Forestry restitution rulings upheld as revision bids fail on res judicata and jurisdictional grounds

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 2 martie 2022, revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, B., Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Covasna şi C., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei şi, drept consecinţă, respingerea apelului.

În şedinţa publică din 17 mai 2022, revizuentul A. a învederat instanţei de judecată că pe rolul Curţii de Apel Braşov se află o altă cerere de revizuire formulată de o altă parte, inclusiv de acesta, sens în care se impune conexarea celor două dosare. A precizat, totodată, că hotărârile pretins potrivnice sunt decizia civilă nr. 535/R/2007, pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Covasna, şi decizia nr. 3779/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerentele deciziei instanţei supreme menţinând autoritatea de lucru judecat a celei dintâi decizii.

La acest termen de judecată, instanţa a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2022.

Prin decizia nr. 305 din 31 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalului Covasna a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Covasna, invocată de instanţă din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

La 2 martie 2022, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, sub dosar nr. x/2022, a fost înregistrată cererea de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 593/R din 11 august 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, respectiv deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenţii A. şi C., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Prin încheierea din 26 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia conexităţii, invocată din oficiu, şi a fost conexat dosarul nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

2. Decizia Curţii de Apel Braşov, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 1192 din 29 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi C. în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Braşov şi cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în dosarul nr. x/2022 împotriva deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. x/2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă revizuenţii A. şi C. au declarat recurs la 8 septembrie 2022, revizuentul A. formulând şi cerere de recurs distinctă la 12 septembrie 2022.

3.1. În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, revizuenţii C. şi A. susţin că sunt greşite considerentele deciziei recurate, potrivit cărora revizuirea ar fi admisibilă doar dacă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată deloc în faţa celei de-a doua instanţe sau, dacă a fost invocată, instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia, precum şi cele reţinute cu privire la inadmisibilitatea cererii atunci când autoritatea de lucru judecat a fost invocată şi a fost respinsă de instanţă. Apreciază că aceste dispoziţii ale instanţei contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie şi arată că, de vreme ce legiuitorul a prevăzut posibilitatea revizuirii hotărârii care încalcă autoritatea de lucru judecat, în lipsa oricărei prevederi contrare, este evident că admisibilitatea revizuirii hotărârii nu vizează doar situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci şi împrejurarea în care instanţa s-a pronunţat asupra acesteia, fiind obligatoriu a se verifica dacă soluţia reprezintă sau nu o gravă eroare de judecată.

Revizuenţii expun istoricul litigiului şi învederează că prin decizia civilă nr. 535/R din 20 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. x/2007, a fost admisă plângerea petenţilor D. şi E. împotriva Hotărârii nr. 590 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi modificat art. 2 al acesteia, în sensul admiterii şi validării propunerilor făcute prin art. 1 din Hotărârea nr. 14/B/2005 a Comisiei Locale Covasna.

Mai arată că, prin decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Covasna a fost respins apelul recurenţilor din prezenta cauză împotriva sentinţei civile nr. 593 din 11 august 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, prin care a fost admisă, în parte, cererea formulată şi ulterior completată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu pârâţii C. (în calitate de moştenitoare a pârâtei defuncte E., decedată la data de 22.07.2018), A., Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, s-a constatat nulitatea absolută a art. 1 din Hotărârea nr. 14/B/06.12.2005 emisă de Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu privire la poziţiile 75 şi 76 din anexa 37 prin care s-a validat suprafaţa de 155,31 ha pentru moştenitorii D. şi A. după autorul lor F. şi suprafaţa de 154,81 ha pentru moştenitoarea D. după autorul G., s-a constatat nulitatea absolută a articolului unic al Hotărârii nr. 1/13.03.2003 emisă de Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu privire la anexa 53 poziţia 598 prin care s-a validat suprafaţa de 9,50 ha teren forestier pentru moştenitorii A. şi D. după autorul G. şi poziţia 599 prin care s-a validat suprafaţa de teren forestier de 10 ha moştenitorului H. în numele autorului F..

Învederează că hotărârile definitive anterior menţionate sunt potrivnice întrucât dispun soluţii diferite cu privire la aceleaşi părţi şi aceeaşi pricină.

Susţin că motivul pentru care a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat în dosarul nr. x/2007 (în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 de către Tribunalul Covasna) este acela că părţile nu au fost identice, însă acest aspect a fost clarificat în dosarul nr. x/2014, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 1258 din 6 iulie 2017 de către Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi prin decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, hotărâri prin care s-a reţinut reprezentarea Statului Român prin comisiile judeţene de fond funciar şi Prefect.

Arată că părţile din cele două procese sunt identice, pe de o parte, D. prin moştenitor A. şi E. prin moştenitor C., iar pe de altă parte, Statul Român prin diferiţi reprezentanţi - Ministerul Finanţelor Publice, Instituţia Prefectului Covasna, Comisia Judeţeană Covasna de aplicare a legii fondului funciar, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva etc.

Afirmă că, şi în situaţia în care părţile nu ar fi identice, instanţa ar fi trebuit să ţină cont de aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ce nu presupune întrunirea condiţiilor excepţiei autorităţii de lucru judecat, însă trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, fapt ce obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare.

3.2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3-5, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A. arată că decizia recurată este lovită de nulitate absolută având în vedere că a invocat în susţinerea cererii de revizuire şi considerentele deciziei nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de revizure aparţine instanţei supreme.

Învederează că autoritatea de lucru judecat invocată în cererea de revizuire vizează faptul că Hotărârea nr. 14B din 6 decembrie 2005 a fost validată prin decizia civilă nr. 535 din 20 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2007, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, cu privire la care consideră că a fost tranşată prin decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia recurată, instanţa de revizuire nu s-a pronunţat cu privire la efectele autorităţii de lucru judecat în raport de considerentele deciziei x din 6 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Arată că parte, deci persoana care are calitatea procesuală activă ori, după caz, pasivă în litigiile decurgând din raporturile civile la care statul participă proprio nomine, este în toate cazurile, statul însuşi, însă exerciţiul drepturilor şi executarea obligaţiilor procesuale se fac prin Ministerul Finanţelor sau alte organe ori persoane anume desemnate de lege, după caz. Prin urmare, şi actele procedurale făcute faţă de aceste persoane în limita puterilor conferite vor fi valabile şi opozabile faţă de stat însuşi.

Afirmă că, în speţă, Instituţia Prefectului Covasna, reprezentantul Guvernului Statului Român în teritoriu, a înştiinţat la 20 octombrie 2007 Ministerul Administraţiei şi Reformei Administrative cu privire la dispoziţiile irevocabile ale deciziei civile nr. 535/2007 în care Comisia Judeţeană a fost parte.

Susţine că faţă de intimata Romsilva, care are calitate de intervenient, trebuie să se aplice acelaşi raţionament având în vedere şi faptul că această intimată este intervenient accesoriu în interesul Statului Român.

Apreciază că este îndeplinită şi condiţia aceleiaşi cauze juridice întrucât dreptul de proprietate al revizuenţilor există şi, în speţă, se pune în discuţie doar forma de exercitare a dreptului de proprietate.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la 9 noiembrie 2022, intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Covasna a învederat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la 29 noiembrie 2022, intimata Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Covasna a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 12 decembrie 2022, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 mai 2023, au fost admise în principiu recursurile declarate de revizuenţii A. şi C. împotriva deciziei nr. 1192/Ap din 29 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererile de revizuire conexate formulate de revizuenţii A. şi C. s-a solicitat, în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea sentinţei civile nr. 593 din 11 august 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, respectiv a deciziei civile nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunţate de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, hotărâri pretins contrare deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007 pronunţate în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Covasna, această din urmă hotărâre fiind validată prin decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.

În motivarea cererilor de revizuire, revizuenţii au arătat că hotărârile indicate sunt potrivnice, adică dispun soluţii diferite cu privire la aceleaşi părţi şi aceeaşi pricină, cea din urmă hotărâre, decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, încălcând autoritatea de lucru judecat a celei dintâi.

Revizuenţii au precizat că motivul pentru care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în dosarul nr. x/2015 a fost că părţile nu ar fi identice. Însă, contrar celor reţinute de instanţa de fond şi de cea de apel în dosarul menţionat, părţile din cele două procese sunt aceleaşi, acest aspect fiind stabilit în dosarul nr. x/2014, prin decizia civilă nr. 1258/Ap din 06 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi prin decizia nr. 3779 din 06 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 305 din 31 mai 2022, Tribunalul Covasna a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Covasna, prin decizia ce se cere a fi revizuită, decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, iar competenţa de soluţionare a cauzei în acest caz aparţine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 535/R din 20 decembrie 2007.

Prin decizia recurată, analizând admisibilitatea căii de atac formulate de revizuenţi, instanţa de revizuire a constatat că obiectul, înţeles ca pretenţie afirmată în justiţie, ca ceea ce se pretinde prin acţiunea promovată, şi cauza, înţeleasă ca fundament juridic al acţiunii, ca temei de drept al pretenţiei, materializat în situaţia de fapt calificată juridic, nu sunt identice în cazul acţiunilor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2007, respectiv al dosarului nr. x/2015 De asemenea, a apreciat că, şi în ipoteza în care s-ar avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat, invocat de revizuenţi, şi care se impune într-un al doilea proces ce nu prezintă tripla identitate de părţi, obiect şi cauză cu primul proces, atâta timp cât are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, în speţă chestiunea litigioasă din cele două procese este diferită, în dosarul nr. x/2007 instanţa nefiind învestită şi neanalizând valabilitatea Hotărârii nr. 14/B/2015 a Comisiei Locale Covasna pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din perspectiva fraudei la lege, a cauzei ilicite şi a conflictului de interese.

Totodată, curtea a reţinut că, fiind analizată în dosarul nr. x/2015 excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007, pronunţate de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2005, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi formulate critici cu privire la modul în care instanţele de fond şi de apel au examinat-o, întrucât, în caz contrar, s-ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Covasna, ceea ce contravine finalităţii urmărite de lege prin reglementarea acestei căi de atac.

Prin recursurile declarate în cauză, recurenţii au arătat că sunt greşite considerentele deciziei recurate, potrivit cărora revizuirea ar fi admisibilă doar dacă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată deloc în faţa celei de-a doua instanţe sau, dacă a fost invocată, instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia, respectiv că ar fi inadmisibilă cererea atunci când autoritatea de lucru judecat a fost invocată şi a fost respinsă de instanţă, motivare care contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României.

Critica subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondată.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte reţine, în speţă, că prin decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022, Tribunalul Covasna, examinând efectele deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007 pronunţate de aceeaşi instanţă, a constatat că în mod corect a fost soluţionată de instanţa de fond excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind întrunită cerinţa triplei identităţi prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, în cauza nr. 205/322/2007 s-a admis plângerea împotriva Hotărârii nr. 590/30.11.2006 a Comisiei Judeţene Covasna şi s-a admis cererea Comisiei Locale Covasna, validându-se propunerea din art. 1 din Hotărârea nr. 14/B/2005 a Comisiei în favoarea petiţionarelor, după autorii F. şi G., iar în litigiul dedus ulterior judecăţii obiectul acestuia este anularea Hotărârilor nr. 14/B/2005 şi nr. 1/2003 ale Comisiei Locale Covasna; părţile diferă, în speţă reclamant fiind Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; totodată, cauza juridică nu este identică, în prezenta fiind art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 890/2005, art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1172/2001, art. 70, 71, 72 din Legea nr. 161/2003, spre deosebire de art. 53 din Legea nr. 18/1991 în cauza nr. 205/322/2007.

Prin urmare, prin ultima decizie, a cărei revizuire se cere, se reţine, explicit, prin raportare la decizia civilă nr. 535/R din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Covasna, că nu sunt întrunite cerinţele cumulative pentru a opera efectul negativ al autorităţii de lucru judecat reglementat prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, date fiind dezlegările din decizia civilă invocată privind neîntrunirea cerinţelor autorităţii de lucru judecat, chestiune care a constituit astfel obiect al judecăţii în cel de-al doilea dosar, nu se poate susţine că există posibilitatea repunerii sale în discuţie lor şi prin intermediul revizuirii, situaţie care ar reprezenta o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate.

Atunci când excepţia autorităţii de lucru judecat a fost pusă în discuţie şi s-a respins în al doilea proces, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune de această dată însăşi puterea de lucru judecat asupra rezolvării date acestei excepţii procesuale.

Cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte chiar din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu o cale de reformare, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării definitive date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Cum corect a reţinut şi instanţa a cărei hotărâre este recurată, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care, prin cea de-a două hotărâre definitivă, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri, întrucât hotărârea anterioară nu a fost cunoscută de instanţa care a soluţionat cauza, excepţia autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată în faţa acesteia sau, deşi a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei, situaţii premise care nu se regăsesc în litigiul pendinte.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, securitatea juridică implică respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, şi anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă pronunţare în cauză. Competenţa de control a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare şi denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenţei a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanţial şi obligatoriu.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale hotărârii invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu mai poate reitera această chestiune pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (afirmată, de exemplu, în cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009).

În consecinţă, nu se poate reţine, faţă de considerentele anterior expuse, că instanţa de revizuire ar fi nesocotit principiile generale reglementate în Titlul I al legii fundamentale - art. 1 alin. (3) şi (5) privind "Statul român" şi "Cetăţenia", respectiv dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţia României, referitoare la "Instanţele Judecătoreşti", aşa cum recurenţii susţin. De altfel, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, în situaţia de faţă, prin reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 509 şi următoarele C. proc. civ.

Recurenţii au invocat şi faptul că hotărârile definitive anterior menţionate sunt potrivnice întrucât dispun soluţii diferite cu privire la aceleaşi părţi şi aceeaşi pricină.

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, Înalta Curte reţine că instanţa de revizuire nu a avut în vedere la analiza admisibilităţii căii de atac exercitate împrejurarea că în cele două litigii în care s-au pronunţat hotărârile pretins contrare nu există identitate de părţi, ci doar că obiectul şi cauza nu sunt identice în cazul acţiunilor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2007, respectiv al dosarului nr. x/2015, statuând, în acest context, şi în privinţa efectului pozitiv al lucrului judecat, invocat de revizuenţi. În concret, a reţinut că, în speţă, chestiunea litigioasă din cele două procese este diferită, în dosarul nr. x/2007 instanţa nefiind învestită şi neanalizând valabilitatea Hotărârii nr. 14/B/2015 a Comisiei Locale Covasna pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din perspectiva fraudei la lege, a cauzei ilicite şi a conflictului de interese.

Or, sunt lipsite de relevanţă criticile expuse de recurenţi cu referire la identitatea de părţi, implicit concluziile acestora în sensul că asupra cadrului procesual au statuat definitiv instanţele de judecată ce au pronunţat decizia civilă nr. 1258 din 6 iulie 2017 (Curtea de Apel Braşov, secţia civilă) şi decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă), hotărâri prin care s-a reţinut reprezentarea Statului Român prin Comisiile Judeţene de fond funciar şi prin Prefect şi care ar avea putere de lucru judecat în litigiul de faţă.

Relativ la critica recurentului A. vizând nepronunţarea instanţei de revizuire cu privire la efectele autorităţii de lucru judecat în raport de considerentele deciziei nr. 3779 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, instanţa de recurs constată, suplimentar, că prin cererile de revizuire astfel formulate revizuienţii nu au invocat în mod expres efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei menţionate, ci doar au învederat, în motivare, că prin această hotărâre s-au dat dezlegări asupra calităţii Comisiile Judeţene de fond funciar de reprezentant al Statului român.

Recurentul A. a invocat în recurs şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 C. proc. civ., referitoare la motivele de casare ce intervin atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi, respectiv, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Dacă în privinţa primului motiv de casare recurentul a formulat o critică concretă, învederând că au fost încălcate prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revenind instanţei supreme raportat la decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, Înalta Curte constată că celelalte temeiuri de drept au fost indicate în mod formal, neputând face astfel obiectul cenzurii în recurs.

Înalta Curte nu va valida susţinerile recurentului referitoare la soluţionarea cauzei de către o instanţă necompetentă, reţinând că, sub acest aspect, prin decizia nr. 305 din 31 mai 2022, raportat la obiectul dedus judecăţii, Tribunalul Covasna a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Braşov, în faţa căreia nu a fost invocată o astfel de excepţie.

În consecinţă, excepţia necompetenţei materiale a instanţei de revizuire a fost stabilită cu caracter definitiv prin hotărârea indicată, având în vedere dispoziţiile art. 130 alin. (2), ale art. 131 alin. (1) şi art. 136 C. proc. civ., care determină cu caracter special, derogatoriu de la prevederile generale ale art. 247 alin. (1) din acelaşi cod, momentul procesual până la care părţile sau instanţa din oficiu sunt îndreptăţite să analizeze aspectele referitoare la competenţa materială, astfel încât nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii A. şi C. împotriva deciziei nr. 1192/Ap din 29 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii A. şi C. împotriva deciziei nr. 1192/Ap din 29 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2023, în şedinţă publică.