Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2424/2023 AI generated

Nullity of extraordinary appeal for failure to critique appellate reasoning on merits regarding prescriptive limitations in property restitution valuation disputes

Case Number Decizia nr. 2424/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the civil appeal as null and void, leaving the prior appellate decision in force which had upheld the dismissal of the plaintiff's claim. The dispute involved a national restitution authority seeking to recover 500,000 RON from a service provider for allegedly inadequate valuation reports, where the provider had not filed a defense. The Court applied Article 489(2) of the Code of Civil Procedure to nullify the appeal because the appellant failed to develop specific critiques addressing the lower court's reasoning on the merits, instead erroneously arguing that the statute of limitations had not expired—a substantive issue that the appellate court had not examined as the claim was previously rejected as unfounded—thus failing to meet the requirements for a valid appeal under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 1350 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, Art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Nullity of extraordinary appeal for failure to critique appellate reasoning on merits regarding prescriptive limitations in property restitution valuation disputes: , reclamanta a indicat prevederile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013, contractul de prestări servicii - izvor al obligaţiei necorespunzător îndeplinită.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code restitution of property statute of limitations substantive reasoning extraordinary plea of nullity disputed claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 24.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul PFA A., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/17.08.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea numiţilor B., C., D., E. şi F., sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În drept, reclamanta a indicat prevederile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013, contractul de prestări servicii - izvor al obligaţiei necorespunzător îndeplinită.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 823 din 20 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâtul PFA A..

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1889A din 09 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei civile nr. 823/20.05.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1889A din 09 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a considerat greşit că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii curge de la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, dată de la care recurenta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Sub acest aspect, a arătat că prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a constatat cu ocazia unui control că nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorilor de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării.

Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unei evaluări necorespunzătoare.

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, datorită dificultăţilor întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

A arătat că, în condiţiile date, recurenta este obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Astfel, a apreciat recurenta că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când aceasta a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimatul-pârât în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

În continuare, recurenta a invocat regula contra non valentem agere non currit praescriptio, arătând că jurisprudenţa constantă a stabilit că fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acţiona, ea poate fi o cauză de suspendare.

Astfel, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forţa majoră este o cauză de suspendare, regula contra non valentem agere non currit praescriptio este invocată pentru a soluţiona unele excepţii de la regula începutului prescripţiei.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

În ce priveşte recursul pendinte, Înalta Curte constată că este încadrat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă recurenta a dezvoltat critici exclusiv pe sancţiunea prescripţiei dreptului material la acţiune care nu a fost invocată şi, implicit, nici examinată prin decizia instanţei de apel, în condiţiile în care în fazele procesuale anterioare litigiul a fost soluţionat pe fondul dreptului afirmat, acţiunea recurentei-reclamante fiind respinsă ca neîntemeiată.

Astfel, în realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele care nu privesc prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 1889A/2022 din 09 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.