Copyright infringement claim mischaracterized as delictual despite contractual assignment of rights; prohibition on new claims for interest in appeal

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca să se dispună obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca la plata sumei de 1.986.950,88 RON (3x662.316,96 RON) conform art. 139 alin. (2) pct. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea de către pârât a dreptului de proprietate intelectuală al reclamantei ce poartă asupra documentaţiei Planului Urbanistic Zonal pentru obiectul de "Centuri ocolitoare ale municipiului Cluj - Napoca, tronsonul Calea x - Mănăştur" realizat de reclamantă pe baza contractului de servicii nr. x din 07.08.2006, predată şi neachitată, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 737 din 01.11.2021 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, a fost admisă, în parte, acţiunea şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantei A. S.R.L. a sumei de 662.316,96 RON cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea de către pârât a dreptului de proprietate intelectuală al reclamantei asupra documentaţiei Planului Urbanistic Zonal pentru obiectul de "Centuri ocolitoare ale municipiului Cluj - Napoca, tronsonul Calea x" realizat de reclamantă pe baza contractului de servicii nr. x din 07.08.2006; a fost obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantei A. S.R.L. a sumei de 38.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentate de onorariu avocaţial şi onorariu expert.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 109/A din 03 martie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 737 din 01.11.2021 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantei şi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 662.316,96 RON calculată de la data pronunţării sentinţei, respectiv 01.11.2021. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat pe intimatul Municipiul Cluj-Napoca să plătească apelantei suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta U.A.T Municipiul Cluj-Napoca, criticând soluţia pentru nelegalitate.

4.1 Recurenta-reclamantă A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că este parţial de acord cu raţionamentul instanţei de fond cu privire la întinderea prejudiciului, raportat la criteriul de evaluare din art. 188 alin. (2) pct. a) din Legea nr. 8/1996, care coincide, în parte, cu valoarea facturii emise şi ulterior stornată de către reclamantă, însă se impune a face precizări în acest sens.

Arată că beneficiul nerealizat nu este singurul criteriu de evaluare a prejudiciului, conform art. 188 alin. (2) pct. a) din Legea nr. 8/1996, la acesta adăugându-se o serie de alte criterii legale de stabilire a întinderii prejudiciului, toate aceste criterii fiind exemplificative şi nu exhaustive.

Consideră că suma de 662.316,96 RON a fost egală cu câştigul nerealizat doar la nivelul anului 2008, iar la momentul actual acesta nu mai coincide cu preţul pe care reclamanta l-ar fi practicat pentru aceeaşi lucrare.

Susţine că soluţia cea mai echitabilă este actualizarea acestei sume de bază, stabilită la nivelul anului 2008 raportat la un criteriu obiectiv, cum ar fi indicele preţului de consum pentru perioada 2008 - 2021 sau luarea în considerare a dobânzii legale penalizatorii practicabile între profesionişti.

Arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de apel interpretând mod greşit normele de drept material, respectiv prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În mod greşit a reţinut instanţa de control că a promovat cereri noi în apel, în condiţiile în care s-a solicitat recalcularea prejudiciului, care poate fi făcută şi prin raportarea la preţul stabilit în EUR, şi nu actualizarea despăgubirilor.

De asemenea, este greşită constatarea instanţei de control în sensul invocării de către reclamantă a altor aspecte decât cele invocate prin cerere de chemare în judecată, în condiţiile în care în cererea de chemare în judecată a solicitat calcularea despăgubirilor conform triplului acelei sume pe care în mod uzual ar fi primit-o pentru această lucrare.

Or, chiar din contractul de prestări - servicii nr. x din 07.08.2006, depus în faţa instanţei de fond, care nu reprezintă un aspect nou, rezultă modul de calcul al prejudiciului, aspect de care instanţa de apel trebuia sa ţină cont în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel fiind învestită cu recalcularea prejudiciului.

4.2 Recurenta-pârâtă UAT Municipiul Cluj-Napoca a invocat prin cererea sa de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. arătând că decizia este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care nu există o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală şi în secundar, s-a dispus angajarea răspunderii civile a municipiului în lipsa unei fapte ilicite imputabile acestuia, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (6) art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a apelului reclamantei, soluţie pe care, de asemenea, înţelege să o recureze, consideră că aceasta s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., precum şi cu depăşirea limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Arată că, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a înţeles să învestească instanţa cu soluţionarea unui petit accesoriu constând în acordarea dobânzii legale aferente despăgubirii solicitate prin petitul principal, nu este posibilă formularea unor pretenţii noi direct în apel, alin. (5) al art. 478 nefiind aplicabil în speţă.

Argumentul instanţei de apel în sensul că nu are "relevanţă de către cine a fost întocmită documentaţia de urbanism PUG" este contrar principiului răspunderii civile delictuale, căci municipiul este ţinut să răspundă în realitate pentru fapta altuia în acest caz, atâta timp cât documentaţia PUG prin care se reţine că a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, a fost elaborată de o terţă persoană juridică, în baza unui contract de servicii de proiectare, nu de către municipiu, acesta fiind doar beneficiarul documentaţiei.

În speţă, fapta imputată municipiului constă în predarea suportului material al documentaţiei PUZ pentru centura ocolitoare tronsonul Calea x - Mănăştur, astfel cum se reţine la pag. 15 din decizie.

Atât documentaţia PUZ elaborată de către reclamantă, cât şi documentaţia PUG au fost elaborate de specialişti în baza unor contracte de servicii, putând fi calificate opere realizate la comandă.

Prin clauza de la art. 9.2 din contractul de servicii nr. x din 2006, reclamanta a renunţat în favoarea municipiului la drepturile de proprietate intelectuală.

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparţin autorului.

Astfel, reţinerea instanţei în sensul îndeplinirii în cauză a cerinţei de la prevederile art. 43 pct. 5 din Hotărârea nr. 101/2010 în raport de art. 9.2 din contractul de servicii din anul 2006 este una greşită, având la bază o eroare de aplicare a prevederilor legale, atâta timp cât nu s-a avut în vedere distincţia dintre drept de autor şi drept de proprietate intelectuală, iar pe de altă parte, nu s-a ţinut cont de faptul că tocmai prin clauza 9.2 din contract a operat o transmitere a dreptului de proprietate intelectuală în favoarea municipiului conform art. 39 din Lege - nelimitată exclusiv coroborat cu art. 46.

Susţine că chestiunea răspunderii contractuale sub aspectul plăţii preţului nu are nicio relevanţă juridică în stabilirea existenţei unei încălcări a dreptului de proprietate intelectuală sau nu.

Mai arată că, în speţă, nu poate fi vorba despre o fapta ilicită a municipiului în condiţiile în care între părţi a existat un raport contractual, iar documentaţia de urbanism PUG nu a fost realizată de către pârât.

Instanţele de fond au reţinut că simpla predare, pe suport, a documentaţiei tehnice în discuţie de către reclamantă pârâtului, nu poate fi asimilată exprimării unui acord al reclamantei în ceea ce priveşte utilizarea acestei documentaţii, concluzie fundamentată pe dispoziţiile art. 48 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, potrivit cu care dobândirea proprietăţii asupra suportului material al operei nu conferă prin ea însăşi un drept de utilizare asupra operei.

Pârâtul consideră că s-a ignorat faptul că, pe de o parte, transmiterea dreptului de a utiliza opera s-a făcut prin asumarea clauzei de la art. 9.2 din contract, iar, pe de altă parte, că acordul de preluare a traseului de către elaboratorul PUG a fost exprimat direct de către reclamantă prin punerea la dispoziţie a suportului digital, fără de care realizarea documentaţiei PUG nu ar fi fost posibilă.

Astfel, contrar reţinerilor instanţei, o eventuală răspundere juridică în baza Legii nr. 8/1996 nu poate fi angajată în sarcina municipiului în calitate de beneficiar al documentaţiei ci, având în vedere mecanismul răspunderii civile delictuale, răspunde persoana care a săvârşit fapta ilicită, făptuitorul, cum se exprimă legiuitorul în cuprinsul art. 139, în acest caz, elaboratorul PUG.

Atât timp cât s-a dovedit că transmiterea fişierului electronic ce conţinea documentaţia s-a făcut tocmai de către reclamantă la solicitarea elaboratorului PUG contractat de către autoritatea publică prin prisma art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 43 din Hotărârea nr. 101 din 29 iulie 2010, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut în sarcina pârâtului existenţa unei fapte ilicite.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 martie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Municipiul Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 109/A din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

A fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2023, ora 930, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, iar recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1 Recursul declarat de recurenta-pârâtă a valorificat, în principal, susţineri în sensul absenţei condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, cu argumente în sensul că reclamanta a cedat pârâtei drepturile de autor asupra proiectului creat, astfel încât utilizarea acestuia de către pârâtă nu poate îmbrăca forma unei fapte ilicite.

Pentru abordarea acestor critici, este necesar a se examina cu întâietate cadrul procesual în cauză.

Reclamanta A. S.R.L. a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei UAT Municipiul Cluj-Napoca la plata triplului sumelor datorate de pârâtă pentru utilizarea operei reprezentate de documentaţia Planului Urbanistic Zonal pentru obiectul de "Centuri ocolitoare ale municipiului Cluj - Napoca, tronsonul Calea x - Mănăştur".

Acest proiect a fost întocmit prin demersurile reclamantei, potrivit susţinerilor din cererea de chemare în judecată, în baza unui contract de prestări servicii încheiat între părţile procesului în anul 2006, reclamanta mai arătând în acţiune că preţul contractului, în cuantum de 662.316,96 RON, nu a fost achitat de pârât, deşi acesta a implementat documentaţia în discuţie în cadrul lucrărilor respective.

Temeiul de drept al solicitării de obligare a pârâtului la plata sumei constând în triplul sumei de 662.316,96 RON a fost indicat ca fiind art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 (în prezent art. 188, după modificarea şi republicarea legii).

Prima instanţă, argumentând soluţia de admitere a acţiunii pentru suma de 662.316,96 RON, a reţinut - necontestat - că documentaţia menţionată este protejată prin drept de autor, precum şi că drepturile de autor în discuţie au fost transmise reclamantei de entităţile care au creat documentaţia în temeiul unor contracte de proiectare încheiate de aceasta din urmă.

De asemenea, a mai reţinut prima instanţă că prin contractul încheiat între reclamantă şi pârât s-a convenit o "cesiune cu titlu oneros a drepturilor de autor ale reclamantei asupra documentaţiilor, planşelor întocmite de reclamantă în favoarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca".

Analizând probatoriul administrat, Tribunalul a conchis că documentaţia a fost inclusă apoi în planul urbanistic elaborat de municipalitatea pârâtă în vederea realizării lucrărilor de amenajare urbană în discuţie, iar cu privire la existenţa unui acord al reclamantei la o atare utilizare, a apreciat că el nu rezultă din contractul încheiat între părţi sau din corespondenţa purtată între acestea şi administrată în cauză în forma probei cu înscrisuri. De aceea, în absenţa acordului reclamantei, a apreciat că utilizarea documentaţiei constituie o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, în forma culpei.

În privinţa prejudiciului, s-a apreciat că, faţă de dispoziţiile art. 44 şi art. 188 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 (art. 139 în numerotarea anterioară), nu pot fi aplicate criteriile de cuantificare cuprinse în lit. b) a textului evocat, deoarece există repere suficiente pentru evaluarea prejudiciului prin raportare la lit. a), respectiv preţul convenit de părţi prin contract, astfel încât a determinat întinderea despăgubirilor prin raportare la această sumă.

Prin apelul formulat, pârâtul a susţinut - între alte critici - că în speţă instanţa a reţinut în mod greşit săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite, având în vedere conţinutul contractului încheiat între părţi, prin prisma căruia "Chestiunea răspunderii contractuale sub aspectul plăţii preţului nu are nicio relevanţă juridică în stabilirea existenţei unei încălcări a dreptului de proprietate intelectuală sau nu."

Totodată, s-a susţinut că "(…) în speţă nu poate fi vorba despre o faptă ilicită a municipiului în condiţiile în care între părţi a existat un raport contractual (…)".

În considerentele deciziei recurate, ce a respins apelul declarat de pârât, Curtea de apel a reiterat în bună măsură argumentele reţinute de prima instanţă (consemnând, de altfel, că motivele apelului reproduc apărările formulate prin întâmpinare în faţa Tribunalului şi că nu reprezintă în acest context veritabile motive de apel).

Cu privire la elementele esenţiale ale prezentei analize, Curtea de apel a confirmat că prin contractul încheiat reclamanta a cedat cu titlu oneros pârâtului drepturile de autor asupra documentaţiei şi totodată că utilizarea acesteia s-a realizat de pârât fără acordul reclamantei, ceea ce fundamentează constatarea că în speţă în mod corect s-a dispus angajarea răspunderii pârâtei pentru fapta ilicită, fără a dezvolta însă un răspuns concret motivelor de apel mai sus reproduse.

Potrivit art. 188 alin. (1)-(2) din Legea nr. 8/1996 (art. 139 în numerotarea anterioară), "(1) Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.

(2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a)".

În acelaşi timp, din economia reglementării art. 40-44 din acelaşi act normativ, rezultă că în contractul de cesiune a drepturilor de autor părţile prevăd atât drepturile patrimoniale transmise, cât şi modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor.

Din această expunere rezultă, pe de-o parte, că reperele acţiunii reclamantei au cuprins susţinerea că documentaţia asupra căreia poartă drepturile sale patrimoniale de autor a fost realizată în temeiul contractului de prestări servicii încheiat cu pârâtul, act juridic în care s-a prevăzut şi remuneraţia cuvenită pentru transmisiunea drepturilor de autor.

În acelaşi timp, acţiunea a făcut referire, pentru determinarea prejudiciului la dispoziţiile art. 188 din lege, care reglementează, cum s-a arătat mai sus, ipoteza încălcării dreptului de autor - faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Or, o atare construcţie juridică este afectată în mod semnificativ de echivoc, deoarece pe de-o parte s-a invocat un raport juridic izvorât din contract şi pe de altă parte se apelează la norma legală ce dispune modul de reparare a prejudiciului izvorât din fapta ilicită.

În acest context, instanţele de fond au reţinut, în acord cu reclamanta, că părţile au inclus în convenţia lor o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor către pârât şi totodată că reclamanta nu şi-a dat acordul la folosirea operei, ceea ce face loc dezdăunării sale.

Se observă din cele arătate că fundamentul substanţial al acţiunii reclamantei nu a fost lămurit, iar rezultatul analizei realizate de instanţele de fond suferă de acelaşi echivoc ca şi cererea de chemare în judecată.

În acest sens, prevederile art. 1350 alin. (3) C. civ. prevăd că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile."

Sub imperiul C. civ. 1864, o asemenea prevedere expresă nu era reglementată, dar prioritatea regulilor răspunderii contractuale faţă de alte instituţii era recunoscută în mod consistent în doctrină şi în jurisprudenţă.

Prin urmare, era relevant prealabil soluţionării cauzei a determina dacă reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care cerea plata remuneraţiei sale izvorâte din contract (şi atunci invocarea art. 188 alin. (2) lit. b) era doar o chestiune circumstanţială, legată de evaluarea prejudiciului rezultat din pretinsa neexecutare a obligaţiilor contractuale şi instanţa trebuia să aprecieze dacă norma era sau nu aplicabilă) ori dacă acţiunea sa este una în răspundere civilă pentru fapta ilicită (şi atunci era necesar a se determina nu doar care este fapta ilicită, ci şi când a fost ea săvârşită, pentru a determina corect legea aplicabilă, faţă de dispoziţiile art. 103 din Legea de punere în aplicare a C. civ., nr. 71/2011 şi faţă de succesiunea în timp a faptelor deduse judecăţii, care s-au petrecut sub imperiul ambelor reglementări).

Cât timp cadrul procesual nu a fost suficient de lămurit din perspectiva temeiului de drept substanţial invocat de reclamant, revenea instanţei de fond sarcina, prevăzută de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., de a califica sau recalifica, după caz, temeiul de drept al acţiunii, în vederea soluţionării cauzei în coordonatele stabilite de reclamant (potrivit art. 9 C. proc. civ.) şi cu luarea în considerare a tuturor apărărilor pertinente respectivei calificări.

Nici ulterior această chestiune nu a fost clarificată, deşi în faţa instanţei de apel aceste chestiuni au fost aduse în discuţie prin motivele apelului formulat de pârât, cărora li s-a răspuns deficitar.

De aceea, din perspectiva motivelor recursului care se referă la existenţa contractului ce cuprinde şi o cesiune a dreptului de autor şi care valorifică imposibilitatea ca în aceste condiţii să se reţină existenţa unei fapte ilicite, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel nu cuprinde un răspuns adecvat, care să poată face obiectul controlului de legalitate conform art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu s-au dezlegat apărări relevante pentru soluţionarea cauzei, invocate în faţa ambelor instanţe - cazul de casare fiind reţinut cu referire la prevederile art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează limitele judecăţii în apel, nerespectate de Curtea de apel.

Suplimentar, aşa cum arată recurentul pârât, în absenţa acestor clarificări, instanţele au reţinut concomitent că reclamanta a cedat pârâtului drepturile patrimoniale de autor şi că acesta din urmă le-a folosit fără drept.

Or, dacă drepturile de autor au fost transmise cu titlu oneros pe calea cesiunii către pârât, acesta era titularul lor şi le putea exercita conform convenţiei părţilor, fără a fi nevoie de un acord al reclamantei - care, în funcţie de natura cesiunii, exclusivă sau neexclusivă, fie nu mai era titulara drepturilor, fie nu se putea opune folosirii operei în limitele stabilite prin contract, dar avea dreptul - de principiu - de a primi remuneraţia convenită.

Din această perspectivă constatările instanţei de apel (care a validat întrutotul construcţia logico-juridică adoptată de prima instanţă) sunt contradictorii şi ilogice.

De aici rezultă încă o dată că instanţele de fond erau ţinute a califica acţiunea reclamantei şi a determina natura juridică a demersului acesteia, pentru că cerinţele substanţiale de temeinicie erau diferite în ipoteza acţiunii izvorâte din contract faţă de cazul acţiunii izvorâte din delictul extracontractual.

Chiar dacă cererea de recurs nu cuprinde o referire expresă la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta va fi reţinut faţă de formularea criticilor în sensul că existenţa cesiunii exclude posibilitatea de a se constata folosirea fără drept a documentaţiei, deci a unei fapte ilicite, în condiţiile în care instanţa de recurs are obligaţia, ce rezultă din art. 489 alin. (2) C. proc. civ., de a proceda la încadrarea corectă a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de lege, dacă o asemenea încadrare este posibilă.

Distinct de chestiunile analizate mai sus, Înalta Curte reţine că este fondat şi motivul de recurs ce priveşte admiterea de către Curtea de apel a căii de atac declarate de reclamantă şi obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente sumei stabilite de prima instanţă.

Astfel, cum în mod corect a arătat pârâtul recurent, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a cerut obligarea sa la plata de dobânzi legale, cererea fiind formulată cu ocazia declarării apelului (alături de solicitarea de actualizare a creanţei).

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prevederile art. 478 alin. (5) C. proc. civ. nu acoperă şi ipoteza din cauza de faţă, unde cererea privind plata dobânzilor legale nu a fost formulată în faţa primei instanţe.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Norma aplicată greşit de instanţa de apel este alin. (5) al art. 478 C. proc. civ., text care derogă de la regula cuprinsă în alin. (2) şi potrivit cu care:

"Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală."

În acest context, se impune a sublinia că solicitarea de plată a dobânzii legale aferente debitului principal este o pretenţie distinctă de cererea privind plata despăgubirii formulată prin acţiune, chiar dacă are caracter accesoriu faţă de aceasta.

Prin urmare, dacă este formulată prima dată în apel, ea este o pretenţie nouă în sensul art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Sensul normei de excepţie din alin. (5) al textului nu este de a permite solicitarea pentru prima dată în apel a dobânzii, ci de a asigura că prelungirea procesului prin formularea unei căi de atac nu produce un prejudiciu suplimentar creditorului, atunci când sumele la care se referă norma (dobânzi, rate, venituri ajunse la termen) au fost cerute numai până la pronunţarea hotărârii primei instanţe, iar punerea în executare a sentinţei este întârziată de formularea căii de atac a apelului.

De altfel, legea arată în enumerare că este vorba şi despre orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii, confirmând că excepţia acoperă numai sume cu caracter periodic care au devenit scadente după momentul dezînvestirii primei instanţe şi până la soluţionarea apelului, dar - implicit - care fac obiectul procesului.

Acestea sunt argumentele pentru care recursul declarat de pârât este fondat şi din această perspectivă, admiterea apelului declarat de reclamantă a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De aceea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de pârâtul recurent, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare.

II.2 Recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. va fi respins, pentru considerentele ce succed.

Astfel, cum s-a arătat mai sus, reclamanta a învestit prima instanţă cu solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentând triplul remuneraţiei stabilite prin contractul încheiat între părţi, fiind indicate ca temei pentru o atare cuantificare a despăgubirilor prevederile art. 139 (art. 188 după republicare) alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Cererea reclamantei nu a cuprins nici un alt reper care să permită o altă modalitate de cuantificare a prejudiciului şi nu s-a referit nici la obligaţia pârâtei de a plăti accesorii faţă de suma solicitată - actualizare sau dobânzi.

De aceea, în mod corect a fost respinsă solicitarea formulată prin apel de reconfigurare a modului de cuantificare a prejudiciului prin actualizarea sumei acordate (remuneraţia convenită şi nu triplul acesteia) cu rata inflaţiei - pentru că o atare cerere constituia, cum s-a arătat mai sus, o pretenţie nouă în sensul art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Se impune în acest context sublinierea faptului că în mod greşit susţine reclamanta în faţa instanţei de apel necesitatea adoptării altor criterii de determinare a prejudiciului, care să se încadreze în prevederile art. 188 (fost art. 139) alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, regulile desfăşurării procesului civil impun un grad rezonabil de disciplină procesuală, în sensul în care toate elementele ce caracterizează pretenţia reclamantului să fie deduse judecăţii odată cu cererea introductivă, pentru a fi cunoscute de adversar, care are dreptul de a formula apărări adecvate prin întâmpinare, toate acestea urmând a fi avute în vedere de instanţă la soluţionarea cauzei.

Din acest motiv art. 204 C. proc. civ. nu permite modificarea cererii (inclusiv sub aspectul obiectulu) după momentul primului termen de judecată la care reclamantul este legal citat, cu excepţiile cuprinse în alin. (2) al textului, ce nu sunt incidente în cauza de faţă.

Or, indicarea unor noi elemente de calcul al prejudiciului (cum sunt actualizarea cu indicele de consum sau aplicarea de dobânzi legale sumei solicitate) reprezintă, fără îndoială, modificări ale acţiunii care puteau fi formulate numai în acord cu limitele trasate de art. 204 C. proc. civ.

Este adevărat că reclamanta putea propune instanţei mai multe variante de calcul al prejudiciului, aducând argumente subsidiare sau alternative (pentru ipoteza în care varianta triplului remuneraţiei nu era însuşită de instanţă), dar acestea trebuia să figureze în cererea de chemare în judecată sau într-o cerere de modificare formulată în termenul legal.

În plus, actualizarea şi dobânda nu puteau fi cerute direct în apel, pentru argumentele expuse în cele ce preced, cu ocazia analizei recursului declarat de pârât.

Pentru toate aceste argumente, recursul declarat de reclamantă, ce poate fi încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 109/A din 3 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 109/A din 3 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.