Land-registry rectification restored; State and company appeals rejected as unfounded with joint costs award.

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele;

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Municipiul Timişoara, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi S.C. Continental S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună rectificarea CF x Timişoara (provenită din CF nr. x Timişoara), în sensul radierii dreptul de proprietate publică al Municipiului Timişoara înscris sub B4 asupra Al, al intabulării dreptului de proprietate al Statului Român în cotă de 1/1, restabilirea situaţiei anterioare conform încheierii 8329/17.04.1992, mod dobândire prin lege asupra aceluiaşi imobil şi al intabulării dreptului de administrare în favoarea reclamantei, restabilire situaţie anterioară, ca poziţie de sine stătătoare, în rangul încheierii nr. 8329/17.04.1992 şi nr. 10923/27.01.2014.

La 13 noiembrie 2015 pârâta S.C. Continental S.R.L. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat rectificarea aceloraşi cărţi funciare, în sensul radierii dreptului de administrare înscris în favoarea reclamantei în CF nr. x sub B3 în baza încheierii nr. 8239/17.04.1992 şi în CF x sub B4 în baza încheierii nr. 42070/08.12.2015.

2. Primul ciclu procesual:

Prin sentinţa civilă nr. 3000 din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea principală.

A admis în parte cererea reconvenţională şi a dispus rectificarea CF nr. x Timişoara (provenită din CF x Timişoara), în sensul radierii dreptului de proprietate publică al Municipiului Timişoara asupra terenului nr. top x şi a dreptului de administrare înscris în favoarea reclamantei asupra aceluiaşi teren şi al revenirii la situaţia anterioară privind dreptul de proprietate privată al Statului Român asupra terenului.

Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.A., cât şi pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, iar împotriva sentinţei şi a încheierii din 3 octombrie 2016 a declarat apel pârâta S.C. Continental S.R.L..

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia civilă nr. 10 din 23 ianuarie 2018 pronunţată în dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul pârâtei - reclamantă reconvenţională S.C. Continental S.R.L. şi a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A., cât şi pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea principală şi cererea reconvenţională.

4. Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 4032 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în majoritate, a admis recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. şi de pârâta S.C. Continental S.R.L., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel în rejudecare:

Prin decizia nr. 107 din 8 mai 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii sentinţei civile nr. 3000 din 28 noiembrie 2016 invocată de apelanta S.C. Continental S.R.L..

A admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată şi, în consecinţă, a dispus rectificarea CF nr. x Timişoara (provenit din CF x Timişoara) prin restabilirea situaţiei anterioare şi în ceea ce priveşte întabularea dreptului de administrare în favoarea reclamantei S.C. A. S.A..

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. Continental S.R.L. Timişoara.

A obligat pe pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de câte 1500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A menţinut, în rest, sentinţa.

A respins apelul declarat de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3000/28.11.2016 şi împotriva încheierii din 3.10.2016, ambele pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015.

A respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de câte 16756,5 RON fiecare cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi pârâta reclamantă reconvenţională S.C. Continental S.R.L. au declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

Cu privire la recursul declarat de pârâţii Statul Român prin Municipiul Timişoara şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara:

În cuprinsul cererii de recurs, pârâţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece se întemeiază pe o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Deşi dezlegările deciziei de casare asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare, faptul că prin hotărârea curţii s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reînscrierii dreptului de administrare al intimatei S.C. A. S.A., denotă greşita interpretare dată de curtea de apel dispoziţiilor legale în materie, precum şi îndrumărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din hotărârea de casare.

În plus, în cauză s-a şi dovedit că înscrierea dreptului de proprietate nu a fost valabilă, întrucât intimata nu a depus acte doveditoare, în sensul că societatea a avut capital integral de stat la data înfiinţării, iar terenul nu era în patrimoniul societăţii, nefiind respectate prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Au arătat şi că intimata S.C. A. S.A. nu mai poate pretinde că deţine un drept de administrare asupra terenului, atât timp cât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.08.2001 aceasta a vândut cumpărătoarei S.C. Continental S.R.L. întregul drept de proprietate asupra construcţiilor componente ale imobilului înscris în CF nr. x Timişoara, astfel că dreptul de administrare al intimatei asupra terenului pe care era amplasată construcţia a încetat odată cu vânzarea construcţiei.

În plus, au arătat pârâţii, odată cu trecerea terenului în proprietatea publică a Municipiului Timişoara, dreptul de administrare pretins de către S.C. A. S.A. asupra terenului înscris în CF nr. x Timişoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) s-a stins, potrivit prevederilor art. 867 din Legea nr. 278/2009.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâta S.C. Continental S.R.L.:

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă S.C. Continental S.R.L. a susţinut că cele două hotărâri pronunţate sunt lovite de nulitate absolută, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalului Timiş, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei, anularea hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi a cele pronunţate de tribunal, şi, în rejudecare, respingerea acţiunii raportat la excepţiile invocate, precum şi admiterea cererii reconvenţionale.

Recurenta-pârâtă a susţinut că au fost chemaţi în judecată în calitate de pârâţi, pe de o parte, pe S.C. Continental S.R.L., iar pe de altă parte pe Statul Român, pe care reclamantă l-a considerat ca fiind reprezentat în acest litigiu de Municipiul Timişoara şi Consiliu Local ai Municipiului Timişoara, deşi prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea unei entităţi administrativ teritorial distincte, respectiv Municipiul Timişoara.

În cauză, Statul Român a fost citat exclusiv prin entităţile indicate de reclamantă în calitate de reprezentanţi, fără a se verifica de către vreuna dintre instanţe daca aceste entităţi - Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara - ar putea avea sau nu calitatea de reprezentant legal al Statului Român.

În raport de prevederile art. 223 C. civ., pârâta S.C. Continental S.R.L. a apreciat că Statul Român trebuia citat prin Ministerul Finanţelor Publice.

A susţinut că nu au fost respectate prevederile art. 80 C. proc. civ., câtă vreme pârâtul Statul Român nu a fost reprezentat şi citat în mod legal, atât în fond cât şi în apel.

Instanţa de apel avea obligaţia de a constata din oficiu lipsa calităţii de reprezentant al Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, entităţi care au reprezentat Statul Român în acest litigiu în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Cu privire la fondul litigiului, s-a arătat că decizia de casare nu face nicio referire la stabilirea sau recunoaşterea existenţei vreunui titlul valabil care să ateste intimatei S.C. A. S.A. dreptul de administrare care a fost înscris în CF şi care să fie de natură să oblige instanţa de apel la admiterea cererii de reînscriere a dreptului de administrare, ca efect al repunerii în situaţia anterioară.

A mai susţinut că instanţa de apel a dat o interpretare eronată, atât dezlegărilor date de Inalta Curte prin decizia de casare, cât şi asupra sensului în care problemele de drept şi caracterul obligatoriu al sentinţei civile menţionate se impun cu autoritate de lucru judecat în litigiu.

În drept au fost invocate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta S.C. Continental S.R.L. şi la recursul declarat de pârâţii Statul Român prin Municipiul Timişoara şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate, şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

8. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 27 februarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de pârâtul Statul Român prin Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, şi 8 C. proc. civ., şi de pârâta S.C. Continental S.R.L. întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care în pârâţii recurenţi susţin critici întemeiate pe aceleaşi dispozitii legale, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceste critici urmează a fi analizate împreună.

De asemenea, în analiza criticilor formulate. de pârâta S.C. Continental,

întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile prevăzute de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., urmează a avea în vedere statuările obligatorii din decizia de casare nr. 4032/21.11.2018, pronunţată ÎCCJ.

În ceea ce priveste criticile pârâtei S.C. Continental S.R.L., întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează cadrul procesual al litigiului, în sensul că Statul Român trebuia citat prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte reţine că acest aspect a fost analizat în cadrul primului ciclu procesual în condiţiile în care prin decizia de casare, s-a statuat expres că recursul pârâtei S.C. Continental a fost admis "doar sub aspectul modalităţii în care, de o manieră contradictorie, instanţa de apel, în mod simultan, a valorificat şi a contestat efectele autorităţii de lucru judecat deduse din sentinţa nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010."

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă. Întrucât motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate în condiţiile în care instanţa de apel în motivarea/argumentarea soluţiei pronunţate s-a raportat la statuarile şi problemele de drept dezlegate cu caracter obligatoriu din decizia de casare nr. 4032/21.11.2018 pronunţată în dosar nr. x/2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost admise recursurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva deciziei nr. 10 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmand ca la reluarea judecăţii, conform art. 501 C. proc. civ., să fie avute în vedere problemele de drept dezlegate în cuprinsul deciziei. Astfel, în condiţiile în care prin decizia de casare au fost dezlegate probleme de drept ce vizează raporturile juridice dintre părţi, instanţa de apel în rejudecare în mod corect a dat eficienta dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora:,,(1) în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", "(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa de apel în rejudecare în mod legal şi corect a avut în vedere toate problemele de drept dezlegate prin decizia de casare, şi, rejudecând cauza în limitele casării, a motivat/argumentat soluţia adoptată în raport de exigenţele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind astfel nefondate criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi respectiv de interpretarea dispoziţiilor deciziei de casare.

Astfel, instanţa de apel în rejudecare în motivarea/argumentarea soluţiei adoptate a reţinut că, prin decizia de casare nr. 4032/21.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că prin decizia civilă nr. 10/23.01.2018, "modificând în parte sentinţa de primă instanţă şi respingând cererea de radiere a dreptului de proprietate publică al Municipiului Timişoara, instanţa de apel a apreciat că nu pot fi recunoscute efectele hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nelegalitatea poziţiei nr. 3393 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005 (act în baza căruia se realizase înscrierea dreptului de proprietate publică în cartea funciară) întrucât s-ar opune dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004".

O astfel de statuare este eronată, rezultat al confuziei între modalitatea în care se produc efectele unei hotărâri judecătoreşti, indiferent de jurisdicţia care a pronunţat-o, şi regimul invocării unei excepţii de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual. Dispoziţiile art. 4 invocate de instanţa de apel în justificarea producerii efectelor hotărârilor judecătoreşti (sent. civ. nr. 381/15.09.2010 a Curţii de Apel Timişoara, irevocabilă) doar în dosarul în care au fost pronunţate, nu pot susţine un asemenea raţionament, deoarece obiectul de reglementare al acestora nu vizează efectele cu care este înzestrată o hotărâre şi modalitatea în care se repercutează într-o altă judecată, ci regimul juridic al invocării şi admiterii excepţiei de nelegalitate în cadrul unui proces.

Înlăturarea din judecată a actului declarat nelegal, ca efect direct al invocării şi admiterii excepţiei, nu poate avea semnificaţia că respectivul act va fi considerat ca emis cu încălcarea legii doar în cadrul dosarului în care s-a invocat excepţia şi valabil în orice alte judecăţi ulterioare. Aceasta întrucât o hotărâre care definitivează un litigiu…este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C. proc. civ., ce reprezintă dreptul comun în materie… în speţă… este vorba despre… producerea efectelor hotărârii judecătoreşti, care trebuie să fie aceleaşi, indiferent de jurisdicţia căreia îi aparţine.

Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu instituie o derogare a efectelor hotărârii pronunţate în materia nelegalităţii unui act administrativ cu caracter individual pentru ca, aplicându-se norma specială, să fie înlăturat de la aplicabilitate dreptul comun. În acest context legal, a susţine că efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care statuează asupra nelegalităţii unui act administrativ sunt limitate la cadrul procesual al judecăţii în care s-a invocat excepţia de nelegalitate, înseamnă nesocotirea flagrantă a autorităţii lucrului judecat.

Raţiunea reglementării acestui efect al hotărârii judecătoreşti a fost de a asigura stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice prin imposibilitatea contestării a ceea ce s-a statuat deja jurisdicţional… Atunci când autoritatea de lucru judecat se manifestă prin efectul său pozitiv (ca în speţă), cea de-a doua instanţă trebuie să ţină seama de cele statuate anterior. Numai în situaţii excepţionale o hotărâre nu este înzestrată cu efectul autorităţii de lucru judecat… Or, constatarea nelegalităţii unui act administrativ cu caracter individual nu este subsumabilă unor asemenea ipoteze.

Statuarea instanţei, în urma verificărilor jurisdicţionale efectuate, cu privire la modalitatea în care a fost sau nu respectată legea la data emiterii actului respectiv nu poate avea un caracter temporar sau provizoriu. În speţă, recunoscând acest efect, al autorităţii lucrului judecat, doar în cadrul procesului în care s-a invocat excepţia de nelegalitate, instanţa de apel transformă hotărârea anterioară într-una pro tempore, limitată în timp, ieşind din cadrul legal care nu permite înlăturarea efectelor autorităţii de lucru judecat…un act administrativ declarat nelegal nu va putea fi considerat valid într-o judecată ulterioară a aceloraşi părţi, indiferent în faţa cărei jurisdicţii s-ar desfăşura, întrucât pe acest aspect litigios puterea jurisdicţională s-a epuizat şi nu mai poate fi adus în dezbaterea judiciară, opunându-se autoritatea de lucru judecat.

Ca urmare, procedând la admiterea apelului pârâtei şi la schimbarea sentinţei cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei pe motiv că aceasta a solicitat rectificarea de carte funciară, fără să fi obţinut anularea actului administrativ, iar nelegalitatea invocată şi constatată anterior nu se opune noii judecăţi, instanţa de apel realizează un raţionament eronat. Pe de o parte, neagă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care permite oricăreia dintre părţi să opună lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Pe de altă parte, considerând că rectificarea de carte funciară poate să aibă la bază numai anularea unui act (din care ar decurge restabilirea situaţiei anterioare), ignoră dispoziţiile art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996, care permit oricărei persoane interesate să ceară rectificarea înscrierilor de carte funciară atunci când printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a constatat că "înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valid". Or, constatarea nelegalităţii unui act înseamnă tocmai lipsirea de efecte a acestuia pentru că a fost emis cu nesocotirea prescripţiilor legale şi deci, o înscriere de carte funciară care are la bază un astfel de act nu poate fi considerat valabilă în sensul textului legal anterior menţionat.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de S.C. A. S.A. a fost găsit întemeiat…La reluarea judecăţii, vor fi avute în vedere dezlegările date prin prezenta decizie aspectelor de drept referitoare la modalitatea în care se produce efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv, asupra modalităţii în care se repercutează statuările irevocabile ale jurisdicţiei administrative asupra judecăţii deduse ulterior în faţa instanţei civile.

2) Recursul pârâtei-reclamante… deduce judecăţii critici care au caracter fondat doar sub aspectul modalităţii în care decizia atacată a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010… în mod contradictoriu, în analiza cererii principale, instanţa neagă efectul pozitiv al lucrului judecat - cu motivarea că el s-ar limita la judecata în care s-a invocat excepţia de nelegalitate - pentru ca apoi, analizând cererea reconvenţională… să recunoască şi să dea eficienţă acestui efect pozitiv.

Or, astfel de considerente ce se exclud reciproc…nu pot fundamenta soluţia adoptată, atrăgând, pe acest aspect, soluţia de casare cu trimitere, la fel ca în cazul recursului reclamantei, care a pus în discuţie, chiar dacă dintr-o altă perspectivă, modalitatea în care se produc efectele autorităţii de lucru judecat în privinţa sentinţei nr. 381/2010" (pag. 6 alin. (7)- pag. 9 alin. penultim din decizie).

Având în vedere aceste dezlegări date prin decizia de casare problemelor de drept enunţate, ce au caracter obligatoriu pentru instanţa în rejudecare, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că " în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instnţa care judecă fondul ".. şi alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "după casare, instanţa va judeca din nou, în limitele casării", ceea ce înseamnă că părţile nu mai pot pune în discuţie alte chestiuni şi cu atât mai mult instanţa nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să se încalce forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de casare.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, instanţa de apel "a constat că efectele sentinţei civile nr. 381 din 15.09.2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2008 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 2381/28.04.2011 a ÎCCJ) prin care s-a constatat nelegalitatea poziţiei nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilului înscris în CF nr. x Timişoara se impun cu autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu în sensul invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, însuşit de pârâtă prin întâmpinare şi reţinut de prima instanţă".

În consecinţă, având în vedere considerentele enuntate şi, în respectarea dispozitiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel în argumentarea solutiei adoptate "a respins susţinerile pârâtului apelant potrivit cărora admiterea excepţiei de nelegalitate a poziţiei nr. 3393 prin sentinţa civilă nr. 381/15.09.2010 nu poate determina prin ea însăşi restabilirea situaţiei de carte funciară întrucât actul administrativ anulat ar fi legal şi producător de efecte juridice faţă de terţi, la fel şi pe cele potrivit cărora sentinţa civilă nr. 13496/15.10.2014 a Judecătoriei Timişoara şi încheierea nr. 163646/15.09.2015 a OCPI Timiş s-ar opune unei asemenea restabiliri."

În aceeaşi argumentare/motivare a soluţiei adoptate instanţa de apel în rejudecare a reţinut că:

"susţinerea aceluiaşi apelant potrivit căreia, urmare a restabilirii situaţiei anterioare, în cartea funciară a terenului dreptul de proprietate ar trebui înscris în favoarea Primăriei Municipiului Timişoara şi nu a Statului Român (întrucât terenul din care parcela în litigiu a fost dezmembrată ar fi avut primăria ca proprietar tabular) nu poate fi primită ca temei de schimbare a sentinţei câtă vreme o eventuală cerere de rectificare în acest sens a cărţii funciare nu a fost formulată în condiţii de legală sesizare a primei instanţe".

Înalta Curte constată că instanţa de apel în rejudecare, în argumentarea/motivarea soluţiei pronunţate s-a raportat şi "la susţinerile reclamantei şi ale pârâtei reconvenţionale", reţinând că prin decizia de casare s-a statuat cu caracter obligatoriu că "la reluarea judecăţii, vor fi avute în vedere dezlegările date… aspectelor de drept referitoare la modalitatea… în care se repercutează statuările irevocabile ale jurisdicţiei administrative asupra judecăţii deduse ulterior în faţa instanţei civile", că: "recursul formulat de S.C. Continental S.R.L. deduce judecăţii critici care au caracter fondat doar sub aspectul modalităţii în care decizia atacată a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010". Prin urmare, faţă de statuările şi dezlegările de drept obligatorii date prin decizia de casare, Înalta Curte constată că în mod corect, legal şi în respectarea statuărilor şi problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, instanţa de apel în rejudecare a reţinut că:

"efectele anulării actului administrativ se produc şi în prezentul litigiu dedus instanţei civile", în condiţiile în care instanţa de casare a mai statuat că "reclamanta S.C. A. S.A. este îndreptăţită să solicite în baza art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară emiterii acestui act (poziţia nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 cu privire la terenul în litigiu) ce a fost constatat ca fiind nelegal şi, deci, lipsit de efecte juridice şi că, în contra susţinerilor pârâtei S.C. Continental S.R.L., reclamanta deţine un titlu care îi recunoaşte dreptul de administrare asupra terenului, anume hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii purtate între părţile din prezenta cauză şi care se bucură de efectul autorităţii de lucru judecat".

Cum prin decizia de casare s-a mai statuat că în rejudecare va fi avută în vedere şi "critica referitoare la respingerea apelului pârâtei fără a fi analizat în substanţa sa, ca urmare a recunoaşterii efectului pozitiv al altor hotărâri" şi că, "se va ţine seama totodată, de faptul că, de principiu, o cerere incidentală, cum este cererea reconvenţională, poate avea, în mod necesar, soluţia determinată de cea pe care o primeşte cererea principală (pentru că a admite existenţa dreptului afirmat pe cale principală înseamnă, în mod necesar, a nu accepta inexistenţa aceluiaşi drept, aşa cum se susţine prin cererea reconvenţională)", (pag. 9 alin. ultim - pag. 10 primul alineat din decizia de casare), instanta de apel în rejudecare în argumentarea/motivarea soluţiei adoptate a avut în vedere şi aceste statuări ale instanţei de casare în respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel în rejudecare a arătat şi argumentele pentru care a respins cererea reclamantei de întabulare a dreptului de proprietate ca poziţie de sine stătătoare, în rangul încheierii nr. 8329 din 17.04.1992 şi nr. 10923/27.01.2014" câtă vreme, faţă de prevederile art. 28 şi 29 din Legea nr. 7/1996 şi ale Ordinului nr. 700/2014, stabilirea poziţiei şi a rangului în care se fac înscrierile de carte funciară este atributul registratorului de carte funciară. Faţă de considerentele deciziei de casare, Înalta Curte constată că, în respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de apel în rejudecare a dat eficienţă dezlegărilor de drept şi statuărilor obligatorii din decizia de casare în sensul expres statuat, şi anume că:

"efectele anulării actului administrativ se produc şi în prezentul litigiu dedus instanţei civile, că reclamanta S.C. A. S.A. este îndreptăţită să solicite în baza art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară emiterii acestui act (poziţia nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 cu privire la terenul în litigiu) ce a fost constatat ca fiind nelegal şi, deci, lipsit de efecte juridice şi că, în contra susţinerilor pârâtei S.C. Continental S.R.L., reclamanta deţine un titlu care îi recunoaşte dreptul de administrare asupra terenului, anume hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii purtate între părţi din prezenta cauză şi care se bucură de efectul autorităţii de lucru judecat". Or, din această perspectivă, în condiţiile în care instanţa de casare a dezlegat problemele de drept în ce priveşte efectele anulării actului administrativ care se produc şi în prezentul litigiu dedus instanţei civile, precum şi cele legate de îndreptăţirea reclamantei S.C. A. S.A. ca în temeiul art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 să solicite restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară emiterii acestui act (poziţia nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 cu privire la terenul în litigiu) statuând expres că reclamanta deţine un titlu care îi recunoaşte dreptul de administrare asupra terenului în baza unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile purtate între părţi, hotărâri "care se bucură de efectul autorităţii de lucru judecat", Înalta Curte reţine că sunt nefondate atât criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum şi criticile legate de interpretarea şi aplicarea eronată a deciziei de casare din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum şi criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează ipoteza în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, ceea ce însă în raport de dezlegările de drept şi statuările obligatorii stabilite prin decizia de casare, nu se verifică în cauză. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa de casare a statuat cu putere obligatorie că "reclamanta deţine un titlu care îi recunoaşte dreptul de administrare asupra terenului, anume hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii purtate între părţi şi care se bucură de efectul autorităţii de lucru judecat". Or, având în vedere problemele de drept dezlegate, statuările şi îndrumările obligatorii stabilite prin decizia de casare, în sarcina instanţei în rejudecare în raport de dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., precum şi în condiţiile în care instanţa de casare a statuat expres că au fost găsite fondate "criticile pârâtei-reclamante doar sub aspectul modalităţii în care, de o manieră contradictorie, instanţa de apel, în mod simultan, a valorificat şi a contestat efectele autorităţii de lucru judecat deduse din sentinţa nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010," şi că "sub acest aspect recursul" acesteia a fost admis, "decizia casată şi cauza trimisă, conform art. 497 C. proc. civ., spre rejudecare unitară aceleiaşi instanţe de apel", Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi criticile formulate de pârâta S.C. Continental S.R.L. în ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 223 şi art. 80 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin 1 C. proc. civ. urmează a respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Municipiul Timişoara şi de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 107 din 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Faţa de soluţia de respingere a recursurilor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligaţi recurenţii pârâţi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Municipiul Timişoara şi recurenta-pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata sumei de 23.334,23 RON, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, şi pe cale de consecinta a se respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurenţii pârâţi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Municipiul Timişoara şi de recurenta-pârâtă S.C. Continental S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Municipiul Timişoara şi de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 107 din 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Municipiul Timişoara şi pe recurenta-pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata sumei de 23.334,23 RON, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurenţii-pârâţi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Municipiul Timişoara şi de recurenta-pârâtă S.C. Continental S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2023.