Compensation for property in ceded territories: applicability of transitional provisions from Law No. 164/2014 to pending claims and evidentiary burden for heir status.

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 mai 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, fiind declinată ulterior competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reclamantele A. şi B. au solicitat anularea deciziei de validare nr. 5882/24.02.2020 emisă de Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a hotărârii nr. 2302/27.09.2018 emisă de către Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, acordarea compensaţiilor prin evaluarea bunurilor aparţinând autorilor C. şi D. rămase în teritoriile cedate şi stabilirea cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin.

Au solicitat, de asemenea, acordarea de despăgubiri morale în sumă de 15.000 de euro, pentru nesoluţionarea timp de 17 ani şi jumătate a cererii de despăgubiri pentru bunurile rămase în teritoriile cedate.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1647 din 4 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

A respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 222A din 20 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele-reclamante A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1647 din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 222A din 20 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantele A. şi B. au declarat recurs.

Printr-un prim motiv de nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dat fiind că prin punctul III al notelor de şedinţă din data de 28 ianuarie 2023, trimise la Curtea de Apel Bucureşti atât prin poştă, cât şi în format electronic, au solicitat şi suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti dosarul nr. x/2023, ce are ca obiect constatarea nulităţii certificatelor de moştenitor de pe urma bunicilor şi drept consecinţă, constatarea calităţii lui E. de moştenitor.

Cererea de suspendare se justifica în situaţia în care instanţa de apel, analizând cererea de apel şi notele de şedinţă, considera că în cadrul procedurii speciale aplicabile stabilirii dreptului la despăgubiri pentru bunurile rămase în teritoriile cedate din Basarabia încă mai existau dubii privind îndeplinirea de către reclamante, în calitate de succesoare legale ale lui E., a calităţii de moştenitoare de pe urma bunicilor lor.

Astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri din data de 6 februarie 2023, deşi a fost primită această cerere complexă ce cuprindea atât cererea de acordare a unui nou termen - note de şedinţa, dar şi cerere de suspendare a judecării cauzei, instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun mod asupra cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Faptul ca instanţa nu s-a pronunţat în niciun mod asupra acestei cereri nici prin încheiere, nici prin considerentele hotărârii denota că nu a acordat atenţia cuvenită nici notelor de şedinţă formulate pentru acel termen, nici jurisprudenţei depuse la dosar.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., relevă faptul că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a înlăturat susţinerile apelante-reclamante, potrivit cărora cererea a fost plasată de cea de-a doua pârâtă sub incidenţa unor legi adoptate după 10/11 ani de la formularea cererii de despăgubiri, nu din motive obiective, ci chiar drept consecinţă a unor fapte ilicite de discriminare, dovedita în cauză.

Decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care a înlăturat susţinerile reclamantelor potrivit cărora dispoziţiile Legii nr. 164/2024 privind calitatea de moştenitor încălcă convenţia şi jurisprudenţa CEDO privind calitatea legii. Cu toate ca au invocat în cauză aceste norme, iar instanţele din România aveau de aplicat cu prioritate aceste reglementări internaţionale, motivarea instanţei de apel nu cuprinde considerente prin care să se analizeze aceste aspecte.

Instanţa de apel, la fel ca prima instanţa, având de analizat întrunirea condiţiilor de acordare a despăgubirilor potrivit legii speciale, a reţinut în mod eronat ca reclamantele nu au îndeplinit condiţia de a fi moştenitoarele foştilor proprietari ai bunurilor rămase în Basarabia, apreciind că analizarea celorlalte condiţii ar fi de prisos.

De asemenea, astfel cum au invocat în mod repetat în dosar şi au reiterat în notele de şedinţa ataşate, speţa prezintă o particularitate - anume faptul că au invocat, dar au şi dovedit faptele ilicite ale intimatei Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003, fapte de discriminare în ceea ce priveşte nesoluţionarea cererii familiei reclamantelor de despăgubiri, nici în termenul legal prevăzut de Legea nr. 290/2003, dar nici timp de 11 ani, faptă ilicită ce a avut drept consecinţă plasarea cererii sub incidenţa condiţiilor prevăzute de o alta lege, Legea nr. 164/2014, ce a modificat Legea nr. 290/2003.

Trebuie subliniat şi faptul ca instanţa de apel mai reţine în considerentele deciziei recurate textul unui act normativ, respectiv art. IV din O.U.G. nr. 10/2013, aprobata prin Legea nr. 287/2013, ce ar fi modificat condiţiile de acordare a despăgubirilor stabilite prin Legea nr. 290/2003, ordonanţă de altfel, declarată neconstituţională prin decizia nr. 528/12.12.2013 a Curţii Constituţionale.

În cadrul Anexei nr. 1 la notele de şedinţa din data de 28.01.2023 înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti au depus hotărârile judecătoreşti în considerentele cărora s-a reţinut care a fost data formulării cererilor de despăgubiri pentru bunurile rămase în Basarabia de către persoane aflate în situaţie comparabilă cu a reclamantelor şi care a fost data când Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003 a soluţionat aceste cereri, hotărâri cu care, astfel cum au susţinut şi la fond şi în apel, au probat faptul că au fost discriminate de către comisia intimată.

În consecinţă, consideră că în cadrul acestei proceduri speciale, analizând procesul în ansamblul său, instanţa trebuie să înlăture situaţia de discriminare în care comisia intimată le-a plasat şi să constate că sunt moştenitoarele bunicilor, tatăl E., fiind moştenitor legal al bunicilor în baza actelor de stare civilă legalizate, depuse la dosar. Invocă drept jurisprudenţă aspectele reţinute în cuprinsul deciziei nr. 10/2016 din 23/05/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Timp de 11 ani, până în anul 2014, Legea nr. 290/2003, ce a concretizat condiţiile de acordare a acestor despăgubiri ce se datorau bunicilor în temeiul Tratatului de la Paris din anul 1947, a definit calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari ca fiind acei moştenitori legali ce pot dovedi aceasta calitate cu acte de stare civilă legalizate.

În toţi aceşti ani, familia reclamantelor întrunea această condiţie de acordare a despăgubirilor, ca de altfel şi celelalte condiţii cerute de lege la vremea respectivă, dar cea de-a doua pârâtă nu a soluţionat cererea reclamantelor nr. 904 (din 6000 de cereri ce susţine ca au fost înregistrate) în ordinea depunerii, după care s-a prevalat de adoptarea în anul 2014 a unei legi modificatoare a legii aplicabile la data formulării cererii reclamantelor, pentru a le lipsi de drepturi.

În Anexa 3 la notele de şedinţa din 28.01.2023 depuse în apel au depus practica judiciară privind constatarea de către instanţe a stării de discriminare, potrivit altor legii speciale, şi restabilirea, prin aceste hotărâri, a situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.

În strânsă legătură cu conduita intimatei, care prin faptele sale ilicite a plasat cererea de despăgubiri sub incidenţa altei legi, reclamantele precizează că este de notorietate că perioada anilor 1944-2013 un procent foarte redus de cetăţeni români ce s-au refugiat din Basarabia au dezbătut succesiunea părinţilor/bunicilor lor sau dezbaterea succesiunii a avut loc după zeci de ani de la decesul autorilor lor, în general din cauza lipsei din masa succesorală a unor bunuri imobile care să fi intrat în proprietatea autorilor după data refugiului, în anul 1944.

Acesta este motivul pentru care, deşi persoanele ce au făcut cereri de despăgubiri pentru bunurile rămase în teritoriile cedate din Basarabia credeau cu toată convingerea că legea aplicabilă cererii era Legea nr. 290/2003, având toate actele de stare civilă legalizate cerute de această lege deja la dosar, atunci când a intervenit Legea nr. 164/2014.

Apreciază că nu întâmplător legiuitorul din 2003 a prevăzut o anumită modalitate de a dovedi îndeplinirea condiţiei de moştenitor a fostului proprietar, fără a cere certificat de moştenitor, tocmai din cauza duratei mari ce s-a scurs din anul 1947 - anul semnării Tratatul de la Paris ce consfinţea dreptul bunicilor la despăgubiri - şi până în anul 2003 - când bunicii erau deja decedaţi, pentru a concretiza condiţiile în care Statul Român va acorda despăgubiri, aceasta fiind o altă culpa grava a Statului Român.

Din acest motiv, diferit de optica primei instanţei şi a instanţei de apel, apreciază că tocmai prin aceste condiţii prevăzute de Legea nr. 290/2003, legiuitorul a intenţionat să repună de fapt în termenul de acceptare a succesiunii toţi moştenitorii foştilor proprietari, care la momentul decesului bunicilor nu au putut avea previzibilitatea unei legi de acordare a despăgubirilor pentru bunurile ramase în Basarabia, lege care a întârziat să apară timp de zeci de ani.

Reiterează faptul că cererea înregistrată sub nr. x/09.09.2016 la cea de-a doua intimată nu reprezintă o nouă cerere de despăgubiri, ci o aderare la cererea de despăgubiri formulată de familie, prin F., încă din anul 2003 pentru bunurile imobile şi recoltele neculese ale bunicilor rămase în Basarabia, cerere ce nu era încă soluţionată administrativ.

În dosarul nr. x/2017, prin decizia civilă nr. 3679/04.07.2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea formulata de reclamante şi a obligat pe pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să soluţioneze cererea de despăgubiri pentru bunurile rămase în teritoriile cedate, aparţinând autorilor C. şi D., cerere formulată în temeiul Legii nr. 290/2003, înregistrată sub nr. x/2003, la data de 17.09.2003.

Consideră că în acest dosar s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că au calitate de a solicita soluţionarea dosarului de despăgubiri privind bunurile bunicilor, tocmai plecând de la faptul că au aderat, în calitate de moştenitoare, la cererea formulată în 2003, depunând în acest sens acte de stare civilă şi certificat de moştenitor de pe urma tatălui.

Deşi în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 Curtea Constituţională a pronunţat multe decizii, nu trebuie omis faptul că, prin decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, aceeaşi Curte Constituţională a statuat că "existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege accesul liber la justiţie, încalcă în mod flagrant prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Într-adevăr, prevederea dreptului de acces la justiţie, în condiţiile în care acesta poate fi obstrucţionat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuţie afectarea acestui drept ori chiar lipsirea sa de substanţă."

Curtea Constituţională a mai reţinut prin aceasta decizie că: "Astfel, împrejurările care pot aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie trebuie căutate nu doar în modul de reglementare a acestui drept, ci şi în modalitatea prin care, în practică, acesta se poate realiza în funcţie de condiţiile existente."

Recurentele-reclamante apreciază se află de fapt în această situaţie reţinută de Curtea Constituţională în care, fără justificare rezonabilă, fără a fi probate în cauză motive obiective şi nediscriminatorii, comisia intimată a obstrucţionat soluţionarea cererii privind drepturile sale, afectând aceste drepturi până la lipsirea de substanţă a dreptului.

Printr-un ultim motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, pentru motivele detaliate la punctul anterior consideră că instanţa de apel a încălcat atât prevederile legale privind aplicarea prioritară în cauză a convenţiei şi jurisprudenţei CEDO privind calitatea legii aplicabilă cererii de despăgubiri, ce trebuie să fie previzibilă, accesibilă, să se bucure de stabilitate şi, de asemenea, nu a constatat încălcarea de către cea de-a doua intimată a dispoziţiilor legale menţionate, ce consacră dreptul la un tratament nediscriminatoriu.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La 17 august 2023 recurenta-reclamantă A. a transmis prin email certificatul de deces al recurentei B. şi certificatul de moştenitor ce atestă faptul că este unică moştenitoare.

La 21 noiembrie 2023 recurenta-reclamantă A., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare, a depus la dosar concluzii scrise, practică judiciară şi traducerea legalizată a actului normativ inscripţionat pe CD-ul depus la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4200 RON, reprezentând servicii de traducere legalizată, în a căror dovedire a depus înscrisuri justificative.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

După declararea recursului, reclamanta B. a decedat, instanţa constatând că reclamanta A. este unică moştenitoare, fiind parte în cauză în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctei B..

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (5 mai 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2023, preschimbat ulterior la 28 noiembrie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Referitor la circumstanţele factuale ale speţei, se reţine, în esenţă, că reclamantele A. şi B. au solicitat instanţei anularea deciziei de validare nr. 5882/24.02.2020 emisă de Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a hotărârii nr. 2302/27.09.2018 emisă de către Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, acordarea compensaţiilor prin evaluarea bunurilor aparţinând autorilor C. şi D., bunuri rămase în teritoriile cedate, şi stabilirea cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin. Au solicitat, de asemenea, acordarea de despăgubiri morale, pentru nesoluţionarea timp de mai bine de 17 ani a cererii de despăgubiri pentru bunurile rămase în teritoriile cedate.

Prin hotărârea nr. 2302/27.09.2018 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a fost respinsă cererea nr. x înregistrată la 15.09.2003 (formulată iniţial de F. şi însuşită la 09.09.2016 de reclamantele din cauză) şi a fost propusă neacordarea compensaţiilor băneşti doamnei F., doamnei A. şi doamnei B..

Prin decizia de validare nr. 5882/24.02.2020 emisă de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a fost validată hotărârea nr. 2302/27.09.2018 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, în sensul respingerii cererii, reţinându-se că reclamantele nu au făcut dovada calităţii de moştenitor potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014.

Printr-o primă critică de recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a judecăţii cauzei, formulată prin notele scrise depuse la dosar la 28 ianuarie 2023.

Cu privire la acest aspect, se reţine că, faptul nepronunţării instanţei asupra unei cereri formulate în cursul procesului, nu reprezintă un motiv de natură a atrage nelegalitatea hotărârii din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., remediul procedural pus la dispoziţie de legiuitor fiind cel al aplicării dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., text legal ce face trimitere la procedura completării hotărârii în ipoteza în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a înlăturat susţinerile privind existenţa unor fapte ilicite de discriminare în ceea ce priveşte nesoluţionarea cererii de despăgubiri, nici în termenul legal prevăzut de Legea nr. 290/2003, dar nici timp de 11 ani, nu din motive obiective, ci drept consecinţă a unor fapte ilicite ce au avut drept urmare plasarea cererii sub incidenţa condiţiilor prevăzute de o altă lege - Legea nr. 164/2014, ce a modificat Legea nr. 290/2003

A arătat, de asemenea, că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de apel a înlăturat susţinerile sale care evidenţiau faptul că dispoziţiile Legii nr. 164/2024 privind calitatea de moştenitor încălcă convenţia şi jurisprudenţa CEDO privind calitatea legii. Cu toate ca a invocat în cauză aceste norme, iar instanţele din România aveau de aplicat cu prioritate aceste reglementări internaţionale, motivarea instanţei de apel nu cuprinde considerente prin care să se analizeze aceste aspecte.

Invocând aceleaşi argumente, printr-un ultim motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a încălcat atât prevederile legale privind aplicarea prioritară în cauză a convenţiei şi jurisprudenţei CEDO privind calitatea legii aplicabilă cererii de despăgubiri, ce trebuie să fie previzibilă, accesibilă, să se bucure de stabilitate şi, de asemenea, nu a constatat încălcarea de către cea de-a doua intimată a dispoziţiilor legale ce consacră dreptul la un tratament nediscriminatoriu.

Criticile au caracter nefondat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, problema aplicabilităţii în timp a normei tranzitorii a fost corect dezlegată de către instanţa de apel, hotărârea fiind amplu argumentată în fapt şi în drept, instanţa de apel respingând motivat susţinerile reclamantei din cuprinsul cererii de apel referitoare la existenţa faptelor ilicite, urmare a soluţionării cu întârziere a cererii de despăgubire, evidenţiind, de asemenea, considerentele pentru care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu.

În speţă, astfel cum s-a arătat anterior în succinta expunere a situaţiei de fapt, cererea de despăgubiri pentru bunurile rămase în teritoriile cedate din Basarabia şi recoltele neculese, aparţinând autorilor C. şi D., a fost formulată de către F. (intervenienta din cauză) în temeiul Legii nr. 290/2003, fiind înregistrată la data de 15.09.2003 sub nr. x/2003, însă atât hotărârea nr. 2302/27.09.2018 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, cât şi decizia de validare nr. 5882/24.02.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, au fost adoptate după intrarea în vigoare (la 18 decembrie 2014) a Legii nr. 164/2014, lege prin care a fost stabilită o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003.

Făcând o corectă aplicare a legii, instanţele de fond au arătat, în mod explicit, faptul că dispoziţiile tranzitorii reglementate de legiuitor prin norma specială au constituit temeiul aplicării prevederilor legii noi şi cererilor aflate în curs de soluţionare.

Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 dispune că: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Textul de lege stabileşte în mod expres că, de la data intrării în vigoare, dispoziţiile sale vor fi aplicabile tuturor cererilor formulate în temeiul Legii nr. 290/2003 care nu fuseseră soluţionate încă - situaţie ce se regăseşte în speţă. Chiar dacă cererea formulată de F. a fost fundamentată pe prevederile Legii nr. 290/2003, soluţionarea sa a avut loc în anul 2018, astfel încât se încadrează în ipoteza legală anterior evidenţiată.

Drept urmare, având în vedere că până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu emisese o hotărâre în ceea ce priveşte cererea din 15 septembrie 2003 formulată de F., soluţionarea acesteia s-a efectuat în mod legal prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel.

Faptul că Legea nr. 290/2003 a definit calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari ca fiind acei moştenitori legali ce pot dovedi această calitate cu acte de stare civilă legalizate şi că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, familia reclamantei întrunea această condiţie de acordare a despăgubirilor, nu prezintă relevanţă în evaluarea legalităţii deciziei recurate, cât timp instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor legale cu incidenţă în cauză, astfel cum anterior s-a arătat. Lipsită de relevanţă şi cu o pregnantă conotaţie subiectivă este şi aserţiunea recurentei, în sensul că prin condiţiile prevăzute de Legea nr. 290/2003, legiuitorul ar fi intenţionat să repună de fapt în termenul de acceptare a succesiunii pe toţi moştenitorii foştilor proprietari, care la momentul decesului bunicilor nu au putut avea previzibilitatea unei legi de acordare a despăgubirilor pentru bunurile rămase în Basarabia. Intenţia legiuitorului care a elaborat Legea nr. 290/2003 nu are relevanţă în soluţionarea cauzei, cât timp legea aplicabilă speţei este, astfel cum s-a evidenţiat, Legea nr. 164/2014.

În dezacord cu susţinerile recurentei, instanţa de apel a expus la pagina 11 din cuprinsul deciziei recurate considerentele pentru care nu se poate reţine existenţa unei "fapte ilicite de discriminare", cum susţine partea, arătând că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă, aplicarea unui regim juridic temporal diferit, în virtutea principiului tempus regit actum, nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia.

De asemenea, se constată că instanţa de apel a răspuns motivat la susţinerile reclamantelor privind pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 164/2024, evidenţiind faptul că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în sensul că prevederile legii speciale sunt constituţionale, nu se subordonează normei CEDO şi nu sunt discriminatorii. În plus, controlul de constituţionalitate al legilor este atributul exclusiv al Curţii Constituţionale, astfel încât criticile recurentei nu denotă un aspect de nelegalitate a hotărârii.

Contrar susţinerilor recurentei, situaţia sa nu este similară cu aceea reţinută de Curtea Constituţională prin decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, în sensul că, fără o justificare rezonabilă, fără a fi probate în cauză motive obiective şi nediscriminatorii, comisia intimată ar fi obstrucţionat soluţionarea cererii privind drepturile sale, afectând aceste drepturi până la lipsirea lor de substanţă. Faptul că reclamanta nu a depus la dosar un certificat de moştenitor, un certificat de calitate de moştenitor ori o hotărâre judecătorească prin care să dovedească stabilirea calităţii sale de moştenitoare a defuncţilor C. şi D., constituie atât un motiv obiectiv, cât şi o justificare rezonabilă, pentru care i-a fost respinsă cererea de despăgubire, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare.

În ceea ce priveşte pretinsa autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că hotărârea pronunţată nu se poate impune în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat sub aspectul calităţii de persoană îndreptăţită, în litigiul respectiv nefiind tranşat un asemenea aspect. Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, calitatea procesuală activă deţinută în demersul anterior având ca obiect obligarea Comisiei să soluţioneze cererea de despăgubire, nu justifică încadrarea reclamantei în categoria persoanelor beneficiare, atâta timp cât condiţia premisă impusă de lege nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât aspectele de fond nu au fost analizate în cadrul acelui dosar.

Recurenta se dovedeşte a fi în eroare atunci când reclamă faptul că instanţele din România trebuiau să aplice cu prioritate reglementările internaţionale, respectiv Convenţia şi jurisprudenţa CEDO, apreciind că instanţa de apel a încălcat atât prevederile legale privind aplicarea prioritară în cauză a convenţiei şi jurisprudenţei CEDO privind calitatea legii, ce trebuie să fie previzibilă, accesibilă, să se bucure de stabilitate.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor", se reţine că judecătorul naţional este obligat a face aplicarea prioritară, directă, a dreptului comunitar atunci când există neconcordanţe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi dreptul intern, textul legal anterior enunţat completând prevederile art. 3 C. proc. civ. privind consacrarea priorităţii normelor obligatorii ale dreptului Uniunii Europene.

Legiuitorul a avut în vedere doar posibilul conflict între normele consacrate de Cod şi normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene, aspect ce nu se verifică în speţă, recurenta invocând în mod formal aceste dispoziţii, fără a evidenţia care ar fi pretinsa contradictorialitate a dreptului Uniunii Europene cu dreptul intern.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctei B., împotriva deciziei nr. 222A din 20 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2023.