Entitlement to reparation benefits under Law no. 189/2000 for wartime eviction: sufficiency of proof of ethnic persecution and qualifying circumstances.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal of the pension authority, upholding the appellate court’s judgment that annulled the administrative decision refusing benefits and ordered the reissuance of a decision granting the claimant the status of a beneficiary of Law no. 189/2000 for the period from March 1944 to March 6, 1945, with rights accruing from November 1, 2003. The dispute centered on whether the claimant, a Romanian citizen, qualified for reparation benefits under Law no. 189/2000 following his and his family's evacuation from their domicile in March 1944 due to wartime military operations, which the lower administrative commission had rejected by claiming the location was not ceded to the USSR and ethnic persecution was not proven. The Court held that the claimant was entitled to benefits under Article 1, lit. c) of Law no. 189/2000, relying on official records from the National Archives that corroborated the eviction circumstances and satisfying the evidentiary standards of Article 4, paragraph (2) of the Norms approved by Government Decision no. 127/2002.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 1 din Legea nr. 189/2000; Entitlement to reparation benefits under Law no. 189/2000 for wartime eviction: sufficiency of proof of ethnic persecution and qualifying circumstances: Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că reclamantul nu a depus dovezi în dosarul înaintat comisiei, nefăcând dovada persecuției etnice, astfel că soluția instanței, de anulare a unui act administrativ, care nu încalcă nici o prevedere legală, este nelegală, în acest sens fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, precum și 3041 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2069 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12543/22058 din 20 mai 2004, emisă de această pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să îi stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat, în temeiul Legii nr. 189/2000, cerere la comisia de specialitate din cadrul pârâtei, care a fost respinsă, cu motivarea că județul Rădăuți, în care acesta locuia împreună cu familia, nu a fost cedat fostei U.R.S.S. și că, de asemenea, nu a fost dovedită persecuția etnică invocată.
S-a mai reținut, din actele dosarului și din declarațiile de martor, că reclamantul și părinții săi au fost evacuați, la data de 18 martie 1944, din localitatea de domiciliu, Rădăuți, în care se desfășurau operațiuni militare de război, în localitatea Târnăveni, județul Mureș, fiind dovedită potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, încadrarea în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că reclamantul nu a depus dovezi în dosarul înaintat comisiei, nefăcând dovada persecuției etnice, astfel că soluția instanței, de anulare a unui act administrativ, care nu încalcă nici o prevedere legală, este nelegală, în acest sens fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, precum și 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
În raport cu această prevedere a legii, se constată că în cauză a fost dovedit, în baza probelor administrate în dosarul de fond, completate cu înscrisurile oficiale eliberate de Arhivele Naționale, faptul evacuării din localitatea de domiciliu a recurentului și a familiei sale, în împrejurările istorice de la acea dată.
Rezultă, așadar, că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptățit ca atare, să beneficieze de prevederile acestui act normativ, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945.
Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2069 din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.