Revision of final ruling in restitution case rejected as res judicata exception already adjudicated.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în data de 3 mai 2023, sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Comuna Năpradea, prin primar şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în sensul anulării acestei decizii, întrucât este potrivnică deciziei civile nr. 105 din 27 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a pentru cauze cu minori şi de familie.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în hotărârea a cărei revizuire se cere, s-a reţinut că hotărârea de invalidare nr. 3057/2015 a fost comunicată către revizuent în 22.04.2015, cu toate că în decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a pentru cauze cu minori şi de familie, s-a reţinut contrariul, în sensul că, după o verificare în temeiul art. 308 din C. proc. civ., s-a stabilit că nu există o comunicare legală a deciziei de invalidare, nici înainte de formularea cererii de chemare în judecată de către cei opt reclamanţi, nici după renunţarea la judecată şi repunerea pe rol a solicitărilor de restituire a imobilelor preluate abuziv.

În comunicarea actului administrativ de invalidare s-a săvârşit infracţiunea de fals intelectual de către un funcţionar al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, iar instanţele au considerat că fapta s-a prescris.

La cererea completului de judecată din dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, dovada confirmării de primire, eliberată de Poşta Română cu data şi semnătura de primire a destinatarului A., a fost cerută de cinci ori, iar pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a trimis instanţei un imprimat ce se află la dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Sălaj, pe care nu se regăşeste ştampila Poştei Române şi datarea ajungerii deciziei de invalidare la destinatar.

Revizuentul a arătat că prin încheierea din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018, în care s-a pronunţat decizia nr. 105/A/27.01.220, invocată ca fiind potrivnică, s-a reţinut că înscrisul depus la dosar de către intimata-pârâtă confirmă doar plecarea, nu şi ajungerea la destinaţie a confirmării dispoziţiei atacate, iar curtea a decis că termenul de 30 zile nu a început să curgă, astfel încât formularea contestaţiei s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. proc. civ., soluţia primei instanţe de respingere, ca tardivă, a cererii fiind nelegală.

În urma renunţării la judecată a unor reclamanţi din cauza pandemiei, revizuentul a arătat că a sesizat Tribunalul Bucureşti cu o nouă cerere având acelaşi obiect cu cel al cererii iniţiale formulate de fraţii săi, iar cauza a fost declinată la Tribunalul Sălaj, care prin sentinţa civilă nr. 1508/12.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a respins excepţia tardivităţii, întrucât semnătura nu a fost contestată de către revizuent. În apel, s-a menţinut soluţia primei instanţe, reţinându-se că reclamantul a semnat dovada de comunicare în 22.04.2015 şi că această comunicare a fost recunoscută de reclamanţi în fata primei instanţe, la prima sesizare în dosarul nr. x/2017, motiv pentru care s-a apreciat că cererea este tardivă, fără a se lua în considerare hotărârea pronunţată anterior de Curtea de Apel Bucureşti.

Această susţinere a instanţei de apel este eronată, mai ales că se invocă ca motiv recunoaşterea acestei comunicări de către Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, care din contră a reţinut că "la dosar s-a anexat doar prima pagină din decizia nr. 3057/2015" de invalidare a restituirii imobilelor prin despăgubirile solicitate, comunicare care nu poate fi luată în considerare.

2. Apărările formulate în cauză

În data de 30 mai 2023, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a învederat că îşi menţine propunerea de acordare a despăgubirilor în temeiul legii speciale.

3. Soluţia cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În doctrină şi în jurisprudenţă, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, şi anume interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimatele anularea deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2018, respectiv a deciziei civile nr. 105/27.01.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În acest sens, se constată că o primă analiză a admisibilităţii cererii de revizuire vizează împrejurarea, dacă este necesară verificarea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută, în mod expres, ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod, legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi - părţi, obiect, cauză.

În cauză, litigiul în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 105A/27.01.2020 a Curţii de Apel Bucureşti a avut ca obiect o acţiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., prin care au solicitat instanţei anularea deciziei de invalidare cu nr. x/10.02.2015 a Dispoziţiei nr. 104/08.06.2010 emisă de Primarul Comunei Năpradea, jud. Sălaj, care a acordat legal măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. x, cu nr. top x, în baza notificării nr. x/13.10.2001 a BEJ I., compus din casă de pământ pe o suprafaţă de teren de 123,5 mp, şură stricată pe o suprafaţă de teren de 336 mp, pătul de porumb cu o capacitate de 2 tone, pe suprafaţa de teren de 16 mp şi 2 coteţe de suine, pe suprafaţa de teren de 72 mp, situate în comuna Năpradea, Jud. Sălaj şi care fac obiectul dosarului de despăgubire nr. x/CC/17.01.2007, dosar identic cu nr. x/CC/08.05.2012.

Prin decizia pretins contrară, a fost admis apelul declarat de reclamantul B. împotriva împotriva sentinţei civile nr. 1929/02.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Comuna Năpradea, prin primar, şi cu intimaţii- reclamanţi J., C., D., E., F., G. şi H.. A fost anulată, în parte, sentinţa apelată, numai cu privire la soluţia dată cererii formulate de reclamantul B. şi a fost trimisă cauza la Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecarea acestei cereri, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, reţinându-se, în esenţă, că la dosarul cauzei nu există dovada de comunicare a deciziei de invalidare către reclamantul B., sens în care termenul de 30 zile nu a început să curgă, astfel încât formularea contestaţiei s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. proc. civ., soluţia primei instanţe de respingere ca tardivă a acesteia fiind una nelegală.

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunţată decizia nr. 107/A/29.03.2023, dată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a avut ca obiect o acţiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul A., prin care a solicitat instanţei anularea deciziei de invalidare cu nr. x/10.02.2015 emisă de pârâta de rang 1, necomunicată, şi menţinerea ca legală şi temeinică a Dispoziţiei nr. 104/08.06.2010 a Primarului Comunei Năpradea, jud. Sălaj, de acordare de despăgubiri pentru construcţii şi teren luate abuziv de Statul Român, identificate în CF nr. x Năpradea nr. top. x.

În acest context factual, analizând condiţia de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2022, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 107/A/29.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 105A/27.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a apreciat că decizia de invalidare nr. x/10.02.2015 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a mai fost contestată de către reclamantul A. (alături de alţi 7 reclamanţi, printre care şi B.) în cadrul dosarului nr. x/2017, înregistrat la data de 24.10.2017 pe rolul Tribunalului Sălaj, care a declinat, ulterior, cererea spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 1929/02.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Comuna Năpradea, această hotărâre neformând obiectul vreunei căi de atac.

S-a mai reţinut că la dosarului de la Tribunalul Bucureşti, din primul ciclu procesual, există dovada de comunicare a dovezii de comunicare lui A., fiind greu lizibil, dar că se poate observa data de 22.04.2015 ca fiind data de semnare cu confirmare a comunicării.

Legat de valabilitatea acestei comunicări, instanţa de apel a reţinut că apelantul A. a invocat considerentele deciziei civile nr. 105/27.01.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018, în cadrul căreia instanţa de apel a fost învestită exclusiv cu apelul declarat de reclamantul B., decizie în cadrul căreia s-a reţinut că "singura dovadă de comunicare a deciziei contestate este cea care se referă la numitul A., nefiind depus niciun înscris care să ateste faptul că decizia ar fi fost comunicată şi reclamantului B....", considerente pentru care acea instanţă a constatat nelegalitatea admiterii excepţiei tardivităţii faţă de reclamantul B..

Concluzionând, instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei civile nr. 107/A/29.03.2023 că statuările prezentate atestă comunicarea deciziei contestate numitului A., fiind lipsită de relevanţă situaţia de fapt a numitului B..

În atare situaţie, având în vedere cele anterior evocate şi cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, în cel de-al doilea litigiu, în faţa instanţei de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 105/27.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, această chestiune constituind şi motiv de apel, astfel că această cerinţă de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat nu constituie o condiţie suplimentară adăugată celor prevăzute de dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu pune în discuţie încălcarea prevederilor art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Această cerinţă izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuentul a beneficiat în toate gradele de jurisdicţie şi nu deschide părţii nemulţumite, astfel cum pretinde revizuentul, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.