Appeal rejected: suretyship contract absolute nullity upheld, enforcement annulled and bank ordered to pay litigation costs

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 08.03.2018, care a constituit dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata B. S.A., solicitând instanţei a se constata nulitatea absolută a contractului de fideiusiune, accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 din data de 17.11.2011 pentru lipsa totală a consimţământului reclamantei la încheierea contractului şi, pe cale de consecinţă, să se constate inexistenţa unui drept de creanţă al pârâtei împotriva reclamantei şi să se dispună anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuţional nr. x/2015 al BEJ C., efectuate în baza contractului de fideiusiune, accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 din data de 17.11.2011 şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza contractului de fideiusiune, indiferent de forma încasării (de bună voie sau prin executare silită). A solicitat cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2170/20.10.2020 Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 1811/25.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2170/20.10.2020 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018; s-a schimbat în parte sentinţa atacată, numai în ceea ce priveşte petitul vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de fideiusiune din 17.11.2011 şi rejudecând în aceste limite, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; s-a constatat nulitatea absolută a "contractului de fideiusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 şi actele adiţionale subsecvente" încheiat în data de 17.11.2011; pârâta B. S.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2158,16 RON, cheltuieli de judecată la fond; pârâta a fost obligată la plata către stat a sumei de 29.605 RON, reprezentând cheltuieli aferente capătului de cerere admis, pentru care reclamanta a beneficiat de scutire de plata taxei judiciare de timbru la prima instanţă, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar; s-a menţinut sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de repunere în situaţia anterioară prin restituirea sumelor încasate de la reclamantă în baza contractului de fideiusiune menţionat; intimata B. S.A. a fost obligată la plata către stat a sumei de 14.802,5 RON, reprezentând cheltuieli pentru care apelanta a beneficiat de scutirea de plata taxei judiciare de timbru în apel, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta B. S.A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a formulat în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 2282 C. civ. şi a ignorat cu desăvârşire prevederile art. 1256 C. civ., constatând nulitatea absolută a "contractului de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 şi actele adiţionale subsecvente", încheiat în data de 17.11.2011 în întregul său şi nu doar cu privire la reclamantă, singura parte contractuală cu privire la care instanţa a constatat că nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea contractului de fidejusiune. Prin urmare, soluţia corectă ar fi trebuit să fie constatarea nulităţii absolute parţiale a "contractului de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 şi actele adiţionale subsecvente" încheiat în data de 17.11.2011, respectiv doar cu privire la reclamanta A., aspect care trebuia precizat obligatoriu faţă de faptul că parte în acest contract este şi fidejusorul D., al cărui consimţământ la încheierea contractului nu a fost contestat.

Apreciază că, o dată ce instanţa a constatat lipsa consimţământului apelantei A. la încheierea contractului de fidejusiune, nu şi lipsa consimţământului celuilalt fidejusor, D., nulitatea contractului de fidejusiune constatată de instanţa este parţială, respectiv în concret, doar în ceea ce o priveşte pe reclamanta apelantă, concluzie întărită şi de art. 1256 C. civ., normă de drept material ignorată cu desăvârşire de instanţa de apel.

Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 ale cărei prevederi trebuiau coroborate cu cele ale art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, situaţie în care trebuia să oblige banca la plata către bugetul de venituri al unităţii administrativ-teritoriale în care reclamanta apelanta îşi are domiciliul-municipiul Hunedoara, a sumelor reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care apelanta a beneficiat de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în fond şi în apel.

5. Apărările formulate în cauză

Reclamanta a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţiei nulităţii căii de atac şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 11 octombrie 2022, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A..

A admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1811 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

A fixat termen de judecată la data de 14 februarie 2023, ora 9:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menţionat că în dosarul nr. x/2022 a fost soluţionată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei recurate, formulată de petenta B. S.A. Bucureşti, fiind pronunţată încheierea nr. 90/17.06.2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin care s-a admis în parte cererea de lămurire a deciziei civile nr. 1811/25.11.2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2018, formulată de petenta B. S.A. în contradictoriu cu intimata A.. A fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 1811/25.11.2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2018, în sensul că nulitatea absolută a "contractului de fideiusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 şi actele adiţionale subsecvente" încheiat în data de17.11.2011, este una parţială şi se referă doar la reclamanta A.. S-a respins în rest cererea.

Prin urmare, critica din memoriul de recurs în sensul că respectiva constatare a nulităţii absolute a contractului de fideiusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 şi actele adiţionale subsecvente trebuie să o privească exclusiv pe reclamantă, nu şi pe celălalt fidejusor, D., şi este una parţială, a făcut obiectul cererii de lămurire, fiind lămurită decizia civilă recurată în prezent.

Cum această chestiune a fost analizată de Curtea de Apel Alba Iulia pe calea prevăzută de art. 443 C. proc. civ., fiind admisă cererea de lămurire, din această perspectivă, motivul de recurs menţionat, având aceeaşi solicitare, a rămas fără obiect.

Un alt motiv de recurs se referă la aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, ale cărei prevederi trebuiau coroborate în opinia recurentei, cu cele ale art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, situaţie în care trebuia să oblige banca la plata către bugetul de venituri al unităţii administrativ-teritoriale în care reclamanta apelanta îşi are domiciliul-municipiul Hunedoara, a sumelor reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care apelanta a beneficiat de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în fond şi în apel.

Înalta Curte constată că prin decizia recurată, instanţa a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa atacată, numai în ceea ce priveşte petitul vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de fideiusiune din 17.11.2011 şi, rejudecând în aceste limite, a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat nulitatea absolută a contractului de fideiusiune; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2158,16 RON, cheltuieli de judecată la fond; pârâta a fost obligată la plata către stat a sumei de 29.605 RON, reprezentând cheltuieli aferente capătului de cerere admis, pentru care reclamanta a beneficiat de scutire de plata taxei judiciare de timbru la prima instanţă, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar; a menţinut sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de repunere în situaţia anterioară prin restituirea sumelor încasate de la reclamantă în baza contractului de fideiusiune menţionat; intimata B. S.A. a fost obligată la plata către stat a sumei de 14.802,5 RON, reprezentând cheltuieli pentru care apelanta a beneficiat de scutirea de plata taxei judiciare de timbru în apel, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar conform O.U.G. nr. 51/2008.

În raport de soluţia pronunţată, instanţa de apel a constatat că apelanta a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru atât în primă instanţă, cât şi în apel, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, "Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume".

Aşadar, dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 reprezintă o aplicare a regulilor înscrise în art. 453 din C. proc. civ., conform căreia, "Acordarea cheltuielilor de judecată - (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Cheltuielile pentru care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 29.605 RON în fond, respectiv 14.802,5 RON în apel, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar, din perspectiva celui căzut în pretenţii, păstrează caracterul de cheltuieli de judecată, însă în cazul în care s-a admis cererea de ajutor public judiciar, acestea se plătesc de către partea care a căzut în pretenţii direct statului.

Câtă vreme textul de lege prevede în mod clar, nesusceptibil de intepretare, că sumele se vor plăti către stat de partea căzută în pretenţii, nefiind prevăzut că ar trebui avansate în contul autorităţii locale, critica recurentului în sensul aplicării greşite de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, nu poate fi primită.

Împrejurarea că potrivit art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc într-un cont distinct de venituri al unităţii administrativ - teritoriale în care persoana fizică îşi are domiciliul, nu este de natură a modifica datele speţei, atât timp cât plata prezentă de către recurentă nu se realizează cu titlu de taxă judiciară de timbru, ci cu titlu de cheltuieli, astfel cum art. 18 din ordonanţă statuează:

"Cheltuielile pentru care (...). Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume".

Din această perspectivă expusă, a necalificării juridice a acestor sume ca şi taxe judiciare de timbru, este nefondat inclusiv argumentul recurentei relativ imposibilităţii de executare a acestor dispoziţii judiciare, ca urmare a faptului că taxele judiciare de timbru nu s-ar putea plăti în bugetul de stat.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 40 din ordonanţa de urgenţă invocat, plata în respectivul cont al unităţii administrativ-teritoriale se realizează de debitorul taxei judiciare de timbru. Or, debitorul respectivelor taxe judiciare de timbru a fost stabilit de către instanţele devolutive ale fondului ca fiind partea intimată, pe când recurenta prezentă este debitoarea cheltuielilor stabilite în conformitate cu art. 18 din ordonanţa de urgenţă, obligaţie juridică de plată distinctă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1811 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1811 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2023.