Liability for online defamation and admissibility of evidence to prove a state of provocation as an exonerating cause under civil liability law

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III -a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei constând în onoare, demnitate, reputaţie, prin formularea de afirmaţii denigratoare, defăimătoare, calomnioase şi mincinoase în postările realizate de aceasta pe pagina sa de facebook; obligarea pârâtei să posteze dispozitivul hotărârii pe pagina sa de facebook; obligarea pârâtei să sisteze postarea pe pagina sa de facebook a expresiilor insultătoare sau de natură să aducă atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantei; obligarea pârâtei să înlăture materialele defăimătoare, referitoare la reclamantă postate pe pagina sa de facebook; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1655/05.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. împotriva pârâtei B., a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor reclamantei la onoare, la demnitate şi la reputaţie, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.000 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă deopotrivă onoarei, demnităţii şi reputaţiei acesteia, a obligat pârâta să procedeze atât la înlăturarea/ştergerea tuturor cuvintelor şi expresiilor jignitoare/ofensatoare/defăimătoare, materializate în postările şi comentariile realizate pe pagina de facebook (C.) la datele de 25.09.2020, 28.09.2020, 29.09.2020, respectiv 22.10.2020 şi a obligat pârâta la publicarea/postarea dispozitivului hotărârii pe pagina de facebook (C.).

Prin aceeaşi sentinţă pârâta a fost obligată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1441A din 13 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1655/05.11.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a schimbat în parte sentinţa, exclusiv în privinţa cuantumului daunelor morale pe care pârâta trebuie să le plătească reclamantei, acesta fiind stabilit la suma de 4000 RON. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-au compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1441A din 13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti au formulat recursuri pârâta B. (recurs principal) şi reclamanta A. (recurs incident).

În memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Respingerea probelor solicitate de pârâtă de către ambele instanţe, fără a argumenta care sunt motivele înlăturării acestora, echivalează cu nemotivarea hotărârii şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, deoarece aceste probe puteau servi, în concret, aflării adevărului şi verificării situaţiei de fapt.

Au fost nesocotite o serie de norme procedurale, respectiv art. 211 C. proc. civ.., art. 20, art. 22 C. proc. civ.

Apreciază că prin administrarea probei video şi a probei cu interogatoriul reclamantei, instanţa avea posibilitatea să aprecieze intensitatea traumelor psihice la care era supusă pârâta şi ar fi putut să aprecieze dacă presiunea psihică exercitată asupra ei putea fi de natură să constituie o cauză justificativă şi să stabilească dacă postările erau întemeiate sau nu.

Arată că probele solicitate de pârâtă dovedesc, contrar celor reţinute de instanţă, că actele de violenţă sunt anterioare cererii de chemare în judecată şi că postările de pe facebook se referă la aceste episoade de violentă care au un caracter real.

Niciuna dintre instanţele de fond nu a analizat care au fost raporturile existente între cele două părţi. A avut loc o judecată formală a dosarului în raport cu apărările şi probele solicitate de pârâtă prin întâmpinare, ceea ce echivalează cu o solutionare a procesului fără a intra în judecata fondului.

Hotărârea recurată este nelegală având în vedere că instanţele nu au arătat motivele pentru care au fost înlăturate probele pe care pârâta le-a solicitat în fond şi în apel, probe care dovedesc că anterior, dar şi la momentul postărilor pe facebook, au existat acte de violenţă asupra pârâtei, de natură să îi creeze acesteia o stare de temere aptă să producă o tulburare care să constituie o cauză de neimputabilitate.

În mod greşit au fost respinse ca neavenite, neutile, neconcludente soluţionării dosarului, atât planşele fotografice depuse de către pârâtă la dosar, cât si certificatele medico - legale eliberate la 18.12.2020, 13.04.2021, 10.09.2021 şi 24.09.2021, acestea vizând fapte ulterioare postărilor si comentariilor ce formează obiectul analizei prezentului dosar.

După expunerea situaţiei de fapt, pe care "judecătorul nu a observat-o şi nu a făcut niciun fel de verificări pentru a o verifica şi a o înţelege", concluzionează în sensul că instanţa a încălcat dreptul pârâtei la apărare şi la un proces echitabil.

Mai susţine că prima plângere penală a fost formulată în data de 23.06.2020, mult înainte ca reclamanta să depună cererea de chemare în judecată şi că aceasta a fost urmată şi de alte plângeri penale, care se refereau la alte acte de violenţă, ameninţare şi distrugere din zilele de 26.06.2020, 27.07.2020, 19.08.2020, 07.10.2020 23.12.2020. Violenţele au avut un caracter repetat, au crescut în intensitate, motiv pentru care la următoarele agresiuni a solicitat certificatele medico-legale, prin care s-a stabilit că leziunile traumatice pot data din 17.11.2020 şi 27.12.2020.

Mai arată că instanţa nu a înţeles că postările pe facebook erau chiar o forma de exteriorizare a durerii şi neputinţei, exprimate de o persoană ajunsă la capătul puterilor, ca urmare a violenţelor la care era supusă de către reclamantă şi de rudele acesteia şi a lipsei de reacţie din partea organelor de poliţie.

În cadrul recursului incident, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a criticat cuantumul despăgubirilor acordate şi a susţinut, în esenţă, că nu au fost corect aplicate dispoziţiile 1357 C. civ. în ceea ce priveşte principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 C. civ.; că instanţa nu a aplicat jurisprudenţa CEDO cu privire la principiul reparaţiei echitabile şi nu a analizat criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă; susţine că postările sunt judecăţi de valoare cu conotaţii penale.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta B. a invocat excepţia de nulitate a recursului incident pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

Părţile litigante au depus răspuns la întâmpinarea la recursul principal, cât şi răspuns la întâmpinarea la recursul incident.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că prezentul recurs nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 decembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 aprilie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., după comunicarea reciprocă a actelor de procedură depuse, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării ambelor recursuri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi prevederilor art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul judiciar pendinte, reclamanta solicită, în temeiul regulilor răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtei la plata de daune pentru prejudiciul moral pretins a fi fost suferit prin atingerea adusă demnităţii, reputaţiei şi onoarei de care se bucură reclamanta, ca urmare a unor acuzaţii aduse de pârâtă acesteia prin intermediul unei reţele sociale.

Prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că pârâta a săvârşit o faptă ilicită şi că, în acelaşi timp, există un prejudiciu produs reclamantei, dar şi o relaţie de cauzalitate între postările pârâtei pe pagina sa de Facebook şi urmarea imediată, însă a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanţă de la suma de 30.000 RON la suma de 4.000 RON.

Subsecvent, instanţa de apel a apreciat că ar putea exista o eventuală doză de provocare din partea reclamantei, însă nu a fost probată starea de provocare în care s-ar fi aflat pârâta, ceea ce ar fi fost de natură a înlătura latura subiectivă a acestui tip de răspundere, respectiv vinovăţia în săvârşirea faptei ilicite.

În cadrul memoriului de recurs, pârâta invocă atât încălcarea dispoziţiilor de procedură (art. 20, art. 22 şi art. 211 din C. proc. civ.), cât şi motivarea superficială a deciziei în contextul necercetării unor aspecte determinante în conturarea vinovăţiei şi în săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă, critici care se fundamentează, în realitate, pe motive de casare distincte, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., urmând a fi verificate ca atare de către instanţa de recurs.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată în sensul că instanţa de apel a respins probele solicitate de aceasta, fără a argumenta care sunt motivele înlăturării acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Din analiza actelor dosarului rezultă că prin încheierea din 2.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a încuviinţat pentru apelanta-pârâtă proba cu înscrisuri şi planşe foto, care erau deja ataşate cererii de apel şi au fost comunicate părţii adverse. A încuviinţat proba cu un martor, pe teza probatorie referitoare la dovedirea contextului în care a fost săvârşită fapta.

În ceea ce priveşte proba cu interogatoriul reclamantei, instanţa de apel a respins-o, considerând că poziţia acesteia a fost exprimată prin cererea de chemare în judecată, precum şi prin întâmpinarea din apel, iar referitor la proba video, Curtea a reţinut, raportat la teza probatorie - contextul săvârşirii faptei - că stresul invocat poate fi dovedit cu înscrisurile şi planşele foto depuse la dosar.

Prin urmare, critica recurentei privind respingerea neargumentată a solicitărilor sale de probaţiune nu poate fi primită, câtă vreme instanţa de apel a admis şi a respins motivat probele solicitate de către pârâtă.

Referitor la argumentarea deficitară a hotărârii atacate, alegaţiile recurentei sunt parţial întemeiate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

În esenţă, pârâta a invocat în litigiul de faţă că acţiunile reclamantei şi inacţiunea organelor statului, prin nesoluţionarea plângerilor penale formulate, au fost cauze justificative ale postărilor sale pe facebook, considerate defăimătoare de pârâtă. A arătat că reclamanta şi familia ei au exercitat în mod repetat presiuni fizice şi psihice pentru a obţine cedarea spaţiilor comune utilizate de părţi sau pentru a le fi vândut apartamentul nr. x, deţinut de pârâtă în imobil.

Recurenta-pârâtă a expus în cererea de apel istoricul relaţiilor dintre părţi, cu trimitere la plângerile penale şi la certificatele medico-legale existente la dosarul cauzei şi a susţinut că actele de violenţă exercitate asupra ei sunt anterioare postărilor de pe facebook, iar acestea din urmă se referă la episoade de violenţă care au un conţinut real.

Prin urmare, cu privire la vinovăţie, pârâta a invocat în apărarea sa că postările au fost realizate pe fondul unei stări de provocare.

Curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate, într-un prim palier, că pârâta nu a formulat o cerere reconvenţională, că nemulţumirea sa rezultată din absenţa unei reacţii a autorităţilor faţă de plângerile sale pentru actele de violenţă a căror victimă susţine că a fost nu justifică fapta sa ilicită de a formula în mod public afirmaţiile ce îi sunt imputate prin acţiune şi că pârâta nu era îndreptăţită în acest context a-şi face singură dreptate.

Într-un alt palier al argumentării, se reţine în decizie că "Totuşi, Curtea admite că victima unor agresiuni fizice în legătură cu care a sesizat organele penale competente, fără ca acestea să le cerceteze într-un termen rezonabil, ar putea ca, sub impulsul fricii şi din dorinţa firească de a se apăra, să expună public, inclusiv pe platformele media de socializare, respectivele agresiuni, fără riscul de a fi pusă ulterior în situaţia de a-i despăgubi civil pe agresorii care ar beneficia de pasivitatea ori lentoarea organelor de cercetare penală.

Cu toate acestea, pârâta nu a dovedit că s-ar fi aflat într-o ipoteză de genul celei menţionate, în raport cu reclamanta, aceasta din urmă nefiind acuzată prin postări de săvârşirea unor acte de violenţă", constatându-se, în final, că pârâta nu a dovedit existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere, în sensul art. 1352 C. civ.

Or, nu pot fi în acelaşi timp corecte şi considerentele prin care apărările pârâtei sunt repudiate de plano ca nefiind apte a fundamenta o justificare a acţiunilor sale (nimeni nu îşi poate face singur dreptate), dar şi cele prin care se reţine că existenţa unei stări de provocare ar fi putut constitui o cauză exoneratoare de răspundere sau ar fi influenţat soluţia pe fond (nefiind suficient de clar care este efectul în planul răspunderii prefigurat de instanţa de apel al acestei situaţii de fapt), dar o asemenea împrejurare nu a fost dovedită.

Din această perspectivă motivarea deciziei este contradictorie, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă.

Suplimentar, instanţa de recurs observă că, pe de-o parte, unele dintre probele solicitate de pârâtă în etapa apelului au fost respinse prin încheierea din data de 02.06.2022 (proba cu interogatoriul reclamantei, cu înregistrări video, iar proba testimonială a fost limitată la un martor); pe de altă parte, instanţa de apel a consemnat în decizia recurată, cum s-a arătat în cele ce preced, că pârâta apelantă nu a dovedit pretinsa stare de provocare în care s-a găsit la momentul faptei ilicite ce îi este imputată în cauză.

În acest context, o solicitare de probaţiune cu teza probatorie a agresiunilor pretins comise de reclamantă împotriva pârâtei este, în mod aparent, aptă a conduce la posibilitatea instanţei de a analiza pe fond susţinerile părţii şi a le estima efectele juridice, prin prisma celor arătate în considerentele deciziei, dar o atare concluzie este incompatibilă cu statuarea anterioară, în încheierea din data de 02.06.2022, a inutilităţii unora dintre probele solicitate, care tindeau, cum afirma apelanta, la dovedirea "contextului săvârşirii faptei", deci a relaţiilor complexe dintre părţi; această contradicţie are ca efect lipsirea apelantei pârâte de posibilitatea de a-şi proba susţinerile în fapt, fără ca vreun motiv procedural de altă natură să se opună administrării acestor probe.

Fireşte, instanţa de apel - judecând pricina în acord cu regulile devoluţiunii apelului şi cu limitele stabilite de părţi în calea de atac - este suverană în aprecierea caracterului util şi pertinent al probelor solicitate, din această perspectivă simpla respingere a solicitării de administrare a unor probe nefiind o încălcare a normelor procedurale şi, per se, nu atrage incidenţa unuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Cu toate acestea, cât timp însă cel puţin o parte dintre dovezile a căror administrare s-a cerut în apel (cu teza probatorie indicată a dovedirii unor fapte ilicite proprii ale reclamantei care ar fi cauzat reacţia pârâtei, deci a dovedirii stării de provocare) au fost respinse, reprezintă un motiv de casare fundamentarea deciziei instanţei de apel pe un argument în sensul că starea de provocare putea fi relevantă sub aspectul întrunirii condiţiilor răspunderii pentru fapta ilicită, dar nu a fost dovedită de pârâtă.

Astfel, respingerea solicitării de probaţiune destinată a dovedi anumite fapte însoţită de constatarea ulterioară a nedovedirii tocmai a acelor fapte îmbracă forma unei încălcări a regulilor devoluţiunii în apel, fiind nesocotite în mod indirect prevederile art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care ţineau instanţa de apel să realizeze o judecată deplină în limitele criticilor cu care a fost învestită în mod legal.

Totodată, ipoteza analizată, prin prisma faptului că statuarea ulterioară a instanţei de apel a reţinut că faptele în discuţie (starea de provocare) erau relevante pentru soluţionarea cauzei, conduce şi la o atingere adusă prevederilor art. 255 C. proc. civ. (aplicabile şi în apel, faţă de art. 482 C. proc. civ.), potrivit cu care probele admisibile şi care conduc la soluţionarea procesului trebuie să fie încuviinţate.

În concluzia acestor aprecieri, rezultă că rezultatul judecăţii în apel aduce atingere şi dreptului recurentei pârâte la un proces echitabil, toate argumentele de mai sus fundamentând concluzia incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., iar nulitatea derivată din încălcarea normelor procedurale evocate operează în prezenţa vătămării dovedite de recurentă, care nu şi-a dovedit susţinerile şi a căzut parţial în pretenţii.

Cu ocazia rejudecării, succesiv aprecierii pertinenţei şi utilităţii administrării probelor raportat la motivele apelului declarat, Curtea de apel are a determina pe de-o parte, dacă este adevărat că pârâta a fost la rândul său agresată de reclamantă în diferite moduri, expuse de aceasta, iar pe de altă parte, care este consecinţa în plan juridic a faptelor pretinse prin cererea de apel, dacă există vreun efect cu privire la întrunirea cerinţelor răspunderii pentru fapta ilicită (respectiv dacă este incidentă vreuna din cauzele exoneratoare de răspundere reglementate de C. civ.).

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că o parte dintre criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, în măsura în care nu pun în discuţie aspecte ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt şi de aprecierea probatoriului, iar în ceea ce priveşte criticile aduse cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, se observă că acestea vizează aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, şi nu de nelegalitate, ce nu pot fi supuse cenzurii în recurs.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, eludând dispoziţiile de drept material privind cuantumul rezonabil al daunelor morale şi acordând doar suma de 4.000 RON, sumă apreciată ca fiind derizorie, pentru prejudiciul moral şi de imagine suferit. A mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat "raportul rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi prejudiciu, limitându-se numai la faptul că rolul despăgubirilor civile nu este acela de a pedepsi, ci acela de a repara".

Înalta Curte observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite pentru prejudiciul de imagine cauzat, curtea de apel a acordat contravaloarea unui salariu mediu net lunar (în sumă rotunjită), considerând că această sumă este suficientă şi rezonabilă pentru a compensa pecuniar prejudiciul moral suferit de reclamantă, în condiţiile în care prin demersul judiciar reclamanta a invocat şi alte modalităţi de reparare, respectiv publicarea dispozitivului hotărârii de condamnare pe pagina de facebook, obligarea pârâtei la sistarea postărilor la adresa sa, de natură a aduce atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei şi obligarea pârâtei la înlăturarea materialelor defăimătoare.

Raportat la situaţia factuală reţinută în cauză se constată că nu se poate aprecia că prin acordarea daunelor morale în cuantumul apreciat de instanţa de apel a fost încălcată vreo dispoziţie legală ce poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

De altfel, recurenta nu a indicat concret în ce mod chestiunile imputate instanţei de apel constituie încălcări ale textelor legale indicate a fi fost aplicate greşit de către instanţa de apel, astfel încât nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de apel a analizat situaţia de fapt, apreciind că postările pârâtei au caracter delictual, iar mai importantă decât suma care cuantifică prejudiciul moral este însăşi constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantei la onoare şi demnitate, prin expunerea în spaţiul public a unor informaţii nereale, ceea ce reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit.

Referitor la cuantumul prejudiciului, se reţine că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a atingerii aduse unor drepturi nepatrimoniale, imposibil de a fi strict echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

Însă, indemnizarea victimei în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogăţire fără just temei, sens în care instanţa de apel a apreciat că suma de 4.000 RON este suficientă pentru înlăturarea consecinţelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtei.

Prin urmare, în condiţiile în care soluţia asupra cererii de acordare a daunelor morale a fost motivată în mod coerent, exhaustiv şi nu s-a făcut dovada încălcării unor texte de lege în cadrul acestui demers, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante, deoarece aprecierea instanţei de apel asupra cuantumului daunelor morale este rezultatul propriei aprecieri asupra circumstanţelor factuale ale cauzei şi nu poate constitui o critică de nelegalitate ce poate fi supusă spre analiză instanţei de recurs.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat în ansamblul său, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1441A din 13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 1441A din 13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.