Civil liability for police home search: improper active party status and failure to identify specific unlawful norms

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 15.11.2021 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna, în urma declinării de competenţă de la Judecătoria Sfântu Gheorghe, dosarul cu nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.759 RON, reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

La data de 25.06.2021, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 92 din data de 10.02.2022, Tribunalul Covasna, secţia Civilă a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna; a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

Tribunalul a admis în parte cererea precizată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna să plătească reclamantului suma de 3759 RON reprezentând daune materiale şi echivalentul în RON al sumei de 1500 euro reprezentând daune morale.

Tribunalul a respins cererea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna să plătească reclamantului suma de 1026 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 92 din data de 10.02.2022 pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia Civilă, ca nefondat.

Curtea de Apel a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, împotriva sentinţei civile nr. 92 din data de 10.02.2022 pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia Civilă, pe care a schimbat-o în parte, şi în consecinţă:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna;

A respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A admis în parte cererea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, şi l-a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului suma de 3.759 RON, reprezentând daune materiale, precum şi echivalentul în RON al sumei de 1.500 euro, reprezentând daune morale;

A respins cererea precizată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată;

A obligat pe pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna să plătească reclamantului suma de 1.026 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs recurentul-reclamant A. şi recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii atacate, doar în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, în sensul majorării acestuia, şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că, în speţă, s-a stabilit în mod corect existenţa unei conduite culpabile din partea organelor de poliţie care şi-au îndeplinit necorespunzător obligaţiile de verificare şi de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenţia acestora prin efectuarea percheziţiei domiciliare, astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1349 alin. (1) din C. civ.. Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna trebuie să răspundă pentru consecinţele prejudiciabile ale propriei activităţi judiciare pe care o organizează şi o conduce.

În ceea ce priveşte cuantificarea daunelor morale de către instanţa de fond şi cea de apel, recurentul reclamant a considerat că suma acordată, de 1.500 euro, nu este în măsură să acopere prejudiciul moral pe care l-a suferit.

Recurentul reclamant a arătat că, din actele medicale depuse şi din depoziţia martorei B. rezultă că, în urma incidentului, a suferit traume psihice, s-a simţit rău aproximativ o lună, a avut glicemia foarte ridicată, dureri de cap, tensiune ridicată, insomnii mai multe nopţi la rând. Totodată, a fost pus într-o situaţie jenantă în societate, faţă de vecini.

Recurentul reclamant a arătat că resimte chiar şi în prezent consecinţele negative ale acestei acţiuni agresive şi nefondate exercitate de organele de poliţie asupra sa, care puteau fi evitate în mod cert dacă organele de poliţie şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile de verificare şi informare.

Recurentul reclamant a considerat că instanţa de apel a nesocotit criteriile legale care ar fi trebuit avute în vedere la stabilirea acestor despăgubiri, întrucât ceea ce trebuia evaluat în concret nu este prejudiciul moral ca atare, decurgând din lezarea unor valori fără conţinut economic, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.

În drept, recurentul reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna a solicitat în principal respingerea acţiunii ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a considerat că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că art. 224 alin. (1) din C. civ. stabileşte răspunderea subsidiară a statului pentru obligaţiile altor instituţii publice, însă numai dacă prin lege nu se dispune altfel. În prezenta cauză, legea dispune altfel prin art. 96 din Legea nr. 303/2004 care, la alin. (5), stabileşte calitatea procesuală pasivă exclusiv în sarcina statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Prin urmare, instanţa de apel trebuia să constate că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere prevederile exprese ale art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 conform cărora, pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că acţiunea agenţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna a fost efectuată cu respectarea regulilor şi normelor prevăzute în materie - art. 159 din C. proc. pen. şi Procedura privind colaborarea dintre unităţile/structurile de intervenţie şi structurile operative din cadrul Poliţiei Române PRO-PS/SIIAS/Intervenţii 02R, iar prin punerea în executare a mandatului de percheziţie nr. 19/UP/18.02.2021 nu se poate reţine existenţa unei conduite culpabile personale şi directe din partea organelor de poliţie. Aceste aspecte au fost reţinute în mod temeinic şi legal în sentinţa Tribunalului Covasna nr. 92/10.02.2022.

Recurentul pârât a arătat că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna - Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Serviciul pentru Investigaţii Criminale au acţionat prin acordarea de sprijin cu resursă umană colegilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, structură care nu face parte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

De asemenea, dosarul nr. x/2020 nu era instrumentat de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, astfel că nu se poate reţine în sarcina lor nicio obligaţie de a efectua verificări prealabile pentru a stabili dacă persoana căutată locuieşte efectiv la adresa la care urmează a fi efectuată percheziţia. Organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna au aflat adresa la care va fi pus în executare mandatul de percheziţie în dimineaţa zilei de 22.02.2021, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar.

Recurentul pârât a arătat că nu există faptă ilicită şi nici vinovăţie pentru a se stabili răspunderea sa civilă delictuală. Percheziţia domiciliară ce a avut loc la imobilul situat pe strada x nr. 1 din municipiul Sfântu Gheorghe a fost efectuată în baza unui mandatului de percheziţie domiciliară, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna pătrunzând în imobilul prevăzut în mandat, respectând întocmai cele consemnate în cuprinsul acestuia, neputând fi reţinută vreo culpă în sarcina lor.

Recurentul pârât a arătat că însuşi reclamantul recunoaşte prin cererea de chemare în judecată faptul că nu a permis de bunăvoie pătrunderea organelor de poliţie în incinta imobilului, astfel că s-a procedat la folosirea forţei în mod adecvat şi proporţional, conform art. 159 alin. (17) lit. b) din C. proc. pen.. De asemenea, reclamantul a declarat că numitul C. a mai fost căutat de câteva ori de organele de poliţie, prin urmare refuzul de a deschide uşa de acces este vădit nejustificat.

Recurentul pârât a considerat că pătrunderea în imobil a fost efectuată în strictă conformitate cu dispoziţiile legale, neputând fi reţinută nicio faptă ilicită în sarcina poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, care au acţionat în îndeplinirea unei activităţi permise de lege, în limitele conferite de mandatul de percheziţie domiciliară. Activităţile desfăşurate nu au constituit o ingerinţă disproporţionată în viaţa privată, conform art. 156 alin. (2) din C. proc. pen.. Nici Procedura privind colaborarea dintre unităţile/structurile de intervenţie şi structurile operative din cadrul Poliţiei Române PRO-PS/SIIAS/Intervenţii 02R nu cuprinde dispoziţii din care să rezulte vinovăţia lucrătorilor din cadrul instituţiei sale.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea acestuia, arătând că simplele afirmaţii asupra existenţei unui pretins prejudiciu moral nu sunt natură să dovedească producerea sau întinderea acestuia.

Intimatul pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant A., arătând că acesta a promovat cererea de recurs exclusiv în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna. Aşadar, întrucât recurentul-reclamant nu a atacat hotărârea sub aspectul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor, intimatul pârât a considerat că soluţia dispusă faţă de instituţia sa a intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Intimatul pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, arătând că acesta a promovat cererea de recurs exclusiv în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., fără a aduce critici soluţiei de respingere ca neîntemeiată a acţiunii faţă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Aşadar, întrucât recurentul-pârât nu a atacat hotărârea sub aspectul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor, intimatul pârât a considerat că soluţia dispusă faţă de instituţia sa a intrat sub puterea lucrului judecat.

Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna a formulat întâmpinare la recursurile declarate de către recurentul A., respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, împotriva deciziei civile nr. 1312/Ap/28.09.2022 pronunţate de către Curtea de Apel Braşov în soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 92/10.02.2022 din cadrul dosarului civil nr. x/2021, solicitând respingerea acestora ca fiind netemeinice şi nefondate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei civile nr. 1312/Ap/28.09.2022 ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă este nul iar recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna împotriva aceleiaşi decizii este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A. priveşte exclusiv cuantumul sumei acordate prin decizia curţii de apel pentru repararea prejudiciului moral, astfel cum s-a precizat expres în cererea de recurs. În ceea ce priveşte criticile concrete expuse în această cerere, este necesar a se avea în vedere că, în condiţiile art. 488 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de alin. (1) din acest articol, recursul fiind o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate. În consecinţă, argumentarea şi dezvoltarea motivelor de recurs trebuie făcută astfel încât să fie posibilă încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi să permită exercitarea de către instanţa de recurs a controlului său cu privire la pretinsele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Examinând susţinerile expuse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deşi recurentul reclamant a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind aplicarea greşită a normelor de drept material, nu a invocat în concret vreo greşeală săvârşită de către instanţa de apel în aplicarea unei dispoziţii legale.

Criticând cuantumul sumei acordate de instanţa de apel pentru repararea prejudiciului moral, recurentul reclamant a considerat că acesta nu este în măsură să acopere prejudiciul moral pe care l-a suferit, invocând în acest sens probele administrate în cauză, şi anume, actele medicale şi declaraţia martorei B. din care ar rezulta gravitatea suferinţelor morale.

Înalta Curte constată că problema gravităţii suferinţelor morale produse reclamantului prin fapta ilicită reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită de instanţa de apel în urma aprecierii probelor administrate în cauză şi nu o problemă de interpretare sau aplicare a dispoziţiilor legale.

Astfel, instanţa de apel a constatat că nemulţumirea apelantului reclamant faţă de soluţia primei instanţe vizează cuantumul daunelor morale acordate de respectiva instanţă, în apel susţinându-se că suma de 1.500 euro este mult prea mică faţă de prejudiciile suferite ca urmare a descinderii organelor de poliţie la domiciliul său.

Examinând aceste critici, curtea de apel a considerat că instanţa trebuie să aprecieze, în raport de consecinţele suferite de reclamant, ce sumă globală se impune a-i fi plătită, utilizând o serie de criterii cum ar fi: importanţa valorilor morale lezate, măsura în care s-a adus atingere acestor valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În concret, instanţa de apel a constatat că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanţă a ţinut cont de faptul că, în urma incidentului, reclamantul a suferit insomnii, precum şi o creştere a tensiunii arteriale şi a glicemiei, pe fondul unei afecţiuni preexistente (diabet zaharat), fiind avută în vedere şi atingerea adusă demnităţii şi reputaţiei persoanei reclamantului, întrucât descinderea la locuinţa acestuia de către organele de poliţie a putut fi observată de vecinii reclamantului.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului reclamant, instanţa de apel a avut în vedere criteriile în raport cu care trebuie apreciată intensitatea suferinţelor morale pentru a se stabili cuantumul sumei ce urmează a fi acordată pentru repararea prejudiciului moral, aceste criterii fiind enunţate în decizia recurată şi cercetate în concret de instanţă. O eventuală greşeală în stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.

În această situaţie, Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu a dezvoltat critici care să se circumscrie cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., susţinerile sale vizând modul în care instanţa de apel a apreciat gravitatea suferinţelor sale şi a stabilit, în raport cu aceasta, suma destinată să repare prejudiciul moral produs. În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 489 din C. proc. civ. care instituie sancţiunea pentru nemotivarea recursului, stabilind, la alin. (2), că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de recurentul reclamant.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, Înalta Curte constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că art. 224 alin. (1) din C. civ. stabileşte răspunderea subsidiară a statului pentru obligaţiile altor instituţii publice, însă numai dacă prin lege nu se dispune altfel. Recurentul pârât a considerat că, în prezenta cauză, legea dispune altfel prin art. 96 din Legea nr. 303/2004 care, la alin. (5), stabileşte calitatea procesuală pasivă exclusiv în sarcina statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, recurentul pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că acţiunea agenţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna a fost efectuată cu respectarea regulilor şi normelor prevăzute în materie - art. 159 din C. proc. pen. şi Procedura privind colaborarea dintre unităţile/structurile de intervenţie şi structurile operative din cadrul Poliţiei Române PRO-PS/SIIAS/Intervenţii 02R, iar prin punerea în executare a mandatului de percheziţie nr. 19/UP/18.02.2021 nu se poate reţine existenţa unei conduite culpabile personale şi directe din partea organelor de poliţie.

Din dezvoltarea motivelor de recurs invocate de recurentul pârât rezultă că, în realitate, criticile acestuia vizează modul în care instanţa de apel a stabilit existenţa faptei ilicite, reţinerea unei astfel de fapte în sarcina sa determinând schimbarea soluţiei primei instanţe prin care s-a dispus angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina statului român.

În privinţa acestei condiţii necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat încălcarea normelor care reglementează desfăşurarea procedurilor judiciare, reclamându-se atât dispunerea şi coordonarea percheziţiei domiciliare, cât şi modul de aducere la îndeplinire a acesteia; de asemenea, reclamantul a susţinut că organele de cercetare penală aveau obligaţia ca, înainte de solicitarea mandatului de percheziţie, să facă cercetări prealabile, să verifice actele de proprietate ale imobilului, să verifice cine foloseşte locuinţa.

Prima instanţă a expus situaţia de fapt ulterioară admiterii cererii de încuviinţare a percheziţiilor domiciliare şi emiterii mandatului de percheziţie domiciliară, a examinat modul în care acest mandat a fost executat şi a considerat că, din probele administrate, rezultă că acţiunea agenţilor de poliţie a fost efectuată cu respectarea regulilor şi normelor prevăzute în materie. Astfel, din înscrisurile depuse, prima instanţă a reţinut că efectuarea percheziţiei a fost încuviinţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, mandatul de percheziţie fiind emis în temeiul încheierii acestui judecător, fiind individualizat şi imobilul precum şi persoana căutată. Prima instanţă a analizat înscrisurile aflate la dosar şi a concluzionat că acţiunea de intervenţie şi de aducere la îndeplinire a mandatului de percheziţie a fost efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 159 din C. proc. pen. şi ale Procedurii privind colaborarea dintre unităţile unităţile/structurile de intervenţie şi structurile operative din cadrul Poliţiei Române PRO - PS/SIIAS/Intervenţii 02 R. În consecinţă, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei conduite culpabile personale şi directe din partea organelor de poliţie în punerea în executare a mandatului de percheziţie nr. 19/UP/18.02.2021.

De asemenea, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, prima instanţă a analizat efectele aplicării în prezenta cauză a principiilor rezultate din cauza Keegan c. Marii Britanii.

Considerând că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, prin raportare la probele administrate, instanţa de apel a constatat însă că în mod greşit a reţinut instanţa inexistenţa unei conduite culpabile din partea organelor de poliţie. Instanţa de apel a constatat că, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, coroborate cu depoziţia martorei B., rezultă că persoana vizată de acţiunea poliţiei, C., nu mai locuia în imobilul din Sfântu Gheorghe, str. x, jud. Covasna încă din data de 07.06.2015 şi că, anterior acţiunii din 22.02.2021, poliţia a mai fost la această adresă şi a vorbit cu reclamantul, interesându-se de numitul C., reclamantul declarând că acesta din urmă nu mai locuieşte în acest imobil.

În raport cu aceste constatări, instanţa de apel a considerat că este evidentă culpa organelor de poliţie care şi-au îndeplinit necorespunzător obligaţiile de verificare şi de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenţia, ceea ce exclude orice conduită culpabilă a Statului. Instanţa de apel a concluzionat că faptă ilicită constă în acţiunea de descindere a poliţiei la domiciliul reclamantului, ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de verificare şi de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenţia şi a reţinut inexistenţa unui raport de proporţionalitate între intervenţia agenţilor de poliţie şi scopul legitim urmărit.

Aspectele expuse mai sus reprezintă singurele argumente din decizia recurată care vizează fapta ilicită, constatându-se astfel că instanţa de apel nu a identificat normele legale incidente în procedura executării mandatului de percheziţie domiciliară şi nu a stabilit în concret care din aceste norme ar fi fost încălcate prin acţiunea organelor de poliţie. Astfel, deşi a reţinut îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de verificare şi de documentare în zona unde urma să aibă loc intervenţia, instanţa de apel nu a stabilit normele legale din care rezultă aceste obligaţii, prin interpretarea şi aplicarea cărora urma a fi stabilită persoana căreia îi incumbă aceste obligaţii, etapa următoare a analizei vizând stabilirea măsurii în care respectivele dispoziţii legale au fost respectate sau, după caz, încălcate.

De asemenea, raportul de proporţionalitate între intervenţia agenţilor de poliţie şi scopul legitim urmărit, menţionat ca atare în decizia recurată, fără realizarea unei analize prin prisma dispoziţiilor relevante ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei dezvoltate în aplicarea acestor principii, reprezentintă un element necesar al raţionamentului logico-juridic, subsecvent însă etapei stabilirii legalităţii măsurilor în discuţie.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiţii legale, este necesară, în primul rând, stabilirea elementelor care conturează existenţa faptei ilicite, şi anume, a normelor imperative ale dreptului care ar fi fost încălcate şi, subsecvent, a conduitei concrete în care s-a materializat această încălcare, or, din motivarea instanţei de apel nu rezultă reiese că aceasta ar fi avut în vedere aceste cerinţe legale. Ca atare, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit existenţa faptei ilicite şi a persoanei răspunzătoare, nerespectarea cerinţelor legale care trebuie avute în vedere în realizarea acestei analize, expuse mai sus, concretizându-se într-o încălcare a normelor de drept material.

În contextul expus, analiza motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizând încălcarea normelor de procedură referitoare la calitatea procesuală pasivă, nu se impune în acest moment procesual, stabilirea persoanei în sarcina căreia urmează a fi reţinută fapta ilicită reprezentând, în situaţia concretă a speţei, în care se reclamă modul de punere în executare a unui mandat de percheziţie domiciliară, o etapă subsecventă stabilirii normelor de drept incidente în respectiva procedură.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o va casa în parte şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna împotriva deciziei nr. 1312Ap din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează în parte decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Menţine dispoziţia privind respingerea apelului formulat de apelantul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.