Defamation claim and misapplication of confession by non-appearance at interrogation under Civil Procedure Code Article 358

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. - pseudonim D. şi redactorul sef al publicatei E., obligarea, în solidar, la plata sumei de 120.000 euro la cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plătii efective, cu titlu de daune morale, obligarea pârâţilor la eliminarea de pe site-ul https:/www.x.ro a articolului "Scandal cât casa la Restaurantul F. Un profesor de la G. scos afară din restaurant pentru că este homosexual! Chelnerul: Voia să mă culc cu el", obligarea la publicarea hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii pe site-ul https:/www.x.ro şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1747 din 15 iulie 2021, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor C. şi B.; a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului redactorul şef al publicaţiei E.; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. - pseudonim D. - şi redactorul sef al publicaţiei E., având ca obiect daune morale; a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 10.000 euro la cursul oficial leu euro stabilit de BNR, la data plătii efective, cu titlu de daune morale; a obligat pârâţii la eliminarea de pe site-ul https:/www.x.ro a articolului "Scandal cât casa la Restaurantul F. Un profesor de la G. scos afară din restaurant pentru că este homosexual! Chelnerul: Voia sa mă culc cu el"; a obligat pârâţii la publicarea hotărârii judecătoreşti de admitere a prezentei acţiuni pe site-ul https:/www.x.ro; a obligat pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 de RON onorariu de avocat şi la plata sumei de 120 de RON taxă de timbru; a obligat pârâta publicaţia E. la plata către reclamant a sumei de 4.000 de RON daune materiale.

Prin încheierea din data de 7 aprilie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantul H., dispunând îndreptarea erorii materiale cuprinse în sentinţă în sensul că suma de 4.000 RON la care a fost obligată publicaţia E. reprezintă daune morale, iar nu materiale. Prin aceeaşi încheiere, a fost respinsă cererea de completare a sentinţei, formulată de acelaşi reclamant, prin care acesta a solicitat completarea hotărârii în sensul sancţionării reprezentantului publicaţiei E., I., a B. şi a redactorului şef al publicaţiei E..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Redactorul Şef al Publicaţiei E., C., B. şi Publicaţia E., iar împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 aprilie 2022 reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, s-a admis apelul formulat de pârâţii Redactorul Şef al Publicaţiei E., C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1747 din 15.07.2021 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care o schimbă în parte, respectiv: a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Redactorul Şef al Publicaţiei E. şi, în consecinţă, a constatat nulă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Redactorul Şef al Publicaţiei E.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi B. şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins apelul declarat de publicaţia E. împotriva aceleiaşi sentinţe; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin deciziei din apel şi a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, încheiere pe care o păstrează.

4. Recursul declarat în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate, respectiv admiterea apelului şi a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., arată că instanţa de apel ar fi trebuit să acorde prioritate soluţionării excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de recurent prin apărător la termenul din data de 18 octombrie 2022, când instanţa a şi rămas în pronunţare.

La termenul din data de 18 octombrie 2022, a constatat că, deşi cererea de apel a pârâţilor a fost întocmită şi semnată de avocat J., nu era depusă la dosarul instanţei nicio împuternicire avocaţială în acest sens. Or, art. 87 alin. (2) ultima teză C. proc. civ. arată că "susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri".

Aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 18.10.2022, domnul avocat a reprezentat toţi pârâţii, în numele cărora a formulat cererea de apel, a propus probe la termen, a depus înscrisuri şi a susţinut concluzii pe excepţii şi pe fondul cauzei.

În mod nelegal, instanţa i-a pus în vedere apărătorului apelanţilor să depună împuternicirea după închiderea dezbaterilor, cât timp avea posibilitatea să acorde un termen scurt, conform art. 82 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., pentru acoperirea lipsurilor. Dispoziţiile procedurale se referă la acordarea unui termen de judecată, în cursul soluţionării cauzei şi nu la acordarea unui termen după ce instanţa rămâne în pronunţare.

Apreciază că nu prezintă importanţă dacă a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor această împuternicire avocaţială, cât timp apărătorul nu a făcut dovada calităţii sale înainte de închiderea dezbaterilor.

De altfel, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate.

În consecinţă, cât timp înainte de închiderea dezbaterilor nu s-a depus împuternicirea avocaţială şi nici instanţa nu a acordat un nou termen de judecată pentru complinirea lipsurilor, instanţa de apel ar fi trebuit să acorde eficienţă prevederilor art. 82 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. şi să anuleze cererea de apel.

Apreciază că în mod nelegal instanţa a admis excepţiile invocate de pârâţii-apelanţi, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că întreaga motivare este una vădit părtinitoare pârâţilor, ale căror conduite vădit abuzive au fost legitimate de instanţă, fiind astfel încurajaţi să practice în continuare lipsa de transparenţă şi fuga de asumarea responsabilităţii.

În privinţa lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a redactorului şef al Publicaţiei E., arată că au fost depuse eforturi de prima instanţă în vederea identificării persoanei redactorului şef, respectiv autorul articolului contestat, sens în care au fost acordate nenumărate termene prin care s-a pus în vedere pârâţilor, apărătorului acestora, publicaţiei E. însăşi de a furniza numele persoanele responsabile. Toate aceste entităţi au preferat să nu emită niciun răspuns concret.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de art. 56 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Redactorul şef este o entitate fără personalitate juridică, constituită potrivit legii.

Conform art. 30 din Constituţia României, "(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine (...) (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii Delictele de presă se stabilesc prin lege".

Decretul nr. 140/1974 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru redacţiile ziarelor şi revistelor, în vigoare, arată la art. 4 că "Secţia redacţionala se constituie, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii, cu un număr de cel puţin 5 persoane. În cazurile în care volumul de muncă nu necesită constituirea de secţii, activitatea redacţională poate fi organizată pe rubrici, încadrate cu personal de execuţie de specialitate redacţională, conduse de redactorul şef sau de un adjunct al acestuia".

Art. 5 din acelaşi Decret prevede că "Personalul redacţiilor se compune din următoarele categorii: a) personal de conducere: b) personal redacţional de execuţie de specialitate. Nomenclatorul funcţiilor specifice de conducere şi de execuţie pentru activitatea de presă este prevăzut în anexa nr. 1), care face parte integrantă din prezentul decret".

Art. 6:

"Personalul de conducere se normează astfel: 1 post de redactor şef pentru fiecare redacţie: în cazul redacţiilor comune, unii redactori şefi adjuncţi pot îndeplini şi funcţia de redactor şef pentru una sau mai multe publicaţii editate în comun; (...)".

Aşadar, independent de eforturile pentru aflarea identităţii redactorului şef, eforturi împiedicate cu rea-credinţă de pârâţi, redactorul şef reprezintă o entitate fără personalitate juridică ce poate sta în judecată, întrucât este reglementată prin dispoziţii normative, deţinând putere de decizie şi atribuţii în acest sens, întrucât face parte din personalul de conducere al publicaţiei.

De asemenea, consideră că în mod nelegal au fost admise excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor C. şi B., situaţie ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a făcut abstracţie de probele depuse la dosar prin care s-a demonstrat asocierea între pseudonimul de "D." şi persoana pârâtului C..

Aşa cum rezultă din articolele publicate online, precum cel din 23 aprilie 2013, pârâtul C. este cel ce se ascunde sub acest pseudonim.

Apreciază că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 358 C. proc. civ., în lipsa prezentării părţii la interogatoriu, instanţa de apel realizând o interpretare eronată a acestui text de lege în condiţiile în care texul legal nu impune depunerea la dosar a interogatoriului.

Scopul administrării interogatoriului a fost acela de a demonstra că pârâtul C. este autorul articolului contestat, motiv pentru care "mărturisirea" acestuia (interpretată de prima instanţă) vizează recunoaşterea acestui fapt şi asumarea acestei responsabilităţi.

Mai mult, cât timp prima instanţă a suplimentat probatoriul şi cu administrarea probei cu martori, rezultă că a acordat eficienţă tezei a doua din art. 358 C. proc. civ., conform căreia lipsa înfăţişării pentru a răspunde la interogatoriu a fost interpretată ca un început de dovadă.

Argumentul instanţei în sensul că articolele depuse nu fac dovada că pârâtul C. folosea pseudonimul "D.", în contextul în care reclamantul nu ar fi avut alte instrumente legale pentru a dovedi acest aspect, cu atât mai mult cu cât pârâţii au sfidat demersurile unei instanţe de judecată - Tribunalul Iaşi, alegând să prezinte neadevăruri (că nu mai deţin baza de date, că le este imposibil să identifice pe autor şi pe redactorul şef, că nu mai găsesc articolul publicat), şi împiedicând prin lipsa desăvârşită de transparenţă aflarea adevărului, intră sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (încălcarea art. 358 C. proc. civ.), precum şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (normele de drept material - art. 1357 C. civ., condiţiile răspunderii delictuale fiind îndeplinite în persoana lui C.).

Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a B. arată că s-a dovedit că această societate editează publicaţia E., sediul său fiind la sediul publicaţiei E., societatea făcându-şi reclamă prin intermediul publicaţiei. Din nou, instanţa de apel preia ad literam argumentaţia pârâţilor apelanţi, apreciind că, atât timp cât articolul nu a apărut în forma tipărită a publicaţiei, societatea editoare nu poate răspunde.

Cum s-a făcut dovada existenţei societăţii ce tipăreşte ziarul, societate care la obiectul secundar de activitate, pagina a 7-a din Certificatul emis de ORC îndeplineşte inclusiv următoarele activităţi: 6209 - alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei; 6311 - prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe, 6312 - activităţi ale portalurilor web; 6391 - activităţi ale agenţiilor de ştiri, demonstrează că are calitate procesuală în cauză.

Întregul conţinut este asumat de "publicaţia" E., cea care deţine Facebook şi Instagram, implicit prin societatea editoare de conţinut a ziarului, şi nicidecum de titularul domeniului care, în mod evident, nu-şi însuşise conţinutul de pe domeniul său şi, cu atât mai puţin, conţinutul de pe pagina de Facebook şi pagina de Instagram.

Apreciază incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea normelor de drept material - art. 1373, art. 1357 C. civ., întrucât condiţiile răspunderii delictuale sunt îndeplinite în persoana B..

De asemenea, arată că în mod nelegal instanţa de apel a respins apelul reclamantului împotriva încheierii din 07 aprilie 2022.

În motivare arată că instanţa de apel face trimitere la art. 191 C. proc. civ., făcând abstracţie că reclamantul nu are calitatea "celui obligat la amendă sau despăgubire" pentru a formula cerere de reexaminare şi nu cerere de apel.

În aplicarea prevederilor art. 189 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 187 C. proc. civ., instanţa sesizată nu este ţinută de cadrul procesual stabilit iniţial prin cererea de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât chiar prevederile legale amintite vorbesc despre oricine ("cel care") pricinuieşte amânarea judecării cauzei prin una din faptele de la art. 187 C. proc. civ.

Aşadar, dispoziţiile art. 189 C. proc. civ. nu vorbesc despre "partea" care a cauzat amânarea judecării, motiv pentru care, contrar celor reţinute de instanţa de fond, reclamantul nu a urmărit modificarea cadrului procesual stabilit iniţial tocmai pentru că tergiversarea cauzei a reprezentat un incident procedural apărut pe parcursul judecării dosarului.

Or, această situaţie a fost imputabilă reprezentanţilor publicaţiei "E.", impunându-se sancţionarea "celor" care s-au făcut vinovaţi de amânarea nejustificată, chiar dacă aceştia nu figurau ca "părţi" în proces. Inclusiv publicaţia E. poate sta în judecată ca entitate fără personalitate juridică, în condiţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază că în mod nelegal a fost respins apelul publicaţiei E. în condiţiile în care s-a pus în discuţie lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia, iar în raport de redactorul şef al publicaţiei, această excepţie a fost admisă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi C. şi redactorul şef al publicaţiei E. au depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurentul A., prin care solicită instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună următoarele: admiterea excepţiei nulităţii recursului şi anularea acestuia în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, întrucât argumentele invocate nu pot determina casarea deciziei atacate, acestea privesc netemeinicia soluţiei dispuse de instanţa de apel şi nu motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, arată că recurentul a indicat în mod formal cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., motivele privind netemeinicia hotărârii recurate.

În raport de primul motiv de casare, respectiv greşita soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, arată că, la termenul din data de 18 octombrie 2022, reclamantul şi-a dat acordul în sensul depunerii împuternicirii avocaţiale la dosar ulterior închiderii dezbaterilor, iar această împrejurare nu a fost de natură să producă o vătămare reclamantului.

Raportat la motivul de recurs privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a redactorului şef, arată că instanţa a procedat la judecarea cauzei în mod legal şi cu respectarea dispoziţiilor legale, iar motivele invocate arată o vădită nemulţumire faţă de hotărârea din apel.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor C. şi B., arată că recurentul nu a dovedit în calea de atac a apelului, prin probe pertinente şi concludente, asocierea dintre pseudonimul "D." şi pârâtul C..

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii B., arată că în mod corect instanţa de apel a reţinut faptul că nu există probe din care să rezulte că această persoană are calitate în cauză.

Arată că decizia recurată este motivată, instanţa de apel expunând pe larg motivele pentru care a admis cererea de apel formulată de intimaţi şi pentru care a admis excepţiile invocate în faţa primei instanţe.

Cu privire la pretinsa nelegalitate a respingerii apelului declarat de recurent împotriva încheierii din data de 7 aprilie 2022, arată că acest motiv de casare nu este întemeiat în drept şi nici nu este fondat.

Prin decizia pronunţată, instanţa de apel a respins acest motiv de apel întrucât cererea de completare a dispozitivului este inadmisibilă în maniera solicitată de reclamant, întrucât excede dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ.

Şi motivul de recurs privind pretinsa nelegalitate a respingerii apelului formulat de publicaţia E. este nefondat, în mod corect stabilind instanţa de apel împrejurarea că această parte trebuia să formuleze cerere de reexaminare în baza art. 189 C. proc. civ. şi nu apel.

Recurentul A. a depus, la data de 5 mai 2023, o precizare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului întrucât în cauză sunt incidente motivele de casare invocate în memoriul de recurs.

La 22 noiembrie 2023, intimaţii C., Redactorul Şef al Publicaţiei E., B. şi Publicaţia E. au depus note de şedinţă prin care au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei Publicaţia Online E. şi, pe cale de consecinţă, admiterea motivului de recurs invocat de către recurent la punctul 4 din cererea de recurs, desfiinţarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului formulat de Publicaţia E. şi menţinerea soluţiei instanţei de fond de obligare a pârâtei Publicaţia E. la plata sumei de 4.000 de RON cu titlu de daune materiale către reclamant.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La 24 februarie 2023, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Prin rezoluţia din 13 martie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, achitată conform dovezii de la dosar.

Prin rezoluţia din data de 19 iunie 2023, a fost acordat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2023, termen la care Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului şi a rămas în pronunţare cu privire la cererea de recurs formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată au fost respinse apelurile formulate de apelantul reclamant A. şi de apelanta publicaţia E. şi au fost admise apelurile formulate de apelanţii pârâţi Redactorul Şef al Publicaţiei E., C. şi B., fiind schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că cererea de chemare în judecată a fost constatată nulă în privinţa pârâtului Redactorul Şef al Publicaţiei E., ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia, şi a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, în privinţa celorlalţi doi pârâţi, C. şi B., fiind menţinută soluţia de obligare a publicaţiei E. la plata daunelor morale în cuantum de 4.000 RON. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în privinţa Redactorului Şef al Publicaţiei E., acesta nu reprezintă nici persoană fizică, atât timp cât nu este identificat prin nume şi prenume, şi nici persoană juridică, fiind vorba despre o funcţie, astfel încât lipseşte capacitatea procesuală de folosinţă a acestui pârât; în privinţa pârâtului C., s-a avut în vedere faptul că nu s-au administrat probe din care să rezulte identitatea dintre acest pârât şi "D.", semnatarul articolului pretins denigrator; în privinţa pârâtei B., s-a arătat că aceasta nu este deţinătorul site-ului www.x.ro, care aparţine unei persoane fizice; cu referire la obligarea publicaţiei E. la plata daunelor morale în cuantum de 4.000 RON, partea sancţionată conform art. 189 C. proc. civ. avea deschisă calea cererii de reexaminare, prevăzută de art. 191 C. proc. civ., văzând şi decizia nr. 12/06.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii; în privinţa soluţiei de respingere a cererii de completare a sentinţei, s-a reţinut că reclamantul nu are deschisă nici calea cererii de reexaminare şi nici calea apelului pentru a obţine obligarea terţului I. şi a pârâţilor B. şi Redactorul Şef al Publicaţiei E. la plata unor despăgubiri, conform art. 189 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul reclamant A., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material prin aceea că s-a permis apărătorilor pârâţilor să fie reprezentaţi în faţa instanţei de apel de către un apărător care nu a depus împuternicirea avocaţială, prin greşita admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Redactorul Şef al Publicaţiei E. şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi B., precum şi prin greşita soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 189 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt parţial fondate şi determină admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Recurentul reclamant a formulat mai multe critici care se subsumează motivelor de casare menţionate, acestea urmând a fi analizate în ordinea în care au fost expuse în memoriul de recurs.

Astfel, printr-o primă critică, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că, în lipsa depunerii împuternicirii avocaţiale de către apărătorul apelanţilor pârâţi, instanţa de apel avea obligaţia să dispună amânarea judecăţii şi apoi, în măsura necomplinirii lipsei constatate, să anuleze cererea de apel pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de apel.

Această critică este nefondată, deoarece din verificarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că apărătorul pârâţilor J. i-a reprezentat pe aceştia în faţa primei instanţe, conform împuternicirii avocaţiale seria x/2020 din data de 23.07.2020 aflate la dosarul tribunalului, dar şi în faţa instanţei de apel, conform împuternicirii avocaţiale seria x/2022 din data de 18.10.2022 aflate la dosarul curţii de apel.

Este adevărat că dovada mandatului avocatului ales nu a fost făcută odată cu depunerea cererii de apel, semnată de avocatul J. pentru apelanţii pârâţi, fiind nesocotite prevederile art. 151 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora avocatul va depune împuternicirea pentru a dovedi calitatea sa de reprezentant. Cu toate acestea, sunt relevante prevederile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. Prin urmare, chiar un avocat fără mandat poate depune cererea de apel în numele părţii pe care a reprezentat-o în faţa primei instanţe, aspect care se regăseşte în cauza de faţă şi care determină concluzia lipsei de temeinicie a solicitării recurentului reclamant de anulare a cererii de apel pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de apel. Atât timp cât cererea de apel este semnată de acelaşi avocat care a reprezentat partea în faţa primei instanţe, lipsa dovezii mandatului nu atrage sancţiunea nulităţii, faţă de dispoziţia cuprinsă în art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Cât priveşte reprezentarea părţii în faţa instanţei de apel, este necesară depunerea împuternicirii avocaţiale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 87 alin. (2) teza finală C. proc. civ. În cauza de faţă, se constată că, la termenul din data de 18.10.2022, când au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de apel, apărătorul apelanţilor pârâţi nu avea depusă la dosar împuternicirea avocaţială, însă, faţă de dezbaterile purtate în legătură cu lipsa delegaţiei la acel moment, i s-a permis acestuia să formuleze concluzii, cu menţiunea de a depune în timp util împuternicirea avocaţială. Din parcurgerea încheierii din data de 18.10.2022 rezultă că apărătorului reclamantului a invocat doar faptul că nu a văzut la dosar delegaţia apărătorului apelanţilor pârâţi, fără a invoca excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi fără a solicita amânarea judecăţii pentru acoperirea acestei omisiuni, astfel încât instanţa de apel a apreciat că există acordul implicit pentru a accepta primirea concluziilor avocatului apelanţilor, sub rezerva depunerii ulterioare a delegaţiei de reprezentare. Or, la data de 18.10.2022, înainte de ridicarea şedinţei de judecată, a fost ataşată la dosar împuternicirea avocaţială seria x/2022 din data de 18.10.2022, ceea ce atestă indubitabil calitatea avocatului de reprezentant al apelanţilor pârâţi. Pe cale de consecinţă, omisiunea invocată a fost acoperită şi nu a fost cauzată nicio vătămare, nici părţilor reprezentate de respectivul avocat şi nici părţii adverse, care şi-a dat implicit acordul pentru depunerea ulterioară la dosar a dovezii calităţii de reprezentant.

În conformitate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. În condiţiile în care dovada mandatului acordat avocatului a fost făcută, nu s-a produs nicio vătămare a drepturilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, atât timp cât o atare excepţie nu a fost invocată în faţa sa şi a apreciat că, raportat la înscrisurile dosarului şi la poziţia procesuală a părţilor, nu este necesară dispunerea amânării, considerând că este posibil ca, în aceeaşi zi, să se complinească lipsa constatată. Neacordând un termen de judecată în acest sens, instanţa nici nu ar fi putut dispune admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o nesocotire a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de apel, astfel încât, în lipsa oricărei vătămări, nu se poate considera că decizia recurată ar fi lovită de nulitate pentru motivul că dovada mandatului apărătorului apelanţilor pârâţi a fost efectuată la un moment ulterior susţinerii dezbaterilor.

Prin a doua critică, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a înţeles să invoce greşita admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Redactorul Şef al Publicaţiei E., ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ. Acest text legal prevede că pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Contrar acestor susţineri, se constată că în mod just instanţa de apel a considerat că acest pârât este lipsit de capacitate procesuală de folosinţă, din moment ce reprezintă doar o funcţie, iar nu o persoană fizică sau juridică.

Prevederile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în privinţa acestui pârât, pentru că nu este vorba despre o entitate fără personalitate juridică similară asociaţiilor şi societăţilor fără personalitate juridică.

Indicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi alin. (8) din Constituţie şi a prevederilor art. 5 şi art. 6 din Decretul nr. 140/1974 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru redacţiile ziarelor şi revistelor nu determină concluzia că redactorul şef al publicaţiei ar reprezenta o entitate fără personalitate juridică asimilată unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică şi, implicit, capabilă să stea în judecată. Dimpotrivă, din aceste prevederi rezultă tocmai concluzia la care a ajuns instanţa de apel în sensul că reclamantul a indicat ca pârât o persoană fizică, deţinând o anumită funcţie, fără a proceda la identificarea persoanei prin indicarea elementelor corespunzătoare legate de nume, prenume şi domiciliu. Aşadar, prin invocarea prevederilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ. şi a unei presupuse entităţi fără personalitate juridică, nu se poate obţine stabilirea cadrului procesual pasiv şi judecarea pretenţiilor constând în acordarea unor despăgubiri morale în contradictoriu cu un pârât persoană fizică, fără a se prezenta în mod adecvat elementele sale de identificare, în vederea respectării drepturilor procesuale ale acestuia. Or, funcţia deţinută nu constituie un element suficient de identificare a persoanei chemate în judecată ca pârât, reclamantul având obligaţia indicării numelui, prenumelui şi domiciliului pârâtului, conform art. 194 lit. a) C. proc. civ.

Capacitatea procesuală de folosinţă a intimatului pârât Redactorul Şef al Publicaţiei E. nu poate fi reţinută nici ca măsură sancţionatorie pentru refuzul publicaţiei de a oferi instanţei judecătoreşti informaţiile solicitate în vederea identificării persoanei fizice care deţine funcţia de redactor şef. O atare conduită ilicită a publicaţiei a fost sancţionată de prima instanţă în temeiul art. 189 C. proc. civ., prin acordarea unor despăgubiri morale în valoare de 4.000 RON, astfel încât imposibilitatea reclamantului de a afla identitatea pârâtului cu care doreşte să se judece în cauza de faţă nu poate justifica recunoaşterea capacităţii procesuale de folosinţă unui pârât persoană fizică identificat numai cu funcţia deţinută, iar nu şi cu numele, prenumele şi domiciliul său.

Prin urmare, este pe deplin legală soluţia dispusă de instanţa de apel în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Redactorul Şef al Publicaţiei E., astfel încât motivele de casare invocate de recurentul reclamant în această privinţă sunt nefondate, fiind menţinută soluţia de constatare a nulităţii cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât.

Printr-o altă critică, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a înţeles să invoce greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi B.. Cât priveşte susţinerile legate de greşita interpretare şi apreciere a probatoriului administrat, Înalta Curte subliniază că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel.

În schimb, criticile privind încălcarea dispoziţiilor legale de drept procesual, cu prilejul administrării şi coroborării mijloacelor de probă, constituie critici de nelegalitate a hotărârii, susceptibile de control în calea extraordinară de atac a recursului.

În privinţa pârâtului C., se observă că instanţa de apel a admis apelul formulat de acesta şi a reţinut lipsa legitimităţii procesuale pasive motivat de faptul că nu s-a probat identitatea dintre acest pârât şi "D.", semnatarul articolului pretins denigrator. Pentru a ajunge la această concluzie instanţa de apel a reţinut că pseudonimul indicat este folosit de toată redacţia publicaţiei E., iar lipsa pârâtului de la interogatoriu nu poate fi considerată o mărturisire deplină sau un început de dovadă scrisă, conform art. 358 C. proc. civ., deoarece la dosar nu a fost depus interogatoriul pentru a se putea stabili care sunt faptele personale ale pârâtului ce pot fi dovedite astfel.

Contrar acestor argumente, Înalta Curte consideră că înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ. constituie o măsură nelegală, care afectează legalitatea deciziei recurate, impunându-se admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei în această privinţă, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, a apelului exercitat de apelantul pârât C., astfel încât problema calităţii procesuale pasive să fie soluţionată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept procesual incidente.

Astfel, în conformitate cu art. 358 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

În cazul persoanei fizice, interogatoriul este administrat în condiţiile prevăzute de art. 352 C. proc. civ., respectiv în mod nemijlocit de către instanţă, întrebările fiind adresate de către preşedintele completului, iar cel chemat va răspunde, răspunsurile sale fiind consemnate pe aceeaşi foaie cu întrebările, conform art. 354 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, interogarea persoanei fizice se realizează oral, în şedinţă publică, iar răspunsurile sunt consemnate în scris.

În cazul persoanelor juridice, interogatoriul este administrat în temeiul art. 355 C. proc. civ., conform căruia răspunsurile la întrebări sunt date în scris, în sensul că interogatoriul este comunicat în prealabil, în condiţiile prevăzute de art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Art. 194 lit. e) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată.

Din coroborarea acestor dispoziţii procesuale rezultă că interogatoriul trebuie formulat în scris şi ataşat cererii de chemare în judecată numai atunci când administrarea probei se realizează în scris. În schimb, în cazul persoanei fizice, legiuitorul nu a impus ataşarea interogatoriului tocmai pentru a nu permite respectivei părţi să-şi pregătească răspunsul, astfel încât să zădărnicească aflarea adevărului şi să determine lipsa de utilitate a unui astfel de demers.

În aceste împrejurări, nu există niciun temei legal pentru a condiţiona aplicarea dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ. de necesitatea depunerii la dosar a interogatoriului propus a fi administrat pârâtului persoană fizică. O atare cerinţă nu este prevăzută de norma legală indicată şi nici nu poate fi dedusă pe cale de interpretare, în contextul în care persoana fizică trebuie să răspundă verbal întrebărilor adresate, iar nu în scris.

Prin urmare, art. 358 C. proc. civ. urmăreşte să sancţioneze refuzul nejustificat al părţii, persoană fizică, de a se prezenta la interogatoriu, ceea ce face de prisos depunerea la dosar a întrebărilor scrise, din moment ce partea faţă de care trebuie administrată dovada nu s-a prezentat şi nu a invocat vreo imposibilitate de prezentare la termenul stabilit pentru luarea interogatoriului.

În raport de cele arătate, rezultă că instanţa de apel a apreciat în mod greşit în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ., pentru motivul nedepunerii la dosar a interogatoriului propus a fi administrat pârâtului. Ceea ce este relevant este faptul că pârâtul C. a fost citat cu menţiunea expresă de a se prezenta în vederea administrării interogatoriului, iar la termenul stabilit nu s-a prezentat, fără a justifica în niciun fel această lipsă. Neînfăţişându-se pentru luarea interogatoriului, fără motive temeinice, pârâtul a realizat o mărturisire deplină ori, cel puţin, un început de dovadă în folosul reclamantului, dovadă care poate fi completată cu proba testimonială şi cu alte probe, inclusiv prezumţii, în vederea determinării temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, inclusiv sub aspectul stabilirii autorului articolului pretins denigrator.

Pentru aplicarea prezumţiei legale de mărturisire, prevăzută de art. 358 C. proc. civ., legiuitorul nu a prevăzut obligaţia depunerii interogatoriului persoanei fizice, astfel încât limitele mărturisirii sunt stabilite prin raportare la teza probatorie indicată de partea reclamantă cu prilejul încuviinţării administrării acestei dovezi. În orice caz, necesitatea depunerii la dosar a întrebărilor scrise ar prezenta relevanţă exclusiv pentru ipoteza refuzului de a răspunde, pentru a se verifica astfel care este chestiune cu privire la care cel interogat a refuzat nejustificat să răspundă, iar nu şi pentru ipoteza refuzului de a se prezenta în mod nejustificat.

În condiţiile în care prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi l-a obligat pe pârâtul C. la plata unor despăgubiri morale, considerându-l autorul articolului pretins denigrator, în considerarea aplicării dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ., iar instanţa de apel a schimbat această soluţie şi a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât, înlăturând în mod eronat de la aplicare prevederile procesuale menţionate, se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru ca aceasta să soluţioneze chestiunea legitimităţii procesuale pasive a acestui pârât cu luarea în considerare a prezumţiei de mărturisire prevăzute de art. 358 C. proc. civ., astfel cum a procedat prima instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va ţine seama de împrejurarea că toţi jurnaliştii care scriu în cadrul publicaţiei E. folosesc acelaşi pseudonim şi că pârâtul jurnalist chemat în judecată nu s-a prezentat, fără motive temeinice, la termenul stabilit pentru administrarea interogatoriului, prin care reclamantul urmărea să dovedească, în esenţă, faptul că acesta este autorul articolului considerat vătămător. Desigur, vor putea fi administrate orice alte probe în măsură să stabilească identitatea jurnalistului care a scris respectivul articol şi, în raport de probatoriul administrat, să se determine în ce măsură calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului C..

În schimb, în privinţa pârâtei B., soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este una corectă, fiind întemeiată pe aprecierea probatoriului de către instanţa de apel în sensul că această persoană juridică nu este deţinătoarea site-ului pe care a fost postat articolul pretins prejudiciabil. Toate criticile invocate de recurentul reclamant sub aspectul legitimităţii procesuale pasive a acestei pârâte constituie critici de netemeinicie a deciziei recurate, deoarece tind la reaprecierea probatoriului sub aspectul stabilirii apartenenţei site-ului pe care a fost publicat articolul, ceea ce nu este permis instanţei de recurs, în exercitarea controlului de legalitate prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Deşi formal, recurentul reclamant indică incidenţa motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., se constată că toate susţinerile privind greşita admitere a apelului exercitat de apelanta pârâtă B. şi, implicit, greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte se referă la modul în care instanţa de apel a realizat coroborarea mijloacelor de probe administrate. Nu au fost indicate dispoziţii de drept procesual greşit aplicate sau încălcate care să atragă nulitatea hotărârii, iar în privinţa prevederilor de drept material, au fost menţionate dispoziţiile art. 1373 şi art. 1357 C. civ., fără ca instanţa de apel să fi făcut aplicarea acestora, ca urmare a admiterii excepţiei procesuale peremptorii ce a făcut de prisos analiza fondului cauzei. Prin urmare, nu există nicio critică de nelegalitate cu privire la soluţia vizând lipsa legitimităţii procesuale pasive a societăţii pârâte, toate susţinerile recurentului reclamant vizând exclusiv aspecte de temeinicie a hotărârii.

Nu sunt fondate nici criticile legate de greşita respingere a cererii de completare a sentinţei, conform încheierii din data de 07.04.2022. În acest sens, se observă că, prin cererea de completare formulată, reclamantul A. a solicitat ca obligaţia de plată a despăgubirilor de 4.000 RON, dispuse de prima instanţă în sarcina publicaţiei E., conform art. 189 C. proc. civ., să fie stabilită în sarcina terţului I. şi în sarcina pârâţilor B. şi Redactorul Şef al Publicaţiei E.. Respingerea cererii de completare, menţinută de instanţa de apel, este justificată în raport de împrejurarea că despăgubirile au fost stabilite în sarcina persoanei căreia i s-a imputat prelungirea nejustificată a judecăţii, în procedura prevăzută de art. 189 C. proc. civ. În consecinţă, tribunalul a stabilit obligaţia de plată a despăgubirilor în sarcina entităţii pe care a considerat-o culpabilă de întârzierea judecăţii, nefiind vorba despre vreo omisiune de soluţionare a unei cereri sau a unui capăt de cerere, susceptibil de completare conform art. 444 C. proc. civ. De altfel, chiar reclamantul a solicitat, prin notele de şedinţă depuse la data de 29.04.2021 şi ataşate la dosarul de fond, obligarea publicaţiei E. la plata despăgubirilor cauzate de amânarea culpabilă a procesului, potrivit art. 189 C. proc. civ., astfel încât prin cererea de completare nu se poate realiza o modificare a cadrului procesual şi, implicit, soluţionarea unei cereri cu care prima instanţă nu a fost învestită mai înainte de închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În fine, criticile privind greşita respingere a apelului exercitat de publicaţia E., cât priveşte obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale în cuantum de 4.000 RON, sunt lipsite de interes pentru recurentul reclamant, care nu ar avea un folos personal prin reţinerea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a entităţii obligate la plata unor despăgubiri morale în favoarea sa, cu atât mai mult cu cât chiar reclamantul a solicitat stabilirea despăgubirilor conform art. 189 C. proc. civ. în sarcina acestei entităţi. În orice caz, nu au fost expuse critici de nelegalitate ale deciziei atacate, atât timp cât instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că împotriva soluţiei de obligare la despăgubiri, stabilite conform art. 189 C. proc. civ., cel obligat are deschisă calea cererii de reexaminare, prevăzută de art. 191 alin. (1) C. proc. civ., iar nu calea apelului. O atare soluţie este în deplină concordanţă cu decizia nr. 12/06.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) poate formula critici care vizează amendarea sa numai pe calea cererii de reexaminare, neputând supune aceste critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. În consecinţă, soluţia de respingere a apelului exercitat de apelanta Publicaţia E. este legală, fiind în concordanţă cu dispoziţiile procesuale anterior menţionate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curtea, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, pe care o va casa în parte şi va trimite apelul formulat de către pârâtul C., spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, cu luarea în considerare a prevederilor art. 358 C. proc. civ., menţinând în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Totodată, cu ocazia rejudecării, în măsura existenţei unor solicitări în acest sens, se va ţine seama inclusiv de cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual şi cu prezentul recurs, având în vedere că, la acest moment, nu este stabilită, în mod definitiv, culpa procesuală în promovarea prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite apelul formulat de către pârâtul C., spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2023.