Objective delictual liability of the state as legal guardian of wild game and accrual of legal interest from the date of damage under Romanian Civil Code.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 15 noiembrie 2021 sub nr. dosar x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la despăgubirea reclamantei A. cu sumele de 4.000 RON cu titlu de daune materiale şi 50.000 euro (plătibili în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii) reprezentând daune morale, având în vedere suferinţele cauzate de decesul lui B., soţul reclamantei, în urma atacului unui animal sălbatic specia urs, eveniment survenit la data de 25.07.2021. De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului şi la despăgubirea reclamanţilor B. şi C. cu sumele de 50.000 euro pentru fiecare, reprezentând daune morale, având în vedere suferinţele profunde cauzate de decesul tatălui lor, B.; s-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale către fiecare reclamant, aplicată la cuantumul despăgubirilor, dobândă calculată de la data decesului lui B. şi până la data plăţii efective. Reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, art. 1375, art. 1376, art. 1377, art. 1381, 1385, 1386, 1390 şi 1391 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 1392 din C. civ., art. 453 din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş.

Prin sentinţa civilă nr. 560/2022 din 04 mai 2022, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis în parte acţiunile civile formulate de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi în consecinţă:

A dispus obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamanta A. a sumei de 420 de RON, cu titlu de daune materiale.

A dispus obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către fiecare reclamant a sumei de 15.000 de euro - în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii - cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

A dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale pentru sumele de mai sus, începând de la data de 15 noiembrie 2021 şi până la data plăţii efective.

A dispus obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamanta A. a sumei de 605 RON, la plata către reclamantul B. a sumei de 100 de RON şi la plata către reclamanta C. a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Prin decizia civilă nr. 791/A din 06 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 560/04.05.2022, pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2021.

A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că:

A fost obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor stabilite, începând cu data de 25.07.2021 şi până la data plăţii efective.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de câte 50 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată.

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, solicitând obligarea Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Mureş în solidar cu Ministerul la plata despăgubirilor, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel şi acordarea dobânzii legale aferente daunelor morale de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză.

Recurentul pârât a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, şi anume, a Legii nr. 407/2006.

Recurentul pârât a susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, Ministerul, în calitate de administrator al faunei cinegetice şi în exercitarea atribuţiilor stabilite în sarcina sa, poate doar să verifice, să supervizeze activitatea desfăşurată de gestionar şi să emită, în urma solicitării, derogări pentru speciile protejate, neavând alte pârghii necesare preîntâmpinării unor astfel de evenimente.

Recurentul pârât a arătat că rolul gestionarului nu este unul pur formal întrucât acesta, prin încheierea contractului de gestionare, care este reglementat în mod imperativ potrivit Ordinului nr. 219/2008 pentru stabilirea modelului cadru al contractelor de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafaţa fondurilor cinegetice şi al actelor adiţionale, îşi asumă anumite obligaţii între care şi paza faunei cinegetice. În consecinţă, despăgubirile nu pot fi suportate doar de Minister, ci în solidar cu gestionarul fondului cinegetic nr. 21, denumit Gorneşti, respectiv Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Mureş (A.J.V.P.S. Mureş), care a dobândit această calitate ca urmare a încheierii Contractului nr. x-4554/02.06.2011 şi a actului adiţional nr. x/06.09.2018, care a preluat în gestionare întreaga faună cinegetică aflată în cuprinsul fondului până la data de 31.05.2027.

Raportat la dispoziţiile Legii nr. 407/2006 şi la prevederile contractului nr. x-4554/02.06.2011, Ministerul nu poate realiza paza fiecărui exemplar din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 şi nici nu ar putea să se servească de acesta în interes propriu, dar gestionarul, prin încheierea contractului de gestionare, are obligaţia de a asigura paza întregii faunei cinegetice aflată în cuprinsul fondului cinegetic pe care îl gestionează şi de a preveni pagubele cauzate de acestea.

Recurentul pârât a considerat că nu sunt întrunite cerinţele minime de legalitate pentru angajarea răspunderii sale pentru prejudiciile cauzate de animale, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 1375 din C. civ., care prevede că proprietarul sau cel care se serveşte de animal, în cazul pendinte A.J.V.P.S. Mureş, răspunde independent de orice culpă de prejudiciul cauzat de animalul aflat sub paza sa. Astfel, legiuitorul impune paznicului juridic al animalului ca, independent de orice culpă, să răspundă pentru prejudiciile cauzate de animalul pe care îl avea sub pază, acesta fiind obligat să asigure integritatea fizică şi patrimonială a celorlalte persoane.

Aşadar răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este obiectivă, fără vinovăţie, fiind fundamentată pe obligaţia de pază juridică a animalului, obligaţie ce are ca fundament riscul de activitate introdus în societate prin aproprierea şi folosirea animalelor.

Recurentul pârât a invocat dispoziţiile art. 1 lit. (r) din Legea nr. 407/2006 conform cărora gestionarea este definită ca fiind activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor, pentru perioada stabilită în contractul de gestiune, iar ca urmare a încheierii unui contract de gestionare, atribuţiile de supraveghere şi control asupra fondului cinegetic sunt transferate acestuia.

Recurentul pârât a criticat decizia recurată în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, apreciate a fi excesive. Recurentul pârât a invocat prevederile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 şi a arătat că legiuitorul nu a prevăzut expres o modalitate de calcul şi pentru situaţia în care persoana care a suferit o vătămare cauzată de atacul exemplarelor din speciile prevăzute în anéxele nr. 1 şi nr. 2 are calitatea de pensionar, astfel că instanţa, în momentul stabilirii cuantumului daunelor morale, trebuia să aibă în vedere venitul acesteia la momentul atacului şi să ţină seama de principiul echităţii şi evitării unei îmbogăţiri fără justă cauză.

Recurentul pârât a mai arătat că instanţa nu a avut în vedere vârsta intimaţilor reclamanţi la data decesului tatălui lor, B. având 49 de ani iar C. având 57 de ani, situaţie în care, raportat la dispoziţiile art. 1390 din C. civ., suma acordată pentru fiecare reclamant este excesivă.

Recurentul pârât a arătat că repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate faţă de atingerea adusă, iar în situaţia reclamanţilor, simptomele post-traumatice asociate unui proces de doliu reprezintă o reacţie normală la pierderea unui membru apropiat al familiei. Ulterior raportului psihologic emis la data de 1.09.2021, reclamanţii nu au depus alte documente care să ateste că suferinţa le-a afectat starea de sănătate sau viaţa socială o perioadă îndelungată sau că ar fi urmat un program de consiliere psihologică. Astfel, daunele morale trebuie dovedite şi acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la finalitatea prevăzute de lege, transformându-se într-un folos material injust.

În ceea ce priveşte dobânda legală aplicată cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, de la data atacului, recurentul pârât a invocat decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 159 din 4 mai 2017 şi considerat că se impune acordarea dobânzii legale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 13 decembrie 2022 s-a dispus comunicarea cererii de recurs.

La data de 03 ianuarie 2023, recursul a fost comunicat intimaţilor, care au depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din 28 februarie 2023 s-a fixat termen de judecată la 17 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinându-se, printr-un prim motiv de recurs, reţinerea greşită a calităţii sale de paznic juridic al animalului sălbatic, cu consecinţa antrenării nelegale a răspunderii sale civile delictuale, fiind invocată încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1375 - 1380 din C. civ. şi Legii nr. 407/2006, precum şi reţinerea greşită a obligaţiei suportării despăgubirilor exclusiv de către Minister, nu şi de către Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Mureş.

Cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulate în speţă, înţeleasă ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii, o constituie angajarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, fiind incidente astfel dispoziţiile de drept comun ale art. 1375 şi art. 1377 din C. civ.

Drept urmare, instanţele au fost învestite, din perspectiva cauzei juridice a litigiului, cu o ipoteză de răspundere delictuală obiectivă, fără vinovăţie, fundamentată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament" al animalului din specia urs, specie ce se încadrează în Anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006, astfel că antrenarea răspunderii necesită dovedirea condiţiilor generale referitoare la prejudiciu şi la raportul de cauzalitate dintre "comportamentul" animalului şi prejudiciu, precum şi a condiţiei speciale referitoare la calitatea de paznic juridic al animalului.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate vizând reţinerea greşită a calităţii de paznic juridic a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Vânatul care se află în proprietatea statului, deşi se află în stare de libertate, se află într-o libertate susceptibilă de supraveghere, care permite statului, prin organele abilitate, să exercite paza juridică, luând măsurile ce se impun pentru a preveni sau limita distrugerile pe care animalele le pot pricinui.

Art. 1375 din C. civ. prevede că "Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa" iar art. 1377 din C. civ. statuează că "În înţelesul dispoziţiilor art. 1375 şi 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu".

În speţă, Ministerul Mediului, conform art. 19 alin. (2)1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, are ca atribuţie, împreună cu gestionarul, evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în Anexa nr. 2, în cadrul căreia se regăseşte şi specia urs.

În calitate de autoritate publică centrală care răspunde de protecţia mediului, acest minister are şi atribuţii de control şi supraveghere asupra animalelor sălbatice, inclusiv a celor din specia urs, conferite de legiuitor în cadrul actului normativ anterior amintit, atribuţii menite să conducă la o bună administrare a fondului cinegetic, astfel încât în mod corect, instanţa de apel i-a atribuit calitatea de paznic juridic, în înţelesul art. 1377 din C. civ., calitate care nu este echivalentă celei de păzitor/supraveghetor al animalului în sensul dat prin cererea de recurs.

Astfel, existenţa atribuţiilor menţionate rezultă din împrejurarea că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor avea, la data incidentului din prezenta speţă, calitatea de administrator, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 - care defineşte noţiunea de "administrator", ca fiind autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi asigură administrarea faunei cinegetice.

De altfel, intenţia legiuitorului de a atribui calitatea de paznic juridic instituţiilor publice centrale cu atribuţii în acest domeniu a fost concretizată prin adoptarea unei norme speciale - Legea nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 14 din 10 ianuarie 2020, prin care a fost introdus art. 131 care a statuat inclusiv asupra angajării răspunderii în cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ale legii, soldate cu rănirea unei persoane fizice, (cum este cazul de faţă), stipulând că se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vigoare de la 6 noiembrie 2019: (1) Se înfiinţează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere. (2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor se desfiinţează Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Conform acestor dispoziţii, prin preluarea activităţilor, structurilor şi unităţilor aflate în subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor care, astfel, se desfiinţează, calitatea de administrator al fondului cinegetic ce aparţine autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi care asigură administrarea faunei cinegetice, calitate la care se referă dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006, revine ministerului recurent.

În concluzie, similar celor reţinute în decizia atacată, Înalta Curte reţine existenţa legitimării procesuale a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, grefată pe calitatea acestuia de subiect pasiv în raportul juridic obligaţional de răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, în considerarea calităţii dovedite de păzitor juridic al animalului, răspundere care este fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate la circumstanţele factuale ale speţei a fost corect realizată de către instanţa de apel.

Pe de altă parte, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mureş are calitatea de gestionar al fondului de vânătoare (persoană juridică română, licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare - conform art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 407/2006). Această calitate a Asociaţiei de gestionar al fondului cinegetic, care are obligaţia de a lua măsurile necesare cu privire la prevenirea pagubelor produse de animale sălbatice, nu suprimă îndatoririle şi responsabilităţile legale specifice ale ministerului (asimilabile puterii de direcţie, supraveghere şi control, de esenţa noţiunii de "pază juridică" definită în art. 1377 din C. civ.) şi, drept urmare, nu pot avea nici aptitudinea de a le limita victimelor reclamante dreptul de a pretinde angajarea răspunderii delictuale a recurentului.

Curtea de apel a concluzionat corect că, întrucât legea stabileşte în mod expres cine este titularul obligaţie de despăgubire, a fost obligat în mod just Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor către reclamanţi, acesta fiind autoritatea publică centrală avută în vedere de textul legal evocat, neprezentând relevanţă existenţa contractului de gestionare a faunei cinegetice.

Ca atare, cu respectarea prevederilor legale incidente speţei, examinate în cele ce preced, în mod corect curtea de apel a validat soluţia instanţei de fond, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu ministerul recurent, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondate.

Printr-un al doilea motiv de recurs, recurentul pârât a invocat prevederile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 şi a considerat că instanţa, în momentul stabilirii cuantumului daunelor morale, trebuia să aibă în vedere venitul victimei la momentul atacului. Recurentul pârât a mai criticat faptul că instanţa nu a avut în vedere vârsta intimaţilor reclamanţi la data decesului tatălui lor, B. având 49 de ani iar C. având 57 de ani, situaţie în care, raportat la dispoziţiile art. 1390 din C. civ., suma acordată pentru fiecare reclamant este excesivă.

Aceste critici nu pot fi primite.

Instanţa de apel a reţinut corect în decizia recurată că dispoziţiile legale care îndreptăţesc reclamanţii la repararea prejudiciului nepatrimonial pretins sunt cuprinse în art. 1391 alin. (2) din C. civ., care privesc repararea prejudiciului prin ricoşeu, dispoziţiile menţionate stabilind că instanţa poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

În această situaţie dispoziţia legală invocată de recurent nu este relevantă. Astfel, decesul oricărei persoane poate cauza două tipuri de prejudicii: atât un prejudiciu material, concretizat în pierderea întreţinerii pe care defunctul o presta victimei, prejudiciu la care face referire art. 1390 din C. civ. cât şi un prejudiciu moral care constă în durerea resimţită de persoanele apropiate victimei, reglementat la art. 1391 alin. (2) din C. civ., acesta din urmă fiind, aşa cum s-a arătat mai sus, temeiul juridic al obligării recurentului la plata daunelor morale.

Critica recurentul pârât în sensul că, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa trebuia să aibă în vedere venitul victimei la momentul atacului un poate fi primită. Art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 invocat de recurent stabileşte că daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut iar în cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate, raportarea la criteriul proporţionalităţii în raport cu zilele de inactivitate conducând la concluzia că dispoziţia legală invocată nu are în vedere situaţia decesului victimei.

Criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor morale şi la măsura în care acesta este proporţional cu suferinţele resimţite de reclamanţi nu relevă aspecte de nelegalitate, recurentul pârât invocând în acest sens probele administrate în cauză şi aprecierea efectuată de instanţă, or aceste aspecte nu pot forma obiect de analiză în faza recursului întrucât cadrul procesual reglementat de art. 488 din C. proc. civ. nu permite schimbarea stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel şi nici verificarea modalităţii în care au fost apreciate probele administrate.

În cadrul examinării criticilor din apel referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, în decizia recurată s-a arătat că stabilirea acestor despăgubiri implică şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să-i atenueze suferinţele morale, dar fără a se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei, în raport de circumstanţele particulare ale cazului. Având în vedere aceste circumstanţe, raportându-se la probele administrate în cauză, instanţa de apel a considerat că nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârea apelată nu excede unui raport rezonabil de proporţionalitate între prejudiciul moral suferit de reclamanţi şi cuantumul daunelor acordate, având în vedere atât faptul că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru reclamanţi, însă nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci să reprezinte atât cât este necesar pentru a le uşura ori compensa, în măsura posibilă, durerea pricinuită de pierderea unei persoane apropiate.

Astfel, în cadrul examenului de proporţionalitate între suferinţele morale ale reclamanţilor şi cuantumul daunelor acordate pentru repararea acestui tip de prejudiciu, instanţa de apel s-a raportat la circumstanţele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Prin ultimul motiv de recurs, recurentul a arătat că se impune acordarea dobânzii legale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

Acest motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.

Instanţa de apel a subliniat corect incidenţa în cauză a art. 1381 alin. (2) din C. civ., care tranşează în mod clar această chestiune, fiind prevăzut că, în cazul răspunderii delictuale, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. De asemenea, instanţa a mai reţinut că, faţă de prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) din C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, persoana obligată la repararea prejudiciului este de drept în întârziere din ziua cauzării prejudiciului, aceasta fiind, prin urmare, data de la care pârâtul datorează dobânda legală aferentă despăgubirilor stabilite în sarcina sa.

Astfel, plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul, dând expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de acesta, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În privinţa datei de la care se va calcula dobânda legală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data cauzării prejudiciului, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, cum greşit a considerat recurentul pârât, întrucât, în privinţa reparării prejudiciului produs persoanei păgubite trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, în speţă, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii atacului şi trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 791/A din 06 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimaţii-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurentul-pârât aflându-se în culpă procesuală, fiind partea care a pierdut procesul dată fiind soluţia de respingere care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 1785 RON către fiecare dintre intimaţii - reclamanţi B., A. şi C., cheltuieli constând în onorariul avocatului, achitat de aceştia conform chitanţelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 791/A din 06 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B., A., C..

Obligă recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 1785 RON către fiecare dintre intimaţii - reclamanţi B., A. şi C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2023.