Cassation inadmissibility for non-monetizable obligation to compile and publish expropriation compensation list under Law 10/2001

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 17 februarie 2020, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti, Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General, la întocmirea şi publicarea listei care să cuprindă o situaţie a bunurilor şi/sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv şi care nu au fost restituite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 28 septembrie 2020, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis dosarul, spre competentă soluţionare, secţiilor civile din cadrul Tribunalului Bucureşti, cererea fiind înregistrată pe rolul secţiei a V-a civile la 21.01.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 698 din 29 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâţii la întocmirea şi publicarea listei cu imobilele/serviciile ce pot fi acordate în compensare pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv şi care nu au fost restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat), dispunând, totodată, şi restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel pârâţii.

Prin decizia civilă nr. 224A din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a înlăturat obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată reţinute în sarcina pârâţilor către reclamantă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii civile, la 28 decembrie 2022, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, cu cheltuieli de judecată.

În şedinţa publică din 23 noiembrie 2023, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3)". În acest sens, la art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ. sunt menţionate "cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual (...)".

Aceste dispoziţii legale sunt incidente în prezenta cauză, întrucât cererea are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, respectiv obligarea pârâţilor la întocmirea şi publicarea listei care să cuprindă o situaţie a bunurilor şi/sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv şi care nu au fost restituite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Caracterul nepatrimonial al obligaţiei de a face a fost recunoscut şi de către apărătorul recurentei-reclamante cu ocazia concluziilor de la termenul din 23 noiembrie 2023. Referitor la argumentul apărătorului recurentei-reclamantei că art. 94 din C. proc. civ. se referă la cererile judecate în primă instanţă de către judecătorie, pe când litigiul de faţă a fost judecat în primă instanţă de către tribunal, în baza competenţei speciale prevăzute de Legea nr. 165/2013, Înalta Curte constată că nu este relevant, întrucât art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ. stipulează că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3)", fără a face nicio distincţie, după cum aceste cereri sunt soluţionate, în primă instanţă, de către judecătorie sau, după caz, de către tribunal, astfel că devine aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

Din moment ce litigiul de faţă are ca obiect o cerere privind o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza I coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., astfel că nu este admisibilă calea de atac a recursului.

Pe de altă parte, la art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, se prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", precum şi că "menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege". În acest context normativ, nu are nicio relevanţă împrejurarea că, în dispozitivul deciziei pronunţate de către instanţa de apel, s-a menţionat că aceasta poate fi atacată cu recurs. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare atât a principiului legalităţii, cât şi a principiului egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac, pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor sale, însă numai în condiţiile legii.

Totodată, liberul acces la justiţie nu impune accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 6 din Convenţie nu limitează dreptul statelor de a exclude anumite litigii de la posibilitatea de a fi atacate cu recurs, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiţiei şi evitarea aglomerării instanţelor de recurs (cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 152 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 480 din 10 mai 2021, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate, constatând că sunt constituţionale dispoziţiile sintagmei "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ..", la par. 17 şi 18 din această decizie arătând următoarele:

"Legiuitorul a prevăzut că hotărârile pronunţate în anumite materii, cum sunt cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 C. proc. civ.. Materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opţiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, respectiv dacă este justificată de natura cauzelor, un anumit grad de tipicitate, respectiv, un caracter repetitiv al acestora, astfel încât nu este întemeiată susţinerea privind încălcarea art. 16 din Constituţie."

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza I raportate la cele ale art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, şi va respinge recursul ca inadmisibil. Dată fiind această soluţie, nu poate fi primită cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 224A din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2023.