Denial of discrimination claim where failure to follow national curriculum severed causal link for damages from lack of reasonable accommodations

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 07.03.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, B., Liceul Teoretic "C.", Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Consiliul Local al Sectorului 6 şi Ministerul Educaţiei Naţionale, să se constate că a fost victima unei fapte de discriminare, prin neluarea măsurilor reprezentând adaptări rezonabile faţă de dizabilitatea sa, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumelor de 56.806 euro, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând taxele de şcolarizare pentru perioada 2015 - 2019 şi 20.000 euro, cu titlu de daune morale.

Reclamantul şi-a fundamentat pretenţiile pe prevederile cuprinse în O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 221/2010, Legea nr. 448/2006, Legea nr. 221/2004, Hotărârea nr. 1251/2005, H.G. nr. 1437/2004.

La termenul din 21.11.2018, tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Sectorului 6 Bucureşti.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual.

Prin sentinţa civilă nr. 793/18.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile nulităţii cererii de chemare în judecată, inadmisibilităţii acţiunii în constatare faţă de prevederile art. 35 din C. proc. civ., inadmisibilităţii acţiunii faţă de prevederile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi autorităţii de lucru judecat; a respins cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, B., Liceul Teoretic "C.", Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector sector 6 şi Ministerul Educaţiei Naţionale, ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 292 A/27.03.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins apelul formulat de apelantul - reclamant, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 875/14.04.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei civile nr. 292 A din 27 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1859A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis apelul formulat de reclamantul D. împotriva sentinţei civile nr. 793/18.04.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a anulat, în parte, sentinţa civilă apelată în ceea ce priveşte cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Liceul Teoretic "C.", Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Rejudecând, Curtea de Apel a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca neîntemeiată; a menţinut dispoziţiile sentinţei civile apelate referitoare la excepţia nulităţii cererii, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, autorităţii de lucru judecat, lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local Sector 6 Bucureşti şi prescripţiei dreptului material la acţiune în contradictoriu cu pârâtul B..

Curtea a obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 2500 RON către intimatul pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Reclamantul D. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1859A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. arătând că, în hotărârea atacată, instanţa a concluzionat că nu ar exista o faptă de discriminare pentru că nu se poate reţine un tratament diferenţiat reclamantului în raport cu alţi elevi aflaţi într-o poziţie comparabilă. Cu toate acestea, instanţa a citat practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a reţinut că, în hotărârea dată în cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile".

Recurentul reclamant a arătat că instanţa de fond nu a analizat a doua situaţie posibilă de discriminare, şi anume, exact pe cea aplicabilă în cauză, fără să argumenteze în fapt şi în drept de ce nici a două formă de discriminare nu subzistă în cauză. În acest sens, recurentul reclamant a arătat că elevii şcolii erau în situaţii diferite, reclamantul având cerinţe educaţionale speciale iar alţi copii neavând aceste cerinţe, astfel încât reclamantul trebuia tratat diferit pentru a nu fi discriminat şi să i se permită să îşi exercite dreptul la educaţie în cadrul şcolii, prin luarea adaptărilor rezonabile necesare, în speţă, măsuri de instruire a profesorilor şi măsuri împotriva dirigintelui condamnat penal.

Recurentul reclamant a arătat că litigiul penal s-a finalizat definitiv în 2017 iar pârâţii au rămas şi în prezent în inacţiune faţă obligaţiile pe care le au. Aceştia susţin în continuare profesorul condamnat penal pentru purtare abuzivă faţă de un elev cu cerinţe educaţionale speciale. Faţă de această atitudine recunoscută de instanţă în hotărârea atacată, afirmaţia instanţei că reclamantul ar fi putut reveni la liceu în sistemul de stat în perioada 2015 - 2019 este, de asemenea, contradictorie. Litigiul penal s-a finalizat în mijlocul acestei perioade, în 2017. În toate litigiile dirigintele a fost susţinut de autorităţi, nu a fost sancţionat în niciun fel şi nici nu a fost oferit reclamantului recurent sprijin pentru a reveni în învăţământul de stat deşi acesta avea în continuare cerinţe educaţionale speciale şi nevoie de adaptări rezonabile. Recurentul reclamant a arătat că instanţa a enumerat în cadrul acestor adaptări eforturile făcute de părinţii care au adus organizaţia Salvaţi copiii pentru o scurtă perioadă. Aceasta este o organizaţie neguvernamentală privată fără legătură cu obligaţiile pe care le aveau pârâţii faţă de elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi au venit fiind aduşi de părinţi, atât cât au fost primiţi.

Recurentul reclamant a susţinut că instanţa nu a motivat nici de ce a înlăturat a doua formă de discriminare reţinută chiar de ea din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nici care sunt adaptările rezonabile aduse de pârâţi începând din anul 2015 pentru ca recurentul reclamant să se poată întoarce în învăţământul de stat. Din actele dosarului rezultă contrariul, şi anume că aceeaşi situaţie ostilă recurentului reclamant s-a menţinut în toată perioada pentru care se solicită prejudicii, 2015 - 2019 şi până la condamnarea din 2017 a dirigintelui pentru purtare abuzivă şi ulterior, când chiar în faţa instanţelor de judecată, reprezentanţii pârâţilor au negat problemele recurentului reclamant afirmând că nu are cerinţe educaţionale speciale ci este răsfăţat şi prost educat, fiind clar că nu există măsuri de adaptări rezonabile care să îi permită să se reîntoarcă la stat.

În ceea ce priveşte analiza instanţei privind curricula şcolii la care a învăţat recurentul reclamant, adică şcoala britanică, recurentul reclamant a considerat că aceste argumente sunt străine de natura cauzei. Pe de o parte, această şcoală este acreditată şi funcţionează legal în România, sistemul de învăţământ britanic fiind unul din cele mai bune din lume, iar pe de altă parte, recurentul reclamant a fost împiedicat de discriminarea la care era supus în sistemul de stat prin neacordarea acelui tratament diferit la care avea dreptul ca elev cu cerinţe educaţionale speciale, faţă de copii aflaţi într-o situaţie diferită din punct de vedere al sănătăţii, neavând astfel de cerinţe. Nu curricula constituia o piedică, ci fapta de discriminare, aspecte neanalizate de instanţă.

Recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 2 alin. (3), (4) şi 5 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi ratificată prin Legea nr. 221/2010 şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului. Recurentul reclamant a expus prevederile legale pretins încălcate şi a invocat hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000.

Recurentul reclamant a arătat că instanţa a stabilit în mod corect atât faptul că recurentul reclamant are cerinţe educaţionale speciale, a invocat decizia definitivă nr. 653/30.06.2021 din care rezultă că Liceul C. şi Ministerul Educaţiei nu şi-au îndeplinit obligaţiile, fără însă să aplice legislaţia menţionată mai sus. Astfel, instanţa a încălcat legislaţia privind sancţionarea formelor de discriminare, neconstatând faptul că omisiunile pârâţilor în tratamentul aplicat recurentului reclamant reprezentau exact acele măsuri care îi permiteau să se bucure ori să îşi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, aşa cum se exprimă şi Convenţia pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Aceste măsuri vizau omisiunea de a aplica un tratament diferit pentru persoane aflate în situaţii necomparabile, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului. Recurentul reclamant şi colegii fără cerinţe educaţionale speciale se află în situaţii diferite, el având nevoie de tratament diferit (adaptări rezonabile) pentru a putea beneficia de dreptul la educaţie.

Recurentul reclamant a arătat că fapta dirigintelui de purtare abuzivă şi atmosfera creată în şcoală datorită inacţiunii pârâţilor au constituit fapte de discriminare prevăzute de O.U.G. nr. 137/2000. Împrejurarea că nu au fost luate măsuri de sancţionare a comportamentului abuziv al dirigintelui faţă recurentul reclamant şi măsuri privind adaptări rezonabile în şcoală pentru minorul cu cerinţe educaţionale speciale, fiind chiar negată această situaţie, reprezintă un comportament care a creat o atmosferă intimidantă, degradantă, ostilă, care a continuat chiar în faţa instanţelor de judecată în prezenta cauză şi în cea soluţionată irevocabil în care se nega diagnosticul iar recurentul reclamant era numit obraznic şi needucat. Acest tratament nu a încetat niciodată pe parcursul studiilor liceale, până în 2019. În tot acest timp, nu au fost luate măsuri de către pârâţi, perioada în care dirigintele a fost cercetat penal suprapunându-se chiar cu perioada pentru care se solicită prejudiciul în prezenta cauză (2015 - 2019, dirigintele fiind condamnat penal definitiv în 2017), niciun fel de măsuri şi niciun fel de reparaţie nu a fost propusă recurentului reclamant, din contră, continuând negarea diagnosticului şi a necesităţii măsurilor de adaptare rezonabilă.

Nu au fost invocate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză.

Recursul a fost comunicat intimaţilor Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, B., Liceul Teoretic "C.", DGASPC Sector 6, Consiliul Local al Sectorului 6 şi Ministerul Educaţiei Naţionale, care au depus întâmpinări prin care au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul B. a mai arătat şi că recursul este inadmisibil, susţinând că, în fapt, "motivarea invocării pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. lipseşte din cererea recurentului".

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 martie 2023, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată; a admis în principiu recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei nr. 1859 A din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; a fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2023, ora 9:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Astfel cum s-a constatat prin decizia de casare pronunţată în cauză, obiectul cererii deduse judecăţii este reprezentat de obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, reprezentând taxele de şcolarizare pentru perioada 2015 - 2019 şi a daunelor morale în sumă de 20.000 euro, reclamantul susţinând că prejudiciul a fost cauzat prin neluarea de către pârâţi a măsurilor constând în adaptările rezonabile necesare faţă de dizabilitatea sa, pentru a-i oferi posibilitatea de a participa la cursuri în învăţământul de stat.

De asemenea, s-a constatat că recurentul-reclamant a invocat că faptul generator al prejudiciului pretins în cauză constă în nesocotirea de către pârâţi a obligaţiilor care le reveneau, în calitatea lor de autorităţi ale statului cu responsabilităţi în domeniul respectării dreptului la educaţie al elevului cu cerinţe educaţionale speciale, în vederea integrării acestuia în învăţământul şcolar de masă, precum şi în acţiunile dirigintelui, B., calificate de către instanţa penală ca reprezentând purtare abuzivă, în privinţa cărora a susţinut că au fost tolerate şi încurajate de către ceilalţi pârâţi.

Anterior prezentului litigiu, recurentul reclamant a obţinut repararea prejudiciului rezultat din aceeaşi situaţie de fapt, pentru perioada 2011 - 2015. Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamantul D. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor B., Liceul Teoretic "C." şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării la plata sumei de 47.300 euro reprezentând daune materiale constând în taxe de şcolarizare pentru perioada 2011 - 2015, prejudiciu generat de faptele pârâţilor care au concurat la afectarea dreptului la educaţie prin punerea acestuia în imposibilitatea de a beneficia de învăţământul public gratuit, şi la plata sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale pentru aceleaşi fapte ilicite, care au concurat la afectarea demnităţii reclamantului sub aspectul stimei de sine şi a dreptului la reputaţie în anul şcolar 2010 - 2011. Prin sentinţa civilă nr. 2124/11.03.2016, Judecătoria sectorului 6 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului iar prin decizia nr. 477 A/25.05.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelul formulat de apelantul reclamant D. împotriva sentinţei menţionate.

Prin decizia civilă nr. 653/30.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul formulat de recurentul-reclamant D., a casat în parte decizia civilă atacată şi, rejudecând, a admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 2124/11.03.2016 numai cu privire la intimaţii-pârâţi Liceul Teoretic C. şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, această sentinţă fiind schimbată în parte în sensul admiterii în parte a cererii şi obligării pârâţilor Liceul Teoretic C. şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în solidar, la plata sumei de 23.333,5 euro către reclamant, în echivalent în RON la data plăţii, la cursul Băncii Naţionale a României, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data pronunţării deciziei până la plata efectivă, şi la plata sumei de 4000 RON daune morale, menţinând dispoziţiile deciziei recurate cu privire la intimatul-pârât B..

Instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2013 a reţinut că, prin săvârşirea faptelor ilicite reţinute în cauză, a fost nesocotit dreptul la educaţie gratuită al reclamantului şi a fost încălcată demnitatea acestuia, apreciind că pârâţii Liceul Teoretic C. şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării au contribuit într-o proporţie de 50 % la producerea prejudiciului.

În prezenta cauză, instanţa de apel a considerat că, dacă pentru perioada ciclului gimnazial s-ar putea susţine săvârşirea de către pârâţii Liceul C. şi Ministerul Educaţiei Naţionale a unei fapte de discriminare prin împiedicarea reclamantului să urmeze cursurile unei şcoli de stat din cauza diagnosticului său, el fiind într-o poziţie comparabilă cu ceilalţi elevi, situaţia este diferită pentru perioada 2015 - 2019.

În acest sens, instanţa de apel a analizat reglementările legale privind admiterea în învăţământul liceal de stat şi a constatat că opţiunea înscrierii la o şcoală privată care nu urmează oferta educaţională pliată pe cerinţele Curriculum-ului Naţional pentru învăţământul gimnazial a reprezentat o alegere personală a reprezentanţilor legali ai minorului, în condiţiile în care aceştia au avut la dispoziţie multiple posibilităţi în acest sens. În această situaţie, instanţa de apel a considerat că reprezentanţii legali ai reclamantului şi-au asumat consecinţele unei asemenea decizii în sensul că acesta nu va putea participa la procedura de admitere în învăţământul liceal de stat atât timp cât structura anului şcolar şi etapele de şcolarizare sunt complet diferite.

În contextul expus, instanţa de apel a considerat că, atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada finalizării ciclului gimnazial şi a îndeplinirii cerinţelor de admitere la liceu prevăzute de metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat, respectiv susţinerea evaluării naţionale la sfârşitul clasei a VIII-a, acesta nu se află într-o situaţie comparabilă cu ceilalţi elevi care urmează cursurile învăţământului de stat la nivel liceal pentru a se pune problema aplicării de către pârâţi a unui tratament diferenţiat pe criteriul dizabilităţii sale şi a producerii unui prejudiciu material sau moral în perioada 2015 - 2019.

În privinţa modului în care instanţa de apel a reţinut existenţa faptei ilicite, recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. arătând că instanţa a concluzionat că nu ar exista o faptă de discriminare pentru că nu se poate reţine un tratament diferenţiat reclamantului în raport cu alţi elevi aflaţi într-o poziţie comparabilă, însă nu a analizat a doua situaţie posibilă de discriminare, cea aplicabilă în cauză. În acest sens, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a argumentat în fapt şi în drept de ce nici a doua formă de discriminare nu subzistă în cauză.

Protecţia împotriva discriminării în exercitarea drepturilor prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrată de art. 14 Convenţie iar art. 1 din Protocolul nr. 12 extinde domeniul de aplicare al protecţiei împotriva discriminării la "orice drept prevăzut de lege". Prin urmare, acesta instituie o interdicţie generală a discriminării [Savez crkava "Riječ života" şi alţii împotriva Croaţiei, 2010, pct. 103; Sejdić şi Finci împotriva Bosniei şi Herţegovinei (MC), 2009, pct. 53] şi un drept "autonom" de a nu fi discriminat.

Expresia "discriminare directă" se referă la o "diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii similare sau aproape similare" şi "se bazează pe o caracteristică sau o «situaţie» identificabilă" [Biao împotriva Danemarcei (MC), 2016, pct. 89; Carson şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), 2010, pct. 61; D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe (MC), 2007, pct. 175; Burden împotriva Regatului Unit (MC), 2008, pct. 60], protejată de art. 14 din Convenţie [Varnas împotriva Lituaniei, 2013, pct. 106; Hoogendijk împotriva Ţărilor de Jos (dec.), 2005]. Astfel, această dispoziţie impune ca persoanele aflate într-o situaţie similară să fie tratate la fel (ibid.).

De asemenea, principiul menţionat este încălcat şi atunci când, fără nicio justificare rezonabilă şi obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situaţii sensibil diferite. Argumentele recurentului reclamant vizează această din urmă situaţie, acesta arătând că elevii şcolii erau în situaţii diferite, reclamantul având cerinţe educaţionale speciale iar alţi copii neavând aceste cerinţe, astfel încât reclamantul trebuia tratat diferit pentru a nu fi discriminat şi să i se permită să îşi exercite dreptul la educaţie în cadrul şcolii, prin luarea adaptărilor rezonabile necesare, în speţă, măsuri de instruire a profesorilor şi măsuri împotriva dirigintelui condamnat penal. În susţinerea argumentării sale, recurentul reclamant a arătat că, deşi nu a analizat situaţia de discriminare din cauză, chiar instanţa de apel a citat hotărârea dată în cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în; situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile".

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, instanţa de apel a analizat din această perspectivă susţinerile reclamantului, statuând însă că situaţia diferită în care se afla reclamantul a fost generată nu de faptul că acesta avea cerinţe educaţionale speciale care ar fi impus un tratament diferit faţă de cel al copiilor care nu aveau astfel de cerinţe, ci de opţiunea înscrierii sale la o şcoală privată care are o ofertă educaţională diferită de cea prevăzută de sistemul naţional pentru învăţământul gimnazial. Consecinţa acestei opţiuni a fost aceea că reclamantul nu îndeplinea condiţiile pentru înscrierea în învăţământul liceal de stat, instanţa de apel reţinând în acest sens că reclamantul nu putea participa la procedura de admitere în învăţământul liceal de stat atât timp cât structura anului şcolar şi etapele de şcolarizare sunt complet diferite.

În ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză, este de observat că, în cadrul procesual trasat de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., acest aspect nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Analizând susţinerea recurentului reclamant, subsumată cazului de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că instanţa nu ar fi motivat de ce a înlăturat a doua formă de discriminare reţinută chiar de ea din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nici care sunt adaptările rezonabile aduse de pârâţi începând din anul 2015 pentru ca recurentul reclamant să se poată întoarce în învăţământul de stat, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma modului în care a fost motivată soluţia pronunţată. Astfel, instanţa de apel a analizat situaţia de fapt şi, din argumentele expuse în cadrul considerentelor, a rezultat că situaţia diferită în care se afla reclamantul, care a condus la imposibilitatea urmării cursurilor liceale în învăţământul de stat, s-a datorat unei împrejurări obiective rezultate din decizia reprezentanţilor legali ai minorului de a opta pentru înscrierea la o şcoală în care învăţământul se derula într-un sistem diferit de cel naţional. Aceste argumente ale instanţei de apel conduc la concluzia că faptele ilicite ale pârâţilor, care au determinat acordarea daunelor materiale şi morale pentru perioada gimnaziului, nu au cauzat prejudiciul pretins în prezenta cauză, reprezentat de taxele de şcolarizare pentru perioada studiilor liceale şi a daunelor morale pentru aceeaşi perioadă.

În consecinţă, argumentele recurentului reclamant prin care acesta a susţinut fapta ilicită constând în împrejurarea că nu ar fi fost luate măsuri de adaptări rezonabile care să îi permită să se reîntoarcă în învăţământul de stat reprezintă un argument lipsit de relevanţă în cadrul raţionamentului logico juridic prezentat, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, în cadrul situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, nu această împrejurare a determinat rezultatul păgubitor pretins de reclamant.

Recurentul reclamant a criticat analiza instanţei privind curricula şcolii britanice, considerând că aceste argumente sunt străine de natura cauzei şi arătând că această şcoală este acreditată şi funcţionează legal în România, sistemul de învăţământ britanic fiind unul din cele mai bune din lume. Aceste critici ale recurentului reclamant nu pot fi reţinute, instanţa de apel efectuând aceasă analiză pentru a justifica întreruperea legăturii de cauzalitate, considerente necesare în cadrul examinării acţiunii prin care se tindea la angajarea răspunderii civile delictuale întrucât viza una din condiţiile legale pentru antrenarea acestei răspunderi. De altfel, aceste considerente ale recurentului reclamant sunt de natură a determina concluzia lipsei unui prejudiciu, întrucât, în această logică a argumentării, partea, deşi se pretinde prejudiciată prin faptul că nu a frecventat şcoala de stat, susţine că a urmat liceul în cadrul unui sistem de învăţământ de calitate superioară.

Pe de altă parte, recurentul reclamant a susţinut că nu a putut urma liceul în cadrul sistemului de stat întrucât a fost împiedicat de discriminarea la care era supus în sistemul de stat prin neacordarea acelui tratament diferit la care avea dreptul ca elev cu cerinţe educaţionale speciale, faţă de copii aflaţi într-o situaţie diferită din punct de vedere al sănătăţii, aspecte care nu ar fi fost neanalizate de instanţă. Astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa a analizat situaţia de fapt şi a determinat cauza pentru care reclamantul nu a urmat cursurile învăţământului de stat, aceasta nefiind rezultatul unei fapte de discriminare.

Motivul de recurs prin care recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 2 alin. (3), (4) şi 5 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi ratificată prin Legea nr. 221/2010 şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs instituit de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Dezvoltând acest motiv de recurs, recurentul reclamant a expus prevederile legale pretins încălcate, fără însă a preciza în concret o încălcare a acestora în speţă, şi a invocat hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000 fără însă a arăta în ce mod ar fi fost încălcate de instanţa de apel principiile rezultate din această decizie.

În concret, recurentul reclamant a arătat că instanţa de apel a stabilit în mod corect că acesta are cerinţe educaţionale speciale şi a avut în vedere decizia definitivă nr. 653/30.06.2021 din care rezultă că Liceul C. şi Ministerul Educaţiei nu şi-au îndeplinit obligaţiile, însă nu a aplicat legislaţia menţionată mai sus.

Astfel, în realitate, recurentul reclamant nu a invocat o încălcare a normelor de drept material, ci a criticat modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, arătând că aceasta nu a reţinut faptul că omisiunile pârâţilor în tratamentul aplicat recurentului reclamant reprezentau exact acele măsuri care îi permiteau să îşi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. De asemenea, recurentul reclamant a arătat că fapta dirigintelui de purtare abuzivă şi atmosfera creată în şcoală datorită inacţiunii pârâţilor au constituit fapte de discriminare prevăzute de O.U.G. nr. 137/2000, nefiind luate măsuri de sancţionare a comportamentului abuziv al dirigintelui faţă recurentul reclamant şi măsuri privind adaptări rezonabile în şcoală pentru minorul cu cerinţe educaţionale speciale, tratament care nu a încetat niciodată pe parcursul studiilor liceale.

Astfel cum s-a arătat mai sus, în urma analizei situaţiei de fapt, instanţa de apel a concluzionat că nu se poate pretinde existenţa unei fapte de discriminare câtă vreme reclamantul nu îndeplinea condiţiile pentru a parcurge cursurile liceale în perioada 2015 - 2019, întrucât, ulterior finalizării clasei a V-a la Liceul C., reclamantul a fost înscris pentru a urma cursurile şcolii private E., la care predarea se face în funcţie de Curriculumul Naţional al Marii Britanii şi cu schemele de lucru acreditate de Autoritatea de Calificări şi Curriculum, structura anului şcolar şi etapele de şcolarizare fiind complet diferite faţă de cele din învăţământul naţional, consecinţa fiind aceea că reclamantul nu mai putea participa la procedura de admitere în învăţământul liceal de stat.

În consecinţă, întrucât reclamantul nu a făcut dovada finalizării ciclului gimnazial şi a îndeplinirii cerinţelor de admitere la liceu prevăzute de metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat respectiv susţinerea evaluării naţionale la sfârşitul clasei a VIII-a, instanţa de apel a considerat că nu se pune problema aplicării de către pârâţi a unui tratament diferenţiat pe criteriul cerinţelor educaţionale speciale ale reclamantului şi a producerii unui prejudiciu material sau moral în perioada 2015 - 2019.

În acest context, împrejurarea că instanţa de apel nu a reţinut existenţa unei fapte de discriminare în sensul dorit de recurentul reclamant sau a prejudiciului material sau moral invocat nu presupune că această instanţă ar fi intepretat sau aplicat greşit normele legale care interzic discriminarea, criticile invocate de recurent vizând în realitate împrejurarea că instanţa de apel nu a reţinut situaţia de fapt aşa cum a fost ea expusă de parte, situaţie de fapt din care, în opinia acesteia, rezulta îndeplinirea condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Reţinând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 1859 A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 1859 A din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, B., Liceul Teoretic "C.", Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminarii

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2023.