Special appeal for annulment: Omission of distinct cassation grounds regarding independent medical-legal expertise and EU preliminary reference requests

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Istoricul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 7 ianuarie 2008, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, repunerea în termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Bd. x.

În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 734 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale active, însă, prin decizia civilă nr. 877A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de către apelanta-reclamantă, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată şi a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de către B. şi C..

Prin decizia civilă nr. 260A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei reclamante (implicând şi interesul în promovarea cererii de chemare în judecată) a fost soluţionată la termenul de judecată din 18 aprilie 2016, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 877A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi că excepţia tardivităţii cererii de repunere în termenul de formulare a notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001 reprezintă un aspect subsumat fondului apelului, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă, a admis cererile de intervenţie accesorie în favoarea intimatului-pârât, formulate de intervenienţii B., C., D., E. şi F., a obligat apelanta-reclamantă să plătească intervenientului accesoriu B. cheltuieli de judecată în cuantum de 7.311,6 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii civile, precum şi a încheierilor de şedinţă din 3 septembrie 2019, 26 noiembrie 2019, 25 februarie 2020, 5 noiembrie 2020 şi 26 ianuarie 2021, reclamanta a formulat recurs, solicitând, în principal, casarea deciziei civile şi a încheierilor de şedinţă recurate, admiterea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării mijloacelor de probă ce au fost respinse, iar, în subsidiar, modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi respingerii cererilor de intervenţie accesorie.

Prin decizia civilă nr. 421 din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat recursul şi a obligat-o pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 7.564,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii C. şi B..

2. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 27 februarie 2023, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008, şi rejudecarea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În susţinere, contestatoarea a invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. 1865, învederând în sinteză că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra următoarelor motive de recurs:

- nulitatea "avizelor" Comisiei Superioare de Medicină Legală, din perspectiva încălcării art. 6 din C.E.D.O. şi a jurisprudenţei Curţii Europene (cauzele Baldovin c. României, Prepeliţă c. Moldovei, Dima c. României, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României), care impun efectuarea expertizei medico-legale de către experţi independenţi;

- încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) şi ale art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, prin respingerea obiecţiunilor repetate la avizele/răspunsurile C.S.M.L. şi prin valorificarea probatorie a raportului Comisiei de nouă expertiză, avizat de C.S.M.L., deşi aceste probe erau viciate prin nefundamentarea lor ştiinţifică şi refuzul de a da răspunsuri obiecţiunilor;

- încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, ca urmare a nesocotirii art. 24 din O.G. nr. 1/2000, art. 23 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000 şi art. 28 alin. (4) din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, ceea ce impunea nulitatea raportului Comisiei de nouă expertiză şi a avizelor nemotivate ştiinţific;

- încălcarea art. 6 din C.E.D.O. şi a jurisprudenţei Curţii Europene (cauzele Prepeliţă c. Moldovei, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României, Baldovin c. României, Lopes De Sousa Fernandes c. Portugaliei, Nicolae Virgiliu Tănase c. României, Dumitru Popescu c. României), sub aspectul nelegalei respingeri a cererii de expertiză psihiatrică şi/sau medico-legală efectuată de experţi independenţi, ceea ce echivalează cu încălcarea egalităţii de arme şi egalităţii de tratament juridic;

- greşita neaplicare a art. 2572, art. 2568 alin. (2) şi art. 2570 din C. civ., prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice în Franţa, conform procedurii prevăzute de Regulamentul UE nr. 1206/2001 al Consiliului privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, în contextul invocării principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene şi a jurisprudenţei relevante a C.J.U.E. (cauza C-332/11);

- nelegalitatea încheierii din 25.02.2020 şi a deciziei, sub aspectul refuzului analizei existenţei "motivelor temeinice", în sensul art. 103 din C. proc. civ. de la 1865, prin raportare la art. 5 lit. u) din Legea 487/2002, pentru a stabili dacă recurenta-reclamantă a avut "handicap psihic";

- greşita neaplicare a art. 138 alin. (1) din C. proc. civ.

- încălcarea principiului egalităţii de arme şi a egalităţii în drepturi, precum şi a dreptului la o protecţie jurisdicţională efectivă (consacrat de art. 47 din Cartă), în contextul în care apelantei-intimate nu-i este deschisă calea de a solicita ori de a administra o expertiză de specialitate efectuată de către experţi neafiliaţi I.N.M.L., pentru a proba susţinerile proprii, confirmate de experţi/specialişti psihiatri reputaţi din ţara de rezidenţă (Franţa), în condiţiile în care de rezultatul expertizei depinde soluţionarea pe fond a cauzei;

- toate aspectele de nelegalitate a încheierii din 5 noiembrie 2020, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a C.J.U.E. cu întrebările preliminare privind interpretarea dispoziţiilor art. 56 din T.F.U.E. şi ale Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, pentru a stabili compatibilitatea normelor interne cu dreptul Uniunii Europene şi dacă o expertiză/opinie a unui expert dintr-un stat membru (Franţa) poate fi folosită în alt stat membru (România) în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi valoarea probatorie ca şi expertiza medicală judiciară realizată în România;

- greşita neaplicare a efectului direct al Directivei 2005/36/CE, prin raportare la prevederile art. 288 din T.F.U.E., faţă de transpunerea incompletă a acesteia în dreptul intern prin O.G. nr. 2/2000;

- caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei civile;

- greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, sub aspectul interpretării noţiunii de motive de împiedicare "mai presus de voinţa părţii" de a acţiona în sensul depunerii notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a cererii de repunere în termen de la data încetării acestei imposibilităţi.

3. Apărările formulate în cauză

La 8 iunie 2023, intimaţii B. şi C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare, susţinând în esenţă că instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate, astfel că nu este incident cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte o va admite, va anula decizia civilă contestată şi va acorda termen în vederea rejudecării recursului, pentru următoarele considerente de drept:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată doar în cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ la art. 317 (contestaţia în anulare de drept comun) şi la art. 318 (contestaţia în anulare specială) din C. proc. civ. de la 1865.

În cauză, contestatoarea a invocat motivul prevăzut la art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie (...) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Se observă că textul de lege se referă in terminis la omisiunea instanţei de recurs de a examina vreunul dintre "motivele de modificare sau de casare", nu dintre argumentele subsumate motivelor de recurs. Ca atare, instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiat motivul de recurs, chiar dacă nu a răspuns explicit tuturor argumentelor invocate prin memoriul de recurs. Însă, în situaţia în care se invocă motive de casare sau de modificare care cuprind mai multe critici de nelegalitate distincte, cu individualitate proprie, instanţa de recurs are obligaţia de a răspunde fiecărui motiv în parte, nefiind vorba despre simple argumente.

În acest sens, din perspectiva prevederilor art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost interpretate şi aplicate în jurisprudenţa Curţii Europene (de exemplu, cauza Helle împotriva Finlandei, cauza Albina împotriva României), noţiunea de proces echitabil presupune cu necesitate ca o instanţă să examineze în mod real problemele esenţiale ale raportului juridic litigios, concretizate prin motivele de recurs invocate.

În cauză, contrar celor susţinute de către intimaţi prin întâmpinare, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate de către reclamantă, care au o individualitate distinctă, neputându-se susţine că sunt simple argumente, astfel că necesitau o analiză separată şi un răspuns explicit din partea instanţei de recurs, bazat pe raţionamente logico-juridice independente unele de altele. O astfel de analiză se impunea în cauză cu atât mai mult cu cât recursul nu a fost exercitat doar împotriva deciziei civile nr. 260A din 16 februarie 2021, ci şi împotriva încheierilor din 3 septembrie 2019, 26 noiembrie 2019, 25 februarie 2020, 5 noiembrie 2020 şi 26 ianuarie 2021, iar recurenta-reclamantă a invocat critici de nelegalitate distincte cu privire la fiecare dintre aceste hotărâri ale instanţei de apel, având o finalitate proprie, astfel că necesitau o analiză separată.

Astfel, lecturând comparativ memoriul de recurs şi considerentele deciziei civile contestate, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a omis, din greşeală, să cerceteze următoarele motive de modificare sau de casare:

(i) încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene în materia expertizelor medico-legale (cauzele Baldovin c. României, Prepeliţă c. Moldovei, Dima c. României, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României), cu referire la art. 20 alin. (2) din Constituţia României republicată, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) şi art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, prin respingerea obiecţiunilor la răspunsurile Comisiei Superioare de Medicină Legală şi prin valorificarea probatorie a raportului întocmit de Comisia de nouă expertiză - critici care au fost invocate la pct. I şi argumentate la par. (1)-(9) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(ii) încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, cu referire la solicitarea de constatare a nulităţii raportului întocmit de către Comisia de nouă expertiză şi a avizelor emise de către Comisia Superioară de Medicină Legală, ca urmare a nesocotirii art. 24 din O.G. nr. 1/2000, art. 23 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000, art. 28 alin. (4) din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor - critici care au fost invocate la pct. II şi argumentate la par. (10)-(13) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(iii) încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene în materia expertizelor medico-legale (cauzele Prepeliţă c. Moldovei, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României, Baldovin c. României, Lopes De Sousa Fernandes c. Portugaliei, Nicolae Virgiliu Tănase c. României, Dumitru Popescu c. României), cu referire la art. 20 alin. (2) din Constituţia României republicată, sub aspectul respingerii cererii de efectuare a unei expertize psihiatrice şi/sau medico-legală de către experţi independenţi, cu consecinţa încălcării principiilor egalităţii de arme şi egalităţii de tratament juridic - critici care au fost invocate la pct. III şi argumentate la par. (14)-(24) din memoriul de recurs, fiind încadrate de recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. 1865;

(iv) greşita neaplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2572, art. 2568 alin. (2) şi art. 2570 din C. civ., prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice în Franţa, conform procedurii prevăzute de Regulamentul UE nr. 1206/2001 al Consiliului privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, în contextul invocării art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia expertizelor medico-legale, precum şi a principiului priorităţii dreptului european şi a jurisprudenţei relevante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-332/11 ProRail BV contra Xpedys NV şi alţii) - critici care au fost invocate la pct. IV şi argumentate la par. (25)-(36) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(v) greşita neaplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, cu referire la cererea de efectuare a expertizei psihiatrice - critică care a fost invocată la pct. V şi argumentată la par. (42) din memoriul de recurs, fiind încadrată de recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865;

(vi) încălcarea de către instanţa de apel a dreptului la un proces echitabil, a principiului egalităţii de arme şi, implicit, a principiului egalităţii în faţa legii, precum şi a dreptului la o protecţie jurisdicţională efectivă, consacrat de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în contextul în care nu i-a permis reclamantei să administreze o expertiză de specialitate efectuată de către experţi independenţi, neafiliaţi I.N.M.L., pentru a-şi proba susţinerile ce au fost confirmate de către experţi/specialişti psihiatri reputaţi din Franţa - critici care au fost invocate la pct. V şi argumentate la par. (46)-(52) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865;

(vii) nelegalitatea soluţiei instanţei de apel de respingere, prin încheierea din 5 noiembrie 2020, a sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate prin cererea depusă la 25 februarie 2020, astfel cum a fost precizată la 14 iulie 2020 - critici care au fost invocate la pct. VII şi au fost argumentate pe larg la par. (59)-(100) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(viii) greşita neaplicare de către instanţa de apel a efectului direct al Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dată fiind transpunerea incompletă a acesteia în dreptul intern prin O.G. nr. 2/2000, fiind astfel încălcate prevederile art. 148 din Constituţia României republicată, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza Van Gend en Loos, cauza C-106/77 Simmenthal, cauza C-41/74 Van Duyn, cauza C-148/78 Ratt, cauza C-462/99 Connect Austria, cauza C-595/12 Napoli) - critici care au fost invocate la pct. VIII şi au fost argumentate pe larg la par. (101)-(121) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În condiţiile în care toate aceste critici de nelegalitate, care se constituie în motive distincte de modificare sau de casare a încheierilor de şedinţă şi a deciziei civile recurate, nu au fost cercetate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că este incident cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, ceea ce deschide reclamantei calea contestaţiei în anulare speciale, fiind neîntemeiată susţinerea intimaţilor că instanţa de recurs a grupat criticile şi le-a răspuns printr-un argument comun.

Este real că, pentru o apreciere corectă a motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, este necesar să se facă distincţie între motivele de recurs, pe de o parte, şi argumentele pe care acestea se sprijină, pe de altă parte, ceea ce conduce la concluzia că nu este admisibilă contestaţia în anulare în situaţia în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Din această perspectivă, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligaţia pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenţie instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părţi, ci doar la problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei (cauza Perez împotriva Franţei, cauza Van der Hurk împotriva Olandei, cauza Albina împotriva României).

Însă, o atare situaţie nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât criticile de nelegalitate ce au fost enumerate supra nu reprezintă simple argumente, ci veritabile motive de recurs, care au fost ignorate de către instanţa de recurs, nefiind abordate sub nicio formă în considerentele deciziei civile contestate.

În altă ordine de idei, contestatoarea a mai susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului IX de recurs, astfel cum a fost argumentat la par. (139)-(149) din memoriul de recurs, prin intermediul căruia s-a învederat caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate şi s-a apreciat că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, întrucât motivul de casare în discuţie a fost analizat la pag. 29-31 ale deciziei civile contestate, instanţa de recurs reţinând că decizia civilă recurată nu cuprinde considerente contradictorii. Chiar dacă nu au fost analizate toate argumentele învederate în susţinerea acestui motiv de casare, nu se poate reţine omisiunea de cercetare a motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, după cum s-a arătat deja, instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate de parte în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiat motivul de recurs, chiar dacă nu a răspuns explicit tuturor argumentelor invocate. În egală măsură, eventuala nemulţumire a contestatoarei privind modul în care instanţa de recurs a cercetat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 nu poate conduce la incidenţa cazului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, din moment ce legiuitorul a avut în vedere doar ipoteza omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs.

Pentru aceleaşi considerente, nu pot fi primite susţinerile contestatoarei, potrivit cărora instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului X de recurs, astfel cum a fost argumentat la par. (150)-(174) din memoriul de recurs, prin intermediul căruia s-a învederat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 şi s-a apreciat, în consecinţă, că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost analizat la pag. 32-34 ale deciziei civile contestate, instanţa de recurs reţinând caracterul nefondat al criticilor recurentei-reclamante.

De altfel, în cuprinsul contestaţiei în anulare se recunoaşte că motivul de recurs în discuţie a fost cercetat de către instanţa de recurs, contestatoarea susţinând, însă, că analiza este "formală" şi că "instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra tuturor argumentelor expuse în explicitarea acestui motiv de casare prin notele de şedinţă depuse la 28 octombrie 2021, raportat şi la înscrisurile noi depuse în recurs". Or, după cum s-a arătat deja, cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865 are în vedere strict ipoteza în care instanţa de recurs a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, legiuitorul neavând în vedere şi argumentele pe care se sprijină motivele de recurs invocate.

Mai mult, Înalta Curte subliniază că, pe calea contestaţiei în anulare, nu se poate verifica raţionamentul logico-juridic al instanţei de recurs, întrucât prin intermediul acestei căi extraodinare de atac nu se realizează un control judiciar al hotărârii contestate, ci se urmăresc anularea ei şi procedarea la o nouă judecată, în considerarea unor neregularităţi stabilite în mod expres şi limitativ de legiuitor. În acest context, sunt neavenite susţinerile contestatoarei, în sensul că "instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 103 din C. proc. civ. de la 1865 nu ar fi incidente cauzei, deşi această chestiune fusese tranşată, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 877A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti".

Referitor la susţinerea contestatoarei, în sensul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a fost reiterată în faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că o atare omisiune nu poate fi invocată şi analizată în cadrul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, în mod evident, nu este vorba despre o omisiune de cercetare a vreunuia dintre motivele de recurs, ci despre nepronunţarea asupra unei cereri cu care instanţa de recurs a fost învestită.

Faţă de aceste considerente, constatând incident motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia civilă nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008, şi va stabili termen pentru rejudecarea recursului, în limitele care rezultă din considerentele expuse în cuprinsul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008.

Anulează decizia civilă contestată şi stabileşte termen de judecată, pentru rejudecarea recursului, la 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2023.