Civil liability for unauthorized gambling operations: natural persons' passive procedural capacity despite statutory licensing restrictions

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 iunie 2019 pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.920.000 RON, cu titlu de despăgubiri.

Prin sentinţa civilă nr. 12947 din 18 noiembrie 2019, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi.

2. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 3 februrie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia netimbrării acţiunii; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi; a respins acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., pentru lipsa calităţii procesual pasive a acestora.

3. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 631 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a fost respins apelul formulat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 155 din 3 februrie 2021 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă; a fost respinsă cererea intimaţilor vizând obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 631 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi a sentinţei civile nr. 155 din 3 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Recurentul solicită casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată, şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor civile, în cuantum de 1.920.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzute la art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Invocă dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, din care rezultă că recurentul administrează monopolul de stat asupra organizării şi exploatării activităţii de jocuri de noroc şi arată că intimaţii pârâţi au săvârşit fapta infracţională de a desfăşura activităţi de jocuri de noroc, în spaţiul public, fără a îndeplini cerinţele legale pentru exploatare, iar aceste activităţi au fost realizate în calitate de persoane fizice, iar nu ca operator economic.

Susţine că persoanele fizice nu pot fi autorizate şi licenţiate în domeniul jocurilor de noroc, însă nici nu se permite acestora să organizeze activităţi de jocuri de noroc.

Apreciază că este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor întrucât din Ordonanţa nr. 374/P/2013 din 9 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi rezultă cu claritate desfăşurarea de către pârâţi a jocurilor de noroc, monopol de stat, fără respectarea legislaţiei specifice în domeniu, fiind îndeplinite condiţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Susţine că, deşi în dosarul penal s-a dispus clasarea cauzei, cu aplicarea unei amenzi, în cuantum de 1000 RON pentru fiecare pârât, fapta acestora există.

Subliniază că răspunderea penală a persoanei juridice presupune raportarea la una sau mai multe persoane fizice care au realizat elementul material al faptei prevăzute de legea penală şi, deşi răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reţinerea răspunderii penale a cel puţin unei persoane fizice, de fiecare data aspectul subiectiv trebuie să fie imputat unei persoane fizice.

Învederează că pârâţii au calitate procesuală pasivă fiind chemaţi în judecată pentru acoperirea unei pagube produse statului prin fapta lor ilicită, constând în încălcarea unor dispoziţii legale care reglementează activitatea societăţilor comerciale, context în care s-a apreciat că legea instituie, în astfel de condiţii, o răspundere pentru fapta proprie a administratorului societăţii, iar nu a societăţii înseşi, întrucât administratorul este reprezentantul legal, organ al societăţii căruia îi incumbă o răspundere personală în cazul nerespectării unor dispoziţii legislative prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Susţine că răspunderea penală a administratorului societăţii nu înlătură răspunderea civilă delictuală pentru pagubele produse, iar pârâţii au desfăşurat activităţi exact ca un organizator de jocuri de noroc, ce nu şi-a plătit taxele de licenţiere şi autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu.

Arată că dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 interzic persoanei fizice să organizeze jocuri de noroc, însă prin modalitatea în care a fost săvârşită fapta, în incinta unei locaţii tip bar, s-a încercat crearea unei aparente stări de legalitate, scopul urmărit fiind acela de a nu achita taxe legale şi de a nu se evidenţia sumele încasate.

Învederează că instanţa de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, potrivit cărora prejudiciul trebuie recuperat şi plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc ce funcţionează legal.

Recurentul expune legislaţia specifică jocurilor de noroc, drepturile şi obligaţiile persoanelor implicate în astfel de activităţi, arătând că regulile în domeniul jocurilor de noroc sunt norme imperative, nerespectarea acestora dând naştere faptelor sancţionate de lege.

Arată că sunt incidente dispoziţiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din acelaşi act normativ, care impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare toate prejudiciile care rezultă din fapta sa, iar în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia pârâţilor.

Recurentul susţine că prejudiciul produs bugetului de stat rezultă dintr-o situaţie concretă, reală, iar nu ipotetică, întrucât aceste sarcini fiscale trebuie să fie obligatorii nu doar pentru cei ce organizează jocuri de noroc, în mod legal, ci şi pentru cei ce desfăşoară astfel de activităţi în mod nelegal.

Acesta aduce şi argumente de ordin jurisprudenţial, invocând o decizie de speţă a instanţelor de judecată naţionale cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului într-o speţă similară.

5. Apărările formulate

Intimaţii B. şi A. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 14 iunie 2023, a fost fixat termen de judecată la 29 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivele de recurs, recurentul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc impută instanţei de apel aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte atragerea răspunderii civile delictuale a intimaţilor B. şi A., susţinând, în esenţă, că pârâţii au calitate procesuală pasivă, fiind chemaţi în judecată pentru acoperirea unei pagube produse statului prin fapta lor ilicită, aceştia desfăşurând activităţi ca un organizator de jocuri de noroc, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 care interzic persoanei fizice să organizeze jocuri de noroc.

Luând în examinare criticile de nelegalitate axate pe teza reţinerii greşite a calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi A., Înalta Curte constată că aceştia au calitatea de subiecţi pasivi în raportul juridic litigios.

Se reţine că, în cadrul condiţiilor generale de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Aşadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar declanşat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, astfel cum a fost fixat cadrul procesual prin elementele cererii introductive şi examinat de către instanţele de fond, a urmărit, în cadrul acţiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâţilor B. şi A. la plata unei despăgubiri, în cuantum de 1.920.000 RON, reprezentând contravaloarea taxei de licenţă şi de autorizare pentru jocuri de noroc, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului.

Se reţine că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu temeiul de drept al acesteia, respectiv răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357-1358 C. civ., instanţele de fond aveau a analiza întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 3 februarie 2021, Tribunalul Iaşi a reţinut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii imputată pârâţilor constă în organizarea de către aceştia a jocurilor de noroc, cu nerespectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2009 şi H.G. nr. 870/2009 şi, în raport de dispoziţiile art. 13, art. 6 şi art. 12 din O.U.G. nr. 77/2009, considerând că pârâţilor, persoane fizice, nu le poate fi imputată o faptă cauzatoare de prejudiciu, în sensul art. 1349 C. civ., deoarece fapta are o reglementare legală specială care prevede că licenţa poate fi obţinută doar de o persoană juridică.

Învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 155 din 3 februarie 2021 a Tribunalului Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 631 din 17 decembrie 2021, a validat raţionamentul primei instanţe, reţinând că operatorul de jocuri de noroc nu poate fi decât o persoană juridică, potrivit definiţiei date de art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (forma în vigoare la data introducerii acţiunii) şi art. 5 din acelaşi act normativ, iar potrivit susţinerilor reclamantului din adresa din 6 ianuarie 2015, prejudiciul a fost creat de S.C. C. sau S.C. D. S.R.L..

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu reglementarea organizării şi exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârşirii faptei ilicite, cât şi cea actuală, o persoană fizică nu ar putea obţine licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, prin organizator de jocuri de noroc se înţelege persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condiţiile legii.

De asemenea, conform art. 21 din acelaşi act normativ, Răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă revine în totalitate persoanelor juridice care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc.

În conformitate cu art. 13, alin. (1) din ordonanţă, acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, iar la art. 15 sunt prevăzute condiţiile pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc.

Aşadar, voinţa legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obţină licenţă de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deţine în mod legal o asemenea licenţă, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în mod eronat, instanţa de apel a condiţionat verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale de aptitudinea persoanelor, care au exploatat jocuri de noroc, de a obţine licenţa de exploatare a jocurilor de noroc, ceea ce este posibil doar în situaţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legea specială.

Interpretarea dată prin considerentele deciziei recurate este în sensul că, dacă organizator de jocuri de noroc poate fi, conform legii, doar persoana juridică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite, înseamnă că activitatea de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condiţiilor legale necesare licenţierii şi autorizării, nu poate fi susceptibilă de a produce un prejudiciu statului şi nici nu ar putea fi calificată ca faptă ilicită.

Or, o asemenea interpretare exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii juridice în situaţiile în care un subiect de drept desfăşoară o activitate fără să îndeplinească cerinţele legale necesare autorizării.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că şi o persoană fizică putea fi subiect activ al infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2013, la data săvârşirii faptei de către pârâţi, are relevanţă în acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Astfel, fapta persoanei fizice de a desfăşura activităţi în domeniul jocurilor de noroc, fără licenţă şi fără autorizaţie de exploatare, nu era lăsată de legiuitor nesancţionată, aceasta constituind infracţiune potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Acest fapt nu exclude angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei fizice în astfel de situaţii, sub condiţia dovedirii unui prejudiciu cert produs prin fapta acesteia de a exploata, fără licenţă şi fără autorizaţie, un anumit număr de mijloace de joc, acţiunea civilă putând fi alăturată acţiunii penale sau judecată separat, în raport de soluţia dată în cauza penală.

În speţă, se impune analiza condiţiilor existenţei faptei ilicite şi a vinovăţiei, în raport de dispoziţiile art. 1357 C. civ., a prejudiciului conform prevederilor art. 1381 din acelaşi act normativ, a legăturii de cauzalitate cu faptele pârâţilor, precum şi a întinderii prejudiciului prin prisma dispoziţiilor art. 1385 C. civ.

Potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, astfel cum prevede art. 1385 alin. (3) C. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va verifica, prin prisma dispoziţiilor legale enunţate, îndeplinirea elementelor răspunderii civile delictuale în cazul faptei persoanelor fizice de a organiza turnee de poker fără a deţine în prealabil licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497, raportat la art. 496 alin. (2) şi 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 155 din 3 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, constatând întrunite premisele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei nr. 631 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 155 din 3 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.