Property ownership claim after corporate radiation: municipality's procedural standing rejected, decision quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 3 Bucureşti, prin Primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că sunt proprietarii imobilului teren situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 125 m.p., având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1607/29.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată.

A admis acţiunea şi a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului teren situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 125 m.p., având nr. cadastral/topografic x înscris în cartea funciară nr. x, Bucureşti sectorul 3.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1367A din data de 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia lipsei de interes, ca nefondată.

A respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 1607/29.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, prin Primar.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sectorului 3 Bucureşti.

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea introdusă faţă de acest pârât, ca fiind introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A luat act că intimaţii-reclamanţi nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, prin care solicită admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea cererii de recurs recurentul arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu interpretarea si aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 354 din Codul administrativ, precum şi de Legea nr. 18/1991, instanţa reţinând în considerentele hotărârii pronunţate că acţiunea în constatare poate fi introdusă fie în contradictoriu cu persoana care contestă efectiv dreptul reclamantului (acţiunea provocatorie), fie cu cea care ar putea eventual contesta dreptul acestuia, pretinzând la rândul său acelaşi drept (acţiunea interogatorie), ori doar negând, din pozitia de titular al obligaţiei corelative, dreptul reclamantului (acţiunea declaratorie).

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 237 si art. 260 din Legea nr. 31/1990, consemnând în considerente că, din cauza omiterii bunului în litigiu din raportul întocmit de lichidator, nu ar exista un act juridic care să constate transmiterea lui din patrimoniul societăţii radiate în cel al asociatului unic, autorul intimaţilor-reclamanţi din prezentul litigiu.

În fine, instanţa de apel menţionează şi faptul că s-ar pune problema identificării subiectului de drept care ar putea pretinde eventual un drept asupra terenului, într-o asemenea situaţie neputând fi exclusă posibilitatea, cel puţin teoretic, de a se invoca la un moment dat caracterul imobilului de "bun fără stăpân", rămânând de stabilit care este subiectul de drept ce dobândeste conform legii, bunurile fără stăpân.

Deşi prin art. 4 din Legea nr. 213/1998 şi art. 354 din Codul administrativ se prevede că dreptul de proprietate asupra bunurilor fără stăpân poate aparţine domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, făcându-se referire la Legea nr. 18/1991, prin care s-a reintrodus vechea distincţie între proprietatea privată a statului şi proprietatea unităţilor administrativ teritoriale, s-a ajuns la concluzia că în lipsa altui criteriu de delimitare se impune aplicarea prin analogie a criteriului interesului naţional sau local al acestor bunuri. În opinia sa, în ceea ce priveşte majoritatea bunurilor rămase după radierea societăţilor comerciale, nu există nicio ratiune pentru a se aprecia că acestea ar fi de interes naţional, şi deci proprietatea Statului Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, ajungându-se astfel la concluzia potrivit căreia acestea se regăsesc în patrimoniul unităţilor administrativ - teritoriale.

Astfel, instanţa de apel a concluzionat că Municipiul Bucureşti este subiectul de drept ce ar putea dobândi acest bun, apreciind, deci, că ar fi corectă hotărârea primei instanţe prin care s-a reţinut calitatea procesuală pasivă a acestuia în prezentul litigiu.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că art. 35 C. proc. civ. stabileşte caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, însă a constatat că acesta nu ar fi indicat ce tip de acţiune ar putea introduce pe rolul instanţelor intimaţii-reclamanţi în vederea realizării dreptului de restituire a bunului în litigiu.

Concluzionând, recurentul arată că instanţa nu a exclus posibilitatea teoretică de a se invoca în cauză caracterul de bun fără stăpân al imobilului litigios (terenul în suprafaţă de 125 mp, situat în Bucureşti strada x, nr. 2, sector 3), fără ca în speţă să fie administrate probatorii adecvate care să ateste efectiv acest caracter al terenului, şi fără a se verifica incidenţa în speţă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 354 din Codul administrativ şi ale art. 4 alin. (2) şi art. 6 din Legea nr. 18/1991.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 22 februarie 2023, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr. 1367A din data de 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului. In subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în limitele motivelor de casare invocate, Înalta Curte găseşte a fi fondat recursul pârâtului şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că reclamanţii au învestit prima instanţă a fondului cu soluţionarea unei acţiuni în constatare pozitivă, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., solicitând, în concret, să se constate, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi unitatea administrativ-teritorială Sector 3 Bucureşti, prin Primar, că au un drept de proprietate asupra imobilului teren situat administrativ în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 125 m.p., înscris în cartea funciară nr. x Bucureşti cu numărul cadastral x în favoarea C. S.R.L.. Reclamanţii arată că au dobândit acest drept prin efectul unui contract de cesiune de drepturi, încheiat în anul 2019 cu asociatul unic al societăţii menţionate, acesta, la rândul lui, dobândind dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului prin efectul legii, la data radierii societăţii C. S.R.L. din Registrul Comerţului (persoana juridică figurează şi în prezent ca proprietar în cartea funciara). Având posesia imobilului, scopul promovării prezentei acţiuni în constatare este legat de necesitatea obţinerii unui titlu de întabulare, în considerarea căruia dreptul lor de proprietate să poată fi înscris în cartea funciară, cu efect de opozabilitate.

Sub aspectul împrejurărilor de fapt apreciate a fi esenţiale în acest proces, instanţele fondului au stabilit următoarele:

Imobilul teren având suprafaţa de 125 mp, situat administrativ în municipiul Bucureşti, str. x, identificat cu nr. cadastral x în cartea funciară nr. x Sectorul 3Bucureşti, are ca proprietar tabular pe S.C. C. S.R.L., cu titlu de cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007, încheiat cu proprietarul D..

Acest imobil este identificat la nr. administrativ 2, fiind distinct de imobilele identificate la nr. 2B, cu suprafaţa de 100 mp., respectiv la nr. 2A, cu suprafaţa de 125 mp.

Societatea a fost supusă unei dizolvări judiciare, în acest sens fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 13092/28.09.2012 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, urmare a sesizării din oficiu a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social.

Prin rezoluţia nr. 111883/28.08.2013, dată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/1095.08.2013, a fost numit un lichidator judiciar. În raportul privind situaţia financiară, întocmit de lichidator în data de 03.08.2016, nu a fost menţionat şi terenul situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 125 m.p., având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, deşi acest bun se afla în patrimoniul societăţii.

Urmare a cererii formulate de lichidator, prin rezoluţia nr. 14762/12.09.2016, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus radierea S.C. C. S.R.L.

E. a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator a societăţii C. S.R.L., de la înfiinţare şi până la data radierii.

Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. x/20.06.2019 de notar public F., reclamanţii A. şi B. au dobândit de la E. drepturile rezultate din deţinerea calităţii de asociat unic al societăţii S.C. C. S.R.L., cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 125 mp, situat în Municipiul Bucureşti.

Judecând în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi în apărare, şi a admis acţiunea, constatând că reclamanţii sunt proprietarii imobilului teren situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 125 m.p., având nr. cadastral/topografic x înscris în cartea funciară nr. x, Bucureşti sectorul 3, în considerarea dispoziţiilor art. 237 alin. (13), art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990 şi analogia iuris. S-a apreciat că, prin dizolvarea societăţii, dreptul de proprietate a trecut în patrimoniul asociatului unic, iar ulterior, prin vânzare, în patrimoniul reclamanţilor, chiar dacă în procedura dizolvării urmată de lichidare societăţii nu s-a dispus nimic cu privire la acest drept.

Instanţa de apel, consecutiv admiterii apelului formulat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin Primar, a respins acţiunea exercitată de reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât, apreciind că nu are calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins ca nefondat apelul Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, confirmând hotărârea primei instanţe. Este relevată împrejurarea specifică cauzei, aceea a inexistenţei unui act juridic care să constate transmiterea bunului în litigiu, din patrimoniul societăţii dizolvate, în patrimoniul asociatului unic, bunul fiind omis din raportul întocmit de lichidator. Or, într-o asemenea situaţie, nu se poate exclude posibilitatea, cel puţin la nivel teoretic, de a se invoca la un moment caracterul imobilului de "bun fără stăpân", unitatea administrativ-teritorială fiind subiectul de drept care ar putea dobândi un astfel de bun şi care are, aşadar, legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiului Bucureşti, prin Primarul general.

În esenţă, recurentul afirmă caracterul nelegal al deciziei instanţei de apel, consecinţă a unei aplicări greşite a prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 354 din Codul administrativ, ale Legii nr. 18/1991, precum şi cele ale art. 237 si art. 260 din Legea nr. 31/1990. Practic, susţine recurentul, instanţa de apel a făcut aplicarea acestor norme de drept material în absenţa unor probe concludente, care să ateste, efectiv, că bunul imobil în litigiu este un bun fără stăpân şi, pe cale de consecinţă, unitatea administrativ-teritorială este subiectul de drept care ar putea dobândi un astfel de bun în proprietate având, prin urmare, legitimare procesual pasivă în cadrul prezentei acţiuni în constatare.

Aceste motive de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că reclamanţii nu au atacat cu recurs dispoziţia referitoare la respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, consecutiv admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, astfel că, în privinţa acestei dispoziţii, hotărârea instanţei de apel a dobândit autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes a recurentului Municipiul Bucureşti în exercitarea prezentei căi extraordinare de atac, excepţie dirimantă, invocată de intimaţi în apărare, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, în raport cu art. 458 coroborat cu art. 33 C. proc. civ., observând că apelul aceleiaşi părţi a fost respins, prin decizia atacată cu recurs, partea" pierzând procesul", în sensul legii de procedură. Respingerea apelului exercitat contra hotărârii de primă instanţă, aceea prin care acţiunea în constatarea existenţei dreptului de proprietate al reclamanţilor a fost admisă în contradictoriu cu acest pârât, este soluţia care justifică deplin interesul procesual al pârâtului în declararea căii de atac a recursului. În mod constant, pe parcursul acestui proces, pârâtul a negat că ar avea calitate procesuală pasivă, în absenţa oricărei probe care să justifice încadrarea imobilului, cu privire la care reclamanţii afirmă un drept de proprietate, în categoria bunurilor fără stăpân. Cum aceste apărări ale pârâtului au fost înlăturate, prin hotărârea primei instanţe a fondului, iar ulterior prin decizia instanţei de apel, interesul părţii în a declara recurs este incontestabil. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge această excepţie, ea fiind nefondată.

În aceste circumstanţe, apreciind cu privire la criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reţine temeinicia acestora.

Problema de drept conturată în cauză este legată de calitatea subiectului pasiv în raportul de drept procesual specific unei acţiuni în constatarea existenţei dreptului de proprietate, acţiune interogatorie, întemeiată pe art. 35 din C. proc. civ., în ipoteza dizolvării judiciare, urmată de lichidare şi radiere din registrul comerţului a unei societăţi comerciale cu răspundere limitată având asociat unic, imobilul aflat în patrimoniul societăţii fiind omis din cuprinsul raportului întocmit de lichidator, astfel că nu există un act juridic care să constate transmiterea lui din patrimoniul societăţii care a încetat, în patrimoniul asociatului unic. Acţiunea este promovată de cesionarii drepturilor drepturilor rezultate din deţinerea calităţii de asociat unic, în considerarea contractului autentic încheiat cu acesta, ulterior radierii societăţii.

Din perspectiva admisibilităţii prezentei acţiuni în constatare, apreciată în raport cu dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., în mod corect instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe a fondului, considerând că reclamanţii, având posesia imobilului, sunt în drept să formuleze o astfel de acţiune în constatarea calităţii lor de proprietari, scopul urmărit fiind acela de a obţine o consacrare judecătorească a existenţei dreptului lor, care să facă posibilă întabularea acestuia în cartea funciară, în circumstanţele de fapt ale cauzei. Totodată, sunt corecte aprecierile instanţei de apel referitoare la caracterul interogatoriu al prezentei acţiuni în constatare, reclamanţii uzând de acest mijloc procedural pentru a constrânge un pârât să îşi mărturisească intenţiile viitoare, în situaţia juridică dată a bunului imobil.

Apreciind cu privire la calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ teritoriale (în condiţiile în care a fost invocată în apărare excepţia absolută şi peremptorie a lipsei unei astfel de calităţi), instanţa de apel a considerat că bunul imobil omis din raportul de lichidare, a cărei situaţie juridică nu este explicit reglementată prin dispoziţiile Legii societăţilor, ar putea fi încadrat în categoria bunurilor fără stăpân. Or, dreptul de proprietate privată asupra acestor bunuri poate aparţine, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, respectiv art. 354 din Codul administrativ, domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Întrucât, în ceea ce priveşte imensa majoritate a bunurilor rămase după radierea societăţilor comerciale, nu există nicio raţiune pentru a aprecia că acestea ar fi de interes naţional şi, deci, proprietatea ar aparţine Statului Român, se ajunge la concluzia că acestea se regăsesc în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale. În consecinţă, consideră instanţa de apel, pârâtul municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind unicul subiect de drept care ar putea dobândi un bun fără stăpân, asemeni imobilului aflat în posesia reclamanţilor, şi care ar putea, în consecinţă, să emită pretenţii cu privire la acest bun.

Construcţia argumentativă a instanţei de apel, aceea menită să susţină soluţia respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a unităţii administrativ teritoriale, cu consecinţa admiterii acţiunii în constatare, nu poate fi acceptată de către Înalta Curte, în circumstanţele specifice acestui proces.

Dacă admitem că acţiunea în constatare interogatorie este aceea prin care titularul dreptului(în speţă fiind vorba despre dreptul de proprietate asupra unui imobil), în mod preventiv, cheamă în judecată persoana care ar putea, eventual, să îi conteste acest drept, pentru a răspunde şi a se lua act dacă recunoaşte sau nu dreptul, urmărindu-se pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti declarative, care să consfinţească existenţa acestui drept ex tunc, atunci aptitudinea de a sta în proces în calitate de pârât aparţine celui care, aparent, ar putea invoca un drept propriu asupra aceluiaşi bun, periclitând existenţa valabilă a acestuia în patrimoniul reclamanţilor.

Prin dispoziţii cuprinse în C. civ., ori în legi speciale, au fost reglementate modurile specifice de constituire a domeniului privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, anumite proceduri speciale de dobândire a drepturilor, în considerarea calităţii acestor subiecte de drept.

Unul dintre aceste moduri specifice de constituire a domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale are în vedere ipoteza lichidării persoanei juridice. Astfel, conform art. 249 alin. (3) C. civ., "În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum şi în cazul în care nici o persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile alin. (1), acestea vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărei raza teritorială se află bunurile". Dispoziţiile art. 245 lit. d) din C. civ., la care trimite norma evocată anterior, indică "hotărârea organelor competente ale acestora", astfel încât, într-o prima teză, suntem în prezenţa unui mod voluntar de dizolvare, respectiv de lichidare a tuturor persoanelor juridice de drept privat(societăţile comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990, societăţile agricole, organizaţiile cooperatiste, asociaţiile şi fundaţiile şi cultele religioase). Teza a doua a textului normativ are în vedere situaţia specială a persoanelor juridice de drept privat cărora li s-a impus prin lege interdicţia de transmitere a bunurilor către persoanele fizice, respectiv situaţia specială a asociaţiilor şi a fundaţiilor. În cazul dizolvării acestor subiecte de drept, bunurile pot fi transmise numai către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, iar în situaţii speciale, bunurile sunt preluate direct, potrivit art. 60 alin. (4) din O.G. nr. 26/200 cu privire la asociaţii şi fundaţii de către Stat, prin Ministerul Finanţelor, sau, după caz, de comuna sau oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia sau fundaţia îşi avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local.

Înalta Curte reaminteşte faptul că, în prezenta cauză, S.C. C. S.R.L., care l-a avut ca asociat unic pe E., a fost dizolvată urmare a sesizării din oficiu a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, prin sentinţa civilă nr. 13092/28.09.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social. Trebuie avut în vedere că potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data radierii societăţii, (1) La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care: … f) societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare. … (6) După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la cererea oricărei persoane interesate, inclusiv a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, procedează la numirea unui lichidator înscris în Tabloul Practicienilor în Insolvenţă.

Prin urmare, dizolvarea societăţii fiind una judiciară, pronunţată pentru motivul prevăzut de art. 237 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, iar nu o dizolvare voluntară, realizată prin hotărârea organelor competente ale societăţii, nu suntem în prezenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de art. 249 alin. (3) C. civ., în considerarea căruia unitatea administrativ- teritorială să poată invoca trecerea imobilului în patrimonial propriu, prin efectul legii.

Dobândirea bunurilor fără stăpân reprezintă un alt mod specific de constituire a domeniului privat aparţinând statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, cel reţinut, de altfel, de către instanţa de apel. Potrivit art. 562 alin. (2) din C. civ.: Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunţa prin declaraţie autentică la dreptul său de proprietate asupra bunului său imobil înscris în cartea funciară Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condiţiile legii, a declaraţiei de renunţare. Complementar, prin art. 889 din C. civ. se stipulează:

"(1) Proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului.(2) În acest caz, comuna, oraşul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.

În prezentul proces însă, instanţele fondului nu au demonstrat, prin raportare la materialul probator şi la textele normative incidente, anterior evocate, că bunul imobil asupra căruia poartă dreptul dedus judecăţii face parte din categoria bunurilor fără stăpân, iar unitatea administrativ teritorială chemată în judecată ar avea astfel vocaţia legală de a dobândi proprietatea acestui imobil, fiind legitimată să stea în prezentul proces în calitate de pârâtă. Argumentele exprimate nu pun în evidenţă un raţionament logico-juridic convingător, care să poată susţină soluţia pronunţată.

Înalta Curte reaminteşte faptul că prin rezoluţia nr. 111883/28.08.2013, dată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/1095.08.2013, a fost numit, la cerere, un lichidator judiciar, iar în raportul privind situaţia financiară, întocmit de lichidator în data de 03.08.2016, nu a fost indicat şi terenul situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 125 m.p., având numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, cu toate că acest bun se afla în patrimoniul societăţii, prin efectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 de notar public G.. Or, conform art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, (6) În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului, pe baza raportului final de lichidare şi a situaţiilor financiare de lichidare prin care se prezintă situaţia patrimoniului, a creanţelor şi repartizarea activelor rămase, după caz. … (11) Bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului, în condiţiile prezentului articol, revin acţionarilor/asociaţilor, în condiţiile legii". Urmare a cererii formulate de lichidator, prin rezoluţia nr. 14762/12.09.2016, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus radierea S.C. C. S.R.L.

În raport cu prevederile art. 244, art. 245, art. 248 şi art. 251 din C. civ., dizolvarea apare a fi reglementată, cu valoare de principiu, ca fiind unul dintre modurile de încetare a persoanei juridice. Consecinţa firească a dizolvării este lichidarea, realizată pe baza hotărârii de dizolvare, în condiţiile stabilite prin normele Titlului VII, Cap. II din Legea nr. 31/1990, pentru societăţile cu răspundere limitată (art. 14 alin. (4), în scopul valorificării activului persoanei juridice şi stingerii pasivului în toate modurile permise de lege. Efectul extinctiv de personalitate juridică operează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, aşa cum era societatea în speţă. Ulterior radierii, societatea încetează să mai existe şi, în mod firesc, bunurile care i-au aparţinut (cele rămase după ce au fost achitate sau acoperite toate datoriile) trec în patrimoniul acţionarilor sau asociaţilor.

Indiscutabil, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile este supus întăbulării. Or, conform art. 24 alin. (3) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară "pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moştenitor, încheiate de un notar public în funcţie în România, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă sau pe baza unui act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil". Aşadar, pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este nevoie de constatarea acestuia printr-un înscris autentic/hotărâre judecătorească, în acest sens fiind şi demersul judiciar al reclamanţilor.

De necontestat, radierea din registrele specifice are drept efect principal pierderea capacităţii procesuale de folosinţă a societăţii, care nu mai poate sta în judecată. Un alt efect important al închiderii procedurii constă în descărcarea de orice îndatoriri şi responsabilităţi a lichidatorului judiciar, în condiţiile art. 263 (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile.

În prezenta cauză, însă, se poate constata că prima instanţă a fondului evocă dispoziţiile art. 237 alin. (13) şi cele similare ale art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, conform cărora bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului le revin acţionarilor/asociaţilor în condiţiile legii şi, uzând de analogia legii, le aplică ipotezei din speţa dată, considerând că este o situaţie particulară, nesupusă reglementării, însă asemănătoare celor reglementate legislativ. În lipsa unei reglementări legale exprese a situaţiei de fapt descrise, aceea în care lichidatorul judiciar omite din raportul întocmit unul dintre bunurile aflate în patrimoniul societăţii supuse dizolvării judiciare urmate de lichidare, în mod corect judecătorul a recurs la analogia legii, considerând că situaţia este asemănătoare celor reglementate şi, pentru identitate de raţiune, se impune ca şi în acest caz să se considere că bunul rămas în patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului revine asociatului unic. Pe cale de consecinţă, judecând fondul, este confirmată, în această modalitate, transmiterea valabilă ex lege a dreptului de proprietate imobiliară în patrimoniul asociatului unic, domnul E.. Instanţa de apel a confirmat, în integralitatea ei, această construcţie argumentativă.

Înalta Curte reaminteşte faptul că reclamanţii au încheiat cu asociatul unic E. un contract de cesiune de drepturi, autentificat sub nr. x/20.06.2019 de notar public F., în considerarea căruia pretind că au dobândit de la cedent drepturile rezultate din deţinerea calităţii de asociat unic al societăţii S.C. C. S.R.L., cu privire la imobilul sus-menţionat.

Pentru a conchide, în circumstanţele date ale prezentei cauze, instanţele fondului reţin, pe de o parte, că a operat o transmitere valabilă a proprietăţii în patrimoniul asociatului unic, cu privire la bunul imobil care a aparţinut societăţii, după radiere, şi ulterior reclamanţii au încheiat cu acesta un act juridic care vizează transmiterea acestui drept de proprietate, iar pe de altă parte, reţin calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale în cadrul prezentei acţiuni în constatarea existenţei dreptului reclamanţilor, considerând că ne aflăm în prezenţa unui bun fără stăpân şi această persoană juridică ar trebui să le recunoască sau nu dreptul.

Contradicţia în argumente apare a fi evidentă şi ea este de natură să afecteze legalitatea soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a unităţii administrativ teritoriale şi, implicit, acţiunii civile în constatare pozitivă, exercitată de reclamanţi.

În principiu, este adevărat că bunurile fără stăpân, care nu sunt de interes naţional, se regăsesc în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale şi acestea pot ridica, la un moment dat, pretenţii cu privire la un astfel de bun, fiind astfel legitimate procesual pasiv într-o acţiune în constatare interogatorie, de natura celei promovate de reclamanţi. În prezenta cauză, însă, nu se poate reţine că bunul imobil care a aparţinut societăţii radiate este un bun fără stăpân, în absenţa unui probatoriu care să confirme acest regim juridic şi în raport cu textele de lege care identifică condiţiile în care un bun ar putea fi considerat ca fiind fără stăpân, anterior enunţate. Mai mult decât atât, apare a fi excesivă o astfel de calificare a imobilului, atâta timp cât aplicarea prin analogie a dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 31/1990 (art. 237 alin. (13) şi art. 260 alin. (1) permite concluzia clară că bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului revin acţionarilor/asociaţilor în condiţiile legii, iar în considerarea acestor dispoziţii se statuează cu prilejul judecăţii în primă instană, iar apoi în apel, în mod corect, că asociatul unic E. are calitatea de proprietar al acestui bun, prin efectul direct al legii. Or, reclamanţii din prezentul proces au încheiat cu asociatul unic un act juridic în considerarea căruia solicită a se constata existenţa unui drept de proprietate imobiliară în patrimoniul propriu, pentru a face posibilă întabularea acestui drept în cartea funciară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor legale, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 alin. (1) din acelaşi cod, va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, va casa, în parte, decizia recurată, cu privire la apelul Municipiului Bucureşti şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel, ca instană a fondului, va aprecia cu privire la calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale, ţinând seama de elementele de fapt specifice şi dovedite în cauză, de normele legale incidente, în sensul celor enunţate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimaţii A. şi B..

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 1367 A din data de 11 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

Casează, în parte, decizia recurată, cu privire la apelul Municipiului Bucureşti şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.