Defamation action: First-instance judgment based on evidence from a different case treated as failure to judge the correct legal relationship

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 30 ocotmbrie 2020, reclamantul A. a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului B., obligarea pârâtului la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, atât în prezent, cât şi în viitor, obligarea pârâtului la retragerea de pe pagina sa de Facebook a materialelor criticate, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce se va da în prezenta cauză, pe cheltuiala lui, într-un cotidian de circulaţie naţională şi în două ziare ce circulaţie locală, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs.

2. Hotărârea pronunţată în prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2158 din 14 octombrie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual active, invocată de pârât prin întâmpinare, a respins cererea de chemare în judecată şi a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23 martie 2022, Tribunalul Iaşi a admis cererea pârâtului şi a îndreptat eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul hotărârii, în sensul că numele reclamantului este A., în loc de C., cum din eroare s-a menţionat.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva sentinţei civile nr. 2158 din 14 octombrie 2021 şi a încheierilor de şedinţă din 16 septembrie 2021 şi 23 martie 2022, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 309 din 23 iunie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2021, a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2158/14.10.2021 şi a încheierii din 23 martie 2022, pe care le-a anulat în totalitate şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 11 august 2022, a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea deciziei recurate şi, rejudecând, respingerea apelului.

Recurentul-pârât a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că în mod greşit se reţine în decizia recurată că prima instanţă a avut în vedere alt reclamant, în condiţiile în care au fost analizate materialele presupuse a fi denigratoare, constând în postări-replică ale intimatului-reclamant, astfel cum au fost menţionate în cererea de chemare în judecată, fiind evident că prima instanţă nu avea cum să se refere, în toată motivarea sentinţei, la numitul C., care nu este parte în proces. În cauză, nu pot fi incidente dispoziţiile referitoare la nulitate, în condiţiile în care sentinţa primei instanţe respectă art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. civ., iar reclamantul nu a dovedit nicio vătămare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu preliminar, se constată că, deşi recurentul-pârât a încadrat expres criticile în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea se circumscriu, în realitate, motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din moment ce nu se învederează aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a unor norme de drept material, ci procesual.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Instanţa de apel a constatat corect că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt şi de drept care se referă la o altă persoană decât reclamantul A., interpretând mijloace de probă care nu au fost administrate în această cauză, ci în cea din care a fost preluată întreaga motivare a sentinţei, ignorând probele administrate în litigiul de faţă, la care nu a făcut nicio referire.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât, în sensul că prima instanţă a analizat postările-replică ale intimatului-reclamant, astfel cum au fost menţionate în cererea de chemare în judecată, şi că prima instanţă nu avea cum să se refere, în toată motivarea sentinţei, la numitul C., care nu este parte în proces. Aceasta, întrucât instanţa de apel a observat, în mod corect, că raţionamentul juridic prezentat în considerentele sentinţei denotă, cu claritate, faptul că prima instanţă a avut în vedere articole ce au fost scrise de numitul C., iar nu de reclamantul A., neputându-se reţine că este vorba despre o simplă eroare materială.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului-pârât, în sensul că nu s-a produs nicio vătămare intimatului-reclamant, sub acest aspect instanţa de apel reţinând în mod corect că doar aparent s-a judecat fondul cauzei, fără a se avea în vedere persoana reclamantului, iar acesta, prin motivele de apel, a solicitat, în mod expres, ca în cazul admiterii apelului, cauza să fie trimisă spre rejudecare primei instanţe, în condiţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Nefondată este şi critica recurentului-pârât, potrivit căreia instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. civ.. Contrar acestor susţineri, instanţa de apel a reţinut corect că sentinţa conţine statuări de fapt şi de drept raportate la o altă persoană decât reclamantul, ceea ce conduce la concluzia că prima instanţa nu a judecat raportul juridic dintre părţile litigante, fiind în eroare cu privire la persoana reclamantului, iar nu cu privire doar la numele acestuia.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare invocat de către recurentul-pârât şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 309 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2023.