Insolvency practitioner liability for breach of statutory notification duties and effect of professional entity deregistration on personal civil liability

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la data de 28.09.2021, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub dosar nr. x/2021, reclamanta Comuna Periam prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă totală de 242.227 RON pentru repararea prejudiciului material cauzat comunei Periam, constând în:

- suma de 240.461 RON reprezentând creanţe fiscale neîncasate la bugetul local al comunei Periam care se compune din suma de 238.738 RON reprezentând impozit pe clădiri, suma de 1.361 RON reprezentând impozit pe teren (curţi-construcţii), suma de 287 RON reprezentând taxă afişaj în scop de reclamă şi publicitate şi suma de 75 RON reprezentând cheltuieli de executare silită;

- suma de 1.786 RON reprezentând accesorii aferente la data de 17.03.2011 constând în impozit clădiri, în sumă de 1.715 RON, impozit teren (curţi-construcţii) în sumă de 55 RON şi taxă afişaj în scop de reclamă şi publicitate în sumă de 16 RON, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 122/16.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Periam prin Primar, împotriva pârâtului A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Tribunalul a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3500 de RON către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 315 din 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Comuna Periam prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 122/16.02.2022 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 315 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă Comuna Periam prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate şi a sentinţei civile nr. 122 din 16.02.2022 a Tribunalului Timiş pronunţate în acest dosar, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş. Recurenta reclamantă a solicitat obligarea pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele acestui proces.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că pârâtul, în calitatea sa de practician în insolvenţă şi de asociat coordonator al B., nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 41 alin. (4) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 86/2006 constând în notificarea comunei Periam, în calitate de creditoare a debitoarei C. S.R.L., care era înregistrată cu restanţe la plata obligaţiilor fiscale faţă de comuna Periam în sumă de 11.711,07 RON, pentru depunerea declaraţiei de creanţă, verificarea creanţei şi înscrierea acestei creanţe la masa credală.

Recurenta reclamantă a arătat că pârâtul a cunoscut despre existenţa acestei creanţe, întrucât comuna Periam a dispus, anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei, declanşarea procedurii de executare silită şi instituirea măsurii sechestrului execuţional care a fost notat în cartea funciară a imobilului debitoarei, situat în localitatea Periam, înscris în C.F. nr. x Periam cu nr. top. xa/l, notarea efectuându-se în data de 29.07.2010, acesta fiind singurul bun aflat în patrimoniul debitoarei C. S.R.L., la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

Mai mult, pârâtul a continuat şi finalizat procedura potrivit Legii nr. 85/2006 valorificând acest imobil prin licitaţie şi distribuind suma de 172.903,8 RON, obţinută din vânzarea imobilului, celorlalţi creditori.

Recurenta reclamantă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului A., în calitatea sa de practician în insolvenţă şi asociat unic al B.. pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului local al comunei Periam prin nerecuperarea creanţei de la debitoarea S.C. C. S.R.L. dată fiind neîndeplinirea de către pârât a obligaţiilor legale privind notificarea reclamantei, în calitate de creditoare, în vederea înscrierii şi valorificării creanţei în cadrul procedurii de insolvenţă.

Astfel, fapta ilicită a pârâtului constă în neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (3) şi (6), art. 32 alin. (2), art. 33 alin. (7), art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 constând în notificarea Primăriei comunei Periam privind deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea S.C. C. S.R.L.; culpa pârâtului constă în reaua sa credinţă, întrucât în mod intenţionat nu a notificat comuna Periam pentru depunerea declaraţiei de creanţă, aşa cum a procedat în cazul celorlalţi creditori ai debitoarei, deşi a luat cunoştinţă de existenţa creanţei notate în cartea funciară a imobilului debitoarei; prejudiciul constă în suma de 242.227 RON reprezentând restanţe şi majorări din anii 2015 - 2018, impozite pe clădiri şi pe teren şi taxă publicitate, pe care reclamanta nu o mai poate recupera de la această debitoare; legătura de cauzalitate între prejudiciu produs şi fapta ilicită a pârâtului este evidentă întrucât, din cauza conduitei ilicite a pârâtului, comuna Periam nu mai poate recupera această creanţă fiscală de la debitoare, care putea fi valorificată numai în cadrul procedurii Legii nr. 85/2006.

Recurenta reclamantă a arătat că instanţa de apel a pornit de la premisa că societatea profesională este singura răspunzătoare pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale privind procedura falimentului debitoarei C. S.R.L. şi a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în sensul că nu a ţinut cont de dispoziţiile legale care atrag răspunderea pârâtului A., în calitatea sa de asociat unic al societăţii respective, care a fost radiată din Registrul formelor de organizare a profesiei de practician în insolvenţă, la cererea pârâtului, în scopul sustragerii de la răspunderea pentru prejudiciul produs comunei Periam.

Recurenta reclamantă a considerat că faptul că pârâtul, în calitate de asociat unic al B., a solicitat şi obţinut radierea acestei forme de organizare a activităţii din Registrul UNPIR nu poate constitui o cauză de exonerare acestuia de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor legale în cadrul procedurii de lichidare, faţă de prevederile art. 98 alin. (8) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, prevedere statutară care se coroborează cu art. 8 alin. (1) lit. d) din acelaşi Statut. Practicianul în insolvenţă nu este absolvit de răspundere juridică pentru activitatea desfăşurată în cadrul acestei forme de organizare unipersonală. În acest sens, în acord cu dispoziţiile Statutului, răspunderea profesională a pârâtului A. a fost prevăzută şi în art. 5 din contractul de societate al B.., care are următorul conţinut:

"Fiecare asociat, practician colaborator şi practician salarizat în interiorul profesiei îşi angajează răspunderea profesională numai în limitele aportului social subscris şi vărsat".

Recurenta reclamantă a invocat art. 11 alin. (1) art. 41 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 în ce priveşte atribuţiile practicianului în insolvenţă şi a susţinut că, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. fără a ţine seama de aceste dispoziţii legale, ambele instanţe au pronunţat o hotărâre greşită, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd că, în acest caz, instanţa de apel, la cererea părţilor, va anula hotărârea apelată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, precum şi a dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât A. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin acţiunea formulată, recurenta reclamantă a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului A., în calitatea sa de practician în insolvenţă şi asociat unic al B.., pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului local al comunei Periam, în vederea recuperării pretinsului prejudiciu cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei de notificare a reclamantei pentru depunerea declaraţiei de creanţă şi înscrierea pe tabelul creditorilor. Reclamanta a invocat, în susţinerea existenţei acestei răspunderi, în condiţiile în care lichidatorul judiciar B. a fost radiat din evidenţele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) şi art. 98 alin. (8) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, precum şi art. 11 alin. (1) şi art. 41 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006.

Prima instanţă a constatat că B. a fost desemnat ca lichidator al debitoarei C. S.R.L., care avea obligaţii fiscale faţă de reclamantă, iar potrivit art. 25 lit. f) din Legea 85/2006, atribuţiile din procedura insolvenţei revin lichidatorului, care este un subiect de drept distinct de pârâtul A.. În consecinţă, prima instanţă a apreciat că doar persoana juridică ar fi putut răspunde pentru o eventuală îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 85/2006, iar faptul că aceasta fost radiată nu conduce la transferul obligaţiilor sale către pârât.

Confirmând situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, în apel s-a constatat că B. a avut calitatea de lichidator în ceea ce priveşte procedura falimentului debitoarei C. S.R.L. iar pârâtul şi-a desfăşurat activitatea de practician în insolvenţă în cadrul acestei întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată care, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 86/2006, a dobândit personalitate juridică la data înregistrării în Registrul formelor de organizare ţinut de UNPIR.

Instanţa de apel a considerat că, faţă de dispoziţiile art. 98 alin. (8) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, sub nicio formă nu trebuie exclusă de plano posibilitatea antrenării răspunderii, inclusiv delictuale, a practicianului în insolvenţă pentru faptele săvârşite în perioada în care a activat într-una din formele prevăzute de lege. Cu toate acestea, raportând dispoziţiile legale la fapta imputată de reclamantă pârâtului, curtea a apreciat că apelul este nefondat întrucât, potrivit art. 25 lit. f) din Legea 85/2006, obligaţiile a căror neîndeplinire au fost invocate cad în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz. Drept urmare, întrucât pretinsa neîndeplinirea a obligaţiei legale de notificare a creditoarei nu poate fi imputată pârâtului câtă vreme această atribuţie este instituită de lege în sarcina lichidatorului, în speţă o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, cu personalitate juridică proprie, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Întrucât dezvoltarea motivelor de recurs vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, recurenta criticând faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de normele care atrag răspunderea pârâtului A., în calitatea sa de asociat unic al societăţii respective, care a fost radiată din Registrul formelor de organizare a profesiei de practician în insolvenţă, criticile invocate de recurenta reclamantă se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.. Astfel, efectul aplicării normelor de drept material incidente în privinţa răspunderii civile delictuale a fost acela al admiterii unei excepţii procesuale, cea vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtului, soluţie care implică aplicarea unor norme de procedură iar criticile concrete formulate pot fi încadrate în ambele cazuri de casare indicate.

Potrivit art. 7 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, persoanele fizice române sau străine pot fi membri ai Uniunii, aceste persoane având totodată calitatea de practician în insolvenţă.

Profesia de practician în insolvenţă poate fi exercitată în forma întreprinderii profesionale unipersonale cu răspundere limitată, IPURL, astfel cum prevede art. 8 alin. (1) lit. d) din Statut.

În cauză, nu se contestă aspectele referitoare la deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei C. S.R.L. prin sentinţa civilă nr. 455/2011 pronunţată de Tribunalul Timiş şi numirea lichidatorului judiciar B.. De asemenea, nu se contestă faptul că, la data de 19.04.2019, conform sentinţei civile nr. 1127/PI/09.06.2021 pronunţate de Tribunalul Timiş, B. a fost radiată din evidenţele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Radierea din registrul formelor de organizare nu produce efecte asupra obligaţiilor fiscale sau de altă natură; singurul efect pe care îl are este acela de încetare a capacităţii de a se angaja în activităţi specifice profesiei de practician în insolvenţă, aşa cum aceasta este organizată conform O.U.G., astfel cum prevede art. 98 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

De asemenea, potrivit art. 100 alin. (8) din Statut, radierea din Registrul formelor de organizare şi din Tabloul UNPIR se realizează doar pentru a se ţine evidenţa persoanelor care pot desfăşura activităţile prevăzute de lege ca fiind exercitate exclusiv de practicienii în insolvenţă. Eventuala răspundere patrimonială a formei de organizare a profesiei sau a practicianului se realizează în condiţiile legii, în limita patrimoniului de afectaţiune conform art. 2.324 alin. (4) din C. civ.

În acest context, este corectă statuarea instanţei de apel în sensul că nu trebuie exclusă de plano posibilitatea antrenării răspunderii, inclusiv delictuale, a practicianului în insolvenţă pentru faptele săvârşite în perioada în care a activat într-una din formele prevăzute de lege, statuare întemeiată pe dispoziţiile art. 98 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, expuse mai sus.

Pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii, analiza problemei în discuţie trebuie să cuprindă o interpretare coroborată a dispoziţiilor legale care reglementează efectele radierii din registrul formelor de organizare asupra obligaţiilor de natura celor invocate în prezenta cauză, cu luarea în considerare a situaţiei concrete invocate de reclamantă, precum şi a normei care dispune că eventuala răspundere patrimonială a formei de organizare a profesiei sau a practicianului se realizează în condiţiile legii, în limita patrimoniului de afectaţiune conform art. 2.324 alin. (4) din C. civ., cu observarea dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă.

În lipsa analizei acestor elemente necesare pentru stabilirea condiţiilor în care este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în situaţia concretă dedusă judecăţii, reclamanta solicitând atragerea răspunderii juridice a pârâtului, în calitatea sa de practician în insolvenţă, pentru activitatea desfăşurată în cadrul formei de organizare unipersonală, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează faptul că instanţa de apel nu a realizat o examinare corespunzătoare a condiţiilor în care poate opera eventuala răspundere civilă delictuală invocată în cauză, în vederea stabilirii calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată.

Reţinând că motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă sunt întemeiate, în sensul celor arătate mai sus, văzând prevederile art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Periam prin Primar împotriva deciziei nr. 315 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Periam prin Primar împotriva deciziei nr. 315 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.