Principal liability for agent’s act: fortuitous event excludes agent’s fault but not principal’s objective, independent liability

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2023

În deliberare asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E. - prin reprezentant legal D., F. - prin reprezentant legal D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale către reclamanta A.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 12.000.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, din care 2.000.000 euro pentru reclamanta A., 1.500.000 euro pentru reclamanta B., 1.000.000 euro pentru reclamantul C., 2.500.000 euro pentru reclamanta D., 2.500.000 euro pentru reclamantul E. şi 2.500.000 euro pentru reclamantul F.;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor mai sus indicate pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data producerii evenimentului (21.11.2014) şi actualizarea acestora pe fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective;

- cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 şi următoarele din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 194 din 11 aprilie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., ambii prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi G..

Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie formulată de intervenientul H..

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 27/A din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 11 aprilie 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul în nume propriu H. şi a anulat apelul declarat de reclamanţii D., E. şi F., prin reprezentant legal D., împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Decizia pronunţată de instanţa supremă în primul ciclu procesual.

Prin Decizia nr. 2325/28.10.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-au admis recursurile formulate de reclamanţii A., B., C. şi de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2016*.

5. Decizia pronunţată în rejudecarea apelurilor.

Prin decizia nr. 317/A din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-au respins apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenient împotriva sentinţei civile nr. 194/2019 din 11.04.2019 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

6. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj au declarat recurs reclamanţii A., B., C..

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată, întrucât Curtea de Apel Cluj, procedând la interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente în materia răspunderii civile delictuale a comitentului, a pronunţat o hotărâre nelegală.

În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au arătat că, prin hotărârea civilă de casare nr. 2325 din 28.10.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a validat raţionamentul reclamanţilor şi a stabilit definitiv că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, directă, independentă şi autonomă faţă de răspunderea proprie a prepusului, fundamentată pe obligaţia de garanţie, pentru angajarea căreia vinovăţia prepusului este irelevantă.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, în mod superficial şi ignorând dispoziţiile obligatorii ale instanţei de control judiciar, a considerat că, în speţă, este incident cazul fortuit cu efect exonerator de răspundere a comitentului, motiv pentru care analiza îndeplinirii celorlalte condiţii ale răspunderii este inutilă.

Recurenţii reclamanţi au considerat că decizia recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dată fiind încălcarea şi greşita aplicare a art. 1.373, art. 1.351 alin. (1) şi (3) din C. civ.

Interpretând art. 1373 din C. civ., recurenţii reclamanţi au apreciat că răspunderea comitentului este fundamentată pe ideea asigurării de către comitent a reparării echitabile a prejudiciului cauzat de prepusul său în funcţiile încredinţate, prin asumarea riscurilor activităţii conduse şi organizate, prin aplicarea conjugată a teoriilor riscului, garanţiei şi echităţii.

Contrar opiniei instanţelor anterioare, din simpla lecturare a dispoziţiilor legale ale art. 1373 din C. civ. rezultă că textul nu cuprinde nicio referire la culpa prepusului, ca o condiţie esenţială a angajării răspunderii comitentului. Astfel, art. 1373 din C. civ. se rezumă la reglementarea răspunderii comitenţilor pentru "(...) prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile încredinţate", fără a preciza dacă acesta reprezintă sau nu consecinţa conduitei lor culpabile. Deşi este real că în alte ipoteze de răspundere delictuală, cum ar fi în art. 1375, răspunderea pentru animale, şi respectiv în art. 1376, răspunderea pentru lucruri, s-a precizat expres faptul că răspunderea se angajează independent de orice culpă, cu toate acestea în textul de lege care interesează speţa, în cazul comitenţilor, voinţa legiuitorului a fost aceea a angajării răspunderii în toate situaţiile producerii de prejudicii prin faptele prepuşilor lor, având în vedere exclusiv relaţia lor specială, respectiv raportul de prepuşenie. Aşadar, comitentul va răspunde chiar şi atunci când prepusul lor nu se face vinovat de fapta săvârşită, cum este cazul în speţă.

Recurenţii reclamanţi au susţinut că singura situaţie specială de natură a înlătura răspunderea comitentului - alături de cele absolut imprevizibile şi obiective, precum forţa majoră, fapta victimei sau fapta unei terţe persoane - este prevăzută în alin. (3) al art. 1373 din C. civ. şi se raportează exclusiv la victimă. Nu se face nicio referire la răspunderea prepusului pentru propria sa faptă prejudiciabilă, respectiv la împrejurările care înlătură această răspundere, cum este cazul fortuit în cauza analizată, de unde se deduce că nu există o relaţie de condiţionare a răspunderii comitentului de îndeplinirea cerinţelor răspunderii prepusului, răspunderea sa raportându-se doar la producerea prejudiciului victimei care trebuie să fie reparat.

Relaţia de prepuşenie specifică între comitent şi prepus - definită în alin. (2) al art. 1373 din C. civ. implică subordonarea juridică a prepusului faţă de comitentul său prin îndrumarea, dirijarea şi controlul activităţii sale, potrivit funcţiilor încredinţate, ceea ce determină şi asumarea de către acesta din urrnă a riscurilor producerii unor prejudicii şi asigurarea reparării acestora, aparte de existenţa sau nu a unei culpe a prepusului.

În ceea ce priveşte posibilitatea de valorificare de către comitent a "cazului fortuit" ca incident eliberator de vină, recurenţii reclamanţi au arătat că, deşi în speţa analizată instanţa de apel încearcă să argumenteze în favoarea comitentului prin prisma "secţiunii" în care se regăsesc inserate cauzele exoneratoare de răspundere în C. civ., un atare argument nu poate fi validat. Cazul fortuit survine cu efect de exonerare în ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, unde sunt întrunite elementele răspunderii subiective, în speţă, pentru fapta echipajului, care ar fi răspuns dacă nu intervenea faţă de dânşii cazul fortuit. Or, chiar şi instanţele anterioare au reţinut că împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Aceasta nu presupune excluderea răspunderii comitentului întrucât răspunderea sa este una obiectivă grefată pe ideea de garanţie.

Pe de altă parte, prin Decizia de Casare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în primul ciclu procesual, s-a specificat în mod expres că analizarea răspunderii comitentului exclude ideea de culpă a prepusului.

În dreptul comun, responsabilitatea comitentului este înlăturată doar în prezenţa forţei majore, a faptei terţului sau a faptei victimei. În acest sens, recurenţii reclamanţi au invocat decizia nr. 989 din 13 martie 2014 (nepublicată) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care reţine noua orientare propusă în doctrină privind necesitatea recunoaşterii caracterului direct, autonom şi independent al răspunderii comitentului, în raport cu răspunderea prepusului sau, precum şi fundamentarea obiectivă a acestei răspunderi pe ideea de garanţie, ideea de risc şi ideea de echitate. În această decizie s-a validat răspunderea comitentului atunci când autorii faptei ilicite nu răspund civil în absenţa vinovăţiei ca element constitutiv al răspunderii, datorită demonstrării intervenţiei unui caz fortuit.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, în termen legal, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimatul pârât a arătat că motivele de recurs invocate de reclamanţi sunt neîntemeiate întrucât art. 1351 din C. civ. este cuprins în Secţiunea a II-a - Cauze exoneratoare de răspundere şi se aplică tuturor formelor de răspundere civilă prevăzute în secţiunile 3-5, adică şi art. 1.373 - Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi iar instanţa de apel, în mod corect, a reţinut existenţa cazului fortuit. De asemenea, deşi la art. 1373 alin. (3) din C. civ. este reglementat un caz exonerator de răspundere, în lipsa unor dispoziţii exprese, acest caz vine în completarea cauzelor exoneratoare prevăzute la art. 1351. De altfel, nu există nicio prevedere expresă că art. 1351 nu se aplică tuturor formelor de răspundere.

Intimatul pârât a arătat că, potrivit stării de fapt probate şi detaliat expuse, instanţa de apel corect a reţinut considerentele încheierii penale nr. 80/10.11.2017 şi neechivocul acestora, în sensul că este exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului, adică nu există împrejurări interne care îşi au originea în câmpul lor de activitate, ci există împrejurări de origine externă, reţinându-se că la originea catastrofei aeriene s-a aflat un factor obiectiv concretizat în condiţiile meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută. De asemenea, Curtea de Apel Cluj, în mod corect, a reţinut că încheierea Tribunalului Militar Cluj este opozabilă reclamanţilor şi intervenientului, conform art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., în cauză nefîind făcută dovada contrară celor statuate definitiv de instanţa penală.

Prin apelurile declarate, părţile nu contestă că evenimentul meteorologic care a determinat prăbuşirea elicopterului nu ar întruni elementele cazului fortuit. Pe lângă faptul că a fost exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilorului, adică echipajul nici nu ar fi răspuns dacă cazul fortuit nu ar fi intervenit deoarece lipseşte vinovăţia, nu a fost făcută nici dovada faptei ilicite a echipajului, pentru a fi invocată răspunderea obiectivă a comitentului.

Intimatul pârât a arătat că, la momentul producerii catastrofei aeriene, echipajul s-a confruntat cu schimbări bruşte şi de mare amplitudine ale condiţiilor meteo, constând în coborârea plafonului de nori şi scăderea vizibilităţii sub limitele de zbor VFR (zbor la vedere), fenomene atmosferice greu previzibile. În zona şi în perioada de referinţă, s-a constatat că situaţia meteorologică a fost caracterizată de instabilitate atmosferică şi de o mare variabilitate a elementelor de vizibilitate şi nebulozitate.

Intimatul pârât a arătat că evoluţia condiţiilor meteo în zona deluroasă, cu cotele culmilor peste 600 m, este greu de stabilit cu certitudine, deoarece apariţia curenţilor ascendenţi şi descendenţi specifici acestor forme de relief generează fenomene atmosferice care se modifică local într-o succesiune imprevizibilă. În consecinţă, catastrofa aeriană nu s-a datorat unor motive tehnice sau erori umane, ci la originea acesteia s-a aflat un factor obiectiv, respectiv condiţiile meteo nefavorabile întâlnite pe traiectul de zbor, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută.

Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj (pag. 30), s-a reţinut, pe baza probelor administrate, că accidentul a fost consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, intervenită intempestiv, nedatorându-se unor motive tehnice sau erori umane ale membrilor echipajului sau a oricărui alt militar care a asigurat şi deservit zborul, astfel că nu elicopterul IAR 330 sau echipajul acestuia a fost cauza accidentului, ci factorii obiectivi concretizaţi în condiţii meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută. În acest sens s-a pronunţat şi Tribunalul Militar Cluj, acesta reţinând, prin încheierea nr. 80/10.11.2017, că în cauză sunt întrunite condiţiile cazului fortuit deoarece la originea catastrofei aeriene s-a aflat un factor obiectiv, concretizat în condiţiile meteo nefavorabile întâlnite pe timp de zbor, după ce echipajul a trecut de localitatea Mediaş, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs prin care recurenţii reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este întemeiat.

Astfel cum s-a constatat prin decizia de casare pronunţată în cauză în primul ciclu procesual, prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1373 din C. civ., reclamanţii au solicitat obligarea intimatului Ministerului Apărării Naţionale la plata despăgubirilor materiale şi morale cauzate în urma producerii accidentului aviatic din data de 21.11.2014.

Potrivit art. 1373 din C. civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Interpretând prevederile art. 1373 din C. civ. privind răspunderea comitentului pentru prepuşii săi, prin decizia pronunţată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual, s-a considerat că, în ceea ce priveşte comportamentul comitentului, nu a fost stabilită nicio condiţie specială, menţionându-se doar că "acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi". Din această perspectivă, Înalta Curte a considerat că răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepuşi este o răspundere obiectivă directă, fundamentată pe obligaţia de garanţie, iar răspunderea este una independentă şi autonomă faţă de răspunderea proprie a prepusului.

În rejudecarea cauzei, instanţa de apel a avut în vedere cele stabilite prin decizia de casare, constatând în acest sens că, prin decizia menţionată, s-a stabilit definitiv că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, directă, independentă şi autonomă faţă de răspunderea proprie a prepusului, fundamentată pe obligaţia de garanţie, pentru angajarea căreia vinovăţia prepusului este irelevantă.

În consecinţă, instanţa de apel a stabilit că, pentru antrenarea răspunderii comitentului în baza dispoziţiilor art. 1373 din C. civ., nu este necesar să se facă dovada culpei prepusului.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a avut în vedere aspectele stabilite definitiv prin încheierea nr. 80/2017 a Tribunalului Militar Cluj, acestea fiind expuse şi în hotărârea primei instanţe, care a constatat că, după producerea accidentului, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a sesizat din oficiu, fiind format dosarul nr. x/2014, iar prin ordonanţa din 23.06.2017 s-a dispus clasarea cauzei, plângerea persoanelor vătămate împotriva acestei ordonanţe fiind respinsă prin ordonanţa din 27.07.2017 a prim procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Prin încheierea nr. 80/10.11.2017 a Tribunalului Militar Cluj s-a respins plângerea împotriva celor două ordonanţe, încheierea fiind definitivă.

În considerentele acestei încheieri s-a reţinut, în esenţă, după examinarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, a actului de investigare tehnică a evenimentului de aviaţie, a raportului subcomisiei de zbor de investigare tehnică a evenimentului de aviaţie, precum şi a declaraţiilor date de 35 de martori, că împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului.

Astfel, s-a reţinut că, la originea catastrofei aeriene, s-a aflat un factor obiectiv concretizat în condiţiile meteo nefavorabile întâlnite pe timp de zbor, după ce echipajul a trecut de localitatea Mediaş, a căror evoluţie concretă nu a putut fi prevăzută. Mai precis, schimbarea bruscă şi de amplitudine a condiţiilor meteo, constând în coborârea plafonului de nori şi scăderea locală şi neaşteptată a vizibilităţii în vecinătatea dealului situat la aproximativ 2 mile nautice/curs 340 faţă de localitatea Stejărişu, jud. Sibiu, pe timpul executării unei manevre în plan orizontal şi vertical, în condiţiile survolării unui teren în pantă în urcare pe partea virajului, reperele semnificative, iluminare şi contrast reduse ale suprafeţelor, precum şi lipsa orizontului natural, au fost factorii care au contribuit la perceperea cu dificultate de către echipaj a separării faţă de sol, a poziţiei relative faţă de terenul survolat şi faţă de orizont. Aceste împrejurări au necesitat luarea unor decizii în timp limitat, iar cumularea complexă şi inter-relaţională a acestor factori a contribuit la perceperea întârziată a prezenţei obstacolării şi, ulterior, din cauza timpului şi spaţiului la dispoziţie extrem de reduse pentru luarea deciziei şi aplicarea unei manevre de evitare, la impactul iniţial al elicopterului cu copacii înalţi de pe culmea dealului.

În prezenta cauză, instanţa a reţinut existenţa cazului fortuit, însă a stabilit, contrar susţinerilor reclamanţilor, că acesta reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere incidentă în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 1351 alin. (1) şi (3) din C. civ., conform cărora "(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs."

Instanţa de apel a avut în vedere faptul că dispoziţiile enunţate sunt reglementate în secţiunea "cauze exoneratoare de răspundere", aşezată topografic anterior secţiunilor dedicate fiecărei forme de răspundere civilă delictuală, astfel încât ele sunt aplicabile fiecărei forme de răspundere, în lipsa unei dispoziţii exprese derogatorii. De asemenea, instanţa de apel a considerat că art. 1373 alin. (3) din C. civ. instituie un caz special exonerator de răspundere a comitentului, care nu le exclude pe cele reglementate în secţiunea "Cauze exoneratoare de răspundere", ci doar le completează. Astfel, dispoziţiile art. 1351 alin. (1) din C. civ. stipulează că răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de un caz fortuit, "dacă legea nu prevede altfel" iar art. 1373 din C. civ. nu reglementează o astfel de derogare.

În prezenta cauză, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a arătat că: "dacă prejudiciul este cauzat exclusiv de o împrejurare care întruneşte elementele cazului fortuit este înlăturat raportul de cauzalitate între fapta pârâtului şi prejudiciul suferit de victimă" şi a considerat că "prăbuşirea aeronavei s-a datorat exclusiv condiţiilor meteorologice nefavorabile întâlnite pe traiectul de zbor, care s-au schimbat brusc, împiedicând echipajul să perceapă în timp util prezenţa obstacolelor, astfel încât să efectueze manevre de evitare a acestora."

De asemenea, instanţa de apel a arătat că "evenimentul care a stat la originea accidentului aviatic nu putea fi prevăzut şi nici împiedicat de către pârât"; "condiţiile meteorologice nefavorabile intervenite brusc, constând în coborârea plafonului de nori şi scăderea locală şi neaşteptată a vizibilităţii în vecinătatea dealului aflat pe traiectul zborului au cauzat impactul elicopterului cu copacii înalţi de pe culmea dealului. Acest eveniment meteorologic neprevăzut şi care nu putea fi împiedicat întruneşte elementele cazului fortuit, exonerând pârâtul de răspundere."

Sub un prim aspect, este de constatat că, în cadrul dosarului penal, evaluarea împrejurărilor de fapt care în care s-a produs accidentul şi reţinerea intervenţiei unui caz fortuit a fost realizată prin prisma normelor penale.

Conform art. 31 din C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. În raport cu aceste prevederi legale, concluzia instanţei militare a fost aceea că împrejurările reţinute, expuse mai sus, se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile legale anterior citate, în materia dreptului penal, cazul fortuit se înscrie în sfera cauzelor de neimputabilitate şi are ca trăsătură caracteristică imposibilitatea obiectivă de prevedere a ivirii împrejurării care, suprapusă peste activitatea licită sau ilicită a făptuitorului, conduce în final la un rezultat relevant penal, dar neimputabil.

Sub aspectele arătate, în evaluarea circumstanţelor de fapt ale producerii accidentului, instanţa militară a stabilit: imposibilitatea obiectivă de prevedere a condiţiilor meteorologice nefavorabile intervenite brusc; împrejurarea că intervenţia acestui eveniment s-a suprapus peste activitatea persoanelor care conduceau elictopterul, pe timpul executării unei manevre în plan orizontal şi vertical; rezultatul relevant penal, şi anume, decesul persoanelor aflate în elicopter; precum şi aspectul esenţial - excluderea imputabilităţii, a culpei de natură profesională a pilotului sau copilotului.

În prezenta cauză, instanţa de apel a evaluat incidenţa cazului fortuit reţinut în procesul penal în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, pentru a ajunge la o concluzie pe tărâmul obiectiv al cauzalităţii, fără a explica acest raţionament, în condiţiile în care efectul cazului fortuit, astfel cum a fost acesta evaluat în procesul penal, a fost acela al excluderii imputabilităţii, în sensul că "a contribuit la perceperea întârziată a prezenţei obstacolării şi, ulterior, din cauza timpului şi spaţiului la dispoziţie extrem de reduse pentru luarea deciziei şi aplicarea unei manevre de evitare, la impactul iniţial al elicopterului cu copacii înalţi de pe culmea dealului".

În materie civilă, reglementând cauzele exoneratoare de răspundere, legiuitorul a avut în vedere, în art. 1351 din C. civ., cauzele străine ca fiind acele evenimente de natură obiectivă în prezenţa cărora, în cazul producerii unui prejudiciu, nu se poate reţine vinovăţia debitorului sau existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta acestuia.

Distincţia dintre cele două condiţii ale răspunderii, imputabilitatea şi raportul de cauzalitate, prezintă importanţă deoarece, în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, problema vinovăţiei acestuia din urmă a fost tranşată prin dispoziţiile art. 1373 din C. civ., interpretate în cauză prin decizia obligatorie de casare pronunţată în primul ciclu procesual. Astfel, în ceea ce priveşte comportamentul comitentului, art. 1373 din C. civ. nu stabileşte nicio condiţie specială, statuând doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepus. În consecinţă, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare, răspunderea comitentului este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situaţiile în care victima dovedeşte existenţa unui prejudiciu cauzat de prepus în legătură cu funcţiile încredinţate.

O astfel de răspundere directă şi autonomă este justificată de considerente de natură economică privind necesitatea restabilirea echilibrului social distrus prin comiterea unei fapte prejudiciabile, chiar şi în situaţia în care prepusul a acţionat fără a fi vinovat de prejudiciul produs.

În consecinţă, răspunderea comitentului este o răspundere principală şi independentă care poate fi angajată chiar şi atunci când prepusul nu răspunde pentru propria faptă.

Or, astfel cum s-a arătat mai sus, concluzia cu privire la efectele incidenţei cazului fortuit, în raport de elementele de fapt stabilite în procedurile desfăşurate în faţa instanţei militare, a vizat aspectul imputabilităţii, în sensul că este exclusă culpa profesională a pilotului sau copilotului, însă acest din urmă element nu este relevant în cazul răspunderii obiective a comitentului.

Expunând aspecte de fapt în sensul că echipajul a fost împiedicat să perceapă în timp util existenţa obstacolelor şi să efectueze manevre de evitare, instanţa de apel face, în realitate o analiză a imposibilităţii de prevedere şi împiedicare a producerii evenimentului, aspect care, însă, este subsumat problemei imputabilităţii întrucât se circumscrie criteriilor de stabilire a vinovăţiei.

În acest context, argumentele menţionate ale instanţei de apel nu sunt apte să fundamenteze concluzia lipsei raportului de cauzalitate, pe de o parte ele fiind circumscrise altei condiţii a răspunderii, astfel cum s-a arătat mai sus, şi, pe de altă parte, fiind contradictorii altor argumente, preluate de asemenea din considerentele instanţei de apel, conform cărora "condiţiile meteorologice nefavorabile intervenite brusc (…) au cauzat impactul elicopterului cu copacii înalţi de pe culmea dealului", aceste din urmă argumente ignorând existenţa unei activităţi a persoanelor care conduceau elicopterul, relevată de circumstanţele concrete ale speţei, astfel cum au fost acestea reţinute de instanţe.

În această situaţie, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit efectele cazului fortuit în prezenta cauză, nerespectarea cerinţelor legale care trebuie avute în vedere în realizarea acestei analize, expuse mai sus, concretizându-se într-o încălcare a normelor de drept material.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 317A din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 317A din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi D., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al lui E. şi al lui F., intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi G., intimatul-intervenient H..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 decembrie 2023.