Absolute vs. relative nullity of a forest exploitation transfer: conflicting mandates, illicit cause, and quash for erroneous legal qualification

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune a dreptului de exploatare a terenurilor cu vegetaţie forestieră autentificat sub nr. x/26.06.2013 de BNP C. şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 813/26 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă, în temeiul art. 19 alin 1 din O.U.G. nr. 51/2008, s-a dispus ca suma de 91.928 RON, în limita căreia reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar în baza încheierii din 08.01.2020, să rămână în sarcina statului şi s-a luat act că intimatul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 2109 din 5 iulie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 813/26.11.2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul B..

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a dreptului de exploatare a terenurilor cu vegetaţie forestieră autentificat sub nr. x/26.06.2013 de BNP C..

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a obligat pe pârâtul B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 91.928 RON, către stat, reprezentând taxa de timbru în limita căreia reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar în baza încheierii din 08.01.2020 şi la plata sumei de 24.737 RON către reclamantă, din care suma de 20.237 RON taxa judiciară de timbru şi 4500 RON onorariu avocat la prima instanţă.

În temeiul art. 482 raportat la art. 453 C. proc. civ., a obligat intimatul pârât la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 56.082,5 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel stabilită în sarcina apelantei.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 2109 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs recurentul-pârât B., indicând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Susţine că hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută, întrucât în motivarea acesteia nu sunt evidenţiate şi apărările formulate de pârât prin întâmpinare, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Arată că reclamanta şi-a recalificat cererea de chemare în judecată direct în apel, instanţa pronunţându-se asupra altor chestiuni decât cele care au făcut obiectul învestirii primei instanţe.

După expunerea pe larg a istoricului cauzei, pârâtul critică constatarea instanţei de apel cu privire la motivul de apel în susţinerea căruia reclamanta pretinde că la încheierea contractului de cesiune a dreptului de exploatare a terenurilor cu vegetaţie forestieră autentificat sub nr. x/26.06.2013 de BNP C. nu a existat consimţământul Obştii, dat fiind că nu a existat un mandat dat preşedintelui D. din partea Obştei pentru reprezentare la încheierea contractului de cesiune.

Susţine că reprezentantul Obştii a avut mandate pentru încheierea actului notarial (aşa cum în mod corect a reţinut şi BNP C. cu ocazia încheierii actului autentificat), Curtea reţinând existenţa acestor acte, dar omiţând analiza lor la stabilirea şi aplicarea legii.

Astfel, eronat a reţinut instanţa de apel că în speţă nu se aplică regulile de drept civil ce vizează depăşirea limitelor mandatului, întrucât a existat un mandat dat preşedintelui D. din partea Obştei pentru reprezentare la încheierea contractului de cesiune în litigiu.

Reiterează faptul că la data de 15.06.2013 Consiliul Director al A. a adoptat Hotărârea nr. 2/15.06.2013, prin care îl împuterniceşte pe Preşedintele Obştii, numitul D., în vederea semnării Contractului de cesiune drept exploatare terenuri cu vegetaţie forestieră cu B., semnătura fiind opozabilă atât Consiliului Director, cât şi membrilor Obştii. Astfel, faţă de dispoziţiile art. 17 lit. b). raportat la art. 19 din Statut, s-a mandatat Preşedintele Obştii să semneze actul juridic a cărui nulitate se solicită a se constata în cauza de faţă, aşa cum reţine şi instanţa de apel.

Din procesul-verbal încheiat la data de 09.06.2013, cu prilejul Adunării Generale ordinare a A., reiese că în această adunare generală, la care au participat 44 de membri din totalul de 62, s-a supus aprobării spre vot inclusiv încheierea acestui contract ce face obiectul cauzei pendinte. În mod inexplicabil instanţa de apel reţine că nu s-ar fi expus suficient de clar şi detaliat ce va conţine contractul, în condiţiile în care membrii au înţeles ceea ce aprobă şi votează.

Rezultă incontestabil existenţa consimţământului, respectiv faptul că actul nr. 228/26.06.2013 autentificat de BNP C. a fost supus analizei şi lecturării raportat la data la care av. E. a pus în discuţia membrilor Obştii ce au constituit legal Adunarea Generală Ordinară în data de 09.06.2013 şi a supus analizei, dezbaterii orale şi votului legal al celor prezenţi, încheierea Contractului cu pârâtul.

Instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale privind existenta consimţământului în încheierea valabilă a unui contract, reţinând fără temei legal lipsa consimţământului la încheierea contractului.

Un al doilea motiv care susţine nelegalitatea deciziei şi casarea cu trimitere spre rejudecare este împrejurarea că hotărârea conţine motive contradictorii, iar pe de altă parte nu este suficient motivată.

Instanţa reţine pe de o parte că există un mandat valabil al numitului D., subliniind caracterul valabil al reprezentării Obştii de către acesta cu referire la respectarea dispoziţiilor statului, ale legii şi ale Hotărârii Consiliului Director nr. 2/15.06.2013, şi, pe de altă parte, că nu există nici mandat valabil şi nici consimţământ, iar cele doua constatări sunt în mod evident contradictorii.

Consideră că, implicit, Hotărârea Adunării Generale din 15.11.2015 a A., prin care a fost împuternicit Comitetul director al A.. să renegocieze contractul de cesiune autentificat sub nr. x/26. 06.2013 de BNP C., precum şi termenii contractului sinalagmatic de mandat remunerat nr. 1180/15.06.2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/24.11.2010, reprezintă o recunoaştere explicită şi o acceptare a acestui contract.

Instanţa de apel reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1251 C. civ., potrivit cărora "contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege, art. 1.204 C. civ. conform căruia "consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză", respectiv dispoziţiile art. 1309 C. civ., conform cărora nu produce efecte între reprezentat şi terţ un contract încheiat fără a avea împuternicire.

Susţine că este evident că a existat mandat şi împuternicire aşa cum chiar instanţa de apel însăşi reţine pe alocuri în considerente.

Instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 1246 alin. (1) şi (2) C. civ., întrucât a reţinut în mod greşit că sunt absolute cauzele de nulitate invocate de apelanta reclamantă şi le-a analizat ca atare, constatând nulitatea absolută, când, în realitate, cauzele de nulitate erau de nulitate relativă, cu consecinţa reţinerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Instanţa de apel încalcă dispoziţiile art. 1247 alin. (1) C. civ., întrucât reţine faptul că în cauză nu este vorba de interes general, ci de interesul privat, particular al unei comunităţi restrânse care s-a constituit pentru a realiza un scop privat, exclusiv în beneficiul lor, profit provenit din exploatarea unor suprafeţe de teren, după reconstituirea acestora.

Dispoziţiile art. 1248 alin. (1) C. civ. prevăd că "Contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil", ceea ce în mod evident atrage nulitatea relativă, norma de drept pe care trebuia să o fi analizat-o instanţa de apel fiind cea specifică nulităţii relative, instituţie incidenţă în cauză, neexistând un interes general, ci unul particular.

Recurentul evocă dispoziţiile art. 1251 şi 1252 C. civ. şi arată că sancţiunea în ipoteza în care reclamanta apelanta şi ar fi dovedit susţinerile, nu ar fi fost nicidecum cea reţinuta de instanţă, ci nulitatea relativă, în raport cu care pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Consideră că instanţa a nesocotit şi aplicat eronat dispoziţiile art. 1204 C. civ., caracteristicile consimţământului regăsindu-se în cauză.

Susţine că a existat o cauză (motivul încheierii actului), aceasta fiind deopotrivă licită şi morală în acord cu dispoziţiile art. 1235 şi art. 1236 C. civ.., nefiind incidentă o potenţială fraudă la lege, fiind excluse de la aplicare dispoziţiile art. 1237 C. civ.. sau art. 1238 C. civ.

Mai arată că instanţa trebuia să se oprească doar la analiza valabilităţii contractului de cesiune a dreptului de exploatare a terenurilor cu vegetaţie forestieră autentificat sub nr. x/26.06.2013 de BNP C. prin prisma celor două motive de nulitate invocate, nu şi la analiza valabilităţii celor hotărâte în Adunarea Generală, pentru că nu a fost învestită şi cu o asemenea analiză. În atare condiţii, atât timp cât nu s-a făcut dovada că Hotărârea adoptată la data de 09.06.2013 de către Adunarea Generală a membrilor Obştii ar fi fost desfiinţată în vreo modalitate, aceasta evident că produce efecte în continuare.

Învederează că orice deficienţă de consemnare şi lipsă de precizie în redactarea documentelor întocmite cu ocazia şedinţelor celor două organe de conducere ale Obştii nu poate fi imputată în nici un caz pârâtului terţ, astfel că, dând eficienţă principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă şi regulii de interpretare a actelor juridice conform căreia o situaţie îndoielnică profită celui care se obligă, urmează a considera că aprobarea a fost dată şi în Adunarea Generală şi în şedinţa Consiliului Director pentru încheierea contractului de cesiune a drepturilor de exploatare a cărui anulare se solicită în cauza de faţă.

Instanţa de apel a ignorat faptul că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă şi nu se poate prevala de aceasta, respectiv a încălcat consecinţele juridice ce decurgeau din buna credinţă a pârâtului ca terţ faţă de obşte şi interesele private ale acesteia.

Cât priveşte eventuale vicii de consimţământ, aşa cum dispune art. 1251 C. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută, astfel cum pretinde reclamanta şi instanţa de apel.

Instanţa de a apel a nesocotit dispoziţiile juridice aplicabile, potrivit cărora A. este persoană juridică, fiindu-i aplicabile prevederile art. 187 şi următoarele C. civ.

Din art. 218 şi 219 C. civ., evocate de recurentul-pârât, rezultă că nevoia de protecţie a terţilor prin asigurarea certitudinii raporturilor dintre aceştia şi persoana juridică, prevalează faţă de eficacitatea eventualelor mijloace de protecţie a acesteia din urmă împotriva abuzurilor sau neglijenţei organelor proprii cu puteri de reprezentare. Instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii legale, pronunţând o hotărâre cu încălcarea legii.

Susţine că doar terţii pot invoca faptul că hotărârile Adunării Generale ale Obştii care nu au fost înscrise în Registrul special ţinut la grefa instanţei nu produc efecte faţă de ei, nu şi Obştea însăşi. Drept urmare, preşedintele ar fi acţionat în baza unor hotărâri luate în Adunarea Generală perfect legale, preşedintele Obştii fiind îndrituit să acţioneze conform celor hotărâre în Adunarea Generală sau în Consiliul director.

Instanţa de apel reţine în mod contradictoriu, pe de o parte, că nu este relevantă valoarea contraprestaţiilor, respingând probatoriul sub acest aspect, dar pe de altă parte menţionează că, în speţă, contractul are o cauză ilicită şi imorală. Cauza ilicită a contractului a fost invocată raportat atât la un preţ disproporţionat, cât şi la o pretinsă discrepanţă enormă dintre cheltuielile efectuate pentru reconstituirea dreptului de proprietate privind terenurile Obştii, pe care Obştea o estimează la aprox. 198.000 euro, având în vedere valoarea de circulaţie a terenului, şi suma pretinsă 2,3 milioane de euro.

Aceste susţineri au fost analizate de tribunal, fiind vădit în eroare instanţa de apel când a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra motivului de nulitate ce derivă din cauza ilicită.

Arată că, "contraprestaţia exorbitantă de 2,3 milioane de euro", despre care reclamanta afirmă că denotă cauza ilicită şi imorală a contractului de cesiune a dreptului de exploatare autentificat sub nr. x/26.06.2013 la BNP C. nu a făcut obiectul acestui act, ci a contractului de mandat, a actelor adiţionale şi acordurilor ulterioare ce s-au încheiat cu privire la remuneraţia mandatarului. Or, acestea nu fac obiectul învestirii instanţei în cauza de faţă şi nici nu s-a dovedit că ar fi fost desfiinţate pe vreo altă cale.

În atare condiţii, argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de nulitate referitoare la discrepanţa dintre prestaţii sunt străine contractului analizat. Tot străine contractului analizat sunt şi aspectele referitoare la faptul că nici până astăzi pârâtul nu a făcut demersuri pentru reconstituirea, în favoarea Obştii, a diferenţei de teren ce a existat în patrimoniul moşnenesc, după cum nu a făcut demersurile legale şi necesare întregirii suprafeţei deja reconstituite până la concurenţa totală de 499 ha, cât s-a retrocedat prin sentinţa civilă nr. 36/15.01.2008 a Judecătoriei Pătârlagele pronunţată în dosarul nr. x/2007.

Un alt argument care, în accepţiunea reclamantei, denotă caracterul ilicit şi imoral al cauzei este acela că, pentru a obţine profitul net preconizat, B. ar trebui să se "bucure" de dreptul de exploatare a masei lemnoase de pe aceste terenuri forestiere timp de 60 de ani, în acest sens fiind necesară distribuirea integral şi exclusiv către B. a tuturor veniturilor, fără ca pentru Obşte să se repartizeze ceva.

În speţă, pentru a afirma că este ilicită şi imorală cauza contractului de cesiune a drepturilor de exploatare a terenului forestier trebuie ca cele două părţi care l-au încheiat, adică Obştea şi B., să fi acţionat cu scopul de a înlătura, pentru o perioadă foarte mare, de cea 60 de ani, membrii Obştii de la încasarea oricăror sume de bani din exploatarea terenurilor deţinute sau de a cauza, în acest mod, încetarea persoanei juridice însăşi. Or, nu rezultă ce a avut la bază instanţa de apel, când a reţinut că reclamanta, ca entitate juridică ce este parte în contract, a încheiat actul cu scopul eludării intereselor membrilor Obştii, respectiv pentru a-şi provoca în acest mod propria desfiinţare.

Potrivit art. 1239 alin. (1) C. civ., "contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară".

Prin urmare, cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei şi, având în vedere că reprezintă un fapt juridic, este admisibil orice mijloc de probă. Astfel, sarcina probei incumba apelantei, care nu se poate baza pe simple afirmaţii, fiind necesar a dovedi atât intenţia pârâţilor de a frauda legea, cât şi procedeul fraudulos prin care au fost eludate dispoziţiile legale imperative.

Evidenţiază că în apel nu se pot invoca motive noi şi arată că în mod nelegal instanţa de apel a analizat motive neinvocate, pronunţând o hotărâre lovita de nulitate absolută.

Susţine că se invocă lipsa calităţii de reprezentant a numitului D. în a semna în numele şi pe seama Obştii Contractul de mandat neremunerat, contract care a fost supus aprobării în Adunarea Generală, care l-a mandatat pe Preşedintele D. să îl încheie, în nenumărate Adunări Generale manifestându-si acceptul, anterior şi ulterior încheierii sale, cu privire la acest Contract de mandat. După executarea obligaţiilor asumate prin acest mandat de către B., membrii obştii nu mai recunosc existenţa valabilă a mandatului, dar primesc efectele sale, după cum interesele personale ale membrilor sunt sau nu servite, în afara moralei şi ordinii publice.

Mai arată că nulitatea relativă poate fi invocată doar în termenul general de prescripţie.

Invocă dispoziţiile art. 1270 şi urm. C. civ.., referitoare la forţa obligatorie a contractului, care devine legea părţilor la momentul încheierii sale.

Cauza ilicită ar fi, în opinia instanţei, şi aceea că cheltuielile efectuate nu s-ar ridica la valoarea celor avansate efectiv, estimate cel puţin la suma de 2.000 de Euro. Curtea omite că acest contract nu este unul de împrumut, ci unul nenumit, în cadrul căruia părţile şi-au evaluat prestaţia în raport de anumite considerente şi au convenit împreună să stabilească valoarea unei remuneraţii, nu să restituie un împrumut constând în sumele afectate onorariilor de avocaţi.

Apreciază că criticile formulate vizează modalitatea de executare a unui contract, nicidecum încheierea sa valabilă.

Instanţa nu a făcut distincţia legală între obiectul contractului şi conţinutul contractului, respectiv obiectul obligaţiei, distincţie care este necesară întrucât prima noţiune (obiectul contractului) reprezintă o operaţiune juridică, în timp ce a doua noţiune este formată din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor, reglementate de dispoziţiile art. 1272 C. civ.

Arată că motivele legate de valoarea patrimoniului obştesc raportat la obligaţiile asumate, legate de disproporţia contraprestaţiilor şi modalităţii de executare a contraprestaţiilor prevăzută, deşi sunt invocate de reclamantă ca ţinând de sfera obiectului nedeterminat şi ilicit, acestea ar putea să fie analizate cel mult sub aspectul leziunii în raport de dispoziţiile art. 1221 C. civ.

În raport cu dispoziţiile art. 1223 C. civ.., este cert că termenul de prescripţie pentru exercitarea acţiunii în anulare, raportat la leziune, este prescris, întrucât s-a împlinit în termen de un an de la data încheierii contractului.

Invocă dispoziţiile art. 1180 C. civ.. şi arată că în speţă este cert că aspectele legate de incapacitatea de a contracta a Obştii nu poate fi pusă în discuţie, acestea neputând fi circumscrise acestei condiţii de validitate a contractului.

Solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea cererii de chemare în judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare în termen legal prin care a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului având în vedere dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. şi în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, conform art. 496 C. proc. civ.

Prin încheierea de dezbateri din data de 31 octombrie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A., având în vedere că o parte din criticile dezvoltate în motivele de recurs pot fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Împrejurările de fapt esenţiale ale litigiului, necesare pentru o analiză lămuritoare a motivelor de recurs, sunt cele reţinute de primele instanţe pe baza probatoriilor administrate:

Astfel, Tribunalul a consemnat că "La data de 15.06.2008, între Obşte, în calitate de mandant şi B., în calitate de mandatar, a fost încheiat contractul sinalagmatic de mandat remunerat nr. 1180, conform căruia "B. era împuternicit să întreprindă şi să execute, în numele şi pe seama Obştii, orice fel de demers, solicitare sau acţiune în faţa oricăror subiecte de drept în vederea soluţionării tuturor cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea Obştii". B. era obligat să suporte toate cheltuielile legate de îndeplinirea mandatului iar în situaţia în care în urma tuturor demersurilor efectuate de B. se decidea reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, în favoarea Obştii era îndreptăţit la o remuneraţie egală cu 10% din valoarea imobilului retrocedat, dar nu mai puţin de 3.000.000 euro."

De asemenea, s-a mai reţinut în sentinţă că La data de 18.04.2010, Adunarea Generală a membrilor Obştii a adoptat o hotărâre prin care, pe de o parte, a aprobat ca 30% din valoarea terenurilor forestiere ce ar fi putut fi retrocedate Obştii, să fie alocată pentru acoperirea cheltuielilor şi onorarea contractelor de mandat în vederea soluţionării cu succes a cererilor de retrocedare formulate iar, pe de altă parte, a acordat puteri depline preşedintelui Obştii "pentru accelerarea demersurilor necesare soluţionării cât mai rapide şi favorabile a cererilor de retrocedare a patrimoniului moşnenesc".

Prin sentinţa civilă nr. 36/15.01.2008 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2007, definitivă, Obştea a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren cu vegetaţie forestieră, în suprafaţă de 499 ha situat pe raza com. Vipereşti, jud. Buzău, iar la data de 23.01.2013 hotărârea judecătorească a fost pusă în executare, în mod parţial, în sensul că Obştea a fost pusă în posesie asupra unui teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 440 ha din totalul de 499 ha situate în com. Vipereşti, jud. Buzău.

Prin Hotărârea adoptată la data de 09.06.2013 Adunarea Generală a membrilor Obştii a acordat puteri depline atât preşedintelui cât şi Consiliului Director până la finalizarea procesului de retrocedare a terenurilor solicitate şi a modificat statutul în sensul introducerii noţiunii de Preşedinte fondator în persoana numitului D..

Tot prin aceeaşi Hotărâre Adunarea Generala a membrilor Obştii a aprobat contractul de cesiune a dreptului de exploatare masă lemnoasă, conform pct. 2 din ordinea de zi a Adunării Generale şi a Procesului-verbal încheiat cu acea ocazie.

Suplimentar, Curtea de apel a reţinut că "La data de 15.06.2013 Consiliul Director al A. a adoptat Hotărârea nr. 2/15.06.2013, prin care îl împuterniceşte pe Preşedintele Obştii, numitul D., în vederea semnării Contractului de cesiune drept exploatare terenuri cu vegetaţie forestieră cu B., semnătura fiind opozabilă atât Consiliului Director, cât şi membrilor A..

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 17 lit. b) raportat la art. 19 din Statut, s-a mandatat Preşedintele Obştii să semneze actul juridic a cărui nulitate se solicită a se constata în cauza de faţă."

Cu privire la motivul de nulitate invocat de reclamantă constând în lipsa consimţământului reclamantei la încheierea contractului de cesiune atacat, Curtea de apel a reţinut că în cadrul Adunării Generale a membrilor Obştii din data de 09.06.2013, consimţământul celor care au adoptat hotărârea de aprobare a contractului de cesiune atacat pentru nulitate absolută a fost viciat, deoarece membrilor le-au fost prezentate două contracte de cesiune şi nu au fost expuse suficiente împrejurări relevante cu privire la acestea, astfel încât nu au cunoscut pentru ce act juridic îşi exprimă acordul.

În cadrul considerentelor alocate motivului de nulitate constând în absenţa consimţământului, instanţa de apel a mai evocat ca fiind aplicabile cauzei prevederile art. 1251, art. 1204 şi art. 1309 C. civ. şi a conchis:

"Aceasta întrucât reiese din probatoriul administrat că suntem în situaţia încheierii unei convenţii în lipsa acordării unui mandat pentru încheierea ei, nicidecum de situaţia încheierii unei convenţii cu depăşirea limitelor puterii de reprezentare acordată, astfel cum în mod eronat a apreciat prima instanţă."

Din aceste considerente rezultă, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat contractul de cesiune ca fiind lovit de nulitate absolută pentru motivul absenţei consimţământului reclamantei la încheierea acestuia, concomitent cu reţinerea exprimării unui consimţământ viciat în hotărârea Adunării Generale din data de 09.06.2013, cu argumentul necunoaşterii cu precizie a condiţiilor şi efectelor contractului de cesiune a cărui adoptare s-a votat.

Acest raţionament prezintă mai multe vicii de ordin logic şi juridic, ce atrag temeinicia recursului sub aspectul greşitei aplicări şi interpretări a normelor de drept substanţial aplicabile litigiului, dar conturează şi indiciile unei motivări insuficiente şi inadecvate a hotărârii, care nu este aptă a explica întrutotul şi coerent dispozitivul hotărârii şi care nu răspunde tuturor apărărilor pertinente ale recurentului pârât, formulate în apel pe calea întâmpinării.

În primul rând, se impune a sublinia că ambele instanţe au reţinut că preşedintele obştii reclamante a fost împuternicit de Consiliul Director al entităţii pentru încheierea contractului de cesiune în discuţie la data de 15.06.2023.

Fiind reţinute şi în decizia recurată normele din statutul reclamantei care abilitau Consiliul Director a împuternici orice persoană pentru a încheia acte juridice în numele său ("În exercitarea competenţei sale, Consiliul Director...b) încheie acte juridice în numele şi pe seama Obştei; ...e) poate împuternici orice persoană, inclusiv persoane care nu au calitatea de membru al obştei, pentru a încheia acte juridice în numele şi pe seama persoanei juridice, sau pentru a îndeplini orice alte atribuţii prevăzute în statut, sau stabilite de Adunarea generală."), şi în absenţa vreunei dezlegări cu privire la valabilitatea şi întinderea împuternicirii date de Consiliul Director, nu se identifică în considerentele hotărârii supuse controlului judiciar care este motivul pentru care, pe de-o parte, împuternicirea dată de Consiliul Director nu putea reprezenta o manifestare validă a consimţământului reclamantei la încheierea actului atacat, şi pe de altă parte care era conexiunea juridică dintre hotărârea Adunării Generale din 09.06.2013 (care a aprobat încheierea contractului de cesiune) şi cea a Consiliului Director din 15.06.2013 (care l-a împuternicit pe preşedinte să încheie acelaşi contract, în exercitarea atribuţiei sale statutare de a încheia acte juridice în numele şi pe seama Obştii şi de a împuternici orice persoană pentru a încheia acte juridice).

În alte cuvinte, Curtea de apel nu a explicat în cuprinsul deciziei care sunt motivele pentru care, de vreme ce Consiliul Director era abilitat de Statut atât a încheia acte juridice pe seama obştii, cât şi a împuternici o persoană pentru încheierea actelor juridice (ceea ce a şi făcut), era totuşi necesar ca încheierea aceluiaşi act să fie aprobată şi de Adunarea Generală şi respectiv care sunt prevederile statutare sau legale care conduceau la necesitatea verificării consimţământului reclamantei la încheierea contractului de cesiune prin prisma hotărârii Adunării Generale din data de 09.06.2013.

În acelaşi timp, era necesar a se realiza o analiză a efectelor hotărârii din 09.06.2023 în privinţa aprobării contractului, coroborat cu conţinutul concret al împuternicirii date preşedintelui la data de 15.06.2013, pentru a verifica dacă pentru contractul de cesiune în litigiu consimţământul a fost sau nu exprimat în şedinţa din data de 09.06.2013 şi în acest caz care era în mod concret operaţiunea ce urma a fi încheiată de preşedintele obştii ca urmare a mandatului acordat de Consiliul Director, respectiv dacă acesta urma a exercita în numele şi pe seama reclamantei dreptul de a consimţi la încheierea actului juridic sau urma doar să semneze înscrisul constatator ca reprezentant al reclamantei.

Conex, se constată că, astfel cum susţine şi recurentul, Curtea de apel a argumentat în mod contradictoriu chestiunea, reţinând pe de-o parte existenţa împuternicirii date preşedintelui obştii şi în acelaşi timp absenţa mandatului - conform sublinierii mai sus citate a Curţii de apel - care conduce, în opinia instanţei, la încheierea contractului de cesiune în absenţa unui mandat, deci fără consimţământ.

În al doilea rând, Înalta Curte observă că, deşi în considerentele mai sus evocate ale Curţii de apel se consemnează exprimarea de către Adunarea Generală a unui consimţământ viciat la aprobarea contractului de cesiune, fiind reţinute chiar dispoziţiile art. 1251 C. civ. - ce consacră sancţiunea nulităţii relative pentru vicierea consimţământului la încheierea actului juridic - această constatare se transpune în dispozitivul deciziei în nulitatea absolută a contractului de cesiune.

Or, calificarea naturii nulităţii ce afectează contractul de cesiune era relevantă în speţă, deoarece prima instanţă s-a abţinut de la analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că a fost învestită cu o acţiune în nulitate absolută, ce nu ridică o problemă de prescripţie şi că nu putea realiza o recalificare a naturii nulităţii absolute invocate de reclamantă în nulitate relativă - ce deschidea calea invocării prescripţiei - astfel încât rejudecarea pricinii în apelul reclamantei păstra în discuţie chestiunea prescripţiei, dar şi a naturii nulităţii ce poate opera, apărări reiterate de pârât prin întâmpinarea depusă în calea de atac.

Or, în aplicarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de apel era chemată a restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat altă denumire; prin urmare, chiar dacă reclamanta a susţinut că actele atacate sunt lovite de nulitate absolută, instanţa era îndreptăţită a proceda la recalificarea acestor susţineri, pentru ipoteza în care aprecia că sancţiunea ce intervine pentru încălcările invocate era nulitatea relativă.

Din această perspectivă, Înalta Curte observă din nou că particularităţile principiului rolului activ, astfel cum sunt ele dezvoltate de art. 22 C. proc. civ., impun judecătorului calificarea corectă a faptelor deduse judecăţii, chiar împotriva unei denumiri greşite utilizate de reclamant, după o dezbatere corespunzătoare.

De aceea, chiar în prezenţa persistenţei reclamantei în a susţine nulitatea absolută, o concluzie în sensul incidenţei unei nulităţi relative atrăgea după sine o recalificare a acţiunii şi o judecată corespunzătoare acestei calificări.

Apare ca fiind contrară scopului reglementării cuprinse în art. 22 C. proc. civ. măsura respingerii acţiunii ca nefondate pentru ipoteza în care instanţa ajunge la concluzia că nulitatea care poate opera are o altă natură decât cea invocată de partea care a învestit instanţa; în realitate, respingerea exclusiv pe baza acestui argument (instanţa consideră că acţiunea este una în nulitate relativă şi pentru că reclamantul invocă exclusiv nulitatea absolută, cererea sa va fi respinsă) apare ca fiind un fine de neprimire, un motiv de inadmisibilitate a acţiunii - care însă nu a fost invocat ca atare şi pus în discuţia părţilor.

Or, în privinţa regimului juridic al nulităţii, părţile nu au un drept de dispoziţie - raportat exclusiv la perspectiva caracterului absolut sau relativ - şi, prin urmare, nici opţiunea reclamantului nu poate conduce la refuzul de a judeca.

Dimpotrivă, calificarea diferită de cea a reclamantului în ipoteza analizată trebuie să fie realizată de instanţă, adusă la cunoştinţa părţilor, care pot formula apărările sau susţinerile corespunzătoare în funcţie de o atare calificare, iar cursul procesului urmează regulile specifice acelui tip de nulitate.

Legat de acest aspect, se impune a sublinia că acţiunea în constatarea nulităţii absolute, respectiv cea în declararea nulităţii relative nu sunt, per se, instituţii juridice diferite, ceea ce le distinge fiind în esenţă condiţiile concrete de invocare a nulităţii (calitatea procesuală activă) şi regimul juridic diferit al prescriptibilităţii; faţă de părţi însă, efectele admiterii acţiunii sunt aceleaşi şi distincţia care valorifică teza unui altra petita este artificială şi nejustificată.

În consecinţă, la rejudecarea ce se va dispune Curtea de apel va avea sarcina de a identifica în mod corect motivul de nulitate adecvat potrivit susţinerilor reclamantei, de a califica natura acesteia prin aplicarea corectă a normelor de drept substanţial ce îl guvernează şi totodată de a lua în examinare, dacă va fi cazul, excepţia prescripţie dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul recurent şi nesoluţionată.

Succesiv operaţiunilor de identificare a motivului de nulitate şi al normelor legale aplicabile, inclusiv sub aspectul naturii nulităţii, se impune a lămuri dacă vicierea consimţământului membrilor obştii la data de 09.06.2013 este o chestiune care are aptitudinea de a afecta validitatea contractului de cesiune încheiat ulterior, semnat în numele reclamantei de preşedintele mandatat în acest sens de Consiliul Director.

O atare necesitate apare pentru că, deşi se reţine că în şedinţa din 09.06.2013 consimţământul la încheierea contractului de cesiune dat de membrii obştii reclamante a fost viciat - se poate deduce implicit, în absenţa unor detalii în decizie, că el a fost afectat de viciul erorii - nu se specifică cu claritate care este motivul de nulitate absolută ce afectează contractul de cesiune, de vreme ce vicierea consimţământului este un motiv de nulitate relativă şi priveşte Hotărârea adoptată la 09.06.2013, iar instanţa nu a reţinut decât dispoziţiile art. 1251 C. civ. în privinţa nulităţii - caz de nulitate relativă.

Legat de acest aspect, instanţa de apel nu a explicat nici cum a ajuns la concluzia inexistenţei mandatului celui care a semnat contractul de cesiune în numele reclamantei - el fiind acordat de Consiliul Director printr-o hotărâre a cărei validitate nu a fost pusă la îndoială în decizia recurată - şi nici care este temeiul de drept substanţial al nulităţii actului juridic pentru lipsa mandatului.

Este adevărat că instanţa de apel a reţinut în decizie aplicabilitatea art. 1309 alin. (1) C. civ. ("Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ."), dar fără a argumenta cu privire la efectele concrete ale acestui text asupra contractului atacat.

Or, art. 1309 alin. (1) C. civ. nu reglementează expres un caz de nulitate a actului juridic - absenţa împuternicirii reprezentantului - fiind astfel necesar ca, în ipoteza aplicării acestui text legal, Curtea de apel să explice mecanismul juridic prin care a considerat că sancţiunea aplicată derivă din art. 1309 C. civ.

Totodată, pentru cazul identificării unei nulităţi virtuale potrivit art. 1253 C. civ., aplicarea art. 1309 C. civ. impunea să se determine şi natura acesteia - absolută sau relativă - în acord cu prevederile art. 1250-1252 C. civ., deoarece în mod constant - inclusiv prin prezentul recurs - pârâtul s-a apărat susţinând că motivele invocate se circumscriu unei nulităţi relative, faţă de care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Suplimentar, se impunea a fi analizată şi apărarea pârâtei referitoare la existenţa mandatului acordat de Consiliul Director al obştii şi la aplicarea prevederilor art. 218 şi art. 219 C. civ. legat de această chestiune.

Aceste împrejurări se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - cu referire la chestiunea calificării motivului de nulitate al lipsei consimţământului, respectiv al absenţei mandatului ca nulitate relativă sau absolută şi la aplicarea neadecvată a art. 1309 alin. (1) C. civ. - şi respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - cu referire la omisiunile considerentelor mai sus expuse, respectiv a analizei efectelor vicierii consimţământului membrilor obştii asupra existenţei mandatului aparent valid al preşedintelui, la ignorarea unora dintre apărările pârâtului, formulate prin întâmpinarea depusă în apel şi la neidentificarea cazului de nulitate incident şi a naturii acesteia în situaţia lipsei împuternicirii mandatarului.

Cu privire la motivul de nulitate al lipsei cauzei, Înalta Curte identifică, de asemenea, o serie de vicii în raţionamentul instanţei de apel, ce au fost invocate prin criticile dezvoltate de recurentul pârât.

În primul rând, se observă, contrar aprecierilor instanţei de apel - care a reţinut că tribunalul nu a analizat motivul de nulitate al cauzei ilicite - că sentinţa primei instanţe cuprinde argumente clare cu privire la motivele ce au fundamentat înlăturarea acestei cauze de nulitate.

Astfel, examinând susţinerile concrete pe care reclamanta le-a legat de susţinerea privind cauza ilicită - intenţia de prejudiciere a reclamantei rezultată din caracterul exorbitant al sumelor ce constituie remuneraţia mandatarului - Tribunalul a subliniat (argumentând pe larg) că prin actul atacat în speţă nu au fost stabilite aceste sume, ci remuneraţia a fost determinată şi apoi majorată prin alte acte juridice anterioare, încheiate între părţile cauzei de faţă, precum şi că împrejurările afirmate în sprijinul intenţiei frauduloase nu rezultă din probele administrate, pentru a se putea reţine conivenţa părţilor în scopul vătămării intereselor reclamantei (natura comună a cauzei ilicite).

Sentinţa nu era, deci, nemotivată sub acest aspect.

În al doilea rând, Curtea de apel consemnează în decizia recurată:

"(…) acest Acord privind stabilirea remuneraţiei aferente terenurilor cu vegetaţie forestieră situate pe raza comunei Vipereşti, jud. Buzău, reconstituite în favoarea A., autentificat sub nr. x/26.06.2013, încheiat o dată contractul a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, atestă faptul că, în acelaşi timp, acelaşi preşedintele A. şi-a dat consimţământul pentru obligarea acestei entităţi juridice la o remuneraţie mult mai împovărătoare faţă de mandatarul B., căci, prin alin. (2) (2.1, 2.2) se prevede că " deşi potrivit art. 9 din contractul sinalagmatic de mandat remunerat nr. 1180/15.06.2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/24.11.2010, mandatarul are dreptul la o remuneraţie egală cu 30% din valoarea terenurilor pentru care se dispune reconstituirea în natură a dreptului de proprietate în favoarea mandantului, dar nu mai puţin de 2 900 000 Euro, părţile stabilesc în mod expres, neechivoc, liber şi negociat, prin derogare de la prevederile anterior menţionate(ce stabilea o remuneraţie de 30% din valoarea totală a imobilelor restituite în natură, dar nu mai puţin de 2 900 000 Euro - dosar prima instanţă - pentru demersurile efectuate pentru reconstituirea întregului patrimoniu moşnenesc, ce constă din aproximativ 60 000 ha păşuni, izlazuri şi goluri de munte, prezentat în preambulul contractului de mandat nr. x/15.06.2008), că pentru terenurile menţionate la art. 1 din prezentul (adică doar pentru reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 440,0102 ha cu vegetaţie forestieră, din suprafaţa de 499 ha, situat pe raza comunei Vipereşti, jud. Buzău) mandatarul are dreptul la o remuneraţie egală cu 2 300 000 Euro, urmând ca, astfel cum reiese din art. 2.2 din Acordul privind stabilirea remuneraţiei aferente terenurilor cu vegetaţie forestieră situate pe raza comunei Vipereşti, jud. Buzău, reconstituite în favoarea A., autentificat sub nr. x/26.06.2013, pentru restul "terenurilor ce s-ar putea retroceda în natură sau prin echivalent către mandant" prevăzându-se că "rămân în vigoare prevederile contractului sinalagmatic de mandat remunerat nr. 1180/15.06.2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/24.11.2010- dosar prima instanţă).

Astfel, din această succesiune de modificări a obligaţiilor contractuale, operată prin contractele/acordul evocate în precedent, reiese că ceea ce s-a urmărit a fost ca să se ajungă la obligarea reclamantei la plata sumei de 2 300 000 Euro cu titlu de remuneraţie faţă de mandatarul B. pentru demersurile făcute de acesta pentru suprafeţele deja reconstituite de doar 440,0102 ha cu vegetaţie forestieră, din suprafaţa de 499 ha, situat pe raza comunei Vipereşti, jud. Buzău, din cele aproximativ 60 000 ha păşuni, izlazuri şi goluri de munte, la care se face referire în contractul de mandat nr. x/15.06.2008, şi pentru care se prevedea o remuneraţie de nu mai puţin de 2 900 000 Euro."

Acest raţionament statuează, în esenţă, că majorarea indemnizaţiei mandatarului printr-un alt act juridic (ce nu face obiectul judecăţii pendinte), încheiat în aceeaşi zi cu contractul atacat, relevă că scopul urmărit de părţi a fost acela de a se determina o remuneraţie mult mai mare a mandatarului decât cea anterior convenită.

Or, contractul de cesiune a dreptului de exploatare a terenurilor cu vegetaţie forestieră autentificat sub nr. x/26.06.2013 de BNP C., atacat în cauza de faţă, nu a avut ca obiect stabilirea unei atare remuneraţii, ci a avut ca obiect transmiterea către recurentul-pârât a dreptului de exploatare cu privire la anumite terenuri cu vegetaţie forestieră şi conţine menţiunea că el se încheie cu titlu de dare în plată, conform art. 1492 C. civ., pentru a stinge obligaţia asumată de cedent (reclamanta) prin Acordul pentru stabilirea remuneraţiei autentificat sub nr. x/26.06.2013.

De aceea, aşa cum a arătat cu temei recurentul, împrejurarea apreciată ca fiind relevantă pentru intenţia frauduloasă a părţilor nu este proprie actului atacat în cauză, ci priveşte alte acte juridice încheiate între părţi; de aceea, o eventuală cauză ilicită a actului juridic prin care remuneraţia mandatarului a fost majorată nu prezintă în mod aparent o legătură juridică sau logică cu contractul ce a privit executarea obligaţiei de plată a remuneraţiei.

Similar, nici cea de-a doua condiţie a cauzei ilicite nu este legată în mod logic de contractul a cărui anulare se cere şi nici măcar de intenţia frauduloasă astfel cum a fost expusă în cele ce preced.

Astfel, consemnând că este necesar a se dovedi caracterul comun al cauzei ilicite, Curtea de apel reţine că pârâtul B., care a semnat contractul de cesiune în forma autentificată, este prezumat absolut a cunoaşte conţinutul procesului-verbal al Adunării Generale a membrilor Obştii din data de 09.06.2023, respectiv faptul că nu se putea cunoaşte care act juridic a fost prezentat spre aprobare.

Or, cauza ilicită a fost considerată a fi reprezentată de intenţia de determinare a unei remuneraţii exorbitante pentru mandatar, iar cunoaşterea cauzei ilicite de către cocontractant a fost legată de absenţa unui mandat legal dat preşedintelui obştii, semnatar al contractului.

Aceste considerente sunt în mod vădit străine cauzei şi nu pot fundamenta o aplicare corectă a prevederilor de drept substanţial ce reglementează cauza ilicită, deoarece nu explică în mod adecvat aplicarea la speţă a prevederilor art. 1237 C. civ.

Acest text legal circumscrie cauza ilicită unei situaţii în care motivul încheierii actului juridic este exclusiv acela de a eluda aplicarea unei norme legale imperative, iar decizia recurată nu cuprinde nicio explicaţie cu privire la motivul pentru care încheierea contractului de cesiune a dreptului de exploatare a terenurilor cu vegetaţie forestieră autentificat sub nr. x/26.06.2013 de BNP C. a fost încheiat cu un astfel de motiv şi care anume este dispoziţia legală imperativă a cărei încălcare s-a urmărit.

Corelativ, cum s-a arătat deja, pentru ca sancţiunea nulităţii absolute să opereze, art. 1238 alin. (2) C. civ. impune cerinţa ca cealaltă parte (decât cea care a urmărit scopul ilicit la care se referă art. 1237 C. civ.) să fi cunoscut această împrejurare ori să fi trebuit să o cunoască.

În speţă însă împrejurarea la care se raportează cerinţa din art. 1238 alin. (2) teza a doua C. civ. este una diferită decât cea la care Curtea de apel s-a referit în analiza scopului ilicit urmărit la încheierea contractului, scop care, la rândul lui nu putea caracteriza din punct de vedere logic contractul de cesiune, deoarece nu avea legătură cu obiectul acestuia.

Consecinţa acestor constatări este aceea că în cauză este incident şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece sub aspectul de nulitate al cauzei ilicite hotărârea atacată nu cuprinde decât motive străine pricinii, care nu pot fundamenta soluţia din dispozitiv.

În consecinţa tuturor motivelor expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare.

Celelalte chestiuni expuse în cuprinsul motivelor recursului nu au a fi analizate în prezenta decizie, fie pentru că ele privesc constatări ale instanţelor de fond bazate pe probele administrate în cauză şi exced controlului judiciar specific recursului, fie pentru că ele se referă la împrejurări ce vor fi reevaluate de instanţa de apel la rejudecare, după stabilirea corectă a chestiunilor mai sus arătate legate de modul concret de operare a cauzelor de nulitate invocate şi de dispoziţiile de drept substanţial aplicabile, după caz.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 2109 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.