind reiterate ad literram motivele primei instanţe, alăturându-se, în mod artificial, aprecierii generale doctrinare cu privire la caracteristicile probei. Astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, confirmarea argumentelor primei instanţe privind înlăturarea probelor, fără o motivare propriu-zisă, duce la încălcarea principiilor generale de drept, în special dreptul la apărare, cu încălcarea exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În legătură cu partea din hotărârea recurată care vizează admiterea apelului intimatului B., recurentul a învederat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a apreciat că se impunea soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de intimatul-pârât, deşi întâmpinarea acestuia a fost tardivă, în considerarea prevederilor art. 2.513 C. proc. civ., care în interpretarea instanţei de apel, i-ar fi permis să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi la primul termen.

Or, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii din 13 noiembrie 2020, prima instanţă, în mod corect, a admis excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării pârâtului, având în vedere că întâmpinarea nu a fost formulată în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, iar excepţiile de ordine privată, printre care şi prescripţia, puteau fi invocate cel mai târziu pe calea întâmpinării depuse în termen (regula invocării in limine litis), în timp ce instanţa de apel a apreciat că prima instanţă trebuia să se pronunţe asupra acestei excepţii în raport cu art. 2513 C. civ., care însă prevede expres că prescripţia poate fi invocată doar prin întâmpinare.

Prin urmare, având în vedere că întâmpinarea nu a fost formulată de intimatul-pârât în termenul de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, iar excepţiile de ordine privată, printre care şi prescripţia, puteau fi invocate cel mai târziu pe calea întâmpinării depuse în termen, rezultă că în mod corect s-a pronunţat prima instanţă prin încheierea din 13 noiembrie 2020, în sensul admiterii excepţiei tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârât şi decăderii acestuia din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei. În plus, şi dacă s-ar reţine că intimatul-pârât ar fi avut dreptul de a invoca totuşi excepţia la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, acesta nu a invocat excepţia, ci a susţinut că doreşte ca întâmpinarea să fie recalificată drept note scrise (fapt ce se poate verifica prin înregistrarea audio a şedinţei de judecată din 13 noiembrie 2020).

Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi C. şi D. nu au depus întâmpinare.

În data de 02 martie 2023, intimaţii-pârâţi au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că ambele motive de casare invocate se referă la faptul că instanţa de apel a administrat doar proba cu înscrisuri, în timp ce celalalte probe propuse au fost respinse ca nefiind utile soluţionării apelului.

Au mai arătat că recursul cuprinde motive contradictorii, anume că instanţa de apel nu a acceptat administrarea niciunei probe, precum şi că aceeaşi instanţă a acceptat similar instanţei de fond doar administrarea probei cu înscrisuri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport cu motivele de casare formulate, cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în considerarea celor ce succedă.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte cele definitiv stabilite, în fapt, prin hotărârea atacată, respectiv existenţa unei promisiuni bilaterale de vânzare, încheiate în data de 24.10.2014, între reclamant-în calitate de promitent-cumpărător - şi pârâtul B. - în calitate de promitent-vânzător -, având ca obiect ap. nr. 2 situat în Dumbrăviţa, str. x. Preţul convenit de părţi a fost de 100 mii euro, promitentul-vânzător obligându-se să finalizeze construcţia cel mai târziu în data de 24.10.2015 şi să încheie contractul promis cu promitentul-cumpărător. Totodată, în cuprinsul promisiunii, a fost stipulată o clauză conform căreia, în cazul în care promitentul-vânzător nu îşi va îndeplini obligaţiile prevăzute în contract şi, din orice motive, imobilul nu va ajunge în proprietatea promitentului-cumpărător, promitentul-vânzător se obligă să restituie promitentului-cumpărător suma de 120 mii euro, până în data de 03.01.2016.

Ulterior, pârâtul B. încheie cu pârâţii C. şi D., contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu numărul x/07.10.2015, de către BIN E., având ca obiect imobilul promis spre vânzare reclamantului. În temeiul acestui contract, dreptul de proprietate asupra imobilului este înscris în cartea funciară în favoarea pârâţilor Gaşpăr.

Reclamantul a formulat o plângere penală împotriva pârâţilor, a avocatului F. şi a notarului E., având ca obiect înşelăciune, abuz în serviciu, asistenţă şi reprezentare neloială, solicitând, totodată, repararea prejudiciului material care i-a fost cauzat; faptele au fost investigate de Parchetul Tribunalului Timiş şi au format obiectul dosarului nr. x/2018, finalizat cu o soluţie de clasare, în baza ordonanţei din 5 decembrie 2018, confirmată ulterior de Tribunalul Timiş, secţia penală, prin hotărârea nr. 664/27.11.2019.

În data de 6 octombrie 2019, reclamantul sesizează instanţa de judecată cu prezenta acţiune civilă în justiţie, solicitând, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.10.2015, încheiat între pârâţii B., în calitate de vânzător şi C. şi D., în calitate de cumpărători; repunerea părtilor în situaţia anterioară, în sensul întabulării dreptului său de proprietate în cartea funciară x Dumbrăviţa, ca urmare a achitării preţului de 100 mii euro pentru imobilul situat în localitatea Dumbrăviţa, str. x, jud. Timiş, precum şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului B., la daune interese în cuantum de 120 mii euro, astfel cum rezultă din art. 4.3 al promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/24.10.2014, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 22, art. 627 şi art. 1237 C. civ.

Judecând în primă instanţă, Tribunalului Timiş, secţia I civilă pronunţă încheierea camerei de consiliu din 14.02.2020, în procedura regularizării cererii de chemare judecată, prin care anulează ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului ap. nr. 2 situat în Dumbrăviţa, str. x.

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 05 martie 2021, prima instanţă a fondului respinge ca lipsită de interes acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.10.2015, apreciind că, fiind anulată ca netimbrată cerererea referitoare la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului care a făcut obiectul promisiunii bilaterale încheiate între reclamant şi pârâtul B., reclamantul nu mai poate justifica niciun folos practic prin anularea contractului de vânzare-cumpărare vizând acelaşi imobil şi întoarcerea bunului în patrimoniul promitentului-vânzător. Totodată, prima instanţă admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, cu motivarea că reclamantul nu deţine un titlu de proprietate, care să stea la baza unei astfel de întăbulări; constată instanţa că pârâtul B. este decăzut din dreptul de a invoca prescripţia dreptului material la cererea în despăgubiri şi îl obligă să plătească reclamantului 120 mii euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, conform clauzei inserate în contract.

Judecând în apel, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă confirmă soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte rezolvarea dată acţiunii reclamantului şi, pe cale de consecinţă, respinge apelul acestei părţi. Este, însă, admis apelul pârâtului B. şi este schimbată sentinţa primei instanţe, în parte, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtul B., ca neîntemeiată. Se reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 13.11.2020, tribunalul a constatat că pârâtul este decăzut din termenul de depunere a întâmpinării şi din dreptul de a invoca prescripţia, având în vedere că întâmpinarea nu a fost formulată în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, iar excepţia a fost formulată în cuprinsul acestei întâmpinări. Or, în condiţiile în care la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, 13 noiembrie 2020, chiar dacă s-a constatat că întâmpinarea este tardiv depusă, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune trebuia să fie reţinută de către instanţă ca fiind invocată în termen, conform art. 2513 C. civ.

Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs exclusiv de reclamant, nemulţumirea acestuia vizând, în esenţă, două aspecte: 1) rezolvarea pe care instanţele fondului au dat-o cererii principale, respingând ca fiind lipsită de interes acţiunea în anularea contractului autentic de vânzare încheiat între părţile pârâte în proces; 2) rezolvarea pe care instanţa de apel a dat-o excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea în pretenţii formulată în subsidiar de reclamant, această instanţă soluţionând excepţia pe fond, prin înlăturarea sacţiunii decăderii pârâtului din dreptul de a mai invoca prescripţia extinctivă.

Astfel, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că motivele deciziei atacate constau în redarea unor opinii exprimate în literatura juridică de specialitate, fără ca instanţa de apel să răspundă, în concret, argumentelor care susţin interesul reclamantului în a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimaţii pârâţi, astfel cum au fost aceastea exprimate prin declaraţia de apel. Tot astfel, instanţa de apel nu răspunde criticilor aduse sentinţei şi încheierii de şedinţă din 13 noiembrie 2020, sub aspectul soluţiei date cererii de întăbulare a dreptului de proprietate a reclamantului, respectiv a cererilor formulate în probaţiune, limitându-se la a confirma valabilitatea argumentelor primei instanţe a fondului.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat şi îl va respinge.

Este în afara oricărei controverse de ordin juridic importanţa pe care o au considerentele unei hotărâri judecătoreşti, singurele prin care instanţa îşi poate dezvălui raţionamentele de ordin factual şi juridic care au determinat adoptarea soluţiei, motivarea fiind de natură să convingă părţile cu privire la faptul că cererile şi apărările au fost analizate cu atenţie, iar acceptarea ori înlăturarea lor are la bază raţiuni temeinice. Motivarea hotărârii judecătoreşti reprezintă, astfel, o puternică garanţie contra arbitrariului, făcând posibil şi exerciţiul controlului judiciar.

În cauza dedusă judecăţii, dreptul reclamantului la un proces echitabil nu a fost afectat prin maniera în care instanţa de apel a înţeles să motiveze hotărârea pronunţată, insistând pe redarea unor noţiuni de ordin teoretic, în condiţiile în care a fost arătat, cu suficientă claritate, care este situaţia de fapt reţinută, cu trimitere la probatoriul administrat, au fost enunţate principiile şi regulile de drept aplicabile, a fost motivată interpretarea lor şi s-a făcut aplicarea textelor normative incidente la circumstanţele concrete ale speţei, concluzionându-se cu privire la temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii. Obligaţia instanţei de a argumenta motivele pe care le-a avut în vedere la dezlegarea litigiului nu implică obligaţia unui răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea aceleiaţi pretenţii, fiind suficient ca din cuprinsul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, prin considerente comune.

Instanţa de apel arată explicit, într-o formă sintetică, că interesul judiciar se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează sa o desfăşoare, iar în speţa dedusă judecăţii, reclamantul nu mai justifică un interes în capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.10.2015, de BIN E., deoarece" fiind anulat capătul de cerere vizând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamant, în calitate de cumpărător şi pârâtul B., în calitate de vânzător, reclamantul nu mai obţine niciun folos practic prin întoarcerea imobilului în patrimoniul pârâtului B.." Tot astfel, cu privire la modalitatea de soluţionare a petitului privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăviţa, instanţa de apel concluzionează în sensul că reclamantul nu deţine, în prezent, vreun titlu care să justifice intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului, prin urmare, corect a fost respinsă această cerere, cu prilejul judecăţii în prima instanţă. Mai mult, explică că numai validarea antecontractului printr-o hotărâre judecătorească ar fi făcut posibilă o astfel de întăbulare, însă, capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare nu a fost timbrat de reclamant, fiind anulat ca netimbrat şi împiedicând pronunţarea unei hotărâri, sub acest aspect(p.13-14, hotărârea atacată).

În consecinţă, nu pot fi primite niciuna dintre criticile recurentului, cele prin care tinde la casarea deciziei instanţei de apel pentru nemotivare, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., eventuale erori de raţionament ale instanţei de apel, care au condus la greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în susţinerea cererii principale a acţiunii în nulitate pe care a promovat-o şi, în final, la respingerea acţiunii pe acest temei, urmând a fi apreciate din perspectiva unui alt caz de nelegalitate, acela reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel cum în mod corect releva instanţa de apel, în raport cu art. 32 ali. 1 lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., justificarea unui interes, a unui interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, reprezintă o condiţie imperativă de exercitare a oricărei acţiuni civile, întemeiază orice demers în justiţie, indiferent de forma pe care o îmbracă sau de partea procesuală de la care provine, întrucât acest demers trebuie să fie util părţii, să urmărească "un profit" material şi/sau moral. Prin exercitarea unei acţiuni pe fundamentul "interesului", se tinde astfel la obţinerea unui "remediu".

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul, în calitatea de promitent- cumpărător într-o promisiune bilaterală de vânzare încheiată cu pârâtul B., şi-a grevat acţiunea personală imobiliară prin care solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în condiţiile art. 1669 C. civ., pe o acţiune în anularea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat ulterior de pârâtul B., promitent-vânzător, pentru a readuce astfel dreptul de proprietate asupra bunului vândut în patrimoniul acestuia din urmă şi a face posibilă vânzarea în favoarea sa.

Legea nu obligă ca cele două acţiuni să fie promovate simultan, condiţia imperativă referitoare la calitatea de proprietar a promitentului-vânzător trebuind să fie îndeplinită în momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare.

Ulterior învestirii primei instanţe cu soluţionarea litigiului, reclamantul a refuzat plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, astfel că excepţia netimbrării, invocată din oficiu de instanţă, a operat cu efect dirimant, ducând la anularea acestei cereri, fără o judecată în fond. În aceste circumstanţe ale cauzei, cele două instanţe ale fondului au apreciat că reclamantul nu mai poate justifica un interes născut şi actual în a pretinde nulitatea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat de promitentul-vânzător, întrucât o eventuală întoarcere a dreptului de proprietate imobiliară în patrimoniul său nu este de natură să "profite reclamantului".

Or, anularea ca netimbrată a acţiunii în executarea promisiunii bilaterale de vânzare nu împiedică, în principiu, reclamantul să exercite din nou aceeaşi acţiune, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune şi în situaţia în care ar obţine o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare încheiat de promitentul-vânzător, cu consecinţa reîntoarcerii dreptului de proprietate în patrimoniul propriu. Anularea contractului autentic de vânzare-cumpărare premerge executarea promisiunii bilaterale de vânzare şi o condiţionează decisiv, iar nu invers.

Calitatea reclamantului de promitent-cumpărător într-o promisiune bilaterală de vânzare, cu privire la care operează prezumţia de legalitate şi, mai mult decât atât, în temeiul căreia a plătit promitentului-vânzător preţul vânzării pune în evidenţă interesul reclamantului în promovarea prezentei acţiuni, prin care tinde la readucerea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul celui care a promis vânzarea, pentru ca ulterior să îl poată obliga la transmiterea valabilă a proprietăţii, sub două aspecte: a) el justifică relaţia evidentă dintre cerere şi mijlocul procesual la care a recurs în prezent; b) el justifică scopul prezentei judecăţi a acţiunii în anularea contractului de vânzare autentic, " profitul" pe care îl urmăreşte judecata; prin exercitarea acesteia acţiuni se tinde la obţinerea unui remediu, a condiţiei obligatorii pentru obligarea ulterioară a promitentului-vânzător la vânzare, aceea ca el să aibă calitatea de proprietar al bunului.

În consecinţă, interesul reclamantului există şi întruneşte exigenţele cerute de legea de procedură, excepţia de fond peremptorie, dirimantă şi absolută a lipsei interesului fiind în mod greşit admisă de prima instanţă, cu consecinţa respingerii acţiunii. Confirmarea hotărârii de primă instanţă, sub acest aspect, conferă deciziei instanţei de apel atributul nelegalităţii.

Pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. acele motive de recurs prin care se afirmă înlăturarea nemotivată a probelor pe care reclamantul le-a propus pentru a dovedi reaua-credinţă a pârâţilor cumpărători, respectiv acelea prin care se afirmă o greşită soluţionare pe fond a excepţiei prescrpţiei dreptului material la acţiunea în pretenţii, susţinută în subsidiar de reclamant.

Cu referire la probe, Inalta Curte observă că nemulţumirea reclamantului vizează soluţia prin care atât prima instanţă a fondului, cât şi instanţa de apel au respins unele dintre cererile în probaţiune ale reclamantului. În privinţa procedurii de încuviinţare şi de administrare a probelor, nu au fost relevate vicii ale acesteia, de natură să producă o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, instanţa de apel apreciind cu privire la aceste probe şi respingându-le motivat. Cât priveşte pretinsa nelegalitate a hotărârii, dedusă din refuzul administrării unor probe care vizează teza probatorie apreciată de reclamant a fi esenţială în cazul acţiunii în anularea contractului de vânzare, anume reaua-credinţă a cumpărătorilor, cei care ar fi cunoscut existenţa promisiunii de vânzare anterior încheiate de vânzător cu reclamantul, aceasta excede limitelor controlului judiciar actual, atâta timp cât, prin respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes, nu a fost abordat fondul dreptului litigios şi nu s-a statuat cu privire la buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor.

În privinţa prescripţiei dreptului la acţiunea susţinută de reclamant în subsidiar, aceea prin care solicita obligarea pârâtului B. la daune interese în cuantum de 120 mii euro, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, a fost evidenţiată anterior împrejurarea că pârâtul B. a invocat această excepţie a prescripţiei prin întâmpinarea depusă în primă instanţă, cu privire la care s-a constatat că ar fi fost formulată tardiv, după împlinirea termenului de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată. Instanţa de apel a considerat că, în condiţiile în care este dovedit că această excepţie a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, 13 noiembrie 2020, chiar dacă s-a constatat că întâmpinarea este tardiv depusă, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune trebuia să fie reţinută ca fiind invocată în termen, conform art. 2513 C. civ. Prin urmare, a soluţionat această excepţie şi a respins-o, în final, ca neîntemeiată.

Corespunde realităţii că, în situaţia în care persoana îndreptăţită să invoce prescripţia extinctivă are calitatea de pârât, atunci aceasta trebuie să o invoce, în mod expres, pe calea întâmpinării, având în vedere prevederile art. 205 alin. (2) lit. b) rap. la art. 245 C. proc. civ.

Cu toate acestea, dacă pârâtul nu invocă prescripţia prin întâmpinare, însă o invocă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, nu va interveni sancţiunea decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţia, având în vedere caracterul derogatoriu al normei prevăzute de art. 2513 teza finală C. civ., conform căreia:

"Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate."

În circumstanţele date ale prezentei cauze, instanţa de apel a realizat o corectă interpretare şi aplicare a normei derogatorii evocate, soluţionând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul B. prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecată.

Legalitatea soluţiei date acestei excepţii de fond nu face obiectul prezentului recurs, în condiţiile în care această soluţie îi este favorabilă reclamantului recurent, iar pârâtul nu şi-a exercitat dreptul la recurs, în niciuna dintre variantele posibile.

Pentru toate cele ce preced, constatând că în mod greşit a fost soluţionat procesul fără a se intra în cercetarea fondului, prin admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantului, observând solicitarea recurentului exprimată în sensul casării cu trimitere spre o nouă judecată instanţei de apel, în temeiul art. 496 rap. la art. 497 C. proc. civ., Inalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din data de 01 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanţa fondului va identifica care sunt motivele pentru care se solicită anularea contractului autentic de vânzare, astfel cum au fost acestea exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, stabilind, astfel, cauza acestei cereri; va identifica excepţiile care au fost invocate în apărare şi se va pronunţa cu privire la acestea, în măsura în care ele au fost lăsate nesoluţionate, consecinţă a respingerii cererii principale pentru lipsă de interes; va ţine seama de cele invocate de reclamant prin declaraţia de recurs, precum şi de considerentele anterior exprimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din data de 01 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.