Rescission of maintenance contract: appeal inadmissible for challenging factual evidence assessment under illegality ground

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă la 7 octombrie 2020, reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D., au solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din 27 iulie 2018 de E., încheiat între defunctul F. şi pârât, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, şi rectificarea cărţilor funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului şi repunerea în situaţia anterioară de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1411 din 9 februarie 2020, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 278/PI din 9 martie 2020, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D..

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 312 din 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantele A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 278/PI din 9 martie 2020 a Tribunalului Timiş.

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul D..

A dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat între defunctul F. şi pârâtul D., autentificat sub nr. x din 27 iulie 2018 la E. şi a repus părţile în situaţia anterioară încheierii contractului.

A dispus efectuarea menţiunilor în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x şi CF x Remetea Mare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului, concomitent cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctului F..

A obligat pe intimatul-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2800 RON, efectuate în apel de către apelantele-reclamante.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 312 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pârâtul D. a declarat recurs, formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a extins aplicarea prevederilor art. 2257 alin. (2) şi (3) din C. civ., deoarece, analizând probele administrate, a statuat în sensul că pârâtul nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile esenţiale asumate prin contract, aşa cum, de altfel, prevede textul legal menţionat.

Chiar dacă contractul de întreţinere este prin natura sa un contract intuitu personae, această premisă nu determină automat concluzia că prestaţia de întreţinere revine în mod absolut debitorului obligaţiei de întreţinere şi, per a contrario, dacă pe lângă debitorul obligaţiei de întreţinere mai există şi alte persoane care ajută la îngrijirea creditorului întreţinerii, nu se poate concluziona că există o neexecutare fără justificare a obligaţiei de întreţinere.

În cauză, instanţa trebuia să analizeze dacă a existat o executare fără justificare din partea debitorului obligaţiei de întreţinere, ipoteză care presupune că debitorul întreţinerii refuză să îşi execute obligaţiile asumate contractual, fără a fi incidente prevederile art. 1555-1557 din C. civ.. Or, instanţa de apel nu a înţeles să analizeze speţa din această perspectivă, ci din perspectiva executării în totalitate a obligaţiilor contractuale.

Pentru acurateţea raţionamentului privind nelegalitatea hotărârii este necesară o scurtă introspecţie a modului de apreciere a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, în condiţiile în care soluţiile pronunţate de cele două instanţe de fond sunt diferite. În mod corect, tribunalul a apreciat că reclamantele nu au făcut dovada neexecutării culpabile de către pârât a obligaţiei de întreţinere, motiv pentru care a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere. Instanţa de apel a suplimentat probatoriul, administrând declaraţia unui martor pentru fiecare parte, şi, reinterpretând probele, a apreciat că pârâtul nu şi-ar fi îndeplinit în totalitate obligaţiile esenţiale asumate prin contract, astfel cum sunt prevăzute de art. 2257 alin. (2) şi (3) din C. civ.. Este atributul instanţei de recurs să verifice dacă instanţa de apel şi-a edificat raţionamentul juridic pornind de la o interpretare greşită a textului de lege incident situaţiei de fapt.

Din considerentele deciziei recurate lipseşte cu desăvârşire analiza sintagmei "neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere" cuprinsă în art. 2263 alin. (3) teza a II-a din C. civ., care reprezintă una dintre cele două situaţii care ar justifica rezoluţiunea contractului de întreţinere.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatele-reclamante C., A. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs. De asemenea, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 312 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, recurentul-pârât şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia de admitere a apelului declarat de intimatele-reclamante, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi dispunerii rezoluţiunii contractului de întreţinere, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care recurentul o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt reţinută, modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o conotaţie juridică, implică un grad mare de apreciere al instanţelor de fond. Aşadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată în concret, prin raportare la circumstanţele cauzei şi nu se poate face prin trimitere la modul de interpretare a probelor administrate de instanţele de fond.

Cu toate că a făcut trimitere la dispoziţiile art. 2257 alin. (2) şi (3) şi art. 2263 alin. (3) din C. civ., faţă de modul în care recurentul-pârât a formulat aceste critici, Înalta Curte constată că, în realitate, se contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi modul de interpretare a probelor de către această instanţă, iar nu modul în care ar fi fost încălcate aceste norme de drept material.

De altfel, în dezvoltarea motivului de casare acesta a precizat că este necesară observarea modului de apreciere a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, în condiţiile în care soluţiile pronunţate de cele două instanţe de fond sunt diferite.

Se observă astfel, că în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a criticat concluzia instanţei de apel în sensul că pârâtul nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile esenţiale asumate prin contractul de întreţinere, chestiune de fapt a cărei constatare a condus la rezoluţiunea acestui contract.

Întrucât situaţia de fapt este stabilită în mod suveran de instanţele de fond, fiind sustrasă cenzurii instanţei de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste susţineri nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În combaterea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, recurentul-pârât a mai argumentat şi că, deşi contractul de întreţinere este prin natura sa un contract intuitu personae, această premisă nu determină implicit concluzia că prestaţia de întreţinere revine în mod exclusiv debitorului obligaţiei de întreţinere, motiv pentru care, dacă pe lângă debitorul obligaţiei de întreţinere mai există şi alte persoane care ajută la îngrijirea creditorului întreţinerii, nu se poate concluziona că există o neexecutare fără justificare a obligaţiei de întreţinere.

Nici această susţinere nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât recurentul-pârât pune în discuţie evaluarea probelor în ceea ce priveşte aspectul neexecutării fără justificare a obligaţiei de întreţinere. Or, după cum s-a arătat deja, instanţa de recurs nu poate reevalua situaţia de fapt în raport cu probele administrate în faţa de instanţelor de fond şi nici nu poate statua cu privire la temeinicia/netemeinicia acţiunii.

În acelaşi registru se înscrie şi susţinerea în sensul că instanţa de apel nu a analizat dacă a existat o executare fără justificare din partea debitorului obligaţiei de întreţinere, ci a analizat raportul juridic dedus judecăţii din perspectiva executării în totalitate a obligaţiei de întreţinere de către debitorul întreţinerii.

Criticile deduse analizei de către recurentul-pârât relevă nemulţumirea acestuia faţă de soluţia dispusă de instanţa de apel, care a constatat, în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, o altă stare de fapt decât cea reţinută de prima instanţă, respectiv că pârâtul, fără nicio justificare, nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, recurentul-pârât va fi obligat la plata sumei de 5.000 RON, către intimatele-reclamante A. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite conform chitanţei de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi A., B. şi C..

Anulează recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 312 din 23 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.

Obligă pe recurentul-pârât D. la plata sumei de 5.000 RON, către A. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.