Unjust enrichment claim excluded for unenforced debt balance due to lack of correlated enrichment

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, în data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la restituirea sumei de 60.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând preţul de circulaţie al imobilului apartament situat în Mangalia, str. x, se. A, potrivit dispoziţiilor art. 1345 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 880 din 22 octombrie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 847 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului.

A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2414 din 18 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 847 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Decizia pronunţată de curtea de apel în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 429/2022 din 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admis apelul promovat de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, împotriva sentinţei nr. 880 din 22 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A., decedată, şi B., în calitate de succesibil, având ca obiect pretenţii.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea.

A fost obligată pârâta B., în calitate de moştenitor al autoarei A., la restituirea către reclamantul Statul Român a sumei de 54.194,66 Euro, în echivalent RON la data plăţii.

A fost respinsă cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Bacău a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în condiţiile în care atât din acţiune, cât şi din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că Statul Român a plătit integral, în RON, echivalentul a 120.000 Euro, la care se adaugă cheltuielile de executare silită şi cheltuielile de judecată, iar instanţa de apel apreciat că suma de 5.805,34 Euro nu a fost achitată, fără a motiva modul în care a ajuns la această concluzie.

În acţiunea introductivă au fost precizate toate datele despre plăţile efectuate, inclusiv cursul leu/euro din ziua plaţii, fiind anexate toate dovezile de plată, care nu au fost contestate de niciuna dintre părţi.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa nu a acordat cheltuielile de executare silită în cuantum de 264.594 RON, statuând că acestea nu au fost solicitate, deşi art. 1347 C. civ. prevede expres că cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituire, în condiţiile prevăzute la art. 1.639 şi următoarele din C. civ.

În continuare, recurentul a redat textul art. 1645 şi art. 1646 C. civ. şi a arătat că, din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă că autoarea intimatei a acţionat cu rea-credinţă, întrucât nu a solicitat executorului judecătoresc oprirea executării silite, iar după executare nu a restituit suma executată ilegal.

Concluzionând, recurentul a învederat că, în astfel de cauze având ca obiect îmbogăţirea fără justă cauză, restituirea trebuie acordată integral, doar în această ipoteză considerându-se că părţile sunt repuse în situaţia anterioară.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar pendinte, configurat prin elementele cererii introductive şi analizat de către instanţele de fond, a fost fundamentat pe mecanismul juridic al îmbogăţirii fără justă cauză, reglementat de art. 1345 din C. civ., reclamantul solicitând obligarea pârâtei A. (calitate procesuală transmisă ulterior moştenitoarei B.) la plata echivalentului în RON a sumei de 60.000 Eur, reprezentând preţul de circulaţie al imobilului apartament situat în Mangalia, str. x.

De lege lata, faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză beneficiază de consacrare legislativă, sediul materiei fiind reprezentat de dispoziţiile art. 1345-1348 din C. civ.

Condiţiile materiale ale actio de in rem verso vizează existenţa unei îmbogăţiri a pârâtei, a unei însărăciri a reclamantului şi a legăturii directe dintre modificările intervenite în cele două patrimonii (art. 1345 C. civ.). Îmbogăţirea pârâtei presupune, în esenţă, obţinerea unui avantaj exprimabil pecuniar de către aceasta. Corelativ, însărăcirea părţii adverse se referă la pierderea economică pe care o suferă, între cele două fenomene fiind necesar să existe o cauză comună.

Condiţiile juridice, înscrise în art. 1345 şi 1348 C. civ., sunt: lipsa unui temei juridic care să justifice îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă, adică lipsa cauzei juste a mişcării de valori între patrimonii; buna-credinţă a îmbogăţitului, în caz contrar izvorul obligaţiei fiind faptul juridic ilicit; inexistenţa unei alte acţiuni în justiţie la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pierderii suferite.

În speţă, verificând condiţiile materiale şi juridice ale intentării acţiunii în îmbogăţirea fără just temei, instanţa de apel a reţinut caracterul fondat al demersului judiciar promovat de reclamant, însă doar cu privire la o parte din pretenţii, apreciind că pârâta trebuie să restituie Statului Român doar suma cu care aceasta s-a îmbogăţit, urmare a celor două executări silite a Statului Român.

Astfel, sub acest aspect, prima instanţă de control judiciar a constatat că pretenţia Statului Român de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 60.000 Eur nu poate fi primită în totalitate, întrucât din probatoriul analizat reiese că executarea silită realizată în dosarul de executare nr. 386/2013 al BEJ Stoica a fost doar parţială, Statul Român neachitând restul de debit în sumă de 5.805,34 Eur, astfel încât obligaţia de restituire nu ar putea viza şi această sumă.

Prima critică a recurentului, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează modalitatea de motivare a hotărârii atacate, recurentul susţinând că din considerentele deciziei atacate nu reiese cum s-a ajuns la concluzia potrivit căreia acesta nu ar fi îndeptăţit şi la restituirea sumei de 5.805,34 Eur, în condiţiile în care a făcut dovada dublei plăţi cu privire la suma de 60.000 Eur.

Critica nu este întemeiată.

În virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa Curţii Europene s-a reţinut constant că acest drept nu poate fi realizat în mod real decât în situaţia în care instanţa procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (cauza Albina contra României).

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse mai sus, Înalta Curte constată că hotărârea recurată se circumscrie exigenţelor art. 425 din C. proc. civ. atâta timp cât curtea de apel, în argumentarea soluţiei pronunţate, a procedat la o analiză efectivă a condiţiilor în care operează îmbogăţirea fără justă cauză prin prisma dispoziţiilor art. 1345 din C. civ., ţinând cont de circumstanţele factuale ale speţei, şi a constatat că doar pentru o parte din suma pretinsă aceste condiţii sunt îndeplinite cumulativ.

Deşi instanţa de apel nu a redat în cuprinsul hotărârii, în mod detaliat, calculul matematic ce a condus la concluzia potrivit căreia suma de 5.805,34 Eur nu poate fi restituită, totuşi, din ansamblul argumentării se poate determina modul în care s-a ajuns la o atare concluzie.

Motivarea sumară a hotărârii prin care s-a dispus admiterea doar în parte a pretenţiilor deduse judecăţii nu echivalează cu absenţa acesteia, în condiţiile în care elementele esenţiale care interesează argumentarea unei dispoziţii din perspectiva condiţiilor materiale necesare pentru a se declara admisibilitatea unei cereri având ca obiect îmbogăţirea fără justă cauză au fost prezentate.

Aşadar, începând cu paragraful 5, pagina 8 din decizia recurată, instanţa arată că, în cadrul obligaţiei de restituire, nu vor fi avute în vedere şi cheltuielile de executare sau cheltuielile de judecată achitate de Statul Român cu prilejul celor două executări ce au făcut obiectul dosarelor de executare nr. 246/2010 al BEJ C. şi, respectiv nr. 386/2013 al BEJA D. şi E., întrucât nu au făcut obiectul învestirii instanţei.

Mai apoi, curtea de apel a precizat în mod expres că, în cel de-al doilea dosar de executare silită, acesta nu a achitat întregul debit datorat creditoarei, suma restituită acesteia fiind în cuantum de 54.199,66 Eur.

Mai mult, chiar recurentul-reclamant, prin acţiunea introductivă, a arătat la pagina 3, paragraf 4, că executarea silită în dosarul nr. x/2013 al BEJA D. şi E. a continuat pentru diferenţa de debit în cuantum de 5.805,34 Eur, astfel că nu se poate pretinde că acesta nu a înţeles cum a determinat instanţa de apel suma cu privire la care acţiunea a fost respinsă.

Aşadar, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că nu se impune admiterea în totalitate a pretenţiilor deduse judecăţii, aceasta referindu-se la neachitarea de către reclamant a întregului debit către intimata-creditoare ori către creditorii acesteia, iar din ansamblul argumentării reiese convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să justifice anularea hotărârii recurate.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva art. 1347, raportat art. 1.639 şi următoarele din C. civ., arătând că, în mod greşit, curtea de apel a respins acordarea în integralitate a sumei pretinse, în condiţiile în care cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituirea întregii sume cu care s-a îmbogăţit.

Mai susţine că s-a reţinut fără temei faptul că acesta nu ar fi solicitat şi restituirea cheltuielilor de executare silită ori a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 264.594 RON. Arată că, în cauzele având ca obiect îmbogăţirea fără justă cauză, restituirea trebuie acordată până în consecinţele sale cele mai îndepărtate, doar astfel părţile fiind repuse în situaţia anterioară, potrivit principiului restabilirii situaţiei anterioare.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cauza juridică dedusă judecăţii, aceasta are ca şi specific faptul că Statul Român a făcut o dublă plată a debitului în valoare de 60.000 Euro, în două dosare de executare silită distincte, în primul având calitate de terţ poprit iar în cel de-al doilea de debitor.

Astfel, din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, şi necontestată de către părţi, reiese că împotriva debitoarei A. a fost demarată procedura executării silite, înregistrată la BEJ C. sub nr. x/2010, în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 2372/C din data de 17.11.2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Judecătoria Mangalia, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 311/C din data de 07.10.2009 a Curţii de Apel Constanţa, prin care debitoarea a fost obligată la plata sumei de 60.000 Euro şi 6.346 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către creditorii F. şi G..

La data de 03.12.2012, în dosarul de executare nr. 246/2010 al BEJ C., s-a emis către terţul poprit Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentat al Statului Român, adresa de înfiinţare a popririi nr. .246/2010 din 03.12.2012 pentru sumele datorate debitoarei A..

Poprirea înfiinţată prin adresa din 03.12.2012 a fost validată prin decizia civilă nr. 286 din 03.07.2014, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013, prin care s-a admis apelul promovat de F. şi G. şi a fost anulată sentinţa civilă nr. 2486/10.10.2013 a Judecătoriei Moineşti. Hotărârea din apel a rămas irevocabilă prin decizia nr. 280/29.04.2015 a Curţii de Apel Bacău.

După ce contestaţia la executare formulată de reclamant împotriva somaţiei din data de 07.08.2013 şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din aceeaşi dată a fost respinsă, Statul Român, în calitate de terţ poprit, a achitat creditorilor Coman sumele de bani pe care autoarea intimatei din prezenta cauză le datora acestora, respectiv suma totală de 294.267,99 RON, conform ordinului de plată nr. x/12.11.2015 şi extraselor de cont din 22.01.2016 şi 01.02.2016 .

În mod distinct, împotriva recurentului din prezenta cauză a fost emis titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 7530 din 02.05.2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. x/2011, irevocabilă la data de 06.02.2013, prin decizia 77/C pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care acesta a fost obligat la plata către autoarea intimatei, A., a sumei de 60.000 euro, reprezentând preţul de circulaţie a imobilului situat în Mangalia, str. x, jud. Constanţa, precum şi la plata sumei de 6.346 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2007 şi 7.954,46 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2011.

Pentru punerea în executare a acestui titlu executoriu, creditoarea A. a demarat procedura executării silite, fiind, astfel, deschis dosarul de executare silită nr. x/2013 pe rolul BEJA D. şi E., care a stabilit, cu titlu de cheltuieli de executare suma de 11.940 RON.

Reiese, astfel, că în acest dosar de executare silită, debitorul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, era obligat la plata următoarelor sume: 264.594 RON, echivalentul a 60.000 Eur cu titlu de debit principal, 14.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi 11.940 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită.

Prin ordinul de plată nr. x/27.05.2014, aflat la dosarul tribunalului, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a virat în contul BEJA D. şi E. suma de 264.594 RON (echivalentul a 60.000 Eur).

Executorul judecătoresc, primind doar o parte din suma pentru care a fost încuviinţată executarea silită în dosarul de executare nr. 386/2013, în temeiul art. 1509 C. civ., a realizat imputaţia plăţii, reţinând cu prioritate, pentru sine, cheltuielile de executare silită în cuantum de 11.940 RON, şi a distribuit către creditoare doar suma de 252.654 RON (adică suma de 14.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecata şi 238.354 RON cu titlu de debit principal), rămânând un rest de plată de 26.240 RON, ceea ce reprezintă echivalentul a 5.805,34 Eur (pentru care s-a continuat executarea silită, astfel cum reiese din încheierea din 15.07.2015 a BEJ H., aflată la file x din vol II din dosarul tribunalului).

Aşadar, în ambele dosare de executare silită, Statul Român, în calitate de terţ poprit şi, respectiv, debitor, a fost obligat la plata unui debit în valoare de 60.000 euro, la care se adăugau cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare silită.

Or, chiar şi în situaţia în care recurentul ar fi achitat de două ori debitul principal, în contul celor doi executori judecătoreşti, acestuia nu îi poate fi restituită întreaga sumă pretinsă, întrucât nu a achitat de două ori şi cheltuielile de executare silită şi cheltuielile de judecată, astfel încât executorul judecătoresc, realizând imputaţia plăţii în dosarul execuţional nr. x/2013, a eliberat creditoarei intimate doar parte din debit, rămânând un rest de plată de 26.240 RON (echivalentul a 5.805,34 Eur).

Or, una dintre condiţiile cerute pentru restituirea sumelor în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, înscrise în art. 1345 şi 1348 C. civ., aşa cum s-a arătat anterior, constă în îmbogăţirea pârâtului corelativ cu însărăcirea reclamantului, condiţie care nu se verifică în speţă în raport cu suma de 5.805,34 Eur, care nu a intrat în patrimoniul autoarei intimatei din prezenta cauză.

Aceeaşi este si situaţia cheltuielilor de executare silită care, distinct de faptul că acestea oricum nu au făcut obiectul acţiunii, nefiind pretinse prin cererea de chemare în judecată, nici nu au intrat în patrimoniul defunctei intimate A., pentru a putea fi pretinse de la aceasta, ci în patrimoniul executorului judecătoresc, care nu este parte în dosar.

Aplicând corect principiul îmbogăţirii fără justă cauză, curtea de apel nu a putut valida restituirea întregii sume pretinse prin acţiune, în condiţiile care în patrimoniul autoarei intimatei nu au intrat, în totalitate, sumele achitate de reclamant, neexistând vreun beneficiu sau un avantaj obţinut fără justă cauză de aceasta, în urma plăţilor efectuate de către reclamant.

Faţă de aceste considerente, stabilind din probele administrate că patrimoniul intimatei nu s-a mărit, în mod necuvenit, cu suma de 60.000 Eur, în detrimentul bugetului statului, premisă a angajării răspunderii civile izvorâte din faptul îmbogăţirii fără justă cauză, în mod corect instanţa de apel a respins ca nefondat apelul promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

Întrucât niciunul dintre motivele de casare invocate nu se verifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, împotriva deciziei civile nr. 429/2022 din 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.