Acquisitive prescription claim; 30-day cassation appeal deadline calculated excluding start and end dates
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal as late-filed, leaving the Court of Appeal’s decision to dismiss the merits of the case in force. The dispute involved a claim for the establishment of ownership rights over a plot of land through thirty-year acquisitive prescription (usucapion) against the State and a municipality, where the original claimant had died and the claim was continued by her heir. The decisive legal basis was the procedural rule that the 30-day deadline to file an appeal against a final appellate decision begins on the day following service of the judgment; because the appeal was filed three days after the statutory deadline expired, the court deemed the filing void under the general principles of procedural time limits.
Legislator headnote
AI generatedart. 182 C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Acquisitive prescription claim; 30-day cassation appeal deadline calculated excluding start and end dates: The dispute involved a claim for the establishment of ownership rights over a plot of land through thirty-year acquisitive prescription (usucapion) against the State and a municipality, where the original claimant had died and the claim was continued by her heir. The decisive legal basis was the procedural rule that the 30-day deadline to file an appeal against a final appellate decision begins on the day following service of the judgment; because the appeal was filed three days after the statutory deadline expired, the court deemed the filing void under the general principles of procedural time limits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the legal basis for annulling the appeal as being filed outside the statutory time limit.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023
Analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepţiei tardivităţii căii de atac, reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Municipiul Bucureşti prin primarul general, a solicitat instanţei să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren-curte, în suprafaţă de aproximativ 100 mp, lipit de proprietatea sa situată în Intrarea Patrulei, nr. 4, Bucureşti, fără construcţii, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, încă din anul 1971, ca bun propriu.
Prin cererea modificatoare formulată la 31 octombrie 2018, reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, pe B..
Prin încheierea din 10 octombrie 2020, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de C., în interesul pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul general.
2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1182 din 12 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin primar, ca neîntemeiate.
A respins acţiunea privind pe reclamanta A., pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin primarul general şi B. şi pe intervenientul accesoriu C. ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C..
3. Decizia pronunţată de instanţa de apel
Prin încheierea de la termenul de judecată din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori a luat act de transmiterea calităţii procesuale a apelantei A., decedată la 16 aprilie 2021, către pârâta B., în calitate de unică moştenitoare legală a reclamantei apelante, conform certificatului de moştenitor nr. x din 13 mai 2021 eliberat de BNP D. (depus la dosarul de apel - fila x).
Prin decizia nr. 413A din 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta B. (în calitate de moştenitoare a reclamantei A.) împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 12 august 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin primarul general şi cu intimatul-intervenient C.. Apelantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON către intimatul-intervenient C..
4. Procedura de filtrare a recursului
Împotriva deciziei civile nr. 413A din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta B. a declarat recurs.
Intimatul-intervenient C. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
La 18 octombrie 2023, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză. Totodată, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 13 decembrie 2023, în complet de filtru, fără citarea părţilor.
În cuprinsul raportului s-a reţinut că urmează a fi analizată cu prioritate excepţia tardivităţii recursului. Raportul a fost comunicat părţilor la 25 octombrie 2023, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.
Recurenta-reclamantă B. a depus punct de vedere la raport, în opinia sa recursul fiind declarat în termen, întrucât decizia recurată i-a fost comunicată la 31 ianuarie 2023, astfel că, potrivit art. 182 C. proc. civ., ultima zi în care partea putea declara recurs a fost 6 martie 2023.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul formulat de contestatorul E. în raport cu excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, ce se impune a fi analizată cu prioritate în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Obiectul recursului supus analizei îl reprezintă decizia civilă nr. 413A din 24 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta B. (în calitate de moştenitoare a reclamantei A.) împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 12 august 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.
Înalta Curte constată că termenul de exercitare a căii de atac a început să curgă de la 31 ianuarie 2023, data comunicării deciziei pronunţate de instanţa de apel, conform dovezii de comunicare de la fila x verso din dosarul curţii de apel, şi s-a împlinit la 3 martie 2023, potrivit modului de calcul instituit prin dispoziţiile anterior menţionate. Astfel, nu intră în calcul ziua de la care termenul a început să curgă (31 ianuarie 2023) şi nici ziua când acesta se împlineşte (2 martie 2023).
Prin urmare, raportat la modul de calcul a termenului de recurs de 30 zile, astfel cum este reglementat de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că termenul de recurs s-a împlinit la 6 martie 2023.
Calea de atac a fost declarată de reclamantă la 6 martie 2023, conform vizei de primire a curţii de apel - dosarul de recurs, aşadar peste termenul reglementat de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, se reţine că recursul a fost depus cu încălcarea termenului de 30 zile de la comunicarea deciziei recurate, prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, întrucât data de 3 martie 2023 (vineri) este ultima zi în care partea putea exercita calea de atac.
În conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs a fost declarată după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul formulat de reclamanta B. ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei civile nr. 413A din 24 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.