Donation annulment and restitution of RON 1,379,610 upheld as appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bihor, secţia I civilă la 18 iunie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea donaţiilor neautentificate şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 572.667,91 lire sterline.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 64/C din 1 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis în parte cererea, a constatat nulitatea absolută a donaţiilor făcute de reclamant către pârâtă cu privire la suma de 460.000 RON, virată pârâtei la 24 martie 2017, suma de 9.188,90 RON, virată pârâtei la 31 martie 2017, suma de 184.619,48 RON, virată pârâtei la 26 aprilie 2017 şi suma de 44.930 RON, virată pârâtei la 9 august 2017, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 698.738,38 RON, a respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor şi a obligat pârâta să achite reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 10.592,38 RON.

3. Hotărârile pronunţate în apel şi în recurs în primul ciclu procesual

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 939/A din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva acestei decizii civile, au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 516 din 17 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins recursul declarat de către pârâtă ca nefondat, a admis recursul formulat de către reclamant, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

4. Hotărârea pronunţată în apel în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 158 din 8 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 64/C din 1 aprilie 2019, în sensul că a constatat nulitatea absolută a donaţiilor făcute de reclamant în beneficiul pârâtei, prin intermediul viramentelor din 22 iunie 2017 şi 28 iunie 2017 în contul bancar C. deţinut de D. S.R.L., pentru suma de 1.379.610 RON, a obligat pârâta să restituie reclamantului această sumă, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

5. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii, la 22 martie 2022, a formulat recurs pârâta, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, rejudecând, respingerea, ca nefondat, a apelul formulat de reclamantul şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.

Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, învederând următoarele argumente:

Instanţa de apel s-a substituit apelantului şi a probat existenţa intenţiei de a dona, preluând simpla susţinere a acestuia şi scutindu-l de sarcina de a proba această intenţie. Mai mult, instanţa de apel a reţinut că Înalta Curte a sugerat că se impune o abordare identică a celor două tipuri de raporturi patrimoniale, deşi prin decizia de casare s-a statuat, cât de poate de clar, că, în rejudecare, trebuie să fie soluţionată cererea în baza regulii potrivit căreia cel care face o afirmaţie trebuie să o probeze. Or, instanţa de apel nu i-a solicitat apelantului să facă proba intenţiei de a dona şi a inversat, în mod nepermis, sarcina probei.

Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că pârâtei îi revine sarcina de a proba că virarea sumelor s-a făcut cu alt titlu. Deşi sumele pretinse prin acţiune sunt circumstanţiate aceleiaşi motivaţii, se impunea a se face o analiză diferită a celor două tipuri de viramente. Astfel, dacă în privinţa sumelor virate către pârâtă s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că au fost virate cu titlu de donaţie, în privinţa sumelor virate direct în contul vânzătorului imobilelor, se impune a se face o analiză diferenţiată în privinţa scopului realizării respectivelor viramente.

Caracterul fals al susţinerilor intimatului rezultă din cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bihor, prin care a solicitat obligarea la restituirea aceleiaşi sume din prezentul dosar.

În urma analizării singurelor înscrisuri doveditoare a sumelor pretinse, şi anume extrasele de cont şi copia ordinelor de plată, nu se poate desprinde intenţia de gratificare, ci virarea unor bani pentru derularea unor operaţiuni patrimoniale strict determinate. De aceea, unul dintre imobile a fost achiziţionat de către recurentă în cote părţi egale, alături de societatea reclamantului, E. Instanţa de apel a reţinut că recurenta nu a administrat vreo probă care să răstoarne prezumţia reţinută de către aceasta.

Acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 face, dincolo de orice îndoială, dovada precarităţii raţionamentului instanţei de apel, intimatul neadministrând nicio probă din care să rezulte că intenţia sa a fost de a dona.

6. Apărările formulate în cauză

La 16 iunie 2022, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor,

Prin încheierea din 2 martie 2023, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, a admis în principiu recursul şi stabilit termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate de către instanţa de apel normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Ca atare, scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii de atac a recursului.

În considerarea celor expuse, nu poate fi analizată susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă intenţia intimatului-reclamant de a dona (animus donandi), întrucât, chiar dacă recurenta-pârâtă a invocat, în mod formal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că argumentele dezvoltate în memoriul de recurs nu se referă la încălcarea, de către instanţa de apel, a normelor de drept material incidente, ci privesc temeinicia deciziei civile recurate, prin prisma mijloacelor de probă administrate în fond şi în apel.

Prin urmare, Înalta Curte urmează a analiza doar acele argumente prin care se învederează încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi alin. (3) şi ale art. 249 din C. proc. civ., critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din moment ce aduc în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a aplicat normele de drept procesual ce reglementează limitele rejudecării apelului după casarea cu trimitere, precum şi sarcina probei în procesul civil.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Prin decizia civilă nr. 516 din 17 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în primul ciclu procesual, s-a reţinut că instanţa de apel nu a analizat, în mod concret, natura raporturilor juridice existente între părţile litgante, derivate din pretinsa plată, efectuată de către intimatul-reclamant direct în contul vânzătorului, a preţului imobilelor dobândite în proprietate de către recurenta-pârâtă şi nici nu a examinat incidenţa cauzei de nulitate a donaţiei invocată de intimatul-reclamant. În acest context, instanţa supremă a statuat că "se impunea a se stabili, în considerarea art. 479 din C. proc. civ., cu respectarea limitelor devoluţiunii, stabilite prin cererile de apel şi prin întâmpinările formulate, pe baza analizei probelor administrate, în condiţii de contradictorialitate şi publicitate, dacă a fost realizată o plată a preţului vânzării de către reclamant, în contul vânzătorilor, prin intermediul transferurilor bancare, ce au constituit fundamentul criticilor apelantului, urmând ca, în cazul constatării caracterului real al acestor susţineri, să se procedeze la determinarea intenţiei şi scopului urmărit de reclamant prin plata realizată, conform obligaţiei impuse de art. 129 din C. proc. civ. în sarcina instanţei de apel de a da o corectă calificare juridică aspectelor deduse judecăţii".

În rejudecare, instanţa de apel a reluat cercetarea judecătorească şi a stabilit că reclamantul a făcut dovada certă a transferării sumei de 1.379.610 RON în contul vânzătorului D. S.R.L., ce reprezintă preţul cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit în patrimoniul propriu de către pârâtă, care nu a adus probe contrare, în sensul achitării, din surse proprii, a acestei sume. În ce priveşte intenţia de a gratifica (animus donandi), instanţa de apel a reţinut, în baza mijloacelor de probă administrate, că reclamantul a făcut dovada acestei intenţii, iar pârâta nu a reuşit să probeze contrariul, respectiv că ar fi vorba despre sume achitate pentru derularea unor afaceri comune.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se constată că instanţa de apel a respectat prevederile art. 501 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., conformându-se dezlegărilor date prin decizia de casare nr. 516 din 17 martie 2021. Reţinând în mod corect limitele rejudecării, instanţa de apel a apreciat, în urma probatoriului administrat în cauză (înscrisuri şi prezumţii judiciare), asupra caracterului real al transferului sumei de 1.379.610 RON, efectuat de intimatul-reclamant în contul vânzătorului, precum şi asupra scopului urmărit prin plata realizată, reţinând intenţia sa de a dona suma respectivă recurentei-pârâte.

Împrejurarea că instanţa de apel a reţinut dovedirea intenţiei de a dona, prin valorificarea probatoriului administrat în cauză, nu poate conduce la concluzia că ar fi inversat sarcina probei, prin încălcarea dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ., astfel cum în mod nejustificat a susţinut recurenta-pârâtă, în condiţiile în care art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra mijloacelor de probă încuviinţate, iar acest aspect nu poate forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs.

Ca atare, sunt neavenite susţinerile recurentei-pârâte, potrivit cărora din analiza extraselor de cont şi a ordinelor de plată nu se poate desprinde intenţia de gratificare, ci virarea unor bani pentru derularea unor operaţiuni patrimoniale determinate, aceste susţineri aducând în discuţie chestiuni de fapt, iar nu critici de nelegalitate a deciziei civile recurate. În realitate, recurenta-pârâtă dezvoltă argumente de fapt, iar nu de drept, susţinând că interpretarea mijloacelor de probă administrate ar conduce la o altă concluzie în ceea ce priveşte scopul realizării viramentelor bancare, fiind evident că astfel de argumente tind la schimbarea situaţiei de fapt, care a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel şi care nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 158A din 08 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2023.