Simulation of divorce and property transfer to obtain rent allowance: cassation appeal annulled for lack of specific illegality grounds

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 24.11.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., în conformitate cu dispoziţiile art. 1289 - 1292 din C. civ., a formulat acţiune in declararea/constatarea simulaţiei, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate caracterul simulat al următoarelor înscrisuri:

- certificatului de divorţ nr. x din 29.06.2020;

- convenţiei încheiate în procedura divorţului cu copii minori, intervenită între pârâţi, autentificată notarial la 29.06.2020;

- actului de partaj voluntar încheiat între pârâţi;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial la 08.09.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1390/06.04.2022 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2021 a fost admisă excepţia necompetenţei materială a Judecătoriei Slatina, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Olt

Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 24.05.2022, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii în privinţa capetelor de cerere prin care se solicită constatarea caracterului simulat al certificatului de divorţ eliberat de BNP C. sub nr. x/29.06.2020 şi al convenţiei încheiate în procedura divorţului cu copii minori autentificate de acelaşi birou notarial sub nr. x/29.06.2020 şi respinse aceste capete de cerere, ca inadmisibile.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere prin care se solicită constatarea caracterului simulat al actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/30.07.2020 de SPN D. şi E. şi al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.09.2020 de aceeaşi societate notarială privind acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul De Poliţie Judeţean Olt, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei B. suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia civilă nr. 402 din 22.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a dispus următoarele:

A respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

A respins, ca nefondat, apelul de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt împotriva sentinţei nr. 1060 din 24.05.2022, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B., având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei.

A obligat pe apelantul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt la 3.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material (substanţial).

După redarea prevederilor art. 1292 şi art. 1298 C. civ., recurentul arată că simulaţia presupune existenta următoarelor condiţii: existenta actului secret, existenta actului public, existenta acordului simulatoriu, menţionând că, în ceea ce priveşte existenţa actului secret, adesea numit şi "contra-înscris", nu trebuie sa fie concretizat într-un înscris juridic patrimonial sau nepatrimonial, aspecte rezultate atât din jurisprudenţă cât şi din doctrina de specialitate.

Mai arată că actul secret trebuie să existe în sens de negotium, adică de operaţiune juridică reala care produce adevăratele efecte între părţile contractante, iar actul public sau aparent are rolul de a disimula intenţia reală a părţilor, cu scopul de ascunde faţă de terţi adevăratele raporturi juridice existente între părţi.

Recurentul apreciază că trebuia avut în vedere că cele patru acte la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată au o strânsă legătură între ele, fiind încheiate de intimaţii-pârâţi în scopul de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie cuvenită poliţiştilor în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe.

Astfel, susţine că intimaţii-pârâţii au realizat o înţelegere, care era firesc să nu fie materializată printr-un înscris, înţelegere realizată în scopul ca actele notariale să nu producă efecte de facto şi totodată de a beneficia de alocarea la plata compensaţiei lunare pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata lunară aferentă creditului ipotecar, prin prisma prevederilor art. 3 din H.G. nr. 284/2005 şi art. 31 din Legea nr. 360/2002 şi prin raportare la situaţia de fapt realizată de pârâţi prin procedura divorţului, partajului voluntar, prin contractul de vânzare-cumpărare, contractul de credit ipotecar şi apoi procedura internă de la nivelul instituţiei reclamante de solicitare a compensaţiei lunare pentru chirie materializată prin dispoziţia şefului inspectoratului depusă la dosarul cauzei.

Sub acest aspect, consideră că instanţa de apel în mod eronat a respins administrarea probei testimoniale pe care a solicitat-o prin acţiune, motivând că acest mijloc de probă era esenţial pentru o justă soluţionare a prezentului dosar.

Menţionează că, prin acţiunea formulată a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate caracterul simulat al următoarelor înscrisuri: certificatului de divorţ nr. x din 29.06.2020, convenţiei încheiate în procedura divorţului cu copii minori intervenită între pârâţi şi autentificată notarial la 29.06.2020, actului de partaj voluntar încheiat între pârâţi, contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial la 08.09.2020, învederând faptul că intimaţii-pârâţii anterior şi ulterior căsătoriei au avut şi au aceeaşi adresă de domiciliu, respectiv în Municipiul Slatina, jud. Olt.

Conform certificatului de divorţ nr. x din 29.06.2020, intimaţii-pârâţii, care şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară şi în continuare activitatea în cadrul instituţiei, au divorţat, căsătoria acestora fiind desfăcută conform înscrisului notarial anterior menţionat şi, după desfacerea căsătoriei, între cei doi intimaţi-pârâţi au mai fost încheiate şi convenţia în procedura divorţului cu copii minori intervenită între pârâţi şi autentificată notarial la 29.06.2020; actul de partaj voluntar încheiat între pârâţi; contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial la 08.09.2020. Ulterior, intimata-pârâta B. a încheiat contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. x din 08.09.2020.

Recurentul susţine că toate aceste acte au fost încheiate tocmai pentru ca intimata-pârâtă B. să solicite ulterior, în baza prevederilor legale, compensaţia lunară pentru chirie cuvenită poliţiştilor în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, precizând că, la16.09.2020, intimata-pârâtă a depus la unitate raportul înregistrat sub nr. x în scopul anterior menţionat.

În vederea analizării raportului, la nivelul unităţii a fost constituită o comisie de analiză, a cărei activitate a fost materializată în procesul-verbal de anchetă socială nr. x/18.05.2021,

Se menţionează că, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor (modificată), comisia a considerat că pentru asigurarea unor condiţii sociale decente şi având în vedere faptul că poliţistul nu deţinea anterior locuinţă proprietate personală, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt nu are posibilitatea să-i asigure spaţiu de locuit, iar acesta a contractat un credit imobiliar în vederea achiziţionării unei locuinţe, pârâta se află într-un caz justificat de acordare a compensaţiei pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, constatându-se că poliţistul locuieşte împreună cu fiul său într-un spaţiu de locuit corespunzător, care este ocupat de acesta, în baza unui contract de vânzare încheiat la 08.09.2020 la Societatea Notarială D. şi E. sub nr. x, cu vânzătorul (intimatul-pârât) A..

Recurentul a redat prevederile art. 3 din H.G. nr. 284/2005 şi ale art. 31 din Legea nr. 360/2002, menţionând că, în baza acestora, a raportului intimatei şi după efectuarea anchetei sociale, s-a emis Dispoziţia şefului inspectoratului nr. 976/30.09.2020.

Drept urmare, consideră că toate aceste demersuri realizate de intimaţii-pârâţi în vederea desfacerii căsătoriei doar în drept, nu şi în fapt, au fost întreprinse în mod fictiv tocmai pentru intimata-pârâtă B., uzând de prevederile legale menţionate, ca să poată beneficia de alocarea la plata compensaţiei lunare pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata lunară aferentă creditului ipotecar.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, Curţii de Apel Craiova pentru a dispune administrarea probatoriului solicitat de reclamantă, respectiv administrarea probei testimoniale.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi în subsidiar, a cerut respingerea recursului.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor părţii adverse şi admiterea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 ianuarie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 24 noiembrie 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

La termenul din 7 decembrie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului, inclusiv asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 402/22.10.2022, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 24.05.2022 pronunţate de Tribunalul Olt, reţinând, în esenţă, că tribunalul a considerat nedovedit acordul simulatoriu nu prin prisma faptului că acesta nu ar fi fost materializat într-un înscris, astfel cum susţine reclamantul, ci în raport de alte aspecte, clar indicate în motivarea sentinţei. În aceeaşi măsură, Curtea de Apel a apreciat că "simpla împrejurare că părţile au continuat să locuiască împreună şi să se comporte ca o familie după desfacerea căsătoriei nu este o dovadă a acordului simulatoriu dintre acestea în sensul fictivităţii sau deghizării operaţiunilor juridice de partaj şi vânzare cumpărare. Trebuie menţionat că, în ceea ce priveşte cele două acte cu caracter patrimonial menţionate, reclamantul nu a indicat în cuprinsul cererii introductive nici forma simulaţiei de care părţile contractante s-ar fi folosit (fictivitate, deghizare) şi nici actele secrete pe care acestea ar fi urmărit să le mascheze prin încheierea actelor publice. Apelantul reclamant s-a limitat a-şi motiva acţiunea pe fictivitatea actelor nepatrimoniale, în principal a actului de divorţ, invocând ca o împrejurare doveditoare a acestui aspect faptul că părţile ar fi continuat să locuiască împreună şi după desfacerea căsătoriei, depunând ancheta socială efectuată la adresa de domiciliu a pârâtei şi solicitând încuviinţarea probei testimoniale cu martorele F. şi G., ale căror declaraţii legate de situaţia locativă a intimaţilor-pârâţi erau deja consemnate şi în ancheta socială.

Or, în condiţiile în care incidenţa art. 1294 C. civ. a împiedicat o examinare în fond a susţinerilor privind fictivitatea divorţului, reclamantul trebuia să invoce şi să demonstreze existenţa unor alte împrejurări din care să rezulte caracterul simulat al partajului şi vânzării-cumpărării, precizând cu claritate în ce a constat acesta: nu s-a realizat un partaj sau, în urma partajului, locuinţa nu a căzut în lotul soţului reclamantei, ci al acesteia, cu consecinţa nerealizării vânzării subsecvente, toate acestea fiind împrejurări de fapt în raport de care instanţa putea aprecia şi cu privire la admisibilitatea şi utilitatea probatoriului.

Atât în cererea introductivă, cât şi în motivele de apel reclamantul se referă mai mult la scopul în care ar fost desfăcută căsătoria părţilor şi au fost încheiate cele patru acte juridice, şi anume acela ca intimata pârâtă să poată beneficia de prevederile art. 31 din Legea nr. 360/2002. Or, în mod just a apreciat prima instanţă că aceste susţineri au legătură cu cauza actelor juridice, iar nu atât cu caracterul simulat al acestora, neimpunându-se verificarea lor în actualul cadru procesual în care reclamantul nu a înţeles să învestească instanţa cu o acţiune în care să fie analizată existenţa şi caracterul licit al cauzei, ca o condiţie de validitate la încheierea actului juridic.

În calea devolutivă de atac, apelantul-reclamant nu a criticat în concret niciunul dintre argumentele în raport de care prima instanţă a respins ca nefondate petitele 3 şi 4 ale cererii, limitându-se să reia susţinerile din cererea de chemare în judecată şi să redea amplu consideraţiile teoretice exprimate în doctrina şi practica judiciară cu privire la acţiunea în declararea simulaţiei, la condiţiile necesare pentru admiterea acesteia, la procedeele prin care aceasta poate fi realizată şi la efectele pe care declararea simulaţiei le produce faţă de terţi".

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent, probele cerute şi încuviinţate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel şi de instanţa de fond, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor şi a altor probe de la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susţinând, astfel, interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Prin urmare, criticile invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

De asemenea, reclamantul a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinare în apel şi a celor formulate în faţa primei instanţe, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză şi nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluţia şi de considerentele instanţei de apel, deşi condiţia esenţială a motivării recursului implică determinarea greşelilor imputate instanţei, în raport cu soluţia pronunţată în privinţa cererii cu care a fost învestită, precum şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerinţă nu este satisfăcută de conţinutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico-juridică avută în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestui text legal, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivul de nelegalitate invocat şi considerentele reţinute de instanţa de apel.

Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurentul-reclamant a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, precum şi prevederile art. 1292 şi art. 1298 C. civ., redând conţinutul acestuia şi consideraţii doctrinare, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel, susţinând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greşite de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, contestate de recurent, a probelor cerute şi încuviinţate în cursul procesului şi a aprecierii acestora realizate de instanţa de apel şi de instanţa de fond.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a reclamantului faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greşite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului apărărilor din apel şi a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de anulare a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentului-reclamant, Înalta Curte îl va obliga pe acesta să plătească intimatei-pârâte B. suma de 6.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, achitat conform chitanţelor de plată nr. x/28.11.2023 şi nr. y/06.03.2023 depuse în dosarul de recurs, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt împotriva deciziei civile nr. 402 din 22 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 6.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.