Abusive land occupation claim by municipality: recusal of civil appeal for failure to articulate specific legal defects against factual findings

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, în data de 28 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul UAT Oraşul Zlatna, primar, să se constatate faptul că pârâta le ocupă abuziv imobilele-teren înscrise în CF nr. x Zlatna, cu nr. cad, x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 452 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 142 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 140 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 17 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 215 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 182 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 33 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafaţă de 190 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren împrejmuit, în suprafaţă de 1.411 mp, proprietatea reclamanţilor; obligarea pârâtei la plata folosului de tras pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, precum şi în continuare până la predarea terenului ocupat de către reclamanţi şi readucerea lui la starea iniţială anterioară ocupării sau la cumpărarea acestuia, reprezentând chiria anuală practicată de autoritatea publică locală pentru 1 mp de teren pentru persoane fizice şi juridice, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 616/2021 din 19 martie 2021, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului Alba.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, în data de 12 aprilie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1936 din 1 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta UAT Oraşul Zlatna, prin primar, ca nefondată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 233/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1936/01.07.2021 pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 şi au fost obligaţi apelanţii să plătească intimatei UAT Oraşul Zlatna suma de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 19 aprilie 2023 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei primei instanţe şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţele de fond au încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituţia României, art. 555 şi următoarele din C. civ. şi art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 (coroborat cu Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare), hotărârile atacate prezentând o analiză superfluă şi trunchiată a stării de fapt.

În continuare, recurenţii au prezentat aspecte de fapt ale litigiului, arătând că hotărârea reţinută de prima instanţă este caducă, "nefiind pusă în practică de autoritatea de stat". Referitor la apărarea intimatei că terenul ar face parte din domeniul public, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul acesteia, iar prin dispoziţia nr. x/2013 s-a recunoscut calitatea reclamanţilor de proprietari şi faptul că imobilele nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Au mai arătat recurenţii că atât antecesorii lor, cât şi aceştia, au figurat cu terenurile în registrul agricol al primăriei şi au plătit impozitul aferent, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, întrucât o prezumţie absolută de proprietate o reprezintă cartea funciară, iar dreptul de proprietate este garantat de art. 44 din Constituţia României şi de art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurenţii s-au limitat la a susţine, în mare parte, aceleaşi critici invocate prin cererea de apel, considerând că instanţele de fond au realizat o analiză superfluă şi trunchiată a stării de fapt.

În acest sens, se reţine că în calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reţine că, în litigiul pendinte, nu este posibil a fi reevaluat probatoriul ce a fost analizat de instanţele ierarhic inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situaţiei de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privinţa probelor administrate la judecata în fond.

Împrejurarea că recurenţii au formulat critici care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor, şi respectiv a situaţiei de fapt, nu poate determina legala învestire a instanţei de recurs spre a proceda la analiza acestora, pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunţate în precedent şi a întinderii dreptului ce le este conferit prin lege de a deduce judecăţii în recurs, aspecte care au aptitudinea de a fi circumscrise motivelor de casare reglementate prin art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la susţinerea recurenţilor că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituţia Românie, art. 555 şi următoarele din C. civ. şi art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 (coroborat cu Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare), se observă că aceste texte legale au fost invocate formal, fără a fi dezvoltate, în concret, critici prin care să pună în discuţie modul în care instanţa a interpretat sau aplicat aceste norme legale.

Înalta Curte reţine că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa, care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Printr-o altă critică privind caducitatea hotărârii avute în vedere de către prima instanţă, se observă că aceste critici au fost formulate de către reclamanţi şi în etapa procesuală a apelului, iar instanţa de prim control judiciar le-a analizat şi a stabilit că instituţia caducităţii nu este o cauză de ineficacitate, care să poată fi asociată hotărârilor judecătoreşti, iar spre deosebire de dreptul substanţial unde instituţia caducităţii îşi găseşte consacrare în unele texte legale (de exemplu art. 1071 din C. civ. din materia testamentară), în materia procedurii civile lipseşte o consacrare echivalentă a instituţiei, care să o enunţe şi să o accepte ca şi cauză de ineficacitate a unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că nu are relevanţă că dispoziţiile sentinţei civile nr. 3482/30.09.1974 nu au fost operate în cartea funciară, pentru că această hotărâre judecătorească nu îşi pierde puterea de lucru judecat.

Susţinerile recurenţilor că figurează cu aceste terenuri în registrul agricol şi că plătesc impozitul exced controlului de legalitate în calea extraordinară a recursului, întrucât vizează aspect, care ţin de modul de apreciere a probatoriului de către instanţele de fond.

Nici critica în sensul că terenul nu face parte din domeniul public pentru că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul acesteia, respectiv că prin dispoziţia nr. x/2013 a fost recunoscută calitatea de proprietari şi faptul că imobilele nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care, deşi pune în discuţie norme de drept material, în esenţă vizează repunerea în discuţie a unor aspecte relative la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond.

În acest sens, se reţine că recurenţii nu au opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aspectele reţinute prin decizia recurată, în sensul că reclamanţii nu demonstrează un titlu de proprietate valabil pentru terenurile în discuţie, astfel încât să fie îndreptăţiţi la despăgubiri, dar nici nu indică în mod cert limitele pretenţiilor lor şi nu demonstrează care este suprafaţa totală ocupată de pârât.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în cererea dedusă judecăţii, recurenţii au dezvoltat critici de netemeinicie, propunând o reapreciere a materialului probator al cauzei sau schimbarea situaţiei de fapt cu pretinse aspecte reţinute eronat de către curtea de apel în decizia recurată, iar aspectele prezentate de aceştia nu combat raţionamentul instanţei de apel, ci reprezintă o reiterare a apărărilor formulate în apel, ce vizează situaţia de fapt, care nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul primei instanţe sau al instanţei de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, instanţa de recurs neputând proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Raportat la cele arătate de recurenţi prin cererea de recurs, Înalta Curte, reţine că, deşi s-a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceştia nu au formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., părţile exprimându-şi nemulţumirea cu privire la situaţia de fapt reţinută, la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa dată acestora de către instanţa de apel, însă aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanţa de apel a apreciat situaţia de fapt şi a evaluat probele administrate în cauză.

Ca atare, invocarea de către recurenţii-pârâţi a art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. este una formală, susţinerile acestora nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, situaţia de fapt a litigiului, fără a avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecaţii.

Prin urmare, având în vedere că recurenţii nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 233/2023 din 01 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu privire la cererea formulată de intimata-pârâtă UAT Oraşul Zlatna de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 5888,83 RON, potrivit facturii fiscale seria x nr. x din 6 mai 2023 şi a extrasului de cont emis de D., care atestă achitarea facturii, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport cu activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 233/2023 din 01 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.