Municipality ordered to pay sanitation tax arrears with legal interest; appeal dismissed as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfounded, affirming the lower court's decision to partially uphold the claim. The municipality is ordered to pay the claimants 401,539.68 RON (representing the county component of the sanitation tax for 2019 and 2020) plus penalizing legal interest from the due date of each principal obligation until full payment. The dispute arose from a 2009 association contract for integrated waste management, under which the defendant was obligated to collect a special sanitation tax and remit the county share. The decisive legal basis was contractual liability under civil law, with the court holding that the claim was certain, the calculation method based on official statistical data was correct, and challenges to the number of beneficiaries or evidence assessment were issues of fact not reviewable in cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 183 din Legea nr. 207/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 969 alin. (1) din C. civ, art. 663 alin. (2) C. proc. civ, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Municipality ordered to pay sanitation tax arrears with legal interest; appeal dismissed as unfounded: The municipality is ordered to pay the claimants 401,539.68 RON (representing the county component of the sanitation tax for 2019 and 2020) plus penalizing legal interest from the due date of each principal obligation until full payment. The dispute arose from a 2009 association contract for integrated waste management, under which the defendant was obligated to collect a special sanitation tax and remit the county share. The decisive legal basis was contractual liability under civil law, with the court holding that the claim was certain, the calculation method based on official statistical data was correct, and challenges to the number of beneficiaries or evidence assessment were issues of fact not reviewable in cassation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 31.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Sângeorgiul De Pădure, să se dispună obligarea acestuia la plata următoarelor sume:
- 616.614,30 RON, prevăzute în Anexa nr. 1 la acţiune, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubrizare pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide menajere şi similare în judeţul Mureş, ce se compune din (suma de 181.655,75 RON - aferentă anului 2019; suma de 434.958,55 RON - aferentă anului 2020);
- 102.675,02 RON, prevăzute în Anexa nr. 2 la acţiune, reprezentând majorări de întârziere aferentă debitului total restant calculate conform prevederilor art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ce se compune din: suma de 41.780,82 RON, aferentă debitului restant din 2019, calculată de la data scadenţei (01.10.2019) şi până la data introducerii prezentei cereri (31.08.2021), care se constituie în venituri la bugetul judeţean;
- 36.971,48 RON, aferentă debitului restant din 2020, calculată de la data scadenţei (01.04.2020) şi până la data introducerii prezentei cereri (31.08.2021), care se constituie în venituri la bugetul judeţean;
- majorărilor de întârziere de 1% conform art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în continuare de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 31.08.2021 şi până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la primul petit;
- în subsidiar, plata dobânzii legale penalizatoare pe zi de întârziere - stabilită conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările şi completările ulterioare, de la data scadenţei (01.10.2019, 01.04.2020 şi 01.10.2020) şi până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la primul petit;
- obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş
Prin sentinţa civilă nr. 385 din 28 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Sângeorgiu de Pădure.
S-a respins acţiunea formulată şi modificată de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Sângeorgiu de Pădure.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş
Prin decizia civilă nr. 82A din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş, autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Judeţul Mureş, şi Judeţul Mureş împotriva sentinţei civile nr. 385 din 28.03.2022, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2021.
A schimbat hotărârea atacată, în sensul că:
A admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Sângeorgiu de Pădure.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma totală de 401.539,68 RON, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubritate pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide menajere şi similare în judeţul Mureş, din care suma de 119.041,04 RON, aferentă anului 2019 şi suma de 282.498,64 RON, aferentă anului 2020.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor dobânzi legale penalizatoare calculate de la data scadenţei obligaţiilor de plată principale şi până la data plăţii efective a debitului principal.
A respins restul pretenţiilor.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Sângeorgiu de Pădure, prin care solicită admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea recursului formulat, recurenta arată că instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 969 alin. (1) din C. civ. de la 1864, care constituie temeiul angajării răspunderii contractuale.
Arată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile necesare angajării răspunderii acestuia, prejudiciul reclamat nefiind cert şi susceptibil de reparaţie, acesta fiind determinat în mod eronat, în baza unui reper de calcul greşit.
Instanţa de apel nu a avut în vedere susţinerile acesteia referitoare la numărul efectiv şi real al beneficiarilor serviciului public de salubrizare, evidenţele abstracte ale Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş necorespunzând realităţii.
Se susţine că, în vederea cuantificării pretinsului prejudiciu trebuia avut în vedere numărul populaţiei reale, expus în evidenţele fiscale ale unităţii administrativ teritoriale, respectiv 3.255 de persoane pentru anul 2019 şi 3.236 de persoane pentru anul 2020.
Mai arată recurenta şi faptul că instanţa a reţinut greşit că aceasta nu ar fi făcut dovada susţinerii potrivit căreia numărul de persoane care figurează în evidenţele invocate de reclamanţi nu ar coincide cu numărul real de persoane care există în fapt la nivelul unităţii administrative, acesta depunând, în faţa instanţei de fond, Centralizatorul cu privire la populaţia din mediul urban pe anii 2019 şi 2020, din cuprinsul căruia rezultă că pretinsul debit ar avea un cuantum de 83.375,04 RON, pentru anul 2019 şi respectiv 279.020,64 RON pentru anul 2020.
Ca atare, trebuia să se ţină cont că numeroasele persoane plecate la muncă în străinătate pentru o perioadă îndelungată, precum şi studenţii şi elevii aflaţi la studii în alte localităţi, persoanele cu handicap grav si accentuat, precum şi veteranii de război, sunt exceptaţi de la plata taxei de salubrizare.
Pe de altă parte, şi populaţia care locuieşte pe străzile Libertăţii şi 6 martie din oraşul Sângeorgiu de Pădure este scutită de obligaţia achitării contravalorii serviciului de salubrizare, tocmai în considerarea imposibilităţii de acces în acea zonă a utilajului de transport gunoi menajer.
Concluzionând, văzând că datele preluate automat de intimaţi din evidenţele statisticii judeţene nu ţin cont de aspectele punctuale mai sus expuse, fiind evident că numărul populaţiei astfel cum a fost prezentat este unul eronat, neavând niciun corespondent în realitate, se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
5. Apărările formulate în cauză
Intimaţii au formulat întâmpinare în data de 04 iulie 2023, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Arată că, în ceea ce priveşte numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate, defalcat pe segmentele urban şi rural, în mod legal a reţinut instanţa de apel faptul că în mod corect au fost avute în vedere informaţiile furnizate de Institutul Naţional de Statistică, şi nu numărul "persoanelor care au rol fiscal" - aşa cum susţine pârâta.
Calitatea de beneficiari ai serviciului public de salubrizare aparţine tuturor persoanelor fizice şi juridice din judeţul Mureş şi nu doar celor care apar în evidenţele fiscale ale recurentei.
Revine recurentei obligaţia de a aplica măsuri de executare silită în acord cu prevederile Codului de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 pentru a încasa la bugetul local toate sumele datorate cu titlu de taxă specială de salubrizare, urmând ca ulterior să vireze la bugetul judeţean sumele datorate reprezentând componenta judeţeană din taxă.
Urmează a se avea în vedere faptul că nu toate persoanele fizice şi juridice beneficiare ale serviciului de salubritate au deschis un rol fiscal la unităţile administrativ-terioriale din judeţ, astfel că susţinerile recurentei potrivit cărora îi revine obligaţia de a vira la bugetul judeţean doar sumele încasate de la persoanele care au rol fiscal nu pot fi primite.
Contrar susţinerilor recurentei, numărul populaţiei care beneficiază de serviciul de salubritate a fost asumat de către aceasta prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Sângeorgiu de Pădure nr. 66/30.10.2018, prin care s-a avizat documentaţia de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş, din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Municipale Solide din Judeţul Mureş (SMIDS Mureş), aferentă zonei 6 - din care face parte recurenta, în care a fost indicat numărul populaţiei în cazul acesteia, ca fiind de 5.421 persoane, din care 4.766 persoane în mediul urban şi 655 persoane în mediul rural.
Având în vedere indicele de generare, aşa cum acesta a fost detaliat în cadrul Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNG) - aprobat prin H.G. nr. 942/2017, au fost determinate cantităţi de deşeuri anuale estimate a fi colectate atât de la populaţie, cât şi de la utilizatorii non-casnici (agenţii economici), pe cele două segmente urban şi rural, cantităţi ce ulterior au fost avute în vedere de părţi la dimensionarea taxei speciale de salubrizare.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentului, la 11 iulie 2023, nefiind formulat răspuns la întâmpinare.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 31 august 2021, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi(6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 noiembrie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Sângeorgiu de Pădure este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit cadrului factual stabilit de instanţa de prim control judiciar şi care nu poate fi reevaluat de către instanţa de recurs, între părţile litigiului pendinte (alături de celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş), a fost încheiat, în data de 02.11.2009, un contract de asociere în scopul realizării proiectului de interes comun "sistemul integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Mureş", având ca obiect gestionarea împreună, timp de 30 de ani, a serviciilor de colectare, transport, sortare, compostare, tratare şi depozitare a deşeurilor municipale.
Pentru acoperirea cheltuielilor decurgând din convenţie, părţile au agreat, prin art. 17 din Contract, constituirea unei taxe speciale în sarcina beneficiarilor serviciului public comunitar de salubrizare, urmând ca aceste taxe să fie stabilite de Consiliul Judeţean Mureş, pe două componente: una judeţeană şi una locală, iar autoritatea locală să colecteze taxa şi să vireze componenta judeţeană către autoritatea judeţeană.
Prin prezentul demers judiciar, intimaţii-reclamanţi au invocat o neexecutare a obligaţiilor contractuale de către recurenta-pârâtă, sens în care au pretins obligarea acesteia la achitarea contravalorii componentei judeţene din taxa de salubrizare aferentă anilor 2019 şi 2020, precum şi obligarea acesteia la plata de majorări de întârziere iar, în subsidiar, la plata dobânzii legale penalizatoare.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au calculat sumele pretinse pornind de la valoarea taxelor care au fost stabilite prin Regulamentul de instruire şi administrare a taxei speciale de salubrizare pentru finanţarea sistemului de management integrat al deşeurilor solide menajere şi similare în judeţul Mureş, adoptat din Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 77 din 27.06.2019, şi prin Hotărârea nr. 161 din 20.12.2019.
A mai reţinut instanţa de apel că pârâta şi-a executat doar parţial obligaţiile contractuale asumate, aceasta nevirând componenta judeţeană aferentă anilor 2019 şi 2020, către autoritatea judeţeană.
Această neexecutare a obligaţiilor contractuale şi, deci, existenţa în sine a faptei ilicite, nu a fost contestată de către recurenta-pârâtă, prin motivele de recus aceasta criticând doar întinderea obligaţiilor sale de plată, arătând că modul de calcul avut în vedere de prima instanţă de control judiciar nu ar fi unul corect, în condiţiile în care aceasta a depus la dosar un înscris din care reiese că numărul de persoane care ar datora taxa de salubrizare este mai mic faţă de cel menţionat în evidenţele Institutului Naţional de Statistică. Astfel, faţă de lipsa caracterului cert al prejudiciului, apreciază că nu poate fi atrasă răspunderea sa contractuală.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., o creanţă este certă, atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.
Or, în cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, recurenta nu neagă existenţa obligaţiei de a vira componenta judeţeană, respectiv existenţa datoriei, ci doar modalitatea de calcul a acesteia.
Astfel, prin Hotărârea nr. 77 din 27 iunie 2019, autoritatea judeţeană a aprobat Regulamentul de instituire şi administrare a taxei speciale de salubritate iar, în Anexa 10, a stabilit că, pentru anul 2019, taxa de salubrizare era de 8,93 RON/persoană/lună, pentru consumatorii casnici din mediul urban, 1,62 RON/persoană/lună pentru utilizatorii casnici din mediul rural şi 436,05 RON/tonă pentru utilizatorii non-casnici. Din aceasta, valoarea componentei judeţene era de 3,88 RON/persoană/lună pentru mediul urban, 0,71 RON/persoană/lună pentru mediul rural şi 189,63 RON/tonă pentru utilizatorii non - casnici.
Prin Hotărârea nr. 161 din 20 decembrie 2019, autoritatea judeţeană a majorat taxa de salubrizare pentru anul 2020, ca urmare a modificării valorii contribuţiei pentru economia circulară, de la 30 RON/tonă la 80 RON/tonă.
În consecinţă, şi valoarea componentei judeţene a crescut la 4,65 RON/persoană/lună pentru mediul urban, la 0,75 RON/persoană/lună pentru mediul rural şi la 227,06 RON/tonă pentru utilizatorii non-casnici.
Prin urmare, valorile de raportare, pe fiecare categorie în parte, au fost cuprinse în hotărârile de consiliu judeţean menţionate şi detaliate în actele premergătoare acestora, instanţa de apel raportându-şi modalitatea de calcul la acestea, astfel că nu se poate susţine în mod valabil caracterul incert al prejudiciului.
Totodată, nici critica recurentei în sensul că numărul beneficiarilor reali ai serviciilor de salubritate în raport cu care a fost calculată taxa de salubrizare şi implicit, prin aceasta, componenta judeţeană, nu este cel corect, nu poate fi primită, aceasta nefiind o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie.
Astfel, critica vizează modalitatea de administrare a probatoriului, pretinsa eroare a instanţei de apel în legătură cu observarea conţinutului respectivului înscris neputând fi examinată de către instanţa de recurs, întrucât aceasta ar presupune, în mod direct, o reapreciere asupra probatoriului administrat în cauză.
Mai mult, raportarea calculului taxei doar la persoanele care se află în evidenţele fiscale, iar nu la populaţia totală a unităţii administrativ teritoriale, nu poate fi făcută deoarece serviciul de salubritate este un serviciu public, comunitar, beneficiarii fiind, în acord cu definiţia legală a noţiunii de "utilizatori", potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 13 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, utilizatori casnici, persoane fizice şi asociaţii de proprietari/locatari, precum şi utilizatori non-casnici, persoane juridice, altele decât asociaţiile de proprietari, beneficiari ai serviciului de salubrizare.
Reiese, aşadar, că definiţia legală a "utilizatorilor" nu condiţionează calitatea beneficiarilor de existenţa unui domiciliu/unei reşedinţe pe raza unităţii administrativ-teritoriale.
În legătură cu acest aspect, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, prevăd că tarifele şi taxele de salubrizare, în cazul utilizatorilor casnici, se calculează şi se aprobă în RON/persoană/lună, iar nu în funcţie de rezidenţă, cum în mod eronat afirmă recurenta.
Aşadar, contrar afimaţiilor recurentei, numărul de persoane, beneficiari ai serviciului de salubrizare, astfel cum a fost reţinut de către instanţa de apel, nu are caracter arbitrar, ci, dimpotrivă, este corect determinat ca efect al luării în considerare a informaţiilor Institutului Naţional de Statistică.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia numărul populaţiei poate fluctua, din moment ce inclusiv persoanele fizice având domiciliul/reşedinţa pe raza unităţii administrativ-teritoriale pot, din diferite motive, să nu locuiască efectiv la adresa indicată, se constată că acesta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, ci un aspect de temeinicie, exclus cenzurii instanţei de recurs, conform precizărilor anterioare.
În fine, nefondată este şi critica din recurs referitoare la lipsa motivării hotărârii şi din perspectiva înscrisurilor depuse de pârâtă la dosar, prin reţinerea greşită de către instanţa de apel în sensul că aceasta nu ar fi făcut dovada faptului că numărul beneficiarilor reali ai serviciilor de salubrizare este mai mic faţă de cel arătat de intimaţi, în condiţiile în care, în faţa primei instanţe de fond, a fost depus înscrisul denumit Centralizatorul cu privire la populaţia din mediul urban pe anii 2019 şi 2020.
Înalta Curte constată că ceea ce a reţinut curtea de apel, sub acest aspect, a fost faptul că, în contextul în care pârâta a avizat documentaţiile de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a celorlalte fluxuri de deşeuri componente ale serviciului de salubrizare din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Municipale Solide din Judeţul Mureş, pentru Oraşul Sângeorgiu de Pădure, acesta şi-a asumat datele comunicate de instituţiile abilitate referitoare la numărul de beneficiari ai serviciilor de salubrizare. Astfel, a apreciat instanţa de apel că este necesar a se da valenţă probatorie adresei nr. x/03.03.2020 emise de Institutul Naţional de Statistică şi nr. x/25.05.2020 emise de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Mureş.
Dovada pretinsă de către curtea de apel pârâtei se referă la un alt înscris oficial emis de o autoritate publică, din care să reiasă numărul real de persoane care există în fapt la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, centralizatorul amintit de recurentă neîndeplinind aceste condiţii. Aşa cum s-a arătat anterior, persoanele care aveau obligaţia de achitare a taxei de salubrizare nu sunt doar cele înscrise în evidenţele fiscale, ci toate cele care au domiciliul/reşedinţa pe raza unităţii administrativ-teritoriale.
Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de apel a constatat în mod corect îndeplinirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii civile contractuale a recurentei, prejudiciul pretins prin cererea de chemare în judecată având caracter cert, acesta fiind verificat de către instanţa de apel prin raportare la valoarea taxei, pe categorii de beneficiari, şi numărul de beneficiari.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Sângeorgiu de Pădure împotriva deciziei civile nr. 82/A din 10 februarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Sângeorgiu de Pădure împotriva deciziei civile nr. 82/A din 10 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.