Liability of central public authority as juridical guardian for wild animal attack; application of objective tort liability versus specific compensation scheme under hunting law

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la 7 august 2020, reclamantele A., B., reprezentată legal prin A., C., reprezentată legal prin A. şi D., reprezentată legal prin A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, obligarea acestora la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune, din care 100.000 euro, reprezentând daune morale şi 100.000 euro, daune materiale.

Prin încheierea din 5 aprilie 2022, Tribunalul Argeş, secţia civilă a luat act de renunţarea reclamantelor la judecată faţă de pârâta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 212 din 18 aprilie 2022, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. A admis în parte cererea de chemare în judecată şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantelor sumele de 155.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, şi de 11.708 RON, reprezentând despăgubiri. L-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 385 din 25 ianuarie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 212 din 18 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A., B., reprezentată legal prin A., C., reprezentată legal prin A. şi D., reprezentată legal prin A.. A schimbat în parte sentinţa civilă în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantelor sumele de 110.590 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi suma de 11.708 RON, reprezentând despăgubiri. A menţinut în rest sentinţa civilă apelată.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 385 din 25 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat cuantumul daunelor morale reţinute în sarcina sa, arătând că instanţa nu a examinat în mod temeinic şi imparţial probatoriul administrat şi nici nu a explicat problemele de drept invocate într-o manieră convingătoare, susceptibilă de a înlătura orice dubiu cu privire la corecta stabilire a situaţiei de fapt.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, fără a ţine cont de cadrul legal privind gestionarea fondurilor cinegetice din România.

Prin raportare la prevederile Legii nr. 407/2006, a solicitat să se constate că recurentul deţine doar calitatea de administrator al faunei cinegetice, iar în baza acestor atribuţii poate numai să verifice/să supervizeze activitatea desfăşurată de gestionar şi să emită derogări pentru speciile protejate.

În cazul exemplarelor din speciile de interes cinegetic prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 2 din Legea nr. 407/2006, recurentul a afirmat că nu poate realiza paza fiecărui exemplar şi nici nu poate să se servească de acesta în interes propriu.

Însă, gestionarul faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 17, denumit Aninoasa, din judeţul Argeş, respectiv Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, prin încheierea contractului de gestionare, are obligaţia de a asigura paza întregii faune cinegetice din fondul pe care îl gestionează şi de a preveni pagubele cauzate.

În sprijinul acestor susţineri, recurentul a solicitat să se reţină şi aspectele statuate în cauze similare, respectiv în cele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 129 din 26 octombrie 2021 de către Curtea de Apel Târgu Mureş, respectiv a dosarului nr. x/2014, în care a fost pronunţată decizia nr. 258/R din 16 octombrie 2019.

Referitor la daunele morale, recurentul a arătat că acestea sunt definite în doctrina de specialitate ca reprezentând "consecinţe de natură nepatrimonială cauzate reclamantului prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual." Despăgubirea, "pentru a reprezenta o reparaţie trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitatea, importanţa şi consecinţele acestuia".

Recurentul a făcut referire şi la aspectele reţinute în literatura de specialitate, în sensul că "reclamantul trebuie să învedereze concret în ce constă prejudiciul moral şi care sunt probele de care înţelege să se folosească în dovedirea acestuia, pentru ca sumete de bani acordate cu titlu de daune morale să nu constituie venituri nejustificate."

A arătat că, potrivit art. 1388 C. civ., "despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ţinându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească."

În raport de aceste argumente, recurentul a apreciat că instanţa de apel, la momentul stabilirii cuantumului daunelor morale, trebuia să aibă în vedere venitul net realizat de intimatele-reclamante la momentul atacului, precum şi principiul echităţii şi evitării unei îmbogăţiri fără justă cauză, urmând a fi determinate prin aplicarea condiţiei aprecierii rezonabile.

Faţă de aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii instanţei din apel şi, în rejudecare, să se dispună diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond. În subsidiar, a solicitat introducerea în cauză a gestionarului fondului cinegetic nr. 17, denumit Aninoasa (Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş) şi obligarea acestuia la plata în solidar cu recurentul a despăgubirilor.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 9 mai 2023, în termenul procedural, intimatele-reclamante au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile recurentului, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, prin ignorarea cadrului legal al gestionării fondurilor cinegetice din România.

Prin raportare la prevederile Legii nr. 407/2006, a solicitat să se constate că recurentul deţine calitatea de administrator al faunei cinegetice, atribuţiile sale fiind limitate doar la verificarea/supervizarea activităţii desfăşurate de gestionar şi la emiterea unor derogări pentru speciile protejate, neavând prerogative în ceea ce priveşte asigurarea pazei fiecărui exemplar al fondului cinegetic.

Recurentul a criticat decizia instanţei de apel şi din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate intimatelor-reclamante, susţinând că acestea nu au fost stabilite prin raportare la venitul net realizat la momentul atacului sau la principiul echităţii şi evitării îmbogăţirii fără justă cauză, deşi trebuiau determinate prin aplicarea condiţiei aprecierii rezonabile.

Criticile nu sunt fondate.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat, în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, art. 1375 C. civ., raportate la dispoziţiile Legii nr. 407/2006, obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor morale pentru prejudiciul suferit prin decesul intempestiv al soţului/tatălui lor, cauzat de atacul unui animal sălbatic (urs), şi repararea integrală a prejudiciului moral suferit în urma producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu din 6 decembrie 2017, de către paznicul juridic al animalului sălbatic.

Astfel, fapta ilicită reclamată şi, implicit, repararea prejudiciului moral au fost susţinute în baza normelor de drept comun care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1375 C. civ.), iar nu a celor cu caracter special, din materia gestionării exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în art. 13 din Legea nr. 407/2006, care vizează, exclusiv, prejudiciile cauzate de animalele sălbatice culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice.

Instanţele au fost învestite, din perspectiva cauzei juridice a litigiului, cu o ipoteză de răspundere delictuală obiectivă, întemeiată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament" al animalului din specia urs, specie menţionată în Anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006, astfel că antrenarea răspunderii necesită dovedirea condiţiilor generale referitoare la prejudiciu şi la existenţa raportului de cauzalitate dintre "comportamentul" animalului şi prejudiciu, precum şi a condiţiei speciale referitoare la calitatea de paznic juridic al animalului.

Examinând criticile de nelegalitate ce vizează reţinerea greşită a calităţii de paznic juridic a recurentului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că acesta justifică legitimare procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii.

Vânatul, care se află în proprietatea statului, deşi este în stare de libertate, este într-o libertate susceptibilă de supraveghere, care permite statului, prin organele abilitate, să exercite paza juridică şi să ia măsurile ce se impun pentru prevenirea sau limitarea distrugerilor pe care animalele le pot cauza.

Potrivit art. 1375 C. civ., "Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa ".

Art. 1377 din acelaşi act normativ stipulează că, "În înţelesul dispoziţiilor art. 1375 şi 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu".

În speţă, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, conform art. 19 alin. (2)1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, are ca atribuţie evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în Anexa nr. 2, în cadrul căreia se regăseşte şi specia urs.

În calitate de autoritate publică centrală care răspunde de protecţia mediului, acest minister are şi atribuţii de control şi supraveghere asupra animalelor sălbatice, inclusiv a celor din specia urs, conferite de legiuitor în cadrul actului normativ anterior amintit, atribuţii menite să conducă la o bună administrare a fondului cinegetic, astfel încât, în mod corect instanţa de apel i-a atribuit calitatea de paznic juridic, în înţelesul art. 1377 C. civ., calitate care nu este echivalentă celei de păzitor/supraveghetor al animalului, în sensul dat prin motivele de recurs.

Chiar dacă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor avea, la data producerii evenimentului din 6 decembrie 2017, calitatea de administrator al faunei cinegetice, conform art. 1 lit. a) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (care defineşte noţiunea de "administrator", aceasta semnificând autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi asigură administrarea faunei cinegetice), atribuţiile sale astfel cum sunt reglementate de actele normative referitoare la funcţionarea sa nu exclud calitatea de paznic juridic a recurentului.

Pe de altă parte, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, cu privire la care recurentul susţine că este gestionar al fondului cinegetic pe teritoriul căruia a fost produs atacul, nu este proprietară a urşilor sălbatici, iar în calitate de gestionar al fondului de vânătoare, care, conform art. 1 alin. (1) lit p) din Legea nr. 407/2006 reprezintă persoana juridică română, licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare, nu poate fi ţinută să răspundă pentru prejudiciile cauzate de animale care nu sunt supuse vânării, având în vedere că ursul brun este specie protejată şi inclusiv prioritară la nivelul Uniunii Europene, conform O.U.G. nr. 57/2007, iar capturarea, recoltarea şi relocarea exemplarelor din această specie se poate face numai în limitele stabilite prin Ordin al Ministrului Mediului, astfel cum se menţionează la art. 38 din actul normativ anterior invocat.

Astfel spus, calitatea Asociaţiei de gestionar al fondului cinegetic care are obligaţia de a lua măsurile necesare cu privire la prevenirea pagubelor produse de animale sălbatice nu suprimă îndatoririle şi responsabilităţile legale specifice ale ministerului (asimilabile puterii de direcţie, supraveghere şi control, de esenţa noţiunii de "pază juridică" definită în art. 1377 din C. civ.) şi, drept urmare, nu pot avea nici aptitudinea de a-i limita reclamantului victimă dreptul afirmat de a pretinde angajarea răspunderii delictuale a recurentului.

De altfel, intenţia legiuitorului de a atribui calitatea de paznic juridic instituţiilor publice centrale s-a concretizat efectiv prin Legea nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 14 din 10 ianuarie 2020, prin care a fost introdus art. 131, care a statuat, inclusiv, asupra angajării răspunderii în cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ale legii, soldate cu rănirea unei persoane fizice (cum este cazul de faţă), stipulând că se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vigoare de la 6 noiembrie 2019, (1) Se înfiinţează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere. (2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor se desfiinţează Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Conform acestor dispoziţii, prin preluarea activităţilor, structurilor şi unităţilor aflate în subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor care, astfel, se desfiinţează, calitatea de administrator al fondului cinegetic ce aparţine autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi care asigură administrarea faunei cinegetice, calitate la care se referă dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006, coroborate cu art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 20/2017, revine ministerului recurent.

În consecinţă, similar celor reţinute în decizia atacată, Înalta Curte are în vedere existenţa legitimării procesuale a Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, grefată pe calitatea acestuia de subiect pasiv în raportul juridic obligaţional de răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, în considerarea calităţii dovedite de păzitor juridic al animalului, răspundere care este fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate la circumstanţele factuale ale speţei a fost corect realizată de către instanţa de apel.

Ca atare, cu respectarea prevederilor legale incidente speţei, examinate anterior, curtea de apel a confirmat, corect, soluţia primei instanţe de admitere a cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu ministerul recurent, astfel încât criticile subsumate, sub acest aspect, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte critica recurentului, formulată din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate intimatelor-reclamante, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată, acestea au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, cu acest titlu, pentru suferinţele de natură nepatrimonială cauzate de decesul intempestiv al soţului/tatălui lor în urma atacului animalului sălbatic.

Prin sentinţa instanţei de fond această solicitare a fost admisă, tribunalul acordând reclamantelor daune morale în valoare de 62.480 euro (câte 15.620 euro pentru fiecare), reţinând, în raport de circumstanţele producerii fapte ilicite, că decesul victimei a lezat valori şi drepturi ce intră în sfera de aplicare a art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dar şi a art. 58 C. civ., iar suma stabilită este echitabilă şi de natură să asigure o proporţionalitate rezonabilă unui prejudiciu imposibil de cuantificat în natură, cuantumul sumei fiind apreciat că nu poate conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a părţilor reclamante.

Prin decizia recurată, curtea de apel a înlăturat această dispoziţie a instanţei, întrucât a constatat incidenţa în cauză a normei speciale reprezentate de art. 131 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 şi a considerat că sumele compensatorii acordate reclamantelor în baza acestei prevederi legale pot fi cuantificate la suma de 110.590 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, raportat la cuantumul salariului minim pe economie.

Or, critica recurentului vizează greşita raportare a instanţei de apel la acest element de calcul, iar nu la venitul net realizat de intimatele reclamante la momentul atacului şi principiul echităţii, criterii care nu sunt avute în vedere de textul de lege aplicat de instanţa de apel.

În raport de criteriul legal de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantelor utilizat de instanţa de apel, criticile pârâtului formulate sub acest aspect în prezenta cale de atac nu sunt fondate şi vor fi respinse ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 385 din 25 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 385 din 25 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.