Loan contract as private written instrument: insufficiency of "bun și aprobat" formalism and proof of fund remittance under Art. 275–276 CPC

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 03 decembrie 2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâtul să îi restituie suma de 650.000 RON, pe care i-a împrumutat-o la data de 01.02.2017 prin contractul de împrumut încheiat la data de 01.02.2017, să îi plătească suma de 28.959,61 RON reprezentând dobânzile legale penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie conform O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 26 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate, atât cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., cât şi cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată; a admis cererea formulată de reclamant în ceea ce priveşte eliberarea înscrisului intitulat contract de împrumut din data de 01.02.2017 şi a dispus în temeiul art. 292 alin. (4) din C. proc. civ., restituirea către reclamant a înscrisului-contract de împrumut din data de 01.02.2017 depus în original la dosarul cauzei, dispunând totodată şi renumerotarea filelor din dosar.

Împotriva sentinţei civile nr. 106 din 26 ianuarie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat apel reclamantul A..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 1116A din 05 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 106/26.01.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1116A din 05 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 decembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

I.5. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că decizia recurată este nelegală prin prisma interpretării dispoziţiilor referitoare la formalitatea "bun şi aprobat", precum şi a art. 2158 C. civ. în ceea ce priveşte remiterea sumei împrumutate.

A susţinut că scopul urmărit prin exigenţele probatorii instituite prin art. 275 C. proc. civ. este ca obligaţiile regăsite în conţinutul înscrisului să fie cele pe care debitorul şi le-a asumat în mod real, în deplină cunoştinţă de cauză. Pe cale de consecinţă, se impune a fi verificat dacă înscrisul reflectă realitatea juridică, astfel cum a fost convenită de către părţi.

A considerat că formula nu are caracter sacramental, putând fi înlocuită printr-o altă formulă corespunzătoare, singura cerinţă fiind ca suma să fie arătată în litere (nu numai în cifre) sau şi în litere, alături de cifre, cerinţă îndeplinită în cauză.

De asemenea, a susţinut că în contractul de împrumut cuantumul sumei de 650.000 RON este indicat atât în cifre, cât şi în litere, astfel că acesta conţine toate elementele prevăzute de lege, ceea ce confirmă faptul că debitorul avea reprezentarea existenţei şi întinderii obligaţiei asumate şi că înscrisul nu ar fi putut fi completat sau alterat ulterior semnării sale de către partea adversă.

În acest sens, în mod corect a reţinut prima instanţă, în urma administrării probei cu expertiza grafospcopică, faptul că semnătura de pe înscris aparţine intimatului.

De asemenea, faptul că acest contract de împrumut a fost încheiat în prezenţa martorilor C. şi D., aceştia semnând alături de reclamant şi de intimat, confirmă încă o dată că nu era necesar un formalism exagerat precum cel reprezentat de includerea formalităţii "bun şi aprobat", faptul că intimatul a asumat obligaţia de restituire a sumei împrumutate fiind confirmat prin contrasemnarea actului de aceşti doi martori.

Drept urmare, interpretarea instanţei de apel, conform căreia, pentru că nu conţine formula "bun şi aprobat" scrisă de mâna intimatului, contractul de împrumut ar fi nul ca înscris, este contrară finalităţii textului de lege, fiind deopotrivă opusă doctrinei şi jurisprudenţei în materie.

Prin urmare, având în vedere că prezentul contract de împrumut prevede în mod clar suma împrumutată, aceasta fiind scrisă atât în cifre, cât şi cu litere, soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind excesiv de formalistă pentru că nesocoteşte tocmai scopul urmărit de legiuitor, finalitate realizată în cauză.

În consecinţă, contractul de împrumut ca instrumentum îndeplineşte toate exigenţele impuse prin art. 275 C. proc. civ. pentru a fi apreciat sub aspect probatoriu ca înscris şi nu doar ca început de dovadă scrisă, cum în mod eronat a procedat instanţa de apel, din acesta rezultând în mod indubitabil obligaţia asumată de intimat.

Din această perspectivă, faţă de modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să aplice prevederile art. 275 C. proc. civ., contrară scopului urmărit de lege, recurentul-reclamant a apreciat că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A mai susţinut recurentul-reclamant că nu era necesară formalitatea "bun şi aprobat" faţă de existenţa unor contracte anterioare similare de împrumut între aceleaşi părţi, dată fiind amploarea şi regularitatea operaţiunilor juridice dintre aceştia, asimilabilă calităţii de profesionist. În acest sens, sunt nesocotite dispoziţiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ. elimină formalitatea "bun şi aprobat" în cazul raporturilor dintre profesionişti.

Din istoricul raporturilor dintre părţi (constatat inclusiv prin considerentele deciziei recurate) rezultă că astfel de împrumuturi precum cel care face obiectul contractului de împrumut din 2017 au mai fost practicate între aceleaşi părţi, pentru sume asemănătoare, aspect tranşat deja.

Prin urmare, se pune problema calităţii în care reclamantul şi partea adversă se împrumută reciproc, caracterul constant şi valoarea împrumuturilor imprimând operaţiunii juridice efecte similare celor stabilite între profesionişti.

Or, formalitatea "bun şi aprobat" nu este aplicabilă profesioniştilor, astfel cum stabilesc în mod clar prevederile art. 277 alin. (1) C. proc. civ., greşit interpretate şi aplicate de judecătorul apelului. Aceasta pentru că se prezumă cunoştinţele şi experienţa profesională a acestora, astfel că includerea unei asemenea formule ar deveni superfluă.

Aşadar, decizia recurată ignoră excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ., incidentă în cauză tocmai prin prisma calităţii părţilor semnatare, care poate fi asimilată profesioniştilor, fiind şi pentru acest motiv nelegală.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt în lipsa unui probatoriu adecvat, care să fie apt a susţine concluziile sale. Raţionamentul care a condus la concluzia că nu ar fi fost făcută dovada asumării obligaţiei de către împrumutat, respectiv a faptului că suma împrumutată a fost remisă, nu poate fi validat juridic.

Recurentul-reclamant a susţinut că prin acest motiv nu urmăreşte reanalizarea în recurs a situaţiei de fapt, ci critică strict faptul că instanţa de apel a făcut constatări în lipsa unui probatoriu adecvat care să fie apt să susţină concluziile sale.

A apreciat, totodată, că instanţa de apel ar fi trebuit să valorifice inclusiv poziţia părţii adverse (care în mod neîntemeiat a contestat însăşi semnătura dată de aceasta pe contract, astfel cum cu putere de lucru judecat s-a tranşat deja în cauză), şi nu doar declaraţiile martorilor (din care rezultă că banii au fost daţi împrumutatului, contrar celor reţinute de instanţa de apel).

De asemenea, pentru completarea înscrisului, puteau fi aplicate inclusiv prezumţii simple cum este cea reprezentată de faptul că între părţi au fost încheiate mai înainte convenţii în formă similară (fără includerea formulei), care au fost executate de acestea, astfel că uzanţele statornicite de-a lungul timpului între cocontractanţi susţin încă o dată realitatea operaţiunii juridice din anul 2017.

Instanţa ar fi trebuit să dea eficienţă şi să analizeze inclusiv prezumţiile judiciare, care erau necesare justei soluţionări a cauzei, tocmai având în vedere particularităţile speţei, natura contractului şi poziţiile complet divergente ale părţilor, în completarea probelor deja administrate.

Or, din această perspectivă, probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, expertize, declaraţii martori) nu poate susţine concluzia că recurentul-reclamant nu i-ar fi dat intimatului-pârât suma împrumutată.

Instanţa de apel apreciază că nu s-ar fi făcut dovada faptului material constând în tradiţiunea sumei de bani împrumutate, deşi aceasta rezultă inclusiv din chiar cuprinsul contractului de împrumut (art. 2.2 şi 3.1 din contract).

Din declaraţia unuia dintre martorii audiaţi în cauză, consemnată în extras inclusiv în considerentele deciziei atacate, respectiv martorul D., care prin propriile simţuri a confirmat că părţile contractante spuneau că s-au dat banii, rezultă confirmarea remiterii sumei împrumutate.

Or, din această perspectivă, în mod nelegal instanţa de apel nu a dat eficienţă prevederilor art. 276 C. proc. civ. şi art. 2.158 C. civ., din proba testimonială administrată în cauză (completată de prezumţiile pe care instanţa de apel nu le aplică însă) rezultând deopotrivă semnarea contractului de împrumut, precum şi remiterea sumei împrumutate.

Aceasta în condiţiile în care, astfel cum a rezultat din cercetarea judecătorească din primă instanţă şi apel, aspect intrat în puterea lucrului judecat, intimatul este cel care a asumat împrumutul acordat acestuia prin semnătură.

Prin urmare, această critică din etapa recursului nu vizează aprecierea instanţei de apel cu privire la probatoriul administrat, ci, în realitate, chiar lipsa unui probatoriu apt să îi susţină raţionamentul. În consecinţă, este vorba despre o eroare de procedură, iar nu una de netemeinicie.

Or, în lipsa unor probe apte să îi susţină soluţia, existând la dosarul cauzei suficiente elemente, nelegal ignorate de judecătorul apelului, care susţin realitatea împrumutului, recurentul-reclamant a apreciat că este necesară casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., art. 466 corob. cu art. 483 şi urm. C. proc. civ., precum şi toate celelalte dispoziţii de drept material şi procesual la care s-a făcut referire în cererea de recurs.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi a oricăror altor probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri.

I.6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate, susţinând că motivele de recurs invocate şi dezvoltate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

S-a mai învederat că nu au fost arătate în cuprinsul recursului încălcări sau aplicări greşite ale normelor de drept material, ceea ce conduce la respingerea recursului ca nefondat, acesta neîndeplinind nici condiţiile de admisibilitate în principiu.

De asemenea, a învederat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că a contestat remiterea sumei de bani, întrucât nu a primit niciodată această sumă, iar contractul încheiat la data de 01.02.2017 nu respectă cerinţele exprese impuse de art. 275 C. proc. civ., nefăcând dovada remiterii sumei împrumutate. Deoarece nu are forţa juridică a unui înscris sub semnătură privată, devin incidente dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., care prevăd că înscrisurile sub semnătură privată care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 274 şi art. 275 C. proc. civ. vor putea fi socotite doar ca început de dovadă scrisă, aspect corect reţinut de ambele instanţe ale fondului, lipsind formalitatea "bun şi aprobat", revenind părţii interesate sarcina probei.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a respins în mod corect critica recurentului-reclamant referitoare la împrejurarea că nu era obligatorie menţiunea în cuprinsul contractului a formulei "bun şi aprobat", înlăturând aceste apărări şi dezvoltând pe larg motivul necesităţii acestei formalităţi şi ce reprezintă un înscris fără această formalitate.

Susţinând că nu există nici motive de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 C. proc. civ. şi textele legale indicate în cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

I.7. Răspunsul la întâmpinare

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

I.8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 mai 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1116A din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data 14 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă de instanţă şi supus judecăţii instanţelor de fond, are ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 650.000 RON, pe care reclamantul i-ar fi împrumutat-o intimatului la data de 01.02.2017 prin contractul de împrumut încheiat la aceeaşi dată, precum şi la plata sumei de 28.959,61 RON reprezentând dobânzile legale penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie conform O.G. nr. 13/2011.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, reţinând, în esenţă, că actul sub semnătură privată încheiat de părţi, respectiv contractul de împrumut din 01.02.2017, fiind un contract unilateral, trebuie să conţină menţiunea "bun şi aprobat", astfel cum prevăd dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., că nerespectarea acestei formalităţi atrage nulitatea înscrisului, fără să afecteze însă valabilitatea obligaţiei unilaterale, că respectivul înscris a fost doar semnat de pârât, însă nu a fost scris în întregime de acesta, astfel că valoarea lui este cea a unui început de dovadă scrisă, precum şi că nu s-a făcut dovada remiterii efective a sumei de bani către pârât.

Prin decizia recurată, prima instanţă de control judiciar a validat soluţia instanţei de fond, respingând ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 106/26.01.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinând, în esenţă, similar primei instanţe, că respectivul contract încheiat la data de 01.02.2017 nu respectă cerinţele de validitate impuse de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., întrucât nu este scris în întregime de mâna intimatului-pârât, în calitate de împrumutat, reprezentând astfel un început de dovadă scrisă, şi nici nu există menţiunea "bun şi aprobat" în cuprinsul acestuia.

A mai reţinut instanţa de apel că nu s-a dovedit remiterea efectivă a sumei de bani consemnate în cuprinsul înscrisului, întrucât niciuna dintre peroanele audiate nu a constatat prin propriile simţuri transmiterea vreunei sume de bani de către apelant către intimat.

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant A. a criticat decizia Curţii de Apel Bucureşti pe motiv că, pe de o parte, aceasta încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar pe de altă parte că a fost dată cu încălcarea nomelor de drept material.

Astfel, printr-o primă critică, recurentul-reclamant susţine că soluţia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a ignorat prevederile legii procesuale civile în materia probelor reprezentate de înscrisurile sub semnătură privată, interpretând eronat dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deşi contractul de împrumut în discuţie îndeplineşte toate exigenţele impuse de acest text de lege pentru a fi apreciat sub aspect probatoriu ca înscris, iar nu doar ca început de dovadă scrisă şi nici nu era necesar un formalism exagerat precum cel reprezentat de includerea formalităţii "bun şi aprobat", formulă care nu are caracter sacramental.

Înalta Curte reţine, cu titlu preliminar, că deşi această critică a fost întemeiată pe motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), întrucât prin intermediul ei se tinde la a se evidenţia o aplicare eronată în speţă a art. 275 C. proc. civ., aşadar a unei norme de procedură.

Critica circumscrisă acestui motiv de casare nu poate fi primită, fiind nefondată pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Între părţile din prezentul litigiu a fost încheiat la data de 01 februarie 2017 un înscris intitulat contract de împrumut.

Potrivit dispoziţiilor art. 2158 alin. (1) C. civ., "Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate."

Contractul de împrumut de consumaţie este un contract real, pentru validitatea sa fiind necesară remiterea bunului. De asemenea, este un contract unilateral, în sensul art. 1171 C. civ., chiar dacă este cu titlu oneros, el dând naştere, din momentul încheierii, doar la obligaţii pentru împrumutat (căruia îi revine atât obligaţia de restituire, cât şi cea de plată a dobânzii, în cazul contractului cu titlu oneros).

Acest contract se supune condiţiilor generale de validitate impuse contractelor civile de dispoziţiile art. 1179 C. civ., iar dovada lui, supusă regulilor generale prevăzute de art. 1241 C. civ., se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.

Înscrisul sub semnătură privată, potrivit definiţiei date de dispoziţiile art. 272 C. proc. civ., este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material. Acesta nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege, fiind întocmit de părţi fără intervenţia unui organ de stat.

Definitoriu în cazul înscrisului sub semnătură privată nu este suportul material al acestuia (manuscris, dactilografiat, imprimat, electronic), ci semnătura care trebuie să fie olografă.

Prin derogare de la dreptul comun, potrivit cu care semnătura este singura formalitate necesară înscrisului sub semnătură privată, prin art. 274-275 C. proc. civ. au fost instituite două formalităţi suplimentare semnăturii: formalitatea multiplului exemplar şi formalitatea "bun şi aprobat".

În ceea ce priveşte formalitatea "bun şi aprobat", dispoziţiile art. 275 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie scris în întregime cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun şi aprobat pentru ...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantităţii datorate.

Aşadar, din textul citat rezultă că această formalitate se aplică înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale (o singură parte se obligă către alta) având ca obiect plata unei sume de bani sau o cantitate de bunuri fungibile. În acest caz, fie debitorul scrie singur, cu mâna sa, întregul înscris, îndeosebi menţiunea privitoare la suma datorată, fie cel puţin acesta adaugă la finalul unui text tehnoredactat ori scris de o altă persoană, cum ar fi creditorul, menţiunea "bun şi aprobat pentru ..." arătând suma ori cantitatea datorată în cifre şi litere. Formula nu este una sacramentală, ci poate fi înlocuită cu o formulare echivalentă.

Nerespectarea acestei formalităţi lipseşte înscrisul de forţa probantă deplină, putând fi însă socotit ca început de dovadă scrisă, potrivit art. 276 C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că, în speţa pendinte, întrucât contractul în discuţie are ca obiect o sumă de bani, înscrisul doveditor al acestuia, pentru a avea deplină forţă probantă ca înscris sub semnătură privată, trebuia să fie scris în întregime de către împrumutat (intimatul-pârât din cauză) sau cel puţin să adauge la finele actului cuvintele "bun şi aprobat pentru ..." sau o formulă echivalentă, arătând în litere suma datorată, apoi să semneze.

Formula "bun şi aprobat" este impusă, aşa cum s-a arătat anterior, de textul art. 275 C. proc. civ. şi, într-adevăr, nu este una sacramentală, însă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, consemnarea în cuprinsul contractului de împrumut a sumei împrumutate intimatului-pârât, 650.000 RON, atât în cifre, cât şi în litere, nu este suficientă din perspectiva cerinţei prevăzute de acest text de lege care impune în mod expres, necesitatea unei astfel de formule; aceasta reprezintă o condiţie specială pentru validitatea înscrisului sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale ce au ca obiect plata unei sume de bani şi care nu este scris în întregime de mâna debitorului, cum este cazul contractului în litigiu.

Aceste norme juridice nu sunt anacronice, desuete, întrucât cerinţa în discuţie a fost păstrată inclusiv în actuala reglementare a noului C. proc. civ., în vigoare din anul 2013, prin reluarea dispoziţiilor art. 1180 din C. civ. de la 1864, păstrându-şi aşadar, caracterul de actualitate.

Or, cuprinsul înscrisului invocat de reclamant în susţinerea pretenţiei sale este tehnoredactat, nefiind scris de mână de pârât (debitorul obligaţiei), iar în cadrul său nu se regăseşte formula "bun şi aprobat" sau măcar una echivalentă, intimatul pârât neatestând în niciun fel cuantumul sumei ce formează obiectul obligaţiei asumate.

Din analiza textului procesul enunţat, inclusiv din perspectiva metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, reiese în mod evident că în lipsa scrierii de mână de către debitor a întregului act, cel puţin menţiunea "bun şi aprobat pentru ...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantităţii datorate, trebuie să fie scrisă de acesta.

Aşadar, atât timp cât suma în cifre şi litere invocat a fi împrumutată a fost doar tehnoredactată, fără a fi scrisă de mână de către debitor, exigenţa legală nu a fost îndeplinită, astfel cum în mod judicios a apreciat curtea de apel, accentul juridic al normei legale fiind aşezat pe modalitatea de scriere, respectiv scrierea de mână a debitorului obligaţiei.

Pe cale de consecinţă a acestor considerente expuse care se contrapun argumentelor recurentului, în mod legal instanţa de apel a realizat în cauză aplicarea art. 276 C. proc. civ.:

"Sancţiunea nerespectării formalităţilor speciale - Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 274 şi 275 vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă".

Potrivit art. 310 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "Începutul de dovadă scrisă - (1) Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins. (…) (3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii".

Recurentul a mai arătat că respectiva cerinţă a menţiunii "bun şi aprobat" nu era necesară nici din perspectiva faptului că actul juridic a fost încheiat în prezenţa unor martori, astfel încât doar o interpretare excesivă a art. 275 C. proc. civ. reclama existenţa ei.

Înalta Curte constată că în cadrul situaţiei de fapt de care prezenta instanţă de control judiciar este ţinută, situaţie de fapt care a fost stabilită definitiv de instanţele devolutive ale fondului cauzei, pe baza probelor administrate, s-a reţinut în mod expres lipsa martorilor de la momentul încheierii actului dintre părţile procesuale, astfel încât acest argument invocat de recurent îşi pierde eşafodajul său juridic.

În fine, tot legat de aspectul formalităţii juridice reglementate de art. 275 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte mai notează şi faptul că această exigenţă este una de ordine privată susceptibilă de a fi invocată exclusiv de către partea obligată, caz în care se constată faptul că intimat-pârât a invocat acest aspect în apărarea sa, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în mod corect instanţa de apel a reţinut că înscrisul în litigiu nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 275 C. proc. civ., astfel că reprezintă doar un început de dovadă scrisă, conform sancţiunii prevăzute de art. 276 C. proc. civ., soluţia pronunţată nefiind nicidecum una excesiv de formalistă, ci fiind dată în acord cu dispoziţiile legale în vigoare.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ., care elimină formalitatea "bun şi aprobat" în cazul raporturilor dintre profesionişti. În susţinerea acestei critici, recurentul-reclamant a învederat că nu era necesară formalitatea "bun şi aprobat", întrucât părţile se împrumutau reciproc în mod constant, imprimând operaţiunii juridice efecte similare celor stabilite între profesionişti. Aşadar, s-a invocat faptul că instanţa de apel ar fi ignorat excepţia prevăzută de acest text de lege, incidentă în cauză tocmai dată fiind calitatea părţilor semnatare, care poate fi asimilată profesioniştilor.

Această critică, subsumabilă aceluiaşi motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este însă, formulată pentru prima dată, direct în această fază procesuală a recursului, cu ignorarea astfel a principiului non omisso medio.

Astfel, se observă că faţă de soluţia instanţei de fond de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, justificat de faptul că înscrisul în discuţie - contractul de împrumut din 01.02.2017 nu conţine menţiunea "bun şi aprobat", aşa cum prevăd dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., că valoarea sa este cea a unui început de dovadă scrisă, precum şi că nu s-a făcut dovada remiterii efective a sumei de bani consemnate în acest înscris, reclamantul a declarat apel. Prin apelul declarat, reclamantul a susţinut că respectivul contract încheiat cu pârâtul respectă exigenţele impuse de lege şi este valabil ca înscris sub semnătură privată, suma împrumutată fiind remisă pârâtului, că proba cu martori a fost nelegal respinsă, aceasta fiind singura probă cu care poate dovedi aspectele pentru care instanţa a respins acţiunea, că a fost încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât nu a fost pusă în discuţie chestiunea formalităţii "bun şi aprobat", că nu era necesară formalitatea "bun şi aprobat", întrucât, prin semnarea contractului, intimatul-pârât şi-a asumat în mod explicit obligaţia de a restitui suma împrumutată care a fost consemnată în mod clar atât în cifre, cât şi în litere, că soluţia instanţei de fond cu privire la formula "bun şi aprobat" este contrară scopului urmărit de legiuitor, contractul de împrumut conţinând suficiente garanţii privind suma împrumutată.

Niciunde în cadrul motivelor de apel, apelantul-reclamant nu a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 277 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că formalitatea "bun şi aprobat" nu era necesară faţă de calitatea părţilor semnatare asimilabilă calităţii de profesionişti.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază, în temeiul principiului procesual non omisso medio menţionat, consacrat inclusiv de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., că tot acest ansamblu dezvoltat de critici cu privire la ignorarea de către instanţa de apel a excepţiei prevăzute de art. 277 alin. (1) C. proc. civ., formulat de recurentul-reclamant nu poate fi primit, opunându-se impedimentul procesual de analiză menţionat.

Înalta Curte nu poate primi nici critica formulată de recurentul-reclamant, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la faptul că hotărârea recurată este nelegală prin prisma interpretării dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. şi art. 2158 C. civ. în ceea ce priveşte remiterea sumei împrumutate şi încheierea contractului.

În acest sens, recurentul-reclamant a învederat următoarele: instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt în lipsa unui probatoriu adecvat, care să fie apt a susţine concluziile sale; după ce a apreciat că respectivul contract de împrumut reprezintă un început de dovadă scrisă, instanţa de apel a considerat că, din dovezile administrate în completarea acestuia, nu ar rezulta asumarea obligaţiei unilaterale; instanţa de apel ar fi trebuit să valorifice inclusiv poziţia intimatului-pârât şi nu doar declaraţiile martorilor; puteau fi aplicate inclusiv prezumţii simple (de ex. între părţi au mai fost încheiate convenţii în formă similară, fără includerea formulei "bun şi aprobat", care au fost executate) pentru completarea înscrisului; instanţa de apel ar fi trebuit să dea eficienţă şi să analizeze inclusiv prezumţii judiciare în completarea probelor deja administrate, enunţând în acest sens astfel de prezumţii pe care recurentul le decelează; probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, declaraţii de martor, expertize) nu poate susţine concluzia să reclamantul nu i-ar fi dat suma împrumutată pârâtului; deşi rezultă inclusiv din cuprinsul contractului de împrumut, instanţa de apel a apreciat că nu s-ar fi făcut dovada faptului material constând în tradiţiunea sumei de bani; instanţa de apel nu a dat aşadar, eficienţă prevederilor art. 276 C. proc. civ. şi art. 2158 C. civ., deşi din proba testimonială administrată pe care înţelege să o completeze cu prezumţii, recurentul apreciază că a rezultat atât semnarea contractului de împrumut de ambele părţi, cât şi remiterea sumei împrumutate.

Or, deşi recurentul-reclamant susţine că ansamblul acestor critici nu vizează aprecierea probatoriului administrat de către instanţa de apel, ci chiar lipsa unui probatoriu apt să susţină raţionamentul instanţei de apel, fiind vorba - în aprecierea sa - de o eroare de procedură, iar nu una de netemeinicie, Înalta Curte constată că acesta, prin aserţiunile dezvoltate anterior redate, în realitate redezbate situaţia de fapt, prin prisma necesităţii evaluării unor probe care ar fi fost ignorate de instanţa de apel în configurarea situaţiei de fapt a cauzei sau prin prisma interpretării eronate a unora dintre probele ilustrate de curtea de apel. Însă, reevaluarea situaţiei de fapt, reaprecierea probelor existente la dosar este apanajul exclusiv al instanţelor devolutive ale fondului şi excede limitelor exclusiv de legalitate ale controlului instanţei de recurs, limite configurate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere că în cadrul situaţiei de fapt s-a reţinut în mod expres, în temeiul probelor administrate cauzei, inexistenţa contractului de împrumut, precum şi faptul neremiterii sumei de bani, instanţa de recurs fiind ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţele devolutive ale fondului raportului juridic, Înalta Curte apreciază că soluţia atacată este legală din perspectiva normelor juridice invocate de recurentul reclamant.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că niciuna dintre criticile aduse de recurentul-reclamant deciziei atacate nu justifică casarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A., cu domiciliul procesual ales la E. cu sediul în Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1116A din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., cu domiciliul în jud. Ilfov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.