Judicial fine annulment appeal dismissed as late-filed for missing statutory deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as late-filed, upholding the Court of Appeal's prior decision to declare the initial appeal perished due to procedural inaction. The dispute arose from a civil procedure where the appellant sought annulment of a judicial fine imposed for allegedly not flooding a neighbor, a request initially rejected by the Tribunal and subsequently declared perished by the Court of Appeal due to the appellant's failure to prosecute the case within the suspension period. The decisive legal basis for the final ruling was the appellant's failure to file the appeal against the perishment decision within the mandatory five-day statutory deadline prescribed by Articles 421(2), 181(1)(2), and 182(1) of the Code of Civil Procedure; because the appeal was filed on November 1, 2022, more than four days after the October 21, 2022 perishment decision, the Court applied the doctrine of forfeiture under Article 185(1), noting that the norms governing appeal deadlines are imperative matters of public order that cannot be derogated from, and ordered the ex officio lawyer to receive 680 RON in fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 499 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 421 alin. (2) din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 182 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial fine annulment appeal dismissed as late-filed for missing statutory deadline: Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea formulată în data de 24.03.2020, petenta A. a solicitat anularea amenzii judiciare aplicate prin decizia civilă nr. 467 A din 23.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.
În motivarea cererii de reexaminare, petenta a arătat că nu l-a inundat niciodată pe vecinul de sub apartamentul său.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti:
Prin încheierea din 23.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de reexaminare.
Împotriva acestei cereri a declarat recurs petenta A., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2019/a1 la data de 02 septembrie 2021.
Prin încheierea din 11 februarie 2022, Curtea a dispus suspendarea judecării recursului, conform dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepţiei de perimare, cu citarea părţilor pentru termenul din data de 21 octombrie 2022.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:
Prin decizia civilă nr. 783 R din 21 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia perimării, a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă din 23.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..
4. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 noiembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.
5. Motivele de recurs:
Prin cererea de recurs, recurenta a menţionat că solicită anularea hotărârii civile nr. 783/2022 din 21 octombrie 2022.
Recurenta a arătat că cererea de reexaminare a amenzii judiciare nu este perimată, deoarece nu s-a soluţionat până în prezent pe nicio altă cale. Recurenta a arătat că a formulat în termen cererea, fapt dovedit cu data poştală.
Recurenta nu şi-a întemeiat în drept cererea de recurs.
Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Prin rezoluţia de primire a dosarului din 16 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea cererii de recurs.
Recursul a fost comunicat intimatei la 22 noiembrie 2022, care nu a depus întâmpinare.
Prin rezoluţia din 09 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la 17 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând recursul în condiţiile art. 499 din C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia recurată nr. 783/R din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, şi s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă din 23.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare, astfel cum prevede art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
În cauză, prin decizia recurată s-a constatat perimarea recursului, decizia fiind pronunţată la data de 21 octombrie 2022.
În ceea ce priveşte regulile de calcul al termenului, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. stabileşte că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.
De asemenea, potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ. termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Aplicând aceste reguli de calcul, termenul de 5 zile care începe să curgă de la data pronunţării deciziei recurate, respectiv 21 octombrie 2022, s-a împlinit la data de 27 octombrie 2022, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 şi art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta fiind ultima zi în care petenta putea depune, în una din modalităţile prevăzute de lege, recursul împotriva deciziei civile nr. 783/R din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Potrivit art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.
Cum recurenta-petentă a declarat recurs la data de 01 noiembrie 2022, conform ştampilei oficiului poştal aplicate pe plicul de la dosarul de recurs, se constată însă că actul de procedură nu a fost depus, prin modalitatea indicată, înăuntrul termenului.
În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Aceste din urmă ipoteze nu se verifică în speţă.
Întrucât normele care reglementează căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze, reiese că nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Recurenta-petentă nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitate absolută de a exercita calea de atac, în intervalul prevăzut de lege.
Reţinând caracterul dirimant al excepţiei tardivităţii a cărei incidenţă împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii, va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-petentă A. împotriva deciziei nr. 783/R din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata B..
Înalta Curte stabileşte, potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, coroborate cu art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică, încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, onorariul definitiv cuvenit avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 680 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii recursului.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-petentă A. împotriva deciziei nr. 783/R din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata B..
Stabileşte onorariul definitiv cuvenit avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 680 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2023.