Appeals in defamation case dismissed as unfounded over res judicata and moral damages quantum

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 09 octombrie 2014, astfel cum a fost modificată şi precizată ulterior, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 30.000 euro, a pârâtului C. la plata sumei de 15.000 euro, precum şi a pârâtului D. la plata sumei de 30.000 euro, în solidar cu pârâta comitentă E., cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin declaraţiile pârâţilor, aprobativ redate şi comentate de moderatorul postului de televiziune, în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din data de 15 septembrie 2014, obligarea pârâţilor la publicarea dezminţirii în cadrul emisiunii "Sinteza zilei", precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată la fond

Prin sentinţa civilă nr. 380/25.03.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, şi a obligat reclamantul la plata către pârâtul B. a cheltuielilor de judecată de 800 RON (onorariu de avocat).

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1638/06.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în majoritate, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea în parte, a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu, a respins capătul accesoriu ca neîntemeiat şi a obligat pârâţii la plata în solidar a sumei de 3.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (300 RON la fond şi 3000 RON în apel), cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 1154/25.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1638 A din 06 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a casat decizia civilă atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

5. Decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 1699 A din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 380/25.03.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D. şi S.C. E.

A schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea. A obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului daune morale de 15.000 RON. A obligat în solidar pârâţii D. şi S.C. E. să plătească reclamantului daune morale de 10.000 RON.

A respins în rest acţiunea ca nefondată.

A obligat intimaţii-pârâţi B., D. şi S.C. E. la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel, recurs şi rejudecare apel, în sumă totală de 2.819 RON, compusă din 650 RON contravaloarea integrală a taxelor judiciare de timbru şi 2.169 RON contravaloarea parţială a onorariului de avocat, a onorariului de traducător şi a cheltuielilor de transport şi cazare, proporţional cu pretenţiile admise, conform art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., astfel: pe intimatul-pârât B. la plata sumei de 1.691,40 RON, iar pe intimaţii-pârâţi D. şi S.C. E. la plata în solidar a sumei de 1.127,60 RON.

6. Cererile de recurs

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul B., cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii integrale a acţiunii precizate, în sensul: majorării daunelor morale la plata cărora a fost obligat pârâtul-intimat B., de la 15.000 RON la 30.000 Euro; obligării pârâtului-intimat C. la plata despăgubirilor în sumă de 15.000 Euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin declaraţia dată jurnaliştilor F. şi G. la 25 august 2013, prezentată în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din data de 15 septembrie 2014 al intimatului S.C. E. S.A; majorării daunelor morale la plata cărora au fost obligaţi în solidar pârâtul-intimat D. şi pârâtul-intimat S.C. E., de la 10.000 RON la 30.000 Euro; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată integrale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că în rejudecare i-au fost acordate daune morale infime în raport cu gravitatea calomnierii sale ca trădător de ţară, plătit din străinătate. A reiterat că, în epoca dictaturii naţional-comuniste apărată şi de pârâtul-intimat B., trădarea de ţară putea atrage pedeapsa capitală, iar în prezent trădarea este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, atrăgând şi oprobiul public. Emisiunea "Sinteza zilei" moderată de intimatul-pârât D. a încercat să fortifice credibilitatea afirmaţiilor calomnioase, denigratoare, prin prezentarea actului intitulat "elismerveny" (chitanţă) prin care reclamantul a primit ajutor financiar de la enoriaşii reformaţi din Ungaria. În plus, s-a difuzat şi interviul referitor la ce "ştia" Securitatea şi că "există dosare". Interviul fusese dat de intimatul-pârât C., fostul director al Serviciului Român de Informaţii Externe (S.I.E.), care a fost absolvit de orice răspundere cu toate că a susţinut că Securitatea românească ştia că reclamantul era agent al Securităţii maghiare şi că există dosare care dovedesc calitatea de informator al acestuia.

Apreciază că soluţia dată de instanţa de apel în primul ciclu procesual, de constatare că sunt întrunite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce îi priveşte pe intimaţii-pârâţi se bucură de autoritate de lucru judecat. Însă în rejudecare, fără probe, a fost confirmat interviul intimatului C., care conţine neadevăruri.

În opinia recurentului, instanţa de judecată a greşit atunci când nu a reţinut răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât C. în combaterea alegaţiei sale privitoare la ce ştia Securitatea înainte de toate (Decizia C.N.S.A.S., potrivit căreia A. "nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste", iar "S.I.E. a comunicat că nu deţine informaţii/dosare/documente întocmite de fostele organe de securitate pe numele domnului A."). Având în vedere competenţa S.I.E. dosarul privind activitatea sa organizată şi plătită de serviciile secrete maghiare trebuia să existe şi în arhiva acestei instituţii. Pârâtul-intimat, fost director S.I.E., în virtutea funcţiei sale, cunoştea faptul că dosarul despre care a vorbit în emisiunea televizată în realitate nu există.

Mai arată că dosarele sale de urmărire se află în arhiva CNSAS, predate de Securitate şi cele peste 60 de volume de urmărire nu confirmă afirmaţiile neadevărate ale numiţilor H. şi C.. Reaminteşte că arhivele serviciului maghiar III/III, cu competenţe similare cu cele ale fostei securităţi, nu au fost deschise, iar lucrătorii serviciilor străine concurente nu sunt admişi în arhivele naţionale strict secrete. Pârâtul-intimat C. nu a solicitat audierea lui H. ca martor. Mai arăt că CEDO în cauza I. c. României a reţinut că protecţia oferită de art. 10 din Convenţie persoanelor care participă la dezbatere publică este subordonată condiţiei ca ele să fi acţionat cu bună-credinţă. Astfel, apărările formulate de intimatul-pârât C. sunt absolut nefondate.

Cu privire la întinderea prejudiciului cauzat, arată că, la cuantificarea daunelor morale cuvenite potrivit îndrumărilor, Înalta Curte solicită utilizarea criteriilor consacrate în doctrină, în jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Făcând comparaţie cu cauza ce l-a privit pe J., în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin hotărârea pronunţată la 9 februarie 2022, a obligat în solidar intimaţii-pârâţi D. şi S.C. E. la plata daunelor morale de 20.000 euro în favoarea reclamantului-apelant J. pentru afirmaţii calomnioase referitoare la agresarea soţiei sale, recurentul arată că faptele pârâtului D. în cauza de faţă sunt cel puţin la fel de grave şi nu se justifică micşorarea despăgubirilor.

Mai opinează că intimaţii-pârâţi, în afara prestigiului şi demnităţii sale personale, au atentat şi la memoria martirilor Revoluţiei, încălcând prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "idealurile Revoluţiei din decembrie 1989" sunt valori supreme, constituţional garantate.

Conchizând, la evaluarea întinderii prejudiciului solicită a se avea în vedere faptul că sumele acordate în scopul reparării prejudiciului cauzat trebuie să fie stabilite în raport cu natura nocivă a afirmaţiilor, de natura mijloacelor folosite, de impactul public cauzat în emisiunea transmisă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, la calcularea acestora completul de judecată nu a ţinut cont de faptul că reclamant-recurent a trebuit să plătească de patru ori deplasarea şi cazarea martorilor veniţi din Ungaria, iar traducătorul a fost asigurat şi plătit tot de acesta şi nu din fondurile instanţei de judecată.

În drept, reclamantul îşi întemeiază cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 493 şi art. 451 şi urm. C. proc. civ., art. 1357 şi urm. C. civ.

Prin cererea de recurs, pârâtul B. a solicitat admiterea recursului său, casarea deciziei recurate cu menţinerea sentinţei civile pronunţate pe fond.

A arătat, printr-un prim motiv de recurs, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, în sensul în care prin decizia nr. 1154/25.05.2021 de casare, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se precizează că era nevoie să se stabilească nu numai existenţa, ci şi întinderea prejudiciului încercat de reclamant. Apreciază că aceasta se concretizează în stabilirea de către instanţă dacă reclamantul a dovedit prin probe (nu afirmaţiile sale) că a suferit un prejudiciu moral şi care este întinderea acestuia.

Arată că reclamantul nu a dovedit că lămuririle de natură juridică date de recurentul pârât în cadrul emisiunii Sinteza zilei i-au cauzat un prejudiciu şi întinderea lui dacă dovedea că afirmaţiile recurentului-pârât au dus la repudierea lui de către opinia publică, de persoane din anturajul său sau din mediile frecventate, ori au condus la respingerea ascensiunii sale profesionale ori politice. Niciuna din aceste situaţii nu s-au produs; din contră, ulterior, reclamantul a devenit europarlamentar, deci a avut loc o ascensiune a sa în plan politic.

Opinează că afirmaţiile sale nu au conţinut noutăţi, persoana reclamantului şi faptele sale fiind cunoscute, din emisiuni şi cărţi apărute.

Arată că numai dovedirea prejudiciului moral cu probe poate constitui temei al cuantificării acestuia, şi, pe cale de consecinţă, la obligarea sa la plata despăgubirilor.

Printr-un al doilea motiv de recurs, a arătat, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în concret a art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a dispozitivului deciziei de casare nr. 1154/25 mai 2021, în care se prevede casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare.

Arată că nu s-a dispus casarea în tot a deciziei recurate sau în parte. Are în vedere art. 496 alin. (2) C. proc. civ.. Faţă de împrejurarea că nu s-a dispus casarea în parte rezultă că în rejudecare instanţa de apel era obligată să analizeze apelul cercetând atât motivele de apel, cât şi apărările părţilor. În acest sens, invocă apărările inserate în întâmpinarea depusă, cât şi susţinerile orale făcute la judecarea apelului. Aceste apărări au fost reţinute atât în decizia nr. 1638 A din 6.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi în opinia separată a doamnei judecător K., la decizie.

Urmare a acestei interpretări greşite, instanţa a considerat că soluţia dată de instanţa de apel în primul ciclu procesual are autoritate de lucru judecat cu privire la constatarea faptului că sunt întrunite cumulativ condiţiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a sa. Apreciază că era legal ca instanţa să reanalizeze această problemă, cercetând apărările sale, cât şi opinia separată la decizia recurată.

4. Apărările formulate în cauză

Recursurile formulate în cauză au fost comunicate părţilor litigante, pârâtul B. depunând o dată cu întâmpinarea, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi recurs incident.

În termenul legal de 30 zile de la primirea recursului, la data de 29 aprilie 2022, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinarea pârâtului C., solicitând şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor în sumă de 15.000 euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat. Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului incident.

Intimaţii S.C. E. şi D. au depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, iar în cuprinsul apărărilor au arătat că niciuna dintre critici nu reprezintă motive de nelegalitate.

Prin încheierea completului de filtru din 25 aprilie 2023, a fost respins, ca inadmisibil, recursul incident formulat de către recurentul-pârât B., instanţa reţinând că motivele invocate sunt identice cu cele formulate prin recursul principal şi au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamant şi pârât, fiind stabilit termen de judecată la 12 decembrie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului precum şi de exigenţele art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

Din parcursul dosarului pendinte rezultă că prin sentinţa civilă nr. 380/25.03.2016, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată întemeiată pe regulile răspunderii civile delictuale, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 1638A/06.12.2019, instanţa de apel din primul ciclu procesual a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu, a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la publicarea dezminţirii în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei" şi a obligat pârâţii la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1154/25.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1638 A din 06 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a casat decizia civilă atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Prin decizia de casare instanţa supremă a reţinut că este fondat motivul de recurs formulat de reclamant care viza faptul că despăgubirile acordate aveau un cuantum derizoriu, de 1 leu, situaţie care contravine principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, respectiv prevederilor art. 1359 C. civ.

Cu privire la acest aspect instanţa supremă a reţinut că, în condiţiile în care reclamantul nu a solicitat o reparaţie simbolică a prejudiciilor invocate, iar instanţa de apel a stabilit că acestuia i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a afirmaţiilor făcute în cadrul emisiunii, era nevoie să se stabilească nu numai existenţa, ci şi întinderea prejudiciului, utilizând criteriile consacrate în doctrină, precum şi în jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar omisiunea includerii, în hotărârea instanţei de apel, a unor considerente apte a permite identificarea elementelor concret avute în vedere spre a stabili că valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant ar fi exagerată, şi că suma de numai 1 leu poate constitui o reparaţie rezonabilă constituie un viciu de nelegalitate.

De asemenea, instanţa supremă a considerat că este fondat şi recursul declarat de pârâtul C., întrucât stabilirea conţinutului faptei jurnalistului şi a societăţii comerciale care deţine postul de televiziune nu suplinea necesitatea de a se verifica existenţa, conţinutul şi caracterul licit al faptei care se imputa pârâtului C., instanţa de apel neglijând a avea în vedere apărările acestuia şi distincţiile pe care reclamantul însuşi le-a făcut atât în privinţa prejudiciilor pretins cauzate de fiecare dintre pârâţii chemaţi în judecată, cât şi în privinţa conţinutului faptelor fiecărui pârât.

Dat fiind că, în speţă, soluţia adoptată de instanţa de apel în primul ciclu procesual s-a impus a fi casată, pentru considerentele arătate în cele ce preced, a revenit în sarcina instanţei de rejudecare să aprecieze, în concret, conformându-se indicaţiilor din decizia de casare, obligatorie, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la întinderea daunelor morale ce se cuvin reclamantului, precum şi cu privire la existenţa, conţinutul şi caracterul ilicit al faptei care se imputa pârâtului C., analiză care, în mod firesc a avut în vedere strict dezlegările date de instanţa supremă motivelor de recurs pe care le-a constatat fondate.

Instanţa de apel, raportându-se strict la motivele pentru care instanţa supremă a admis recursurile, deci în limitele casării, în rejudecare, după o analiză detaliată şi argumentată în fapt şi în drept a constatat că tribunalul a reţinut în mod just că nu se poate reţine în sarcina intimatului-pârât C. săvârşirea unei fapte ilicite, iar în privinţa celorlalţi pârâţi, observând criteriile consacrate în doctrină, precum şi în jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a dispus obligarea acestora la plata către reclamant a unor daune morale în cuantumul mai sus arătat.

Prin memoriul de recurs de faţă, reclamantul arată, în esenţă, că în rejudecare i-au fost acordate daune morale "infime" şi că în întinderea prejudiciului instanţa nu s-a raportat la criteriile consacrate în doctrină şi jurisprudenţă.

Din perspectiva acestor susţineri, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" - indicat de recurentul-reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, ce are ca obiect răspunderea civilă delictuală, în condiţiile în care obiectul rejudecării a vizat, faţă de limitele casării, întinderea prejudiciului în privinţa intimaţilor-pârâţi B. şi D. (ţinut solidar cu comitentul său, E.), Înalta Curte reţine că instanţa de apel a utilizat criteriile consacrate în doctrină şi în jurisprudenţa naţională şi europeană.

Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit şi toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport de consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. În situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, la determinarea daunelor morale, a avut în vedere şi aspectele ce se degajă din jurisprudenţa CEDO (precum şi din cea a instanţei supreme), care, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, precum şi faptul că în ce priveşte modul de calcul şi cuantumul daunelor morale acordate, nici sistemul legislativ românesc, şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a acestora, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune. De altfel, în ceea ce priveşte trimiterile recurentului-reclamant la existenţa unei speţe similare în practica recentă, într-un litigiu purtat între pârâţii D. şi E. şi reclamantul J., Înalta Curte constată că un reper jurisprudenţial în cadrul căruia cuantificarea despăgubirilor s-a făcut diferit nu poate, prin el însuşi, să fie motiv al constatării nelegalităţii deciziei recurate, în condiţiile în care circumstanţele factuale ale celeilalte cauze dezlegate judiciar (necunoscute prezentei instanţe) pot să fie diferite.

De aceea, în prezenţa unei argumentări adecvate a instanţei de apel, care s-a raportat în analiza sa (inerent subiectivă) la criteriile anterior enunţate, dezvoltate în jurisprudenţă, instanţa de recurs nu poate proceda ea însăşi la reanalizarea criteriilor de cuantificare a prejudiciului, având în vedere că o atare operaţiune presupune aprecieri de fapt, incompatibile cu structura recursului.

Prin memoriul de recurs, reclamantul a mai solicitat şi obligarea pârâtului C. la plata daunelor morale, susţinând, în esenţă, că în mod greşit nu a fost reţinută răspunderea civilă delictuală a acestuia, arătând că dosarele de urmărire din arhiva CNSAS nu confirmă afirmaţiile lui H. şi C., că pârâtul C. nu a solicitat audierea ca martor a numitului H., că pârâtul, în virtutea funcţiei deţinute, fost director SIE cunoştea că dosarul despre care a vorbit în emisiune nu există în realitate.

Asemenea critici, prin care se pune în discuţie reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt şi implicit a calificării ca ilicite a faptelor imputate pârâtului faţă de care acţiunea a fost respinsă, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi examinate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

Recurentul a mai arătat că, în stabilirea cheltuielilor de judecată instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că a trebuit să plătească deplasarea şi cazarea martorilor veniţi din Ungaria şi a traducătorului.

Or, pe de-o parte această susţinere nu poate fi primită în recurs, câtă vreme reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu de nelegalitate, iar, pe de altă parte, din motivarea deciziei recurate rezultă că instanţa de apel "a obligat pe intimaţii-pârâţi B., D. şi S.C. E. la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel, recurs şi rejudecare apel, în sumă totală de 2.819 RON, din care 650 RON contravaloarea integrală a taxelor judiciare de timbru şi 2.169 RON contravaloarea parţială a onorariului de avocat (valoarea totală plătită fiind de 12.000 RON), a onorariului de traducător (valoarea totală plătită fiind de 1.184 RON) şi a cheltuielilor de transport şi cazare (valoarea totală plătită fiind de 19.024 RON), conform documentelor justificative depuse la dosar, sumă stabilită proporţional cu pretenţiile admise, fiind aplicat art. 453 alin. (2) din C. proc. civ..".

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-reclamant legate de cuantumul daunelor morale acordate şi celelalte aspecte de netemeinicie arătate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situaţie în care, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Referitor la recursul declarat de pârâtul B., se observă că, sub un prim motiv de recurs acesta susţine că prin decizia de casare s-a precizat că era nevoie să se stabilească nu numai existenţa, ci şi întinderea prejudiciului încercat de reclamant. Consideră, în esenţă, că instanţa de apel, în rejudecare, trebuia să stabilească dacă reclamantul a dovedit că a suferit un prejudiciu moral şi care este întinderea acestuia. Invocă absenţa prejudiciului moral al reclamantului şi încadrează aceste susţineri în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, prin decizia pronunţată de instanţa de apel în primul ciclu procesual s-a analizat şi s-a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute cumulativ de art. 1349 şi urm. din C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor-pârâţi, motiv pentru care s-a admis apelul formulat de reclamant, iar acţiunea a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâţilor în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu; împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul şi pârâtul C., nu însă şi pârâtul B., astfel că în mod just instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut că nu mai poate reanaliza condiţiile răspunderii civile delictuale, acestea fiind definitiv stabilite de instanţa de apel prin decizia civilă nr. 1638/06.12.2019, cu excepţia întinderii prejudiciului.

Prin urmare, câtă vreme instanţa de apel în primul ciclu procesual a reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar pârâtul B. nu a înţeles să declare recurs, acest aspect a dobândit autoritate de lucru judecat, criticile referitoare la proba prejudiciului neputând fi primite, ele vizând, de altfel, şi netemeinicia hotărârii recurate.

Mai mult, prin înseşi considerentele deciziei de casare instanţa supremă a reţinut că prin decizia recurată în primul ciclu procesual instanţa de apel "a stabilit/constatat că acestuia i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a afirmaţiilor făcute în cadrul emisiunii ce s-a difuzat la postul de televiziune, era nevoie să se stabilească nu numai existenţa, ci şi întinderea prejudiciului încercat de reclamant (utilizând criteriile consacrate în doctrină, precum şi în jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului)", astfel că alegaţiile pârâtului B. referitoare la absenţa prejudiciului nu pot fi primite.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul susţine că au fost încălcate şi greşit aplicate prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., având în vedere că Înalta Curte nu a dispus casarea în parte a deciziei atacate, astfel că instanţa de apel este obligată să analizeze apelul cercetând atât motivele de apel, cât şi apărările părţilor, inclusiv cu privire la întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana sa, nefiind autoritate de lucru judecat în acest sens.

În realitate, deşi recurentul-pârât pretinde greşita aplicare a normelor de drept material, se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, criticile urmând a fi reîncadrate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Ca efect al casării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la decizia civilă nr. 1638/06.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit art. 497 şi art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., apelul trebuia rejudecat cu respectarea unei duble limitări: prima, prevăzută de art. 477 C. proc. civ., a doua, în limitele casării.

Or, din examenul cererii motivate de apel rezultă că reclamantul a declarat apel împotriva constatărilor primei instanţe privind neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, în apel cererea sa fiind admisă în parte în sensul obligării pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 1 leu.

Cum s-a arătat deja, prin decizia nr. 1154/25.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, casând decizia pronunţată în apel, a statuat exclusiv asupra motivului de nelegalitate formulat de reclamant determinat de aplicarea greşită principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, respectiv a prevederilor art. 1359 C. civ., sub aspectul întinderii prejudiciului, iar în ceea ce priveşte recursul pârâtului C., instanţa supremă a trasat Curţii de apel sarcina de a se verifica existenţa, conţinutul şi caracterul licit al faptei care se impută acestuia.

Casarea deciziei în recurs nu a fost totală, ci, potrivit limitelor trasate prin hotărârea instanţei de recurs, a limitat rejudecarea apelului "corespunzător aspectelor de nelegalitate ce au fost anterior reţinute", restul chestiunilor dezlegate în primul ciclu procesual (neatacate sau cu privire la care recursul declarat s-a respins) excedând sfera rejudecării.

Or, între chestiunile de drept hotărâte în primul ciclu procesual de instanţa de apel, rămase neatacate şi necenzurate de instanţa de control judiciar, se regăseşte întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului B., chestiune care se consolidează cu autoritate de lucru judecat, aşa cum rezultă din interpretarea art. 430 C. proc. civ.

În aceste condiţii, în rejudecarea după casare a apelului aceleiaşi părţi, instanţa de apel avea obligaţia de conformare la aceste statuări şi nu putea repune în discuţie chestiunea invocată de recurentul-pârât B. în faza procesuală pendinte, deoarece aceasta fusese deja tranşată.

De aceea, motivul de recurs prin care recurentul-pârât B. tinde să repună în dezbatere o chestiune impusă cu autoritate de lucru judecat nu poate fi primit, atâta vreme cât lucrul anterior judecat se opune atât părţilor, cât şi instanţei, în mod absolut.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul este nefondat în ansamblul său, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile principale declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1699/A din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., D. şi S.C. E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.