Appeal annulled as procedurally null for challenging factual findings in a real estate contract nullity dispute.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 16 septembrie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. S.A., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu garanţie ipotecară autentificat sub nr. x/20.12.2005 de B.N.P.A. "E.", precum şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 5240 din 24 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către pârâţi, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la 15 octombrie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 795 din 2 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1324A din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelantul-reclamant să plătească intimatului-pârât C. suma de 2.000 RON, precum şi intimatei-pârâte D. S.A. suma de 2.000 RON, ambele cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 11 octombrie 2022, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei şi, rejudecând, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin memoriul depus la 3 martie 2023, cu respectarea termenului legal, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., învederând următoarele argumente:

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, pentru imobilul ce face obiectul litigiului, au fost încheiate, în formă autentică, două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul autentificat sub nr. x din 17 august 1998 şi contractul autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2005.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2005, pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, însă ambele instanţe de fond au ignorat dispoziţiile legale, deşi din probatoriul administrat rezultă că acest contract a fost încheiat prin săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune. În acest sens, urmează a fi avut în vedere răspunsul la interogatoriul administrat intimatului-pârât B., care a declarat că a vândut imobilul numai reclamantului, nu şi pârâtului C., precum şi relaţiile furnizate de către organul de urmărire penală, în sensul că încheierea contractului autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2005 a avut loc prin săvârşirea de fapte penale (înşelăciune şi complicitate la înşelăciune), însă, întrucât a intervenit prescripţia, învinuiţii nu au putut fi traşi la răspundere penală.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a soluţiona cu prioritate excepţia nulităţii recursului, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor recursului.

În cauză, se constată că, deşi în memoriul de recurs au fost indicate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., totuşi acestea au fost invocate doar în mod formal, din moment ce nu au fost învederate argumente concrete, prin care să se demonstreze că decizia civilă recurată nu este motivată corespunzător, respectiv că a fost pronunţată în urma interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept substanţial.

Dimpotrivă, toate argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu a coroborat în mod corespunzător mijloacele de probă administrate în cauză, sens în care se face trimitere explicită la răspunsul la interogatoriul luat intimatului-pârât B., precum şi la relaţiile furnizate de către organul de urmărire penală.

Din moment ce niciuna dintre criticile invocate de recurentul-reclamant nu poate fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu la termenul din 23 noiembrie 2023, şi va anula recursul, soluţie în raport cu care nu poate fi primită cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea intimatului-pârât C. de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, întrucât nu au fost depuse la dosar documente justificative care să ateste existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată pretins efectuate în recurs, astfel cum impune art. 452 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1324A din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea intimatului-pârât C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2023.